Mediu ambiant

     Dintr-un nu stiu ce motiv si cine stie ce inclinatie neuro-lingvistica proprie limbii romane, mereu cand aud vorbitori de limbi straine ii asimilez unor meserii si unor stereotipii comportamentale anume. Pentru care imi accept doza de subiectivism aferenta. Cam dupa tiparul:

- italienii - alunecosi, oameni de afaceri dubiosi, jucatori la ruleta :), diplomati, cuceritori prin insinuare

- nemtii - ingineri cap-coada, pragmatici, extrem de seriosi, cu disponibilitate scazuta pentru fleacuri, ingrijiti si pedanti

- spaniolii - arhitecti, boemi, foarte prietenosi, inclinati spre a intra in vorba cu oricine, oricand, pe orice tema, cuceritori prin sinceritate si priviri

- britanicii - jucatori de bridge autentici, profesori universitari de inalta clasa sau cercetatori, umor sec si de buna calitate, decenta lingvistica si tinuta comportamentala

- sarbii - caracter rece, hmmm... drujbisti? sau poate camatari

- nordicii - o varianta mai balcanica si mai dezghetata a nemtilor, bancheri, spirit antreprenorial, privire calda dar nu mai putin agera

- irlandezii - oameni de viata, foarte placuti si deschisi, rozalii in obraji :), oieri sau mai voalat "utlizatori de fonduri europene in agroturism".

- francezii - arhitecti, oameni de arta, scriitori, neglijenta calculata a comportamentului si aspectului

     In metroul de azi dimineata am avut placerea sa observ un mediu international de barbati de nationalitatile de mai sus (i-am identificat pe toti mai putin pe sarbi pe care i-am adaugat in enumerare pentru a intregi cat de cat zona europeana) grupati pe bisericute in functie de nationalitatea fiecaruia. Toti aveau bagaje, deci au fost convocati la Bucuresti dintr-un motiv pe care nu il cunosc. A fost ca un mic filmulet cu specific national nedefinit. Dintre toti cei care se distingeau (sau cel putin eu i-am observat primii) de departe erau nemtii, apoi spaniolii. Oare de ce?