RALUCA MIHĂILĂ

Oare exista ale animale, în afară de om, care sa se sinucidă? O dovadă în plus că ne luăm prea în serios existențele umile.

Mă cheamă Zuluf și port la gât un medalion cu fiori. Mulți fiori.

este incredibil spre năucitor cât de dură și adâncă poate ajunge o frică și mă gândesc aici, de exemplu, la înot. există adulți pentru care terapia cognitiv comportamentală este singura care poate bate fizica fluidelor. ciudat. dar ăștia suntem.

Nu-mi plac întrebările la care știu răspunsul.

privirea ta de la doi ani [verb] privirea ta de la zece ani [verb] privirea ta de la optsprezece ani [verb] privirea ta de la treizeci de ani [verb] privirea ta de la patruzeci și cinci de ani [verb] privirea ta de la cincizeci de ani [verb] privirea ta de la șaizeci și opt de ani [verb] Care sunt cele șapte verbe care spun povestea transformărilor din ochii tăi?

Am văzut ieri un cuplu care ieșise în oraș, printre altele, ca să bea o sticlă de vin. Nu știu de unde veneau, nu știu unde urmau să meargă. Se uitau unul la altul, apoi se uitau la pahar. Și prin pahar. Apoi se uitau înspre ceilalți ... și din nou la pahar. După acceea, de jur împrejur, prin incintă. Totul se întâmpla pe fundal de ținut de mână. Nu și-au spus un cuvânt toată sticla. În mod cert avem nevoie de ceilalți ca să putem vorbi despre noi. Și, în general, ca să avem despre ce să vorbim. Hutomo Abrianto, multumesc de poza.

Se întâmplă că a trebuit să fotografiez pentru prima dată, la cerere, fețe. Personalități. Umori. Fire de păr. Îmbujorări. Ochi. Uau, totul până la ochi ... să surprinzi ochii este cel mai complex, cred. Pentru că ochii sunt vii și e foarte îndrăzneț - aproape injurios - ca cineva să își propună să închidă într-o concluzie ceva fluid. Să pună apa în pătrățele. Cum să blochez o privire pe film? E ciudat. A fost ciudat. În sensul bun. Sunt obișnuită să fotografiez povești, așa cum le văd eu. Situații. Lucruri neînsuflețite cărora le dau eu culoare și sens. Oamenii vor să le vorbești, altfel le e greu să se poarte natural atunci când nu sunt "puși" într-o situație. Cum vine asta? Ca să fii natural, trebuie să fii întâi actor. Mie, oricum, nu îmi place să vorbesc cu oamenii. Nici în general și nici în special. Așa că le-am propus un târg. Le-am spus să își imagineze că sunt obiecte. foto: Nasa, stockphotos

Feminism. Emancipare. Hai să facem și să dregem ca să avem drepturi. Drepturi ca să ce? Dreptul să ne cerem dreptul? Dreptul să acuzăm că nu îl primim? Să ne facem unghiile? Să mergem la mall? Să ne umplem șifonierele cu poșete? Să ne arcuim spatele când vrem să atragem? În lumea profund masculină în care ne cerem noi drepturile, există un revers al medaliei pe care l-am lăsat să ne intre în case fără să ne dăm seama: se numește așteptare mascată de revendicare. O dată ce le-am zis că putem, ei acum așteaptă totul de la noi. Și cum societatea e condusă de ei, rezultă că societatea așteaptă totul de la noi. Că avem un mare aport în a duce lumea mai departe, sigur ... dar de la asta până a fi semnat ca primarul un decret care să ne pună totul pe umeri ... e cale lungă. Avem dreptul să se pună presiune cu noi. Asta avem, doamnelor. Nu ne-am jucat prea bine cartea, nu? Și atât de multă presiune, încât se găsesc deja câteva rătăcite bezmetic-nostalgice care simt că "ce bi

Primul pas pentru atacatori este să ia lecții de autoapărare. Au toate motivele să se teamă în primul rând de ei. După asta mai vorbim ...  Ah, primul pas pentru ce? Pentru a-și dezgropa bine ascunsa smerenie. Aia nespoită de conjuncturi. Ziduri de orgoliu sursa foto: japanology.com

Ce preț ai plăti pentru a-ți retrăi viața? foto: Chris Johanson, Backwards Abstract Painting