RALUCA MIHĂILĂ

- ce zi e azi? - azi.

am redescoperit șahul în plină distanțare socială doamne, cât simbol în acest joc absolut minunat despre strategie, viziune, plan, imprevizibil, echipă, scopuri, ideal, adaptare, reguli. piesele mele favorite sunt pionii ... carnea de tun pe care tinzi să o ignori din lipsa de statut social pe tablă, dar care au o putere fabuloasă dacă își pun capul și lucrează împreună la fiecare joc îmi imaginez fiecare piesă ca pe un personaj epocal ... și fiecare strategie de 3-4 mișcări în avans ca pe un complot între tură, nebun și regină un bal mascat cu reguli și imprevizibil câștig rar, încă ... dar, deși nu mi-am intrat încă în mână total, procesul de reînvățare și recalibrare este o desfătare. reușeșc, însă, altceva: îi scot din sărite pe cei care mă bat pentru că nu cedez nici o secundă și dacă vor să mă înfrângă, trebuie s-o merite. Ha ha!:) am mai descoperit ceva - ce faci în șah spune fără să vrei despre cum te porți în viața reală, mai exact dacă îți socotești piesele

Și uite așa, după atâta timp, oamenii au ajuns să-și poarte măștile la vedere. Ikon_Grafix/Shutterstock

Am văzut ieri un film oarecare cu bătăi, violență, imagini frumos filmate ... dar nu asta e important, cât mai degrabă o înțelepciune indiană pe care o trec aici sub #notetomyself Nu te îneci pentru că ai căzut în râu, ci pentru că stai cu capul în apă. Mi se pare o vorbă foarte potrivită pentru perioada prin care trecem.

când lumea vrea seriale cu eroi, feți frumoși și evadări dintr-un cotidian claustrant, mie mi-e dor să folosesc cârlige de plastic atunci când întind rufele ... uscătoarele astea moderne au eliminat o candoare cu totul aparte. cum se face că exact lucrurile care ajung la un moment dat să ne enerveze sunt cele care ne nasc nostalgii? țin minte cum urmele cârligelor pe haine mă umpleau de draci ... îmi amintesc și cum din cauza vântului toate textilele se răsuceau pe sârme și se uscau strâmb ... adunate și pline de urme.... devenim aproape imposibil de călcat perfect ... și totuși, m-aș amuza să mi se întâmple din nou, azi. bine, poate nu pe hainele la care țin, deși cred că ăsta era farmecul, să primești câte un ghiont exact în ce apreciezi mai mult. altfel ar deveni etcetera și nu s-ar mai califica la amintiri

cum poți scala intuiția, astfel încât să fie singura pe care te bazezi în decizii, fără să o iei mereu de la capăt și fără răzgândiri zilnice pe bază de stomac ? păi nu poți, dar poți s-o automatizezi. s-o exersezi și cultivi zilnic până devine a doua natură. sau prima?

Mișcarea ne ajută să vedem locuri noi, să cunoaștem oameni noi, să cutreierăm. Dar nemișcarea? Ce rol are? Când stai pe loc, ce se întâmplă? Nu cumva inviți lumea să se rotească în jurul tău? Cum se descompun culorile în extremele acromatice? Și cum se suprapun aceste planuri ale vieții prin noi și ale noastre prin viață? Cum se raporteaza cercurile unele la altele? Care e unde? Și de ce? Și până când? Cu ce scop?

- Ce faceți? Cum ați dormit? - Băi, nu chiar așa de bine. Mă simt foarte încărcată, așa. Tu, fiereo, cum ești? - Cam iritabilă, ce-i drept. Nu prea mi-e clar de ce. - Și eu, zise stomacul. Îmi bolborosesc toate aici. - Noi simțim că n-avem aer, ziseră în cor plămânii. - Nouă ne e bine, replicaseră rinichii. Ne înțeapă doar puțin ochii, parcă am avea nisip. Dar altfel, totul bine. - Noi nu vedem chiar bine, dar poate că nici nu avem ce? se întrebau cu voce tare ochii. - Dar de auzit, da, s-au trezit urechile. Totul e ok aici, deși dacă nu ne putem ajuta de ochi, mai greu să înțelegem ce auzim. - Eu sunt înfundat, adăugă nasul. Nu știu voi, dar la mine e greu tare. Trebuie să mă folosesc de gură ca să pot inhala ceva. Plus că sunt super uscat. Ca niciodată. Nu e bine. - Mie-mi zici? Că stau atât de mult căscată, că ar trebui să beau non stop lichide....uf! oftă din greu gura. - Ce-aveți, măh, toți? Vi s-a luat cu binele? Ce vă tot plângeți atât? interveni creierul hotărât și p

O floare, odată ce a învățat să înflorească singură, nu mai are nevoie de admirația nimănui. Își va urma în fiecare zi, cursul. Și va fi frumoasă pentru ea însăși. Și pentru cine va avea norocul să treacă pe lângă ea și ochii să o vadă. - Ce faci, Raluca? Bine, sănătoasă? - Da, mulțumesc. Pentru mine work from home și social distancing sunt a doua natură. - Care e prima? - ... - ... - De ce mă chinui? #dialogmatinal

Încep să constat că viața se mută în online și ferestre de zoom, skype, whatsapp, house party și alte cele. Măi, nu! E păcat. De ce ne ratăm, oare, șansa? De ce nu punem în practică lucrurile despre care alfel, am tot vorbit - stress management, self leadership, time management, myself-management? În loc să ne luăm timpul acesta pentru offline cu noi înșine (că și-așa orbecăiam mult pe net și înainte), noi continuăm să fugim ... mâncând pământul. Am uitat cum se stă pe loc. Fugim de noi, fugim de ei, de ele, fugim de prieteni imaginari, de vise, de quality time with our heart. Alergăm înspre aceeași socializare care ne pune gândurile pe silent  sub pretextul că de acum chiar trebuie să fim online! Ce convenabil, nu? Menținem ritmul nebun despre care spuneam că îl vom schimba într-o perioadă în care am putea să face asta din plin. Ne cerem în aceeași nebunie din care voiam să ieșim ... și păstrăm totul la fel, când viața din jurul nostru imploră la schimbare. Calen

- De ce plângi? - Pentru că pot.