RALUCA MIHĂILĂ

Sunt freelancer de nici doi ani și azi, pentru prima dată, deși am multă treabă, aleg să nu fac nimic și să mă uit la ploaie. Pe pereți. Pe geam. La nimic. Nu e deloc ușor pentru un om cu inițiativă și multe idei ca mine să ai în față un orizont nedefinit de timp pe care să nu îl umpli cu nimic. În care să nu-ți permiți să creezi ceva vizibil. Și nu e vorba de un preaplin aici sau de nevoia impulsivă de a face ceva ... ci de starea firească a minții prin care, odată ce descoperă un fond, simte nevoia imediată de a-i da o formă. Prin care cedează ispitei de a nu-și amâna constatările prin care crește, evoluează, se transformă. Cum alegi să fii liber? În funcție de ce îți transmite stomacul, mă gândesc. E greu să cenzurezi libertatea și să îți procedurizezi sentimentele. Pur și simplu, spui într-o zi: e momentul. Și ridici piciorul de pe accelerația cu care te-ai obișnuit să te ducă înainte. Trebuie să recunosc, mi-a luat un pic mult să înțeleg, să aplic, să trăiesc ce

Am descoperit azi un joc excepțional care nu doar că schimbă paradigma, dar care mi-a adus aminte de un fenomen social prea ușor de trecut cu vederea. Jocul propune o schimbare profundă de paradigmă pentru că aici cei care câștigă sunt aceia care știu să piardă. Ce amendează extrem de elegant acest demers este, pe de o parte, dorința nestăvilită a oamenilor de a fi câștigători zi de zi și în cât mai multe domenii posibil și pe de alta, nevoia de a deveni mai buni cu fiecare clipă. #nopressure Este un joc ce vede în imperfect un potențial pentru un perfect dezirabil, dar care încă nu-i acolo și foarte posibil să nici nu fie. Cine suntem, ce vrem, cum acționăm, cum gândim, de fapt ? Altfel decât vrem să pară. Avem curajul să spunem lucrurilor pe nume? Iată cum psihologia, natura umană și publicitatea se îmbină într-un produs absolut splendid. Îmi place atât de mult cum acest joculeț a întors modul de a ne uita la lucruri și la noi înșine, încât nici nu mai simt nevoia să îl

Am găsit unul din simbolurile-simptom cele mai sugestive pentru lipsa mușchiului ordinii sociale din mintea multor români. E de găsit în felul în care ne organizăm în statul la coadă și constă într-o întrebare cheie. Întregul univers din care se desprinde întrebarea cheie ne face să: surprindem istoricul nostru de cozi lungi , care necesită efort fizic (deci nevoia ieșirii din coadă pentru a ne odihni din când în când) ne observăm lipsa noastră de focus , pentru că uneori plecăm dintr-o coadă ca să stăm la alta, totul în numele eficienței individuale din cauza ineficienței colective. anunțăm public în mod tacit că facem înțelegeri neoficiale  știute doar în combinări de noi doi luați câte alți doi și nu în plen, transparent și cu trasabilitate pentru orice nou așezat la coadă depistăm o breșă subtilă care lasă loc incorectitudinii  pe fondul oricărui băgat clandestin în față din cauza lui "dar eu n-am știut" sau "păi unde ați fost până acum? Ce, așa se stă la c

yesterday's international trends sharing economy (working, sleeping, riding, travelling) sharing is caring lose yourself in the community spread news, ideas, help, actions co-working spaces act global universality expansion live to the fullest știrile locale de azi menține distanța ai grijă de tine rămâi alert menține-ți energia muncește de acasă fii relevant local proximitate contracție și contractare stay alive tomorrow is another day UN photo

Stau și mă gândesc la cum sunt construite apartamentele noastre. Suprafețele locative, nu, așa le zicem? Că asta sunt, suprafețe amenajate pentru a putea sta în ele feriți de natura imprevizibilă. Avem toți sau în marea noastră majoritate, un hol . O anticameră care nu ajută la mare lucru în afară de a nu fi nici una din celelalte camere. Ah, poate fi un depozitar al lucrurilor care nu încap prin dulapuri. Și al papucilor murdari și umbrelelor ude. Apoi vine  bucătăria . Toți mâncăm, nu? Și chiar dacă nu știm sau nu vrem să gătim, cel puțin încălzim niște apă pentru ceai, cafea. Ori clătim o cană sau un cuțit la un moment dat. Ori luăm un suc rece din frigider. Urmează livingul . Sufrageria, în limbaj românesc uzual. Adică acea încăpere în care trăiești. (living = a trăi, nu?). Cum trăiești? Păi stând pe canapea, uitându-se la televizor, citind, facând sport, jucându-te, stând pe laptop sau telefon, purtând conversații. Trăiești cum vrei, știi și poți în acel spațiu