Patetic? Cliseu? Poate ca da. Ah, inca ceva: in comparatie cu... ?

    

     Valorile (ce-or mai fi si alea, nu?), cursul unei vieti normale (trei sferturi din homo sapiens-ii de azi nu stiu sa defineasca o viata normala, culeg definitiile din auzite sau din tabloide!), normalitatea in sine chiar, ca termen si ca fenomen, bucuria fiecarei zile cu soare, nerabdarea unei zile in doi, admiratia pentru covoarele de frunze din fiecare toamna (trei sferturi din femeile zilelor noastre care calca pe frunze se enerveaza pentru ca aluneca si risca sa li se rupa flecurile!!), momentele de stingheritate, stangacie si emotie in anticiparea unui sarut, candoarea unui suras de copil, ochi emanand energie si viata par toate demult uitate. Peste trei sferturi - stiu, am o problema cu trei-sferturile, dar nu sunt nici jumatati, nici sferturi, sunt trei sferturi - din privirile zilelor noastre sunt directionate inspre pamant, parca intr-acolo ne-am indrepta cu totii. Altfel nu e unul din noi sa nu vrea apreciere de la ceilalti; ori pentru ceea ce crede, ori pentru franchete, ori pentru cat de practic este si cum le da de cap la toate, ori pentru sensibilitatea lui nemaintalnita, ori pentru frumusetea interioara ori pentru cea exterioara. De ce nu, pana la urma, daca are cine sa le-o ofere? A, sau pentru tunsoarea indiferent-calculata a unui hair-stylist nou aparut in oras.

     Nu, nu, ochii mei de copil nu au crescut cu asta, chiar daca ma declar aici si acum ca fiind deseori indiferent-calculata - putini si-au dat seama, multi m-au judecat aspru! Am crescut invatata sa apreciez altceva si alte valori. Doar ca pana am ajuns rationala si mi-a crescut si mie un cap lumea s-a schimbat si s-a intors cu dosul in fata mea.
      Ati observat ca absolut orice, intamplat pe fond muzical este diferit fata de orice pe fond de liniste? Stiu, e banal dar asta nu inseamna ca nu poate fi trecut cu vederea.

Play!

     Ma simt precum Amelie cu capsunile in varf de degete, este scena la care ma gandesc ori de cate ori am senzatia ca sunt inconjurata de grotesc sau cand traiesc cate o gluma proasta. Bucuria de a te bucura cu bucurie, o tautologie CU SENS.

    Sunt angoasata, recunosc. Sunt orgolioasa, recunosc. Sunt timido-tupeista, recunosc. Am porniri si impulsuri scurtcircuitate, recunosc. Sunt de multe ori nehotarata, recunosc. Par ciudata, recunosc faptul ca si eu m-as vedea asa din afara daca nu as primi explicatii. Ma complic. Pe asta o recunosc cu cel mai deschis suflet. Si tot cu sufletul deschis recunosc faptul ca apropo de asta, rar imi arat jugulara, if ever. Zic ca fac si dreg dar in fata faptului am de multe ori trac si constat ca "a spune" fata de "a face" este cu totul altceva. Puneti-ma insa intr-un decor de hora autentica romaneasca, in fata Tigancii de la Ghergani, in fata unui dans de salsa profesionist, a Guernica-i sau a unei picturi semnate Salvador Dali, in fata unei poezii care traieste prin ea insasi si respira prin fiecare vers, in magia unei nopti cu luna plina si constelatii  sau carute vizibile si ma poti lasa in fiecare din aceste acolo-uri cu orele si nu ma satur. Pot sa admir si pot sa ma declar invinsa de ce altii sau natura pot face. Absorb energie din astfel de realitati.

     Comparatiile intre oameni ajung la cate un numitor comun de veacuri bune - dar toate se rezuma la comportamentele social si psihologic vazute prin prisma antropologiei, nu insa si la nivel de civilizatie si cutume comportamentale. Scuza schimbarilor societale este ca evoluam. Asa, si? Asta justifica vreo secunda lipsa minimelor valori transformate in ţopisme si/sau societate de consum? Nu este ceva existent doar in Romania,  sa nu ne amagim sau amaram, este pretutindeni.

     Cred, spuneam, in alte valori - bune, rele, invechite, nu stiu, cert este ca sunt diferite. "Pleaca in munti!", anticipez o reactie cu mult ștaif pe un fond de rictus condescendent. 

     Fac altceva, le pastrez undeva ascunse. Le scot la nevoie - desi poate ar trebui ca cei care le au sa defileze cu ele. Eu le apreciez in liniste si intimitate.
     Asa, si? Ce-am vrut sa spun cu toate astea?

    Ca apreciez efortul celor care au crescut cu si prin mine, a celor care m-au mintit pentru a ma menaja manati de cele mai bune intentii, a celor care mi-au spus adevarul indiferent de gravitatea lui, apreciez si ma aplec in fata increderii pe care am resimtit-o de la cei carora nu am apucat niciodata sa le arat ca poate as merita-o, apreciez taria si determinarea celor care au avut rabdarea sa treaca dincolo de ambitiile mele si sa ma invete de ce "a fi ambitios" este o expresie cu nuanta si nu implica mereu un eveniment fericit, uneori doar un "ambâţ" si nimic mai mult. Apreciez incercarile lor de ma face sa rad cand nu vroiam decat sa urlu, sau a celor care m-au inteles cand am urlat chiar in fata lor. Le-a luat ceva pana sa treaca de momentele acelea, cu toate astea nu au considerat ca a urla inapoi ar fi rezolvat ceva si m-au lasat sa ma linistesc pentru a continua discutia. Am apreciat mereu caracterul oamenilor puternici care par de neclinitit indiferent de greutatile in care ii aduce viata, asa cum am apreciat sensibilitatea cea mai de pret a unei tinere domnisoare care plapand, prin gratia fiintei sale, se exprima si comunica cu noi, toti ceilalti. Nu cunosc proportia pe care mi-am insusit-o pana in acest moment intre cele doua trasaturi, insa stiu ca apreciez comentariile sincere care au venit in acuzarea/ sustinerea momentelor in care am fost fie tare, fie excesiv de plapanda. Ii apreciez pe cei care au inteles cu adevarat si fara sa ma judece ca sunt un om care se regaseste cel mai bine in starea de singuratate. Asa cum ii apreciez pe cei de care am avut nevoie pentru a ma simti om si care au raspuns prompt si mereu cu "da". Ii apreciez chiar si pe cei care desi nu au crezut in mine, m-au incurajat, si fara sa o stie m-au format si mi-au dat impulsul dorit...la fel sau poate mai ales pe ei,  ii apreciez pe cei care mi-au inteles aparentele, nehotararile, contradictiile si dualitatea. Pentru ca au vazut ca dincolo de ele exista un vector clar. 
     Numele i-ar reduce la simple cuvinte scrise cu majuscula. Laolalta insa poarta denumirea de PARINTI SI PRIETENI.
     Cu umilinta, ma inclin lor.