RALUCA MIHĂILĂ

mi-e frica de forta aceea care ne intrece pe noi toti, de cataclismele naturii si de mine insami. ordinea difera in functie de stare :)

nu e nevoie de mult pentru a fi fericit, ci de ce trebuie.

daca ar exista o realitate paralela ... o alternativa la perspectiva vietii reale numarul unu, o realitate numarul doi sa-i zicem, o iesire din contextul pe care il traim toti ... daca s-ar putea sa avem posibilitatea sa fim si altfel decat suntem, fara insa a ne opri din a fi noi. daca s-ar putea sa poti sa opresti timpul, sau cel putin sa ti-l petreci in aceasta realitatea paralela, lasand garda jos, tragand obloanele peste ambitii si orgolii, uitand de temeri si demoni, inseminand emotii si muguri de sentimente in fiecare particica de suflet si inseninandu-ti existenta cu zambete, atingeri si luari in brate. just letting go ... and yourself be. of, daca... daca s-ar putea zamisli o lume paralela ... in care sa fii cu cine simti sa fii, nu cu cine vrei sa fii. dar nu, ni se permite o singura realitate in care trebuie sa ne desfasuram toate elementele care ne compun fiinta. asa ca nu vom putea sa fim niciodata impreuna. dar daca totusi imposibilul ar deveni a

Nu are retail-ul lamai destule cat sa elimin greata fata de vesnic nemultumitii care incep orice fraza cu "tipic romanesc". Cine crede ca mitocania, furtul, mahalaua, marlania, uratul, minciuna sau mizeria sunt specifice spatiului mioritic, sa viziteze putin din tarile lumii ... oricare, de la Ungaria pana la SUA ... iar cine a facut-o deja, a facut-o degeaba pentru ca a avut un dinte aprioric pentru defaimarea a ceea ce are acasa. Ce uita sa vada, ei, inadmisibilii pentru care turismul inseamna plimbari in mall si complimentul direct este o inventie inutila, este ca ceilalti, strainii pe care ii preaslavesc si pe care ii ridica in slavi din motive nici de ei stiute nu isi batjocoresc sau vorbesc niciodata de rau conationalii sau tara, indiferent de ce ar face sau de evenimentele petrecute in istorie. Cine tine la tara si o critica constructiv incearca sa fie picatura din ocean care sa initieze schimbarea. Fiind tu exemplul de care au nevoie altii, ii dai comunita

uneori gandul la copilarie si lumea satului ardelean ma salveaza de aparenta inutilitatii in a fi un bun crestin ...si ma readuce in autenticitate si valori. degeaba autostrazi, mall-uri, lux, evolutie ... daca te indepartezi de repere!

Când doi oameni nu mai reușesc să transforme diferențele dintre ei în glume, e un semn că au încetat să se iubească. Urăsc să n-am încotro decât să risc iubindu-te așa. Pentru noi înşine, suntem în definitiv întotdeauna inetichetabili. Intoleranţa începe cu două elemente: un concept despre corect şi greşit şi ideea că nu-l poţi lăsa pe celălalt să trăiască fără să-l obligi să vadă lumina adevărului. Tăcerea alături de o persoană neatrăgătoare implică faptul că persoana te plictiseşte. Tăcerea alături de o persoană atrăgătoare te face să fii sigur că tu eşti cel insuportabil. Orice act de a te îndrăgosti implică triumful speranţei asupra autocunoaşterii. E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiţi. Dragostea pare delimitată de două disoluţii – viaţa sub prea multe priviri şi viaţa

sunt momente in care de abia astepti ocazia de a gresi din nou ... ocazia am spus!

ati fost vreodata in situatia de a regreta indeplinirea unui vis? un acel moment in care tot ce ti-ai dorit devine realitate ...  o clipa in care, dupa ce ai trait atata timp gandindu-te, visand, povestind despre un scop in viata ... sa simti ca esti nevoit sa o iei de la capat ... alaturi de un nou vis. ca trebuie sa iti fauresti un nou viitor ipotetic. ca trebuie sa te raportezi la altceva. ca trebuie sa iti muti, din nou, busola dezideratelor. era genul de vis de care ai fost extrem de mandru ... atat de mandru incat te-ai considerat aproape revelat in secunda in care ai avut inspiratia sa il transformi in scop. ne definim prin ce ne dorim de la viata.... of ... si iti facea placere sa vorbesti lumii despre "imi doresc"-ul tau. si te framanti: daca nu vei putea gasi un inlocuitor la fel de bun? daca orice alta doleanta de moment va pali in fata a ceea ce a fost "ars poetica" ta pana atunci? daca ti-ai ratat ocazia de a fi fost

aceia dintre noi care au pe suflet lucruri sunt cei care mereu "au cate o prietena care..." sau intreaba in jur "ipotetic, pur ipotetic, tu ce ai face daca...". Sau pur si simplu scriu ce simt. Si ce nu spun in ruptul capului cu vocea, subiect si predicat si privind in ochi. Sunt aceia dintre noi care nu mai vor sa-si lase adevarurile ascunse ... le permit sa mijeasca ... si spera sa ajunga la pastrare in locul potrivit. Sunt aceia care nu-si mai reclama anonimatul ... ci din contra, aproape ca devin mandrii posesori ai propriilor experiente .. doar ca nu pana la punctul in care sa le strige in gura mare. Atat.  Este un prim pas spre asumare. Decisiv pas.

pentru a nu fi ranit se recomanda sa te prefaci ca nu ai inima. oare pana cand se mai inchina la acest chip cioplit excentric de lucizii si obositii de dezamagiri din jurul nostru? aceia care sunt intr-o permanenta pregatire pentru un profil de statuie si pentru viitoarele prezumate autografe pe care le-ar oferi, cu mila si condescendenta, desigur, credinciosilor de carton ai lumii de azi si ereticilor care, cu privirea mai vie decat oricand, i-ar contrazice cu placere? probabil pana cand, luati prin surprindere, nu vor mai putea riposta. constatand ca le place. atat de mult incat nici nu le mai pasa unde s-a diluat viata de dinainte de a "crede si nu cerceta" in dragoste...

ce bine ca viata nu se scrie cu creionul si radiera ! altfel am avea numai experiente-avorton si am ramane suspendati in non-actiuni pe fondul acelor dintre noi care ar face un obicei din a se razgandi in permanenta. si am fi o lume de oameni fara pic de experienta si trecut. doar pentru ca precautia extrema ar putea fi o optiune. plicticoasa perspectiva.

inca nu ma prind daca amintirile - pe care le rememorez doar in raport cu prezentul si dintr-un act mental automat - sunt, oare, cele care imi confera cea mai mare siguranta sau sunt cele care imi hranesc cele mai de temut frici? si daca ar fi ambele valabile?  cum fac sa imi amortesc amintirile in mod selectiv astfel incat sa raman doar cu sentimentul de siguranta? pueril, nu? :) dar nu imposibil! simplu: imi fac amintiri noi! intentia continuarii face intotdeauna mai degraba apel la siguranta in a avea incredere decat la frici.

Nu jocul prostesc ... ci acel joc educat si totusi naiv, matur si totusi copilaresc, crud si totusi copt care naste imaginatia si hraneste energia tineretii. Jocul dintr-un schimb de replici, jocul din comunicarea intre priviri, jocul tachinarilor de zi cu zi, jocul micilor minciuni spuse cu intentia de a le revela, fals rusinat, imediat dupa, jocul mangaierilor si al saruturilor infometate, jocul atingerilor imaginate, jocul imbratisarilor de la miezul noptii, jocul din sfaturile cele mai sincere oferite prietenilor de suflet, jocul cu tine insuti, jocul aruncarii in gol pentru a-ti infrunta frica, jocul renuntarii si al reapucarii de ... orice, jocul matematic al lui 1+1 nu este 2, jocul in amor, amicitie sau in indiferenta calculata, jocul seductiei de amorul artei, jocul indragostit cu nervii cuiva, jocul de-a cearta doar pentru a provoca o noua dulce impacare, jocul permanent cu cei care stiu ca ma joc si jocul cu cei care se joaca permanent cu cei care stiu ca se joaca.

partea intai luna decembrie este luna in care ne ornam strazile, fatadele cladirilor, geamurile, vitrinele magazinelor, terasele restaurantelor, stalpii de pe bulevarde... bradul. Si pe noi insine, daca ne raman bani sau motive de a ne impodobi costumatia de actor al propriei vieti. si este, poate, luna in care ne luam la plimbare prin frig, tinandu-le strans-strans de mana, VISELE... ca pe niste copilasi in crestere care au nevoie de ghidaj, de siguranta, de caldura si de forta unei maini de parinte plin de iubire si afectiune.

ma enerveaza cutitele infipte in ranile de care nu sunt constienta.

Tineti minte momentele din timpul scolii cand, dupa ore si ore si ore si ore de rezolvat probleme din ce in ce mai complexe la matematica, ajungi sa ai in fata o banalitate de exercitiu cu care sa nu stii ce sa faci? Nimic nu mai conteaza in termeni de exercitii rezolvate, rationamente, increngaturi logice, complexitati si abandonuri ... ci doar ce ai in fata. Te uiti tamp la datele problemei, apoi la cerinte ... si te gandesti ca e gresita problema, ca au uitat sa iti furnizeze o informatie. Iti vine sa tragi cu coada ochiului la raspunsuri, desi esti constient ca te furi pe tine si nu rezolvi nimic ... cel mult nu mai prelungesti agonia nestiintei si a indoielilor... si totusi, tentatia e mare. Stai ca prostul in fata foii si te gandesti ca avea dreptate cine spunea ca unde e multa desteptaciune e si multa prostie :) Te enerveaza ca pierzi timp cu chestia asta, simti ca te tine in loc, stii ca mai ai o groaza de lucruri de facut, dar nu o poti lasa fara solutie. Te uiti i

a fost un moment de liniste perfecta ... moment intrerupt doar de niste acorduri de pian care veneau de nicaieri ... am amusinat prin intreaga casa pana sa-mi dau seama ca muzica venea de pe scara, de la un vecin ... m-am imbracat bine si am iesit din casa, am adulmecat fonic dupa sursa muzicii pana am gasit usa. Si am inceput sa stau. Si sa ascult instrumentul perfect. A durat aproape o ora acest inceput de zi de sambata filmat mental pe casa scarii unui bloc interbelic.

Cunosc multe femei misto . Cele mai multe dintre ele, aproape toate, sunt singure. Si asta nu se intampla pentru ca sunt dependente de Solpadeina, nici pentru ca fumeaza prea mult, ci pentru ca barbatii cu care intra in contact nu pot asuma nici forta, nici normalitatea, nici echilibrul. Majoritatea barbatilor misto pe care ii cunosc se raporteaza la femei ca la niste trofee. Femeile misto, in ciuda aparentelor, nu sunt trofee. Sunt, pur si simplu, victime. Pentru ca sunt prea normale, prea calde, prea umane, prea disponibile. Prea usor de cucerit. In acest moment, femeile misto nu mai intra in contact cu barbatii misto. Si viceversa. Si aici s-a ajuns pentru ca nu mai avem sisteme de referinta. Pentru ca ne raportam, in permanenta, la nimic. Nu-mi dau seama cine greseste. Un lucru stiu sigur: femeile misto, cu foarte putine exceptii, sunt in continuare singure. Iar barbatii misto ajung in jurul varstei de 50 de ani sa se intrebe cine le-a consumat tineretea. Si a

Cum ar fi ca in lumea de dincolo sa fim aceiasi ... in aceleasi contexte ... in aceleasi conjuncturi ... dar sa putem observa numai ce ne place?

Imi place mult sahul. Cele mai frumoase si periculoase jocuri le port mereu cu mine insami.

sunt putini cei care pot sa taca vorbind

nu exista o perioada mai acuta in timpul anului asa cum reuseste sa fie fiecare decembrie  ... este adunatura celor mai 31 de zile din cele 365 ... este senzorial, memorie, emotie, trecut, prezent si viitor la un loc, este sfitenia colindelor, este dorul inexplicabil si de neimaginat pentru ceea ce putea fi, este amor, tristete si gingasie, este o delicata improspatare sarata a privirii ... este asa cum trebuie sa fie orice final ... un nou inceput. continuare

Uneori, cand crezi ca hopul emotional a trecut, apare un eveniment, o seara, o discutie, un cuvant, o privire care iti zgandare suficient de tare ceea ce credeai ca a disparut de tot astfel incat trecutul iti devine prezent. Iar. Ce inseamna a fi un om echilibrat? Inseamna a ramane adunat in conditii de nisipuri miscatoare. A fi echilibrat este o stare care exista doar prin comparatie cu opusul sau – dezechilibrul – si nu se autentifica decat in raport cu acesta. Orice dezechilibru emotional si orice perioada de framantari sufletesti grabeste de fapt echilibrarea reala. A fi zen nu inseamna echilibru ci incremenire in stadiul de bibelou. Nu exista echilibru per se asa cum nici o tehnica de lupta nu isi poate dovedi eficacitatea pe timp de pace. Iti vine sa spui “of, dar de ce acum? Si de fapt, de ce?” Nu stiu daca stiti, dar samburii de orice fel (alune, migdale, nuci, seminte etc.) este recomandabil sa se consume dupa ce au fost inmuiati in prealabil

ati avut vreodata senzatia ca sunteti inconjurati de vampiri energetici?  ca tot ce fac ceilalti se traduce in metamorfoza suflului vostru in energie pentru mersul lor mai departe? ca sunteti fraierii ramasi de caruta cand ceilalti reusesc sa inainteze? eu da. si cu toate astea, oricat de acuta ar deveni senzatia de cvasi-victimizare, nu m-as opri niciodata din a-mi da suflul la cerere.

un mamifer cu constiinta care se hraneste cu ce vrea, se inmulteste din (speranta de) amor si naste pui vii.

Cand te uiti in gol vezi cele mai multe lucruri ...

Putem iubi la fel peste timp? Daca am putea, am vrea sa o facem? :) Putem iubi doua persoane in acelasi fel? Sau doar punerea in cuvinte uniformizeaza emotiile din lipsa elementelor lingvistice care sa surprinda nuantarea fiecareia dintre ele? Si daca totusi am putea iubi identic, merita oamenii sa fie iubiti nediferentiat? Nu ar fi fost putin incoerent Dumnezeu cand a structurat emotii identice pe amprente unice? Care este esenta ce determina tipologia amorului: cel care iubeste si modul(rile) in care o face sau cel iubit, ca inspiratie pentru celalalt? Dar stati ... exista o tipologie a amorului sau doar fatete diferite ale aceluiasi lucru? Daca ar fi sa nu mai desir ghemul trecutului si daca ar fi sa nu mai despic firul in patru, as inchide ochii, as trage adanc aer in piept si as spune ca iubirea nu se analizeaza. Se traieste mereu in raport cu prezentul fiecarei clipe. Adica mereu altfel ... personalizat dupa chipul si asemanarea locului geometric* determinat

Unii spun ca daca esti mereu sincer vei avea mai putini prieteni. Eu cred ca vei avea fix tot atatia, doar ca vei avea si tu idee ... care sunt. Eu apreciez o calitate cu totul si cu totul aparte la prietenii mei ... imi spun transant cand cred ei ca gresesc. Nu din satisfactia aceea perversa pe care o au multi cand ratez pe blog o virgula. Ci din grija aceea rara ca nu cumva o eroare sa imi puna ...punct. Cand toata lumea te lauda habar nu ai de capul tau! ... Esti foarte atent la pericolele lumii si la oportunitatile ei ... dar nu mai vezi pericolele din tine. Oportunitatile din tine.  (...) Te crezi indestructibil. Nu esti. preluare raduf.constantinescu

O vorba pe care am trait-o: "Oamenii supravieţuiesc nu prin grija față de ei inşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei." Lev Tolstoi

pe trenul Bv-Buc citeam dintr-o revista de psihologie si eram relativ absorbita in cum daca te lasi stimulat de competitia cu ceilalti si de insemnele a ceea ce (aparent) te face sa te simti puternic (bani, masini, IT stuff...) ajungi curand sa cunosti reversul medaliei: vulnerabilitatea la neputinta si pierderea controlului. si aud din dreapta mea vocea unei doamne entuziaste care imi zice (probabil pentru a doua oara, dar nu auzisem eu): "ati vazut?" "ce anume?", intreb buimaca. "crucea de pe Bucegi ... e luminata" si zambeste indicandu-mi cu privirea unde sa ma uit. ma ridic de pe scaun si ma indrept inspre geamul doamnei si intr-adevar, se vedea ft frumos crucea de pe Bucegi. zambesc si eu. "imi cer scuze ca v-am intrerupt de la citit, dar trebuia sa spun cuiva. bucuria pe care o aveam era prea mare sa o tin numai pentru mine si sa n-o impartasesc" nu m-am mai putut concentra la nimic din ce citeam ... oricat de interesa

motiv pentru care noi nu putem ști niciodată ce ne e scris. decat dacă ne privim în oglinda, dar asta ar însemna să știm a citi invers.  așa că n-avem încotro și-i tot întrebam pe alții. din afara noastră se vede mult mai clar spre ce ne îndreptăm. ivcelnaiv

- de ce esti singura? esti chiar atat de pretentioasa? - nu. dar sunt putini oameni ca lumea.

rezolvarea unei probleme nu vine mereu din gasirea unei solutii, ci si dintr-un switch de perceptie asupra cauzei corecte. un soi de scoatere a capului din crengi pentru a vedea padurea... m-am chinuit de atata timp sa imi activez frica pentru a anihila efectele devastatoare ale unei cauze care nu era acolo ... cand de fapt solutia era in modul de a pune in discutie cauza insasi. nimic nu e ceea ce pare.

Incep sa vad o scindare a societatii romanesti in trei categorii... Cei care sunt romani prin faptul ca traiesc si simt romaneste, in Romania fiind... Cei care se simt jenati de originea lor si fug miseleste, fara pic de recunostinta, sau mancand pamantul, resemnati, comozi, enervati ori plini de ifose inspre societati in care vor fi mereu cetateni de gradul doi ... un titlu care, in acceptiunea lor, innobileaza mai mult decat acela de roman autentic. Si cei care traiesc in Romania, nu intentioneaza sa plece dar se complac in comoditatea argumentelor ubicue de tipul "aici nu poti face nimic", "la noi ca la nimeni" ori "sa fii prost sa fii corect". Sunt aceia care la finalul unei vieti traite precar din punct de vedere sufletesc si intelectual vor constata cu mandria unei cornute imberbe ca "nu se poate, dom'le, orice-ai face, astia iti pun bete in roate"...Cu alte cuvinte, sunt aceia care isi justifica o viata de nimic prin nen

uneori spre deseori ma uit in jur si imi dau seama ca viata nu este pentru toata lumea... apoi ma gandesc ca tocmai ce am iesit dintr-o bula de aroganta ... dar parca totusi nu ... voi cand va uitati in jur ce vedeti? 

cum faci sa visezi cand nu poti sa dormi?

Nu stiu daca le stiti ... cert este ca exista. Ma refer la acele "micro-treziri" din timpul noptii, acele scurte momente de iesire din sfera viselor si reintrarea in constientul imediat care, pe de o parte, certifica o activitate atat de intensa si profunda a creierul incat nu accepta anestezierea totala intru subconstient si, pe de alta parte, aduce la iveala temeri sau trairi care macina. Eu am avut un episod de acest tip azi-noapte. M-am trezit pentru cateva secunde pentru a ma intreba ce si cum faci sa te aduni atunci cand esti rupt in bucatele mici si neregulate pentru a n -a oara? De la un moment dat nu mai poti reface puzzle-ul, oricat ai incerca ... si risti sa ajungi un altfel de model. Ca si cum initial aveai un peisaj frumos de poveste si ulterior faci din el un malul marii la Costinesti. Am adormit cu intrebarea pe buza mintii ... fortandu-mi inconstientul sa preia fraiele.

A-ti accepta imperfectiunile ... slabiciunile ... punctele slabe cu care nu poti lupta nu necesita iluminare, buddhism, meditatie sau Dharma. Necesita o forta launtrica de nestavilit. Necesita puterea de a-ti pune mai presus punctele forte cu convingerea ca verigile slabe, pe care astfel de tii la adapost si reusesti sa nu le ignori, vor gasi de cuviinta sa le multumeasca mai tarziu. Nimic mai mult.

In statia de autobuz aud pe cineva adresandu-mi-se: "Vai, domnisoara, ce bine semanati cu Madalina Manole!" Instant am simtit cum sufletu-mi isi pierde roseata din obrazi si devine livid spre cirotic. Ce nu-mi place sa ma vada oameni intamplatori! Dar daca la ceilalti tin prea mult sa ii las ...

M-am trezit cu o intrebare in minte: "ce ti-e cel mai dor sa faci?" Si raspunsul a fost "sa iubesc". Apoi m-am ridicat din pat, mi-am baut cafeaua si involuntar relocat sinapsele... mi-am amintit ca ce greseala, de fapt iubesc! Ce ironie, si totusi cat adevar! In functie de pozitia corpului - orizontala, verticala - vezi realitatea din perspective total diferite ...  Primul raspuns venit, inca in pat si usor adormita, a fost corect. De iubit, iubesc ... dar nu in conjunctura ideala care reproduce mulajul "actiune-reactiune", ci mai degraba in linia unui monolog emotional acut. Asa ca .... daca m-as uita in oglinda si mi-as raspunde onest m-as arata cu degetul si mi-as sfatui sufletul "iubeste si fa ce vrei!". Doar ca training-ul tinut cu ratiunea in ultimii ani isi spune cuvantul ... am educat-o bine, pentru ca la fiecare sfat adresat sufletului isi face aparitia si intreaba "esti sigura?" Concluzie: este foart

Indiferent ce am face, ce ne-am dori, cum am gandi, suntem singuri. Nu e pesimism in ceea ce spun. Este realitate. Dar nu toti o pot percepe. Pentru ca necesita o constiinta de sine foarte puternica si o autorevelare a neputintei de a lasa afectele personale sa treaca dincolo de propriul suflet exact in forma simtita de noi. Poti incerca, poti empatiza, poti tine la cineva, poti imbratisa, poti incerca apropieri ... da. Dar concluzia mea este una singura: suntem singuri pentru ca nu vom putea scapa niciodata de noi insine, asa cum oricat de bine primiti in sufletul nostru s-ar simti si ar fi cei la care tinem, nu ii putem gazdui complet. Cu toate acestea ... poti fi insotit in singuratatea ta. Un mare lucru! Si cand vad ca ceilalti pot, aproape ca nu mai uit sa-mi amintesc faptul ca viata noastra nu este un decupaj de diapozitive subtiri ... ci poate fi un lung metraj animat.

Greul vine mai ales atunci cand ea intelege toate fobiile si toate nevoile de singuratate pe care le ai. Cum sa te superi pe cineva care te lasa sa fii cum vrei tu? As putea inventa o lume in care asta sa fie un motiv de depresie.   gelu11.

De ce ne permitem sa fim mai duri si nemilosi cu cei de acasa decat cu cei care conteaza pentru noi putin spre deloc? Pai pentru ca suntem lasati, si daca avem putin noroc, aproape incurajati sa o facem in scopul eliberarii de balast, funingine si mizerie sociala deci, pentru ca putem pentru ca suntem intelesi pentru ca numai acasa este aprofundat contextul, nu doar conjunctura pentru ca in familie se cauta solutii, nu slabiciuni pentru ca ne simtim in siguranta pentru ca nu vom fi etichetati bazat pe o singura scapare de moment pentru ca ne putem rezema cu privirea in niste ochi care traiesc alaturi de noi si nu ne vom mai simti singuri pentru ca poti, si trebuie sa lasi garda jos cu oamenii dragi pentru ca numai acasa se cunosc mecanismele de dezamorsare pentru ca nu oricine merita sa ne vada goi de zambete de complezenta, de ganduri-balast, de haine. pentru ca noi ii alegem sa avem incredere in ei, indiferent de orice.  Am putea spune, "

Se foloseste adesea inlantuirea frazeologica "nu mereu ti se intampla ce iti doresti ... si nu intelegi asta pe moment, insa cu siguranta o vei intelege mai tarziu" Raspunsul la "de ce nu primesc ce vreau?" este mereu acelasi!, nu il aflu mai tarziu, nu e de neinteles acum, nu presupune nimic savant. E simplu: pentru ca voi primi altceva. Ce mi se va revela mai tarziu nu este raspunsul, ci nuantarea lui. De ce nu iesim din bucla asta odata?

Dupa trei ore de somn profund de "dupa-masa" (de la 18 la 21) m-am trezit aproape convinsa ca e a doua zi. Mi se parea toata atmosfera destul de scoasa din contextul in care aveam senzatia ca ma aflu asa  ca am incercat sa ma conving de realitatea reala luand la rand ceasurile ... apoi m-am uitat in jur si parca am auzit sambata soptind: "te rog mai traieste-ma putin"

un singur lucru: sa fie oricand in stare sa o ia de la zero

Tocmai am dat peste un titlu care m-a facut sa constientizez ca, fara sa-mi fi propus, am atitudinea potrivita. Titlul suna asa "Instead of looking for love, look for the right person to fall in love with". Si, intr-adevar, este oarecum imposibil sa iubesti fara destinatar ....

Toti trebuie sa avem o greseala preferata ... o greseala pe care daca nu am face-o, am gresi.

“Am crezut că sensul vieții este chiar viata. Acum nu mai sunt sigur.” “Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieți relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Și alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aș numi-o “secretă”. Prin “viață secretă” înțelegând nu ceea ce ascundem de ceilalți, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconștientul – și unde nu ne putem minți.” “M-am călăuzit o vreme după principiul foarte discutabil că orice fericire e bună, numai fiindcă e superioară plictiselii și a golului…” “Imaginația este ca sexualitatea. Ne reprezintă, fără să fim stăpâni pe ea.” “Sunt lucruri pe care le poți avea doar dacă stai departe de ele. Făcând greșeala să le cauți, le pierzi.” “Un deșert nu-mi sugerează moartea, ci puterea iluziilor de a rezista îndeosebi în condiții vitrege. Înclin spre convingerea că, departe de

viata are valoarea oamenilor cu care o petreci....

Nu oricine te poate face sa intelegi ce este dorul.

"Universitatile nu vand cunostinte, explica Tesla. Ele vand un statut sub masca acestor cunostinte. Institutiile legitimeaza dreptul mediocritatilor de a fi anosti. Iar eu nu pot respira inconjurat de incruntati fara valoare. Nu doresc asta!" Tesla, portret intre masti, de Vladimir Pi š talo

M-am îmbrăcat c-o armură Făcută din pietrele ce-au rămas După ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari In ceafă, Ca să pot vedea numai Cu mintea de pe urmă. Mi-am protejat Mâinile, picioarele, gândurile, Nelăsînd nici un loc liber Care să poată fi atins de mîngîieri, Ori de alte otrăvuri. Chiar inima din piept Mi-am acoperit-o cu o carcasă De broască ţestoasă Ce-a trăit 800 de ani. Când totul a fost gata I-am răspuns tandru: Te iubesc. - - - - - - - - - - - - - - - -  Marin Sorescu, Precauţie

o formulare aparent banala Daca ratezi nu inseamna decat ca mai ai mult de invatat inainte sa fii pregatit sa reusesti. se ascunde un adevar de foarte putini inteles: nu oricine este pregatit pentru succes. O victorie adevarata isi reclama un infaptuitor valoros.

am gasit definitia non-medicala a bolilor autoimune: ipocrizie celulara.

Cred ca esenta unui adult sta: - in primul rand, privind inapoi, in felul in care a ales sa-si petreaca tineretea - in al doilea rand, analizand prezentul, in a constientiza cu subiect si predicat lucrurile de care are nevoie versus cele pe care si le doreste in viata - in al treilea rand, privind inainte, realizand ca fara o relatie care sa il invete mereu ceva nou despre el ramane vaduvit de oglinda intruchipata de acei doi ochi ce nasc o privire cat o mie de cuvinte.

viata are scop? acum doishpe ani concluzionam ca nu si am cazut intr-un con de depresie care, asezonata cu putina adolescenta, a dus la un mix indigest de toata frumusetea dar cum e bine sa traiesti lucrurile la varsta potrivita, ce bine ca am trecut prin asta! (atunci) intre timp s-a intamplat ceva: fie m-am mai luminat, fie m-am mai indobitocit.  concluzia la care am ajuns un deceniu mai tarziu: daca nu vezi viata ca pe un joc, esti mort inainte de a ramane fara suflare. traiesti amorf, inert si plin de toxine. si cand spun "joc" nu ma refer la "care pe care", la "cat e scorul?", la "ai trisat!", cu alte cuvinte nu ma refer la dorinta de a fi in competitie.  nu! ma refer la pornirea de a glumi oricand, oricum, oriunde si ma refer la placerea de a te juca, de a face ghidusii, de a te obliga sa ramai inocent. da atitudinea aceasta un scop vietii? nu stiu. dar in mod cert ii ofera calitate. exista un s

Extrapolandu-ti optiunea de moment la o alegere responsabila pe termen lung, ei bine, imbraci tinuta oamenilor cu care decizi sa iti petreci viata. Sau carora le ingadui sa isi petreaca viata cu tine. Poti s-o iei cum vrei. Sensul e acelasi.

Sunt momente in viata cand ... daca nu reusesti sa te stapanesti si sa echilibrezi vulcanii care iti erup mental din toate directiile vei ajunge fie sa erupi tu in bucatele si sa ramai fara puls, fie sa constati, la acalmie, ca orbit de furie te-ai coborat la nivelul unor pavlovieni oarecare. Asa ca te intreb: daca ar fi sa alegi pentru tine una din variantele de mai sus, cum te-ai prefera: mort sau prost? Deci: fa-ti damblaua, enerveaza-te, urla in gand, vezi negru in fata ochilor pentru cateva momente, suduie cat te tine imaginatia, dar apoi rupe lantul! Daca nu, risti sa devii propria-ti veriga slaba!

      Cred ca religia isi gaseste locul in sufletele oamenilor in doar trei conjuncturi: - pe de o parte in mediul rural, unde apropierea de divinitate se cultiva din pruncie si unde autenticitatea legaturii cu Dumnezeu transcede pragmatismul vietii de zi cu zi - pe de alta parte, in mediul urban in randul populatiei de categorie financiara sub clasa mijlocie. Extrapoland, in societatile unde economia scartaie din toate incheieturile si unde polarizarea veniturilor este evidenta. - si mai exista categoria ce nu tine cont de zona geografica si care se refera la cei ce, nevoit sau nu, trec prin momente de cotitura care necesita incredere in niste forte peste puterea lor de intelegere.       In toate cazurile credinta isi gaseste un aliat de nadejde in sufletele oamenilor: in zonele rurale pentru ca are la baza o fatalitate plina de speranta, in zonele urbane pentru ca s-a construit pe deznadejdea resemnata si in sufletele celor disperati pentru o ancora.       Unde sunt

Sunt de parere ca intotdeauna trebuie sa permiti complimentelor sincere si criticilor constructive sa iasa la iveala. Indiferent de reactia starnita! Din doua motive:  1. tu nu ai ce face cu ele 2. daca nu permiti altuia sa fie mai bun pentru a ramane (tot) tu in varf atunci nu faci decat sa iti invalidezi pozitia la care tii ca la un bibelou - pentru ca se raporteaza la un potential latent si voit necompetitiv - si, cel mai important, iti dai masura propriului sine. Ca responsabilitatea pentru asumarea unui adevar nu sta la tine, este cu totul altceva. Si deja nu te mai intereseaza :).

vulnerabilitatea pe care un om talentat si nesigur pe el o afiseaza ii aduc in prim plan neconstientizarea nedisimulata a propriei valori... care ii ridica aptitudinile la rang de intelect slefuit cu genialitate.

Cat de frumos, adevarat si simplu:  "Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei."

Zilele in care mi-e lene sunt cele care ma obosesc cel mai tare

Daca ar fi sa fac o reprezentare schematica a oamenilor zilelor noastre, as incropi stangaci un desen in care ar avea chip doar copiii ... sunt singurii care inca nu au invatat sau care nu au ajuns la concluzia ca in lume se poarta masti. Pentru ei este firesc sa fie tristi, curiosi, veseli, morocanosi, suparati, visatori. Pentru noi astia de am ajuns sa fim majori, cel putin dupa acte, sa fim tristi, curiosi, veseli, morocanosi, suparati, visatori atunci cand avem nevoie de asta reprezinta un curaj pe care rareori ni-l asumam. Asa ca in schema mea restul populatiei ar avea doar un contur de fata ... dar fara privire, mimica, buze ... doar o urma de cap pozitionata, nefiresc, deasupra inimii, in dreptul gatului.

      In centrul Bucurestiului, pe Lipscani, exista un surogat de cladire care sta sa cada. Pentru a nu avea pe constiinta niste potential ultime clipe neplacute pentru vreun trecator de weekend, autoritatile locale au decis sa angajeze un paznic care sa blocheze accesul in zona si, astfel, sa stea la capataiul dragii cladiri (probabil) interbelice. Un fel de ultim omagiu adus unor caramizi. Pe bani publici, adica pe banii contri buabililor care astfel au plimbarea tihnita asigurata - contra cost. Deh, nimic nu-i gratis in viata.        L-am observat pe  eroul national imbracat in costum de gardian municipal cand incercam sa vad cum pot trece de un gardulet infipt perpendicular si de-a lungul intregii stradute pietonale.  - Dupa un Tu n-auzi, mah, ca merg in Delta? ramas agatat din discutia telefonica deja inceputa, aud adresandu-mi-se: Domnisoara!! Pe aici nu se trece. - De ce? - Cade cladirea. - In trei secunde? - Cine stie? - Dar merg pe partea opusa a straz

         pentru o concluzie buna:       Excepţiile… Ah, excepţiile! Cred că n-o să-mi ajungă ţigările la câte am de spus despre ele. Blonde, brunete, înalte, cu forme sau fără, ele sunt femeile pe care orice dintre noi, cei care pulsam testosteron, şi le-ar dori alături. Poate o să te întrebi ce au ele atât de special încât să-l facă chiar şi pe cel mai puternic bărbat să se amorezeze ca un adolescent, să tremure ca un copil, cine sunt ele, zeiţele care-l bulversează pe bărbatul iubit ca şi cum ar fi cel mai slab şi mai neajutorat dintre muritori?          Excepţiile sunt femeile sigure pe ele însele şi nu pe sânii mari şi formele generoase…sunt femeile care ştiu că pot să macine creierii unui bărbat cu un gest bine plasat, cu o vorbă studiată –  dar aruncată parcă la întâmplare, cu o privire plină de subînţeles. Ele sunt femeile complete şi complexe care ştiu că noi, bărbaţii, rămânem copii toată viaţa şi că dincolo de o partidă bună de sex avem nevoie de afecţiune

de Jonathan Safran Foer "Am citit in National Geographic ca acum sunt pe pamant mai multi oameni vii decat au murit vreodata in istoria omenirii. Cu alte cuvinte, dac-ar vrea cu totii sa joace Hamlet in acelasi timp, n-ar putea, pentru ca n-ar fi destule cranii".

                                      vreau sa vorbim!

Pe sub uşă - Marin Sorescu Ziua de azi Mi-a fost vârâtă, ca de obicei, Pe sub uşă. Mi-am aşezat pe nas ochelarii Şi-am început s-o citesc. Nimic deosebit, după câte văd.. Cică pe la prânz o să fiu cam trist, Nu se specifică motivul, Şi-o să continui să iubesc lumina De unde-am rămas ieri. Pagina exterioară informează Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul, În legătură cu pretenţia lor absurdă De-a-mi intra în sânge, şi-n creier. Apoi, obişnuitele ştiri Despre puterea mea de muncă, Despre drumul la pâine, despre buna dispoziţie (dar nu se suflă un cuvânt În legătură cu situaţia din ficat). Unde s-o fi tipărind Viaţa asta a mea, Că e plină de greşeli Inadmisibile.