Senzatie ciudata de discutie cu sine

     O mana isi gaseste suportul in alta mana. O mangaie. Iar aceasta nu se opune, accepta mangaierea celeilalte. Desincronizare totusi: orizonturile catre care priveste fiecare din maini sunt substantial diferite.

     Ati trait vreodata senzatia de backwards deja-vu ?

    Adica sa simtiti ca traiti exact aceleasi lucruri intamplate la o data anterioara, dar din perspectiva interlocutorului vostru de atunci, nu a voua insiva?

    Este foarte ciudat! Incepi sa intelegi astfel, fara sa vrei dar fortat de imprejurari, optica celor care iti spuneau niste lucruri pe care atunci refuzai sa le vezi si care iti pareau, venind de la ei inspre propria-ti mimica siderata, irascibila, nervoasa, sictirita si plictisita, drept revoltatoare, inutile, jignitoare.

    Dintr-o data aceleasi vorbe iti stau tie pe limba, le adresezi la randul tau acum altcuiva care se uita la tine cu o mimica siderata, irasibila, nervoasa, sictirita si plictisita si speri sa nu ajungi sa te miri daca acest "altcuiva" de acum le va vedea drept revoltatoare, inutile si jignitoare.

    Si speri cu toata fiinta ta sa nu ajungi la concluzia ca este un deja-vu care atesta ştafeta vieţii : sa te lovesti de propria neintelegere din anii trecuti prin prisma celor care stau in fata ta acum.
     Insa din pacate fara a simti pe propria-ti piele constatarea pe care ai provocat-o altora anterior, nu cred ca se poate. Este un fel de stingere a datoriilor pentru un bilant final consolidat. Ramane doar constatarea ca oricat ai incerca sa intelegi anumite lucruri, fara a trece tu insuti prin ele nu le vei percepe in veci.

     Este genul de limitare pe care nu o vei intelege decat dupa ce vei fi trecut de ea. Precum bucuria tineretii pe care nu o vei aprecia cu adevarat decat cand afli cu adevarat ce ar fi fost de facut cu ea: la maturitate. Asa ne-a vrut natura. Sa trecem prin aceasta ordine nedreapta :)