RALUCA MIHĂILĂ

A m observat ceva de mult timp. Acum mi-e și clar. Să-i spunem diferență culturală. Sau food for thought. În zona Brașovului, de unde vin eu, urările standard orbitează în jurul lui "spor!" și "zi bună". În București, orasul meu adoptiv și în care trăiesc cu drag de peste 18 ani, urarea cel mai des întâlnită este "zi ușoară!" Concluzie? Unii aspiră(m) la energie și lucruri bine făcute, alții la minima rezistență și cel mult, la hedonism.

letting go  nu e ceva ce începi să faci, ci ceva ce NU mai faci, pentru că te obligă să lași în urmă lucruri, oameni și obiceiuri care nu mai servesc intențiilor și nevoilor tale. mare diferență. sursa foto: burst

oamenii îți arată adesea cine sunt. fie că în prima zi, fie că în prima lună, fie că în primul an. crede-i și încearcă să nu-ți mai vinzi amăgiri de tipul "ah, n-a vrut", "ah, n-a știut".  au vrut, au știut, au făcut ce au putut conform cu cine sunt. crede-i. nu-i subestima, nu-i supraestima. uite-te atent și crede ce vezi. sursa foto: burst

Am în anturajul meu extins de cunoștințe, persoane care nu doar că încurajează, dar chiar practică mica evaziune fiscală și / sau micul nepotism   ... Cum? În ce formă? Păi e vorba de servicii private pe care le accesează în mod constant și în varianta lor cea mai profund nefiscalizată - de la terapie individuală la servicii de spălat mașina, workshopuri sau meditații pentru copiii lor și până la pilele binecunoscute pentru diverse avantaje proprii.  Și atenție, nu mă refer aici la networking (noi ne cunoaștem și știu că te pot ajuta, așa că te pot pune în relație cu x și tu te descurci de acolo), ci la pile (eu știu pe cineva căruia îi dau un telefon ca să îți dea ție un contract din care îmi iau și eu ceva sub o altă formă). Totul, desigur, sub egida publică "e varză în țara asta coruptă, nu o să ne vindecăm niciodată". Consider că cei care fac toate astea sunt niște puncte de îmbolnăvire constantă, chiar dacă la scară mică, a unui suferind cronic.           "Hai mă la

 Nu aș fi putut să construiesc mai bine acest dialog.

  Om: ia, hai, pleacă de aici, am nevoie de habitatul tău să îl fac pe al meu mai mare și mishteau. Liliac: dar ... cum, asa pur și simplu? Om: da, pentru că pot. Liliac: dar ce fac eu te ajută și pe tine. Om: nu mă interesează, hai pa! Liliac: dar o să îți faci și ție rău. Avem nevoie unii de alții. Om: hai pa, n-auzi? nu mai am loc de tine așa că, dispari! Liliac: sunt stresat. Om: extraordinar, las' că îți trece. Liliac: sunt foarte stresat ... voi, oamenii, sunteți cu susul în jos. Cu ultimele puteri înainte de exterminare, liliacul a făcut caca și a transmis oamenilor COVID și Nipah. Restul va fi fost istorie. Detalii despre întreaga poveste, cu răbdare, aici .

Gelozia, în general, ține de două aspecte - pe de o parte, de stima de sine scăzută în raport cu partenerul / partenera - pe de altă parte, de libertarianismul ei / lui în raport cu alți bărbați / alte femei. Cu alte cuvinte, ești gelos / geloasă fie pentru că nu crezi că meriți relația în care ești și că partenerul / partenera ta nu are ce aprecia la tine, fie pentru că ești "unul/una dintre".  Ambele dor, ambele sunt tipare împrumutate / educate, ambele pot avea soluție. Azi mi-am dat seama de un mutant: gelozia provenită din neîmplinire . Adică atunci când ești gelos / geloasă pe partenerul / partenera alături de care nu ești fericit(ă) pentru că ești condamnat la neprezență totală. Deci la absență periodică, deci la sentimentul de singurătate al celuilalt, deci la anticiparea nevoii sale de a căuta în altă parte. Cu alte cuvinte, dacă nu ești împlinit, atunci cauți în afara relației (orice simți că te-ar împlini), deci inviți la căutarea în afara relației (a orice simte e

De-a lungul vieții, în diferitele momente ale istoriei mele personale, mi-am dorit ... mi-am propus ... am avut nevoie ... dar dincolo de orice, mi-am stârnit cu nesaț (sau pur și simplu nu mi-am oprit defel) nevoia diverselor lucruri, experiențe, adevăruri, minciuni, dureri, tumulturi și chiar a liniștii. ... însă fie protectorii mei nu au știut să mi le ofere, fie eu nu am știut să mă auto-conduc înspre ele odată ce se cuvenea să am toate prerogativele și pârghiile de a o face. Arareori, dar în cel mai neprețuit mod, ajung să nu vreau nimic.  Să nu mai vreau nimic. Este libertatea supremă în care năzuiesc să pot stărui preț de mai multe clipe la rând, pentru că vine cu o eliberare fantastică și completă de orice tensiune a obținerii, a ajungerii, a evoluției, a schimbării de stare, a curgerii.  Oh, măcar de-aș putea să simt că sunt unde trebuie, că am ce îmi trebuie, că totul ajunge, și că ce încă nu a apucat să afle că poate exista să fie absolut nenecesar și superfluu. Să am libert

Prima zi din acest an a adus la masă numele unui poet persan foarte drag mie, Omar Khayam. Deși nu am citit mult din el, ce am citit a fost de impact. Odată cu numele lui, un vers din poezia Singurătatea omului  mi s-a reașezat în fața ochilor. Îl las să mai stea cât timp se simte confortabil. Este un vers   care mi-a fost căpătâi ani de zile. Nu sunt convinsă că îmi mai este, dar sigur ceva din el mi s-a auto-cioplit în suflet. Să-ți faci puțini prieteni. Din tine, nu ieși.  Nu știu voi, dar pentru acest an, practic, eu am o singură rezoluție. Să îmi schimb percepția asupra timpului pe a cărui trecere, cumva, am reușit să o ratez în mod constant, în pași mici și siguri, de ani buni. Rămâne de văzut și studiat cum voi face asta. În rest, propun să ne aducă anul tot ce avem nevoie.