On / off
Ati avut vreodata senzatia ca everything, all of the sudden, falls in the right place ? Ca totul este asa cum ar fi trebuit sa fi fost mereu in modul in care ne raportam la noi insine? Si nu, nu, nu, nu ma refer la vorba populara "tot raul spre bine". Nu, nu, nu.
Incerc asadar sa ma explic.
O zi oarecare. Cu un trecut recent agatat de tine, cu un potential viitor in fata, cu sperante, idealuri, ganduri si tot tacamul.
Incerc asadar sa ma explic.
O zi oarecare. Cu un trecut recent agatat de tine, cu un potential viitor in fata, cu sperante, idealuri, ganduri si tot tacamul.
Stai si te uiti in jur, te uiti la tine, te uiti la ceilalti, te uiti chiar si pe pereti care de departe par a fi cei mai interesanti. De ce asta? Pentru ca sunt singurii carora tu trebuie sa le atribui o semnificatie, nu o au aprioric. Si nu te lasa sa ii judeci !! (a o face nu inseamna decat a-ti considera injuste semnificatiile atribuite lor chiar de tine). In fine, destul despre pereti, alta discutie.
Si stand asa, in virtutea celor mai recente evenimente prin care te-a dus viata sau chiar tu insuti, te intrebi ce este in neregula si de ce pari din cu totul alt film? Si unde esti tu, cel de acum o luna de zile, un an, o zi? De ce si cine sau ce te-a dezechilibrat?
NU STII.
Apoi ceva neasteptat se intampla. Care te poate chiar rascoli pe moment, te poate durea mai rau decat o rana deschisa, te poate revolta, te poate face sa boxezi in aer doar-doar primesti ca feedback o imbratisare prin care sa se certifice ca esti inca de consistenta organica si inca nu te-ai rupt complet. Usturimea neprimirii unei astfel de imbratisari si poate chiar a receptarii unor pumni care nu se mai opresc provine din umilinta, din dezamagire, din revolta de a te fi lasat interpretat completamente gresit de cineva, de judecata care ti s-a pus in carca, de aplombul cu care vezi ca desi esti la pamant ceilalti iti pun bocancul pe cap, sau de o pura dezolare ca sperantele tale s-au naruit.
Apoi ceva neasteptat se intampla. Care te poate chiar rascoli pe moment, te poate durea mai rau decat o rana deschisa, te poate revolta, te poate face sa boxezi in aer doar-doar primesti ca feedback o imbratisare prin care sa se certifice ca esti inca de consistenta organica si inca nu te-ai rupt complet. Usturimea neprimirii unei astfel de imbratisari si poate chiar a receptarii unor pumni care nu se mai opresc provine din umilinta, din dezamagire, din revolta de a te fi lasat interpretat completamente gresit de cineva, de judecata care ti s-a pus in carca, de aplombul cu care vezi ca desi esti la pamant ceilalti iti pun bocancul pe cap, sau de o pura dezolare ca sperantele tale s-au naruit.
Timpul (din viitorul foarte apropiat, apropiat sau indepartat) te face sa te autoconservi, sentiment instinctiv animalic ce provine din frica de a pierde ceva. Pe tine insuti. Deci AFLI.
Si iata cum de la un switch primit si care aparent te-a debusolat, simti ca practic te-ai recapatat. Din bucati, poate, dar te-ai recapatat. Cu ajutorul tau sau cu ajutorul celor care cred cu adevarat in tine si vad dincolo de imperfectiunile tale, nu mai are importanta. Ce conteaza este ca bucatelele prind iar forma.
Sa nu mai subestimam deci suturile in fund date de cei foarte dragi noua. Chiar daca o fac cu cea mai buna intentie sau chiar daca o fac din pur egoism, uneori ne fac doar un bine. Un bine dureros, un bine-rau, dar ne fac un bine. Si (sper ca si) lor la fel.
Comments