RALUCA MIHĂILĂ

sa stii ca mie nu imi ia mult pana ajung sa iubesc ... atunci cand am ce iubi!

Uneori este eliberator sa faci ceva gresit...

Te iubesc ... ca si cand nu as avea nevoie de tine, ca si cand te-as fi uitat si apoi amintit de cel care esti,  ca si cand totul ar fi clar in nebuloasa zilei de azi, ca si cand capruiul ochilor-ti mici m-ar cuprinde de dupa solduri si nu mi-ar mai da drumul, ca si cand as incerca sa non-rasune un clopot in care am batut gongul , ca si cand nu te-as fi vazut niciodata, ca si cand as fi stiut din prima clipa ca nu putem scapa potrivnicei potriviri, ca si cand nu ar mai exista ambitii si autolimitari, ca si cand m-as lasa prada necuvintelor ploii si fanului de mai, ca si cand nu mi-ar pasa de ce crede lumea despre asta, nici macar tu daca ti-as spune. Adica neinteresat. Nereciproc. Pur si simplu. Asa te iubesc.

pozele pe care le pastram cu noi tind sa fie magulitore

vreau sa pot sa imi pun mintea pe mut vreo 10 ani, asa

cum ar fi sa mearga pe strada suflete, nu trupuri? ne-am mai uita in pamant, oare? 

Cea mai buna minciuna e adevarul Pentru ca traieste in prezentul de la momentul rostirii

Cred ca esenta nu sta in ce exista azi, ci in ce poate exista maine Nu in ce facem acum, ci in ce am putea face daca nu ne-am gandi prea mult la asta.... Nu in cine suntem, ci in cine ne-am dori sa fim ... si dincolo de asta, de cine am putea fi.

Viitorul se intampla acum

Chiar daca traiesc o frumoasa iluzie sau un superb adevar, cu siguranta nimic nu este intamplator

astazi am cunoscut un israelian venit la studii de medicina in Romania anul trei in Brasov cu bursa integrala, dupa anul I in Italia si anul 2 in Marea Britanie m-a abordat pe peronul Garii de Brasov in timp ce asteptam sa vina trenul spre Bucuresti ... desigur, cu intarziere de 30 de minute neanuntata nicaieri ... si care s-a transformat intr-una de 65 de minute. dar a fost timp de o intrevedere foarte interesanta cu acest student din Israel pe nume Hahn - deloc specific. prima intrebare pe care mi-a adresat-o a fost legata de anuntul dat prin statie ... daca se referea la trenul spre Bucuresti apoi am trecut repede la motivul pentru care este in Romania si la istoria religiilor. dupa ce mi-a povestit incuscririle din Vechiul si Noul Testament, doar ca sa inteleg de fapt din care ramura a Israelului se trage el, l-am intrerupt si i-am spus ca ma pierde daca nu schimbam vorba asa ca am trecut la studii terminase prima facultate in tara lui - fizica - si acum daduse la medicina

- ...si asta imi doresc eu sa fac ... si mi-ar placea. - dar de ce vrei tu sa faci lucruri asa mari? - a, nu este vorba de a face lucruri mari ... ci de a face lucruri cu sens pentru mine. Si ele ar fi oricum extra fata de micile lucruri de zi cu zi - nu totul are un sens - a, dar fara sens nu prea pot ... - nu totul are un sens (...) - ce idealista esti! Hai mai, cum sa fii asa copil? De ce oare unii "oameni mari" puncteaza ca sunt maturi fara a fi intrebati? Si de ce desconsidera visele celor care nu-si pun bariere...nici macar logice? Eu vad multa putere in seninatatea de a visa. Si seninatate in puterea de a face asta. Dar da, exista o taxa pe naivitate. Ca o taxa vamala la intrarea in "lumea reala". Daca vrei sa intri, o platesti. E o taxa fixa si te costa sistemul limbic.

Opriti planeta, vreau sa cobor!

Zile haosate ... ba cursuri, ba corporatie, ba noul om care imi tine intr-un mod gingas sufletul pe jar, ba propriile-mi ganduri ne-negociabile. Clipe cand iti vine sa renunti. La mare parte din ce ai ... nu la tot, dar la mult. Doar asa...ca sa te recapeti un pic pe tine. Sa nu gasesti la propriu un loc linistit e de natura sa te duca la extinctie. Riscul imprastierii este foarte mare in contextele de azi ... ba mergi la un eveniment, ba mai schimbi cateva pahare de vorba cu niste prieteni, ba stai 16 ore pe zi la ceapeu pentru ca, nu-i asa, toti nutrim la statui simbolice ... si iata ca te trezesti in decembrie ca ceasul tau ramasese setat pe ora de vara. Da. Trezirea aceasta e buna...daca nu adormi din nou ca sa ai din ce te trezi. Ceea ce de regula se intampla. Respiri adanc si spui ca poti sa duci. Si mai mult decat atat, ca trebuie sa ai rabdare. Sa-ti dai un ragaz....cum ar veni, sa-ti dai ragazul de a te grabi pentru a le face pe toate. Fii bland cu tine! ca sa nu

Conditionalul optativ este acel timp care desi nu spune nimic concret, lasa loc pentru infinite oportunitati... Este un soi de timp probabil , ca la meteo: "posibile precipitatii in nord vestul tarii cu averse si vant puternic dupa masa" Sigur, uneori prognoza indrazneste prea mult in raport cu realitatea imediata .. .si pentru a nu friza penibilul e suficient sa te uiti pe geam si sa construiesti prognoza empiric. Da, e un timp interesant ... cu o actiune neincheiata, proiectata in viitor, nascuta din prezent si non-angajanta. Ceva de tipul "te-as putea iubi"... Este un timp care isi permite sa spere. Totul e sa mentina contactul cu fereastra. Deschisa.

obisnuiesc sa imi downloadez periodic viata si sa o salvez pe folderase de 'idei' si 'fapte' constat din ce in ce mai mult ca 'ideile' castiga teren, fara insa ca 'faptele' sa scada in volum ce mai constat este ca desi nu am instalat vreun ssd, viteza de reactie este in continua crestere pe acele sectoare pentru care am cu adevarat interes si atractie ... pentru restul primesc 'virus threat...contact the administrator' sunt bucuroasa de partitiile mele

ochi caprui, imi faci alegerile grele! incepand sa te cunosc, pot spune ca in aceeasi masura in care as vrea sa ma retrag o mie de pasi inapoi, imi doresc si sa pot inainta desi inca nu mi-am gasit o pozitie comoda pe canapea, pur si simplu nu imi vine sa ma ridic de langa tine. esti cald. in mod cert este o chestiune de timp si de articularea diafana a unui 'da' sau a unui 'nu' clar nu as fi crezut ca un mediu atat de ostil din punct de vedere panoramic sa fie atat de primitor sa fie manipularea designer-ului?

- asa, bun, si atunci toleranta vine din inima sau din creier? pentru ca nu mi-e clar - ce nu ti-e clar, mai exact? - pai nu inteleg de ce atata vreme cat inima trage ponoasele pentru intortochelile decise de creier,  tot creierul este cel care are dreptul la concluzii - esti cu capul, jur! - e normal sa nu ma intelegi, suflet drag si salbatic - nu bai, ce zic io e ca esti deviat ... deciziile se iau cu inima, creierul doar le pune frumos in fraza dupa ce trece momentul si ca sa faca trecutul mai suportabil. si pe tine sa pari responsabil. - unde ai citit asta? in "cum sa ne intelegem tampeniile, volumul 2"? - de ce faci misto? - nu fac misto, dar serios ... vii la mine cu din astea de secol trecut. normal ca deciziile se iau cu inima ... ce nu e lamurit in capul meu, sau poate in inima mea, este unde se termina toleranta si  unde incepe diferendul ala de netrecut cu vederea? in valori personale, in principii de viata, in stomac, unde ma-sa? - stii ce cred io? - ui

ma uit in jur si cred ca fac parte dintr-o lume care incurajeaza nemultumirea ca principiu stand sa-mi numar cunostintele si trecand in revista povestile vietilor lor am ajuns sa constat ca stiu doua-trei cazuri de oameni multumiti de ceea ce fac, cam tot atatia care nu se pronunta in nici un fel si restul (zeci, multe zeci) care nu se sfiesc sa-si expuna problemele, nemultumirile, frustrarile.... cred ca nu este cool sa mai fim multumiti, cred ca nu este la moda sa ne placa ce ni se intampla si mai cred ca riscam perceptia conformarii daca tindem sa agream catusi de putin niste contexte altminteri normale si perversitatea acestui comportament stiti abia unde intervine? acolo unde incep rafturile din librarii sa ne imbie la trairea in prezent, la aprecierea a ceea ce avem, la a ne multumi cu putin doua atitudini fundamental opuse pe care le alimentam zilnic cu buna stiinta sau nu

Context nou Imi place Nu stiu daca, insa, contextul aproba asta Mai putin important, oricum. Intalnirea pe contrasens isi are un rol clar, indiferent daca are concursul interlocutorilor: ii pune fata in fata. Daca se pot privi in ochi, inseamna ca interactiunile viitoare vor purta in ele samburele primului contact care le aliniaza vointele. Daca nu se pot privi in ochi, atunci acest "bug" va disparea rapid. DAR Exista un DAR care daca nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit Acest DAR muta un pic perspectiva si permite sa transpara niste nesigurante care pana atunci erau stiute doar de mine. Este un context de incredere ... care invita la adevar. Invita la despachetat . Accept invitatia. Ce se poate intampla rau? Sa inceapa la un moment dat sa doara? Cat de costisitoare este suferinta! Dar cat de mult platesti pentru a te asigura (desigur, inutil) ca va lipsi!

incep sa cred ca am o problema cu ideea de termen limita atentie, nu cu autoritatea, ci cu termenul limita nici macar cu procrastinarea nu mai am un issue , deja am trecut la alt nivel: nu mai aman, ci pur si simplu nu mai fac. pur si simplu imi vine sa incalc toate termenele posibile...pentru ca ma gandesc 'si ce se poate intampla?' 'si ce-o sa-mi faci?' imi zic uneori, fara sa stiu cui ma adresez si de ce ma revolt aproape teribilist impotriva ideii de timp, impotriva normei, impotriva finitudinii?  cu limita de la zero la infinit, intrebarea mea (retorica) se poate reformula: 'si daca nu vreau sa imi traiesc viata, ce treaba ai tu?' indraznesc sa opinez ca odata ce te gasesti in contexte in care iti pui (sau si mai rau, ti se pun) termene inseamna ca nu esti in locul in care sa ai setat un automatism tacit de a da totul ... pentru ca atunci cand dai totul, nu ai nevoie de programare, calendare si spread sheet -uri  cand esti unde treb

ce inseamna libertatea? asa cum o vad eu acum, libertatea inseamna sa simti ca nu ai ce pierde sa traiesti intr-un univers cu gravitate zero din orice punct de vedere inert si totusi prezent in moment ne lovim de ziduri pentru a fi triati aceia dintre noi care isi doresc lucrurile suficient de mult incat sa nu renunte

- iubesti? - sigur ca da. iubesc muzica, lectura, iubesc rasariturile, susurul apei, diminetile de vara... - inca o data: iubesti? - cum adica? - adica iubesti? - pai nu inteleg ce ma intrebi - te intreb daca iubesti - pai am raspuns ... traiesc iubind tot. - atunci ignor prima intrebare si te intreb altceva: exista loc pentru 'special' in viata ta? - sigur ca da - cum asa, daca te manifesti nedicretionar iubind totul? - nu inteleg - asta vroiam si eu sa spun

Suprematia nimicului sta in faptul ca el da nastere la orice si tot in el se sfarseste totul

-cum stii ca ai gasit ce cautai? -nu stii

nu-mi dau seama daca neraspunzandu-mi, ma respingi ... sau pur si simplu iti intorci privirea, sperand ca eu sa continui sa te urmez m-am intrebat daca atunci cand mi-ai spus ca ne vom revedea aveai in plan sa pui de fapt punct dar ai lasat 'da'-ul ca pe un zmeu lansat in aer

o noapte fara preaviz in care am lasat garda jos (de tot) si ... m-am aratat in slabiciunea-mi nici eu nu ma asteptam la ce a urmat cumva imi pare rau ca ai fost pe contrasensul energiilor mele negative dar nu imi cer scuze pentru asta a cadea ocazional ma caracterizeaza o fac de cele mai multe ori intentionat pentru a ma putea ridica mai cu forta ce poate parea umilire este ceea ce eu traduc prin 'fara masura' adica asa cum (nu mi-am dat de) ales sa te iubesc si asa cum imi place sa sper sa vreau sau sa indraznesc excesele sunt cele care mi-au dat intotdeauna echilibrul la limita iti vezi potentialul, esecurile, realizarile si mai ales, vezi padurea de copaci si in perceptia mea, echilibrul nu este nimic mai mult decat padurea fata de care iau distanta pentru a-mi recapata perspectiva orice lucru se poate vedea din mai multe unghiuri ce conteaza de cele mai multe ori este lentila am vrut sa te vad si te-am vazut as face-o din nou, chiar daca, poate, t

Never undestimate the power of the unacceptable!

"Oamenii care spun stupizenii la terapie sunt in general speriati de ceea ce ar putea dezvalui daca si-ar lua intr-adevar timp sa fie ei insisi "

ies din casa - Mai usor, cretinule! E mobila noua! - Ma scuzati, va rog, nu am vrut - Degeaba nu ai vrut, ti-a iesit. - Ma scuzati - Nu te mai scuza atat si fii atent. Cum te-au angajat, nenica, astia de la mutari? Nu a trebuit sa treci vreun test de competenta, ceva? baiatul privi in pamant ... a ajuns liftul ma urc. bezna la etajul 3 se blocheaza masinaria...aproape ca intru in panica il sun pe administrator - Buna dimineata dle R, sunt Raluca de la 5. S-a blocat liftul, puteti suna la firma care il administreaza, va rog? - Lasa, isi da drumul. Este prea devreme acum, nu vine nimeni - Dar ma grabesc ... si platesc intretinere pentru un lift care merge - Te-ai trezit cu personalitate azi? Nu sun acum, ai rabdare. E o virtute pentru cei care o au - Dle R, va rog sa sunati. - Hai pa. si inchide. eu, in bezna, intru pe Facebook ...sa-mi aduc aminte cum ar fi sa am 660 de prieteni. imaginari. zbaaang, lumina si zgaltaiala. ajung la parter. - Alo! - Servus, te-ai tr

nu mai am energie pentru a-mi consuma energia

cum ar fi sa ne trezim maine dimineata inconjurati de oglinzi...si oriunde ne-am uita sa ne vedem pe noi? sa nu ne mai scapam noua insine? si sa nu mai avem loc pe pupila pentru frumusetile acestei lumi? cred ca ne-ar fi dor de ceea ce acum ne permitem sa trecem cu vederea si chiar si asa, sa continuam sa ne ratacim? notiunea de acasa nu se invata. 

e de-a dreptul sinistru sa ajungi sa tragi muschiuleste de obraji pentru a scoate un zambet. sinistru dar se practica 

"Nonsalanta, chiar placerea cu care parintii isi mint copiii mici e naucitoare. Ca un me­di­ca­ment e bun, cand nu e, ca i-a furat pisica su­zeta, cand i-a ascuns-o bunica, ca o sa-l duci in parc daca doarme, iar apoi il duci doar in camera cea­lal­ta, ca Gigel o sa-i aduca ju­caria inapoi, ca la anul o sa-i cumperi caine, cand stii sigur ca anul ala pica fix inainte de pastele cailor, ca mami si tati se iubesc la nebunie etc. etc. Ca sa obtina ce vrea de la el, pentru adult e perfect jus­ti­fi­cat sa minta copilul. Ne scapa, insa, ca anii in care ne-am bucurat sa-l fra­ierim linistiti au intiparit in mintea lui o lo­gi­ca a rezolvarii nevoilor de la ceilalti prin min­ciuna si „fraiereala“, care-i va contorsiona ma­siv comportamentul de adult."         Cosmin Alexandru    

”Trebuie să ne golim de prea plinul Eu ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.” – Petre Țuțea

Invatarea este riscanta ... pentru ca aduce cu sine posibilitatea esecului..si deci a ranirii Nici unul, un motiv suficient sa nu o practici

ca umpli perfectiunea de defecte

duminica seara o vreme ideala, un loc nou cu o energie buna, liniste si freamat de frunze pe un fundal de sound-uri muzicale placute, o companie minunata, un pahar de vin si multe pareri si idei, poate chiar si semne de intrebare rostite asa, ca pentru noi insine sub replicile celuilalt, cadeam pe ganduri legat de vietile proprii ... si ne intrebam ce, de ce, cum, unde... si apoi mai radeam putin ... si iar lansa unul din noi cate o idee pe care mental o duceam apoi, separat, fiecare pe drumul propriei firi... sperand poate la o noua lamurire, la o noua intelegere. calm si liniste bine v-am regasit!

uitasem cat de toxic este sa ne vorbim de la nimic si dintr-o data, in mijlocul discutiei, ai devenit serios - tu, definitia mistocarelii si a zambetelor largi - si parca de abia asteptai pasa mea involuntar combativa pentru a-ti aduce aminte de istoria noastra recenta si de lucrurile care ne despart ... sau poate ca ne apropie, dar nu merg doua sabii in aceeasi teaca. citeam ce imi scriai si parca nu-mi venea a crede cat venin era acolo ... cata pornire si dorinta de repros si discurs moralizator, in ciuda aparentei relaxari cu care lansai cuvintele improscai cu torte aprinse si dadeai la fix - pentru ca nu cred sa fi ezitat vreodata sa imi scoti in evidenta defectele - iar eu imi aminteam de ce am pus punct. citeam, si dupa incruntarea de inceput m-am inseninat ... iesisem din mine pentru a putea fi spectator la aceasta sceneta duminicala printre altele mi-ai spus ' as prefera sa ma urasti, dar macar sa inveti ceva din ce spun' imi vorbesti de ura ... oare d

exista oameni langa care simt, din primul moment in care ne vedem, ca as putea trai o viata si altii care imi transmit moment, pasiune si intensitate acestea sunt cele doua mari culoare de comunicare pe care le resimt in alternanta ba continuitate ba efemer

Nu stiu sa se fi dat vreodata premii pentru timiditate ... la fel cum nu stiu cum e sa fii nefericit, fericit fiind

Facebook mi se pare incredibil ca am peste 600 de cunostinte denumite generic 'prieteni' de unda atata populatie in mica mea ferastruica sociala facuta publica? pe unde au incaput si cum de? oare cati de invite si cati de accept au complotat la un profil pe care acum nu il recunosc din punct de vedere cantitativ? daca ma uit la nivel calitativ ... sunt mandra si mai mult decat atat, aproape ca ma declar selectiva. unul si unul cate se pot intampla pe nesimtite....cu voia ta si cat de repede se pot 'add'-ui noi prieteni un click si pac! un nou umar pe care sa plangi de ce radeti?

este prima data in cei peste 33 de ani pe care ii am cand imi pun problema sa-mi iau un telefon mobil la liber, si nu conditionat de un abonament nou sunt doua explicatii pentru acest comportament imprevizibil ori m-am saturat de pachete predefinite si alegeri facute de altii pentru mine, ori consider ca din cand in cand este bine sa nu te apuci de Excel-uri cu comparatii de pret pana iti iei ceva ce iti place si care nu te ruineaza. cred ca le impusc pe ambele cu aceasta miscare absolut iesita din comun :) nici un CRM nu ar fi anticipat un switch de atitudine atat de abrupt. viata bate filmul si consumatorul mereu va avea ceva de spus mai mult decat un softulet. unless the softulet knows how to read disruptive behaviors and anticipate needs that were not yet brought to life

Venise pe Pamant ca de fiecare data, in delegatie. Stia ca o data la o suta de ani Sursa ii pregateste o noua misiune, asa ca se astepta la acest moment. A primit ca destinatie tot planeta Pamant, dar alt continent. Cu mici diferente fata de data trecuta, a intalnit aceleasi limite, emotii netarmurite, extrem de mult suspans si instabilitate, neintelegeri intre oameni alaturi de suflete mari, creativitate, frumusete si desigur, permanenta cautare dintre femei si barbati. Toate acestea sunt lucruri pe care nu le intalneste in lumea de unde provine. Si daca este ceva de la umanitate ce nu reuseste sa inteleaga este: de ce se leaga oamenii unii de altii si de ce se imparte lumea intre ‘femei’ si ‘barbati’. El stie doar de notiunea de waini. Aceasta este unitatea de baza a societatii lui: waini. Nu ‘el’ sau ‘ea’, ‘ei’ sau ‘ele’. Un soi de entitati androgine, asexuate si a caror perpetuare se face automat in momentul in care doua waini se pot completa reciproc. Este singurul moment in

am incercat in acest rastimp sa construiesc o relatie normala, clasica, comuna sigur, este vorba de o semi-joaca, de un om frumos, deosebit in raport cu obisnuinta si cu o aparenta de compatibilitate de ce? pentru ca un dracusor din coltul mintii mi-a spus sa nu mai sper, sa ma rup stii de aceasta incercare, ti-am amintit de ea pentru a-mi face rau facandu-mi de fapt viata mai usoara indepartadu-te ... si raspunsul tau ranit a fost 'ce efemer e totul!' stiindu-mi trairile, m-ai lovit asa cum de altfel ne lovim amandoi, de la departare, pentru ca nu ne putem apropia mai mult este bine zis 'am incercat', desi nu agreez cuvantul nu cred in incercari, ori facem, ori nu facem. nu ai cum sa incerci ei bine, in cazul meu nu am facut nimic, intentia a ramas dincoace de realitate a fost totul ca o maioneza taiata si am stat sa ma gandesc de ce oare pentru ca a fost prea devreme? oare pentru ca imi sunt inca neresetate gandul si linistea? oare pentru ca ... oar

suntem o ecuatie cu doi necunoscuti

iti intalnesc numele mic peste tot, iti imaginez mimica si silueta in alura fiecarui barbat de pe strada, iti aud vocea incontinuu, imi este un dor nesatios de prezenta ta si nu imi imaginez prezentul sau viitorul fara tine prin preajma pentru ca nu vreau sa fac asta ... ....dorindu-mi, totusi, sa vreau ma opun prea abitir noua cred ca daca nu m-as mai duela zilnic cu ceea ce simt, sentimentul ar evolua si si-ar pierde din veninul, obsesivitatea si pasiunea de acum oare in ce s-ar transforma? vreau sa cunosc raul pentru a-l depasi ne dormim prea mult tineretile si ne intrebam cand trece timpul vesnic obositi, pe fuga si fara un ragaz pentru linistea pe care stim ca am gasi-o in noi ideal ar fi sa inchidem ochii a restart si cand ii deschidem sa ne oprim analiza si sa facem ce simtim, lucrurile de care ne indoim sa ramana inapoia noastra si in mod natural sa "preferam imposibilul verosimil, posibilului incredibil" .

totul se incheie cu inceputuri ...

"Sufletul care poate privi prin ochi, poate saruta cu o privire". Marina Abramovic si Frank Uwe Laysiepen se prive sc in ochi dupa 30 ani Plang la gandul ca doar asta ne-a mai ramas, poate....

cred ca fiecărei persoane i se ofera sansa, cel puțin o dată în viata, sa-si schimbe radical viata, insa majoritatea nici nu o observam asta si mergem mai departe de parca nimic nu s-ar fi intamplat

frumosul se invata? se educa? se transforma pentru fiecare dintre noi? ne transforma pe fiecare dintre noi? cat de subiectiv este? cate amprente, atatea viziuni asupra lui? este intamplabil sau ne intampla el pe noi?

nu uita ca lucrurile sunt simple daca nu le poti vedea asa, inseamna doar ca nu iti este clar ce iti doresti... ... sau ca nu iti place de ce ai de fapt nevoie.

cred ca siguranta faptului ca lumea este fizic imposibil de cuprins intr-o viata de om imi permite sa ma las in voia fascinatiei ideea infinitului imi consoleaza fara drept de apel curiozitatea furibunda nu imi doresc sa afirm 'deci asta a fost!' acest documentar m-a adus in preajma unei intrebari: tinand cont de mediile complet diferite in care ne ducem viata, ce ii determina pe oamenii de pretutindeni sa se trezeasca dimineata, sa continue? Care este acel lucru pe care ni-l transmite tuturor natura si din fata caruia nu ne putem sustrage? instinctul de conservare? egoismul? dorinta de a lasa urmasi? responsabilitatea?  iubirea? constiinta de regn? logica ratiunii? nici un raspuns nu imi pare potrivit. este ceva dincolo de orice.

este un exercitiu interesant sa stai sa te gandesti la lucruri...la intrebari ... la intrebarile corecte. 1. ce ai face diferit daca ai sti sigur ca nimeni nu te va judeca pentru asta? 2. care este diferenta intre a fi viu si a trai cu adevarat? 3. crezi ca stii cu certitudine care este diferenta intre bine si rau? 4.  daca nu acum, atunci cand? 5. care este cea mai fericita amintire din copilaria ta? 6. pentru ce anume din viata ta esti cel mai recunoscator? 7. de ce crezi ca ti-a fost dat sa traiesti exact viata pe care o traiesti, si nu alta? 8. exista un lucru pe care stii sigur ca il faci diferit de restul lumii? 9. ai incalca legea pentru persoana iubita? 10. daca ar fi sa oferi unui nou nascut un sfat, are ar fi acela? 11. te preocupa mai mult sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie? 12. daca oamenii ar trai in medie pana la varsta 40 de ani, ti-ai trai viata in acelasi mod? 13. care ar fi singurul lucru pe care l-ai schimba in lume? 14. preferi

Îndrăgostit fiind, dacă te tai la braț îți curge  a. un curcubeu  b. o turmă de idei  c. o eprubetă cu secunde  d. un litru de planuri roz  e. o baltă de senzații  f. niciun pic de sange *   Î ndragostit fiind, cand imi spui ca m-ai inselat ma gandesc la faptul ca a. nu ma mai iubesti b. nu-mi mai permiti sa te iubesc c. m-ai confundat d. nu iti place sa ascunzi nimic si ma inveti sa te asum asa cum esti e. te joci de-a v-ati ascunselea f. esti atent la ce raspund Î ndragostit fiind, a. ma bucur de viata b. ajut viata sa se bucure de mine c. inspir si expir umanitate d. ma prostesc iremediabil e. ma impiedic la fiecare pas. de tine alergand prin mintea mea f. opresc timpul in loc Î ndragostit fiind, focalizez a. pe tine b. pe mine c. pe noi d. imperceptibilul e. imprastiat f. dar nu inteleg Î ndragostit fiind, daca ti-as spune sa ma legi la ochi intr-o zi a. nu m-ar mai interesa pe unde merg b. m-as baza pe tine sa

De ce ne suparam daca suntem inselati sau daca ni se intoarce spatele? Pentru ca incepem sa credem ca nu mai suntem iubiti sau pentru ca avem senzatia unui embargo pe dorinta si dreptul nostru de a iubi? multi oameni pleaca iubind si probabil la fel de multi iubesc doar cand sentimentul lor promite raspuns bolnavicioase atitudini ambele!

Emil Cioran spunea ca singura justificare a unui om pentru a scrie este aceea de a-si exorciza o obsesie altfel ar face foarte bine sa-si tina gandurile pentru el ma gandesc serios la lucrurile care stau zilnic alaturi de mine, la gandurile care nu-mi dau pace, la oamenii care parca pasesc impreuna cu mine in toate spatiile pe care le locuiesc, la sunetele si acordurile care imi bucura constientul tacut, la scurtele amintiri catre care revin in fugitivele intermezzo-uri de la prezent. zaboveste cu mine dorinta de a lasa mereu ceva in urma, adica de a ma misca incontinuu, de a nu avea continuitate in prezent, de a produce mici dare ce s-ar estompa imediat sub greutatea vazduhului. imi formulez zi de zi pledoarii fara rest pentru anormalitate... asta ma obsedeaza: cum conving un punct ca poate deveni linie doar daca se multiplica pe sine la infinit, cand el isi doreste universalitatea prin exceptionalismul unicitatii sale ireplicabile?

ziua internationala a poeziei

ma simt vulnerabila in fata intunecimii obsesiei dar imi va trece dupa ce subiectul obsesiei va claca sub greutatea privirilor mele si cu ultimele forte, imi va spune: "nu ma mai lasa sa te subjug" sa stii a te folosi de forta celuilalt pentru a-ti vulnerabiliza propriile puteri este una din cele mai mari dovezi de smerenie

- nu stii sa te joci ! , mi-ai spus serios dupa o constatare trista si dupa mai multe incercari de a ma aduce in frumosul univers al celor care se traiesc pe sine fara a analiza prea mult mda, iti dau dreptate, nu cred ca stiu. sau mai bine spus, nu cred ca mai stiu. am parasit aceasta indeletnicire candva, inainte de copilarie pentru ca felul meu de a ma juca nu si-a gasit interlocutor atunci cand aveam nevoie si nu pentru ca ma jucam altfel decat ceilalti copii ci doar pentru ca ... asa a fost sa fie asa ca in loc sa-mi bucur pornirile pana la gasirea unui interlocutor, am schimbat foaia si m-am schimbat un pic pe mine baricadandu-ma in analiza am inceput, astfel, sa fac ceea ce altii s-au apucat sa faca pe la 25 de ani. luasem avant ... si avans ... ceea ce mi-a intarit sentimentul de singuratate si dorinta de solitudine plenara am ramas un suflet cald poate un pic prea cald si prea expus intemperiilor dar pentru exterior am imbracat haine de criv

consider ca muzica este instrumentala toata vocea este doar un alt instrument cu corzi ... vocale. nimic mai mult. concuram cu mic, cu mare la o mare orchestra universala ... care ne picura melodii in suflet, ne face degetul mare de la picior sa se miste dupa ritm, ne ridica de la masa si ne imbie la dansul cu noi insine ne luam pozitia de dansatori profesionisti, crezand ca in relatia cu noi cunoastem toti pasii si putem chiar sa anticipam muzica... dar iata ca aflam ca uneori ne calcam, cum s-ar zice ne dam cu stangul in dreptul surprinzator de bine.  si de pe jos, cracanati din cauza nestiintei in ciuda careia am pornit hotarati la dans si ne-am impiedicat in visurile noastre de care nu stiam ca exista, ne miram ca desi noi am iesit din schema, muzica merge mai departe si mai mult decat atat , ca ceilalti continua sa danseze dar totodata gasim confort in faptul ca nu suntem bagati in seama tocmai atunci. "ce bine ca n-au observat!", ne zicem c