RALUCA MIHĂILĂ

Imaginati-va calatoria cu trenul pe care am experimentat-o cu nu mult timp in urma, intr-o vineri seara dupa o saptamana plina de evenimente, munca si stres. In stanga mea era un individ care sforia, la doua locuri distanta un grup de domni cantau la chitara niste cantece de drumetie foarte placute, in fata mea era un copilas care extrem de vocal isi cerea dreptul la mancare, mangaieri materne si atentie, si la trei locuri departare o fata, pe fondul ritmurilor muzicale din casti, fredona relativ tare niste acorduri. Si daca mi-as fi dorit sa nu imi mai aud gandurile nu reuseam mai bine de atat. Am avut orgoliul de a ma crede suficient de "robotizata" incat sa pot sa ma concentrez la cartea pe care o aveam in fata, dar la finalul calatoriei mi-am dat seama ca am dat niste pagini fara insa a retine absolut nimic. Cu toate acestea, si poate tocmai in spiritul tuturor acestora, viata ne ofera o coloana sonora frumoasa.

este atat de frumoasa incat simt ca ma completeaza este frumoasa ca o litera de mana privirea ei ma imbraca este ca un vis de neatins sunt aici ca sa o iubesc ... nu astept decat un semn si alte cate si mai cate declaratii furibunde din partea indivizilor aburiti ... azi am auzit o remarca ce le surclaseaza pe toate. este impulsiva este exprimata vulgar, prin apelativ este puternica prin apelul la elementul primordial dar este si cea mai intensa, pasionala si sincera dintre toate pe care le-am auzit pana acum: "gagica e frumoasa cu flacari"

   Ce iaste oprobiul public?    Stimati spectatori ai show-ului pus in scena de umanitatea secolului XXI,    Tin sa va aduc la cunostinta ceea ce a fost, ceea ce a devenit si ceea ce se pare ca va deveni in continuare oprobiul public.    Carevasazica, trecutul atesta practica oprobiului public prin intermediul stalpului infamiei, o inventie simbolica a germanilor aparuta in evul mediu si ulterior raspandita in intreaga Europa. Acest "stalp" reprezenta, pe de o parte, ideea ca oricine poate fi tras la raspundere pentru actiunile sale in fata comunitatii din care face parte, si pe de alta parte, o expunere publica in sens negativ (afectarea imaginii personale in mod public).    Nemtii. Care odata ce dau o lege dau si o amenda simtibila ... o amenda prea accesibila nu e amenda, ci alternativa la lege. Au niste indivizi robotei, etica a trecut demult pe tratament injectabil, dar din punct de vedere economic sunt in frunte! Bravo lor pentru rigoarea cu care fac ceea c

Sa nu-mi luati niciodata dreptul de a visa. O fac, oricum, pe riscul meu.

Si cum ar fi daca adevarurile nu ar fi decat povesti inchise in randuri din pagini din volume din rafturi din librarii? Cum ar fi sa nu mai iasa in strada si sa ne taie calea? Sa ramana acolo, intre coperti de carton frumos colorate, gata sa se arate oricand numai celor care simt minciuna de peste zi si care vor sa respire si vada autentic...si sa nu se mai risipeasca doar-doar cineva il va alege. Cum ar fi ca adevarul sa deprinda orgoliul faptului ca este rar, genuin, pretios, identitar si ..... in loc sa se puna la dispozitia tuturor, intocmai fulgilor de nea care gingasi, rotunzi si pufosi, ne brazdeaza orizontul dar fara a ne obtura perspectiva lucrurilor pe care  vrem sa le vedem, sa se arate numai acelora care stiu sa il aprecieze? Nu, adevarul este mult prea integru pentru a face discriminari ... ca si zapada ... inchipuiti-va cum ar fi ca fulgii de nea sa ne aleaga pe strada si sa mergem, unii, cu ninsoarea dupa noi ca niste cilindri virtuali? Nu ... adevarul nu e

Care sunt aceia din jurul nostru care sunt cei mai pasibili de a ne intalni mastile in locul fiorului nostru celui mai autentic? Cei mai apropiatii? Da si nu. Ne aratam goi si autentici in fata lor insa ii pretuim tinandu-i departe de adevaruri dureroase si inutile. Cei mai indepartatii? Da si nu. Partenerii (doar) de bauta, cunoscutii, cei pe care nu punem mult pret sunt aceia cu care ne unim mimicile, nicidecum sufletele, sunt cei fata de care "pozam" a veselie...de ce sa stie ei mai mult decat maruntele aspecte insignifiante ale unei intalniri conversationale usoare? Rudele? Da si nu. Cate lucruri nu spunem doar pentru ca nastem discutii "in familie" ... si nu te pui cu neamul. Sefii? Subalternii? Da si nu. Nu ai cum sa fii completamente onest cu ei, chiar daca ti-ar fi apropiati....ceea ce ma face sa cred cu toata fiinta mea ca apropiatii nu trebuie sa se piarda vreodata in parteneriate economice. Asa cum exista diviziunea muncii, asa exista si

uneori auzim citate care ne demoleaza orice principiu doar pentru ca suna bestial ... un fel de reconsiderare a vietii sub forma lui "dar daca asa e de fapt? pare fezabil" ... nu mai conteaza (asa mult) daca nu este si real, intrarea in scena si-o face cu impact sau ne pune pe ganduri pe o tema careia demult (sau niciodata) nu i-am dat atentie sau ne uimeste prin intensitatea adevarului condensat sau ne pune la pamant prin realitatea pe care o inspira sau ne trezeste din betia unui vis (auto)crezut frumos sau te opreste din respirat sau simti ca te lumineaza... sau toate la un loc "esti frumoasa ca o litera scrisa de mana" sau "we accept the love we think we deserve" sunt doua citate ... din alea....

"...unii oameni, in balbaiala lor, sunt autentici....era un copilas care nu stia sa se roage, zicea: Tatal nostru ... ispita ...viclenie ...oo,  puterea ... sme .. si Dumnezeu i-a zis: spune-le asa, ca le aranjez eu ".* Autenticitatea este mai presus de forma in care ni se arata. *Dan Puric

ma intreb cum ar suna o poezie de iubire pe care mi-as fi scris-o daca as fi fost tu

 adevărat important important e să ne adorăm corpurile dar să nu fie doar asta să ne fermecăm cu mințile dar nu doar atât să ne facem sufletele să doarmă împreună în zeci și sute de mii de poziții perfecte am putea chiar să desenam o kamasutră cu poziții de dormit pentru suflete dar tot nu e deajuns; important e să nu vrem să ne facem rău unul altuia dar nu e tot; cu adevărat important e să ne menținem noi înșine în timp ce devenim din ce în ce mai mult împreună ca să putem să știm și mâine de ce iubim, pe cine iubim. chimia iubirii se iau doi ochi de dimensiuni medii şi proprietăţi normale; se toarnă în ei baza fericirii mele – zâmbetele tale; apoi se adaugă acidul distanţei dintre noi; rezultă bineînţeles sare şi apă în ambii ochi, sub fiecare pleoapă sms87 ochii ei erau atât și atât de verzi că bleumarin să fii și tot puteai în ei să te pierzi noi auzi, iubito? crezi că noi am început să fim obsedați de noi? observ că nu mai facem ch

"... nespunand adevarul in permanenta ... lucrul asta se intoarce impotriva ta si te roade pentru ca n-ai spus adevarul la timp. Te roade si te miceste pe tine, te face sa fii mai mic, mai cu capul plecat (...) eu de multe ori ma condamn pentru ca nu zic (...) si dup-aia ajungi acasa (...) si te gandesti . Si din compromis in compromis, din mic compromis in mic compromis se face un compromis mare, si te ingenuncheaza si atunci ai nevoie de confirmari in fiecare zi, ca traiesti, ca respiri, ca esti bun...pentru ca daca ai avea curajul sa spui adevarul in permanenta nu ai mai avea nevoie de nici o confirmare". "-cand nu-mi iese, recunosc, spun.   - se intampla des?  - mi se intampla destul de des,da.  - esti iertat mult?  - da.  - de ce crezi ca ti se iarta?  - pentru ca oamenii sunt indragostiti de victime.  - iar tu crezi ca ai un profil de victima.  - da (...) ma alint foarte tare si ma plang extrem de mult. Incontinuu" "- ti-e frica

      Cred in adevar. Il caut. Singura sau cu ajutor, il gasesc si merg mai departe in cautarea unuia nou.       Cred si in minciuna prin omisiune, atunci cand folosind-o, cruti pe cei dragi de suferinte sau framantari absolut inutile si care altfel i-ar pastra nestingheriti.       Mai cred in speranta, iar in acele clipe in care nu gasesc adevarul sau puterea sa-l omit atunci cand devine neplacut, cred in speranta de a ma cauta el pe mine, iesind la suprafata vietii mele apoase, precum untdelemnul. Nici macar unui creier sau unei constiinte atrofiate ori demente nu le putem ascunde vreodata esentele ... lumesti. Toti le percepem in felul nostru, in lumea noastra, atata doar ca uneori tindem sa ne facem ca sunt invizibile, ca transcendem lor si ca opacitatea subinteleasa a irealitatii dorite de noi chiar se instaleaza pentru a ne obtura caile de intrare in cotloanele ascunse ale partii de fiinta cu care nu ne mandrim.       Sunt oameni care ar face orice pentru ceilalti, oamen