De ce pentru ca?
Oricate lucruri am spune in viata, mereu raman cel putin la fel de multe nerostite. Pentru ca "asa e in tenis", nu spunem tot, lasam neepuizate verbal anumite ganduri. Fie pentru ca (noi consideram ca) nu pot fi spuse, ori din ratiuni de menajamente, ori pentru ca nu credem ca am schimba ceva din starea de fapt prezenta daca am face un efort suplimentar de a vorbi. Asa ca ne raman noua. Si ne gandim "e mai bine asa, macar nu am facut omul sa sufere spunandu-i adevarul", fie "of, daca aveam curajul sa spun mai mult!", ori "de ce naiba nu am putut sa tac?".
Cert este ca suntem locatorii multor ganduri ale caror destinatari nu suntem. Si ne acceptam acest statut fara a cracni. Uneori chiar ne consideram mici monstruleti care ingana un mistocaresc "I know something you don't know! :P". Un efort marginal suplimentar ar fi un mic si posibil stanjenitor "prea mult pentru a fi spus". Si aceasta doar pentru ca spatiul interior este incomparabil mai cuprinzator in sensuri si idei decat spatiul exterior noua. Cu alte cuvinte suma interioarelor umane este mai mare decat intregul spatiul vizibil al Terrei.
In aceeasi masura de cert este faptul ca incontinuu transmitem mesaje verbale, schimbam impresii cu totii, ne vaicarim, ne uram dintre cele mai bune, ne declaram dragostea sau dezamagirea, incercam sa ne exprimam pe noi. Si totul se intampla in functie de "pentru ca"-ul personal, intrinsec noua, care ne spune "pe locuri, fii gata, start!" si dai drumul la porumbel. Momentul in care se declara o anume chestiune este ales si nu de putine ori am ramas nedumerita cu privire la motivul pentru care unii oameni (chiar si eu) aleg sa spuna totul sau nimic in momentul de timp x si nu asteapta pana la y. Sau mai rau, de ce spun totul cand vine y si nu se mai poate face nimic. Pai simplu, ca scuza de tip "suntem in clipa y, din pacate orice mi-ai raspunde la ce ti-am spus nu mai are valoare si nu se mai poate face nimic". Astfel ca atunci cand nu putem sa exprimam verbal tot ce gandim la un moment dat ( respectiv cand ramanem locuiti de gandurile dedicate altora) folosim timpul in favoarea noastra :
- ori amanam sa ne destainuim din speranta ca nu va mai fi nevoie (si lucrurile se rezolva de la sine)
- ori nu avem curajul sa spunem ACUM si tergiversam aiurea pana cand va fi pra tarziu si totul in jurul nostru devine o evidenta, iar daca am mai spune ceva atunci am parea de-a dreptul penibili
- ori pentru ca asteptam ca si conjunctura exterioara noua sa fie in acord cu cea interioara, si "sa se lege" lucrurile - adica asteptam sa ne pice din cer
- ori amanam sa ne destainuim pana in punctul in care, pentru a nu ne "pune pe tava" adevaratul "pentru ca" utilizam un altul pe care il rostim voit tardiv. Cu alte cuvinte spui lucrurilor pe nume (sau faci sa para! ca faci asta) alaturi de un conclusiv "asta e" si in mod intentionat FURI ocazia celui din fata ta de a reactiona. Aceasta pentru ca decizia ta a fost luata inainte de a vorbi cu intentia aparenta de a te consulta. Este un fals proces de constiinta pe care ti-l impui cu forta in fata celui care crede ca asculta ceva veritabil si ca mai are o sansa. Pana afla ca nu, este oricum tardiv.
Schematic:
A: cu voce tare "De ce imi spui asta acum? Poate s-ar fi schimbat ceva?"
B: in sine "Pentru ca oricum nu mai vroiam sa continui pe drumul asta"/ cu voce tare"Trebuia sa-ti dai seama singur, si nu vroiam sa fiu eu cel/cea care sa te atentioneze".
In cazul in care B a trait vreodata fara a-si putea defini siesi contextul in care ceilalti traiesc relationat cu el, macar a primit o definitie clara intr-un moment ca cel schematic de mai sus. Este adevarat, DUPA ceasul al 12-lea. Cum se spune "traiesti, iubesti si mergi mai departe". Si avortezi spontan orice tip de plan de viitor. Oricum, daca este ceva mai nedrept decat orice pe lumea asta, este specula si ping-pong-ul dupa bunul nostru plac cu cei pe care stim ca ne putem baza. Tot cum se spune "nu minti niciodata pe cineva care stii ca are incredere in tine!"
- fie schimbam brusc registrul la stilul "Nu mai vreau sa fac plaja in Palma de Mallorca, ci in Costa del Sol". Sau mai abitir "Ma mut la poli!" Na poftim! Cica "ia-o ca atare si continua sa zambesti!" ca doar n-o sa te apuci sa te lamentezi, nu?
Orice pentru a castiga timp in favoarea noastra, pentru a ne lamuri ce vrem cu adevarat si a ne pune gandurile in ordine sau pur si simplu pentru a afla cu ce (si daca) am incheiat din trecut si cu ce am vrea sa continuam/ incepem.
Totul este cauza si efect. Iar ce ne apare ca fiind intamplator este tot un efect dar al unei cauze straine noua. A incerca sa te sustragi micului lant logic este absolut inutil. Ce faci este "pentru ca...", ce gandesti este "pentru ca...", ce spui este "pentru ca...". Noi insine suntem "pentru ca..." . Motivele, toate, sunt pentru ca-uri. Si fara aceste motive am fi nebunii care se ambitioneaza sa faca acelasi lucru in acelasi mod dar asteptand de fiecare data rezultate diferite. Nebuni (sau optimisti) sunt si cei care spera fara un "pentru ca" sau cei care in virtutea unui "pentru ca" au facut ceva ce ulterior reneaga din cauza unul alt "pentru ca". Nu s-au vazut inca doua "pentru ca"-uri absolut identice. Astfel ca ce a justificat prima data o actiune nu poate invalida aceeasi actiune a doua oara. In afara de puls. Este singurul care existand, certifica, si prin anulare, invalideaza. Este singurul eveniment a carui probabilitate de a reprezenta un "pentru ca" absolut este dinainte stiuta. Orice altceva este incert. Incert precum forma lavei in lampa. Sau precum validitatea unui "pentru ca" convenabil invocat cand nu stim incotro s-o apucam.
Ce este mai dur? Sa nu stii sa alegi la un moment dat, sa faci alegerea sau sa ratezi startul si sa accepti alegerea facuta de altcineva? Pornind de la premisa ca oricum "pentru ca"-urile raman in noi in proportie de peste 40%, nici una dintre variante nu pare simpla.
Totul pare a redeveni mai clar, poate chiar putin mai simplu, dupa un dus. Negrabit! un dus care te spala de tine insuti, de cel indecis, de cel care a gresit sau a vorbit fara cap, de cel care sufera, de cel fericit, de frumosul om urat. De cel ce esti in diferite momente in viata. Un dus fierbinte de tine insuti are efectul nemaipomenit al vaii care se deschide inopinant dintre versanti. O mica betie de simturi.
Apoi te imbraci. Si iti pui din nou perfuziile alimentate la "pentru ca"-uri si la glucoza care va traversa intregul corp intalnind gandurile cu dedicatie catre altii si pe care le detii fraudulos. Oricate dusuri ai vrea sa faci, pentru a evita sa te tocesti de tot (la propriu), si daca nu prejudiciezi iremediabil nici un suflet, spune-le pe toate. Daca risti sa nu fii crezut/a, spune-le in soapta. Cand isi vor intalni destinatarul de drept, gandurile isi vor fi trait cu adevarat "pentru ca"-ul care le-a zamislit. Altfel se usuca in noi si pe noi cu ele.
Atit de simbata e astazi cit de departe este luni
Incerci din nou sa dilati clipa
Sa poti sa fii si sa ramii
Si focul care ploua
Secunda care cade
Mirosul orei arse
Realul ne desparte
S-ai o moaca de surprins
Chiar si-asa cind stai intins
In hol, in hol
In hol cu capul gol
In hol, in hol
In hol cu capul gol
In hol, in hol
In hol cu capul gol
Esti atit de plin de tine
Si atit de plin de gol
Incit nu mai stii de tine
Nu mai stii decit sa zbori
Si lumea ta e trista
Cuvintul tau e mut
Si fugi iarasi de tine
Imaginar drept scut
Si-ai o moaca de surprins
Chiar si-asa cind stai intins
Comments