RALUCA MIHĂILĂ

stii cum e ca tristetea si sursele ei sa te atraga precum magnetul atrage magnetul? si stii cum e sa te retragi din fata acestei tentatii precum dracul evita tamaia? ei bine, daca nu stii nici una, nici alta, sarac cu duhul si cu mintea odihnita emotional se zice ca esti daca o stii doar pe prima si nu o intelegi pe a doua, se numeste ca esti, spre indeplinirea propriei doleante, nihilist cu tendinte de autoanihilare daca le stii pe ambele, atunci te numesti "pasibil de a nega negarea"

Inainte (sau dupa?) si dupa (sau inainte?) naut, avocado, fructe si samburi       Hmmm...cum judeci cel mai corect un om? Pornind de la nehotararile si intrebarile de inceput si ajungand la forma lui finala, convergenta, slefuita si compacta, sau pornind de la multitudinea de lucruri si experiente cu care vine in contact si ajungand la un final reprezentat de principiile si scopurile in viata decantate si strict identificabile?        De la ingrediente la produs final sau de la intreg la parti componente?        Unii ar opina ca nu se cade sa judeci oamenii :) Cu ei nu am ce vorbi.       In mod cert insa, conteaza foarte mult unghiul din care privesti lucrurile.

     Aceasta afirmatie* "Unica mediocritate injustificabila e mediocritatea iluziilor" lasa a se intelege ca mediocritatea vietii de zi cu zi este nu doar acceptabila ci si justificata(bila). Dar stau sa ma intreb: daca traiesti mediocru, cum poti inova atingand iluzii inalte?     Chiar daca iluziile presupun trecerea (iluzorie sau nu) dincolo de propria conditie - deci automat aspirarea la un nivel mai inalt decat prezenta stare de fapt- afirmatia nu poate fi adevarata decat daca termenul "mediocritate" este folosit cu sensul involutiv de mai jos: "Unica mediocritate injustificabila e iluzia inferioara realitatii".       Care, intr-adevar, este aproape o axioma si deci not cool :) * O.Paler

      Ce a fost prima data: simplul - ulterior complicat pentru a ne justifica superioritatea de rasa - sau complexul - ulterior simplificat pentru a aduce cogniscibilitatea universului la un numitor comun cu nivelul de intelegere al primatelor?       Ce este mai la indemana, sa faci ceva simplu sa para complicat, sau sa faci ceva complicat sa para simplu?       Consider ca ambele sunt posibile, dar cel mai rentabil si cel mai aproape de adevarul suprem cel mai putin subiectiv este sa mergi de la complex la simplu. Pentru ca esentele tari se ascund in lucrurile de baza, si nici un lucru esential nu este complicat.

      Sunt convinsa ca daca sau atunci cand voi decide sa plec din tara, va fi o decizi de impuls, nicidecum una indelung programata.      Ceva cam la modul "Ceva nu e bine. Punct si de la capat: ce-mi trebuie pentru o viata normala: un personaj uman cu care s-o traiesc, confort material si viza. Checked, checked, to do".      Si cel mai probabil va proveni din sentimentul autosuficientei de neam. Si dintr-un pur si simplu fizic demonstrabil preaplin.       Pana atunci, dintr-o crasa lipsa de motivare pentru o astfel de actiune, imi pastrez la cote enervant de mari perfectionismul si patriotismul destrabalate si la cote infinitezimale dorinta de a umbla pe coclauri dupa covrigi in coada de caine. 

make a silent appeal to the Supreme Court :)

just being perfectly imperfect

cred ca cei care reusesc sa se sinucida primesc de la Dumnezeu mesajul: oricum traiai degeaba! iar cei care nu reusesc asta primesc un alt mesaj: potoleste-te cu prostiile!

Cata singuratate cand simti ca nu mai rezonezi la ce iti ofera viata pe tava, cand absolut nimic nu te mai surprinde placut si nu te mai face sa tresari a surpriza. Fie ca placuta, fie ca ne. Si cata singuratate cand nimeni nu te mai face sa te miri, nu te mai surprinde nicicum. Si nicicand. Te intrebi, retoric "alo, oameni, ce trebuie sa faci aici pentru niste microexpresii faciale?" si raspuns, ala io, ala io. Da, lipsa unei complicitati emotive naste goluri. 

      Cat adevar sa se ascunda oare in formularile de tip "nu fa promisiuni cand esti fericit" sau "nu lua decizii cand esti deprimat"? Ma intreb serios asta pentru ca am venit in contact cu oameni de toate categoriile care dintr-un motiv sau altul s-au aflat in circumstante decizionale pe care un om obisnuit le-ar numi extreme: deprimare cronica, frica de moarte, fericire cronica (rezultata din deficiente neuronale si endocrine), un proaspat esec personal, fiorul dragostei adolescentine si altele, stari care da, ridica un semn de intrebare din punct de vedere emotiv.       Daca un acelasi om ar trece la momente diferite de timp* prin toate aceste stari si ar trebui sa ia o decizie cu pivire la ceva anume, oare decizia ar fi aceeasi de fiecare data? Evident ca nu. De ce? Psihologii motiveaza, in linii mari si dincolo de predispozitii genetice de tip "pesimist", "fatalist" etc, prin perspectiva fata de viata pe care ti-o da starea de spirit de

Pe scurt, as spune ca in societatea zilelor noastre esti: - ori parte a unei caste in care indiferent de domeniu, concurenta iti devine principiu de viata - ori aspirant la o casta (care, cum altfel, are circuit inchis) - ori doritor de a fi altfel decat toti ceilalti Cu alte cuvinte, esti fie un trist care ignora lucrurile esentiale in viata, fie un trist care isi doreste sa fie cu masele pentru a simti ca doar atunci conteaza, fie un salbatic spalato-educat. Restul, normalii care se apreciaza pe ei si pe cei din jur asa cum sunt, sunt rarisimi si foarte bine ascunsi. Ignoranta si orgoliul ne-au facut demult, cred eu, sa nu mai fim oameni decat prin specificitatea fizica de rasa. In rest incepem sa ne apropiem fie de plante, fie de animale salbatice, fie de taratoare de desert. De la caz la caz.

      Se poate interpreta un act sinucigas drept un strigat de ajutor sau mai degraba drept o renuntare? Sa fie oare acest mod abrupt de a te autoinfrunta o luare in piept a vietii si un complice "sunt sigura ca ne putem intelege" sau un dureros "te-am primit cu sufletul deschis dar mi-ai frant inima"?         Cred ca ar fi interesant de centralizat parerile unui preot, ale unui psiholog, psihiatru, doctor, ale unei femei, unui barbat si unui copil. Am fi cu siguranta surprinsi.

Care este nivelul optim al IQ-ului pentru a fi fericit?

      Azi de dimineata TV-ul ne informa asupra unui omor "deosebit" care a avut loc intr-o biserica dintr-un oras romanesc si caruia i-a cazut victima un preot. La momentul primei difuzari a stirii inca se cautau indicii asupra psihopatologiei celui care si-a indreptat demonii INTR-O BISERICA asupra unui preot.       Dupa interventii in direct ale psihologilor, politiei locale si a altor cativa bagatori de seama care o asimilau si pe reporterita care investiga in direct cazul, am stat si m-am intrebat in cel mai serios mod cu putinta, gandindu-ma la fata bisericeasca proaspat cazuta victima unui necunoscut suparat: oare iubirea lui Dumnezeu se masoara si prin modul in care ne regizeaza iesirea din viata?

ciudat sau nu, dar constatator: uneori oamenii evolueaza cum nu te astepti. diferit si nu pentru ca te-ai inselat asupra lor, nici pentru ca au fost ei imprevizibili ci doar pentru ca au ales alte lucruri decat ai fi ales tu pentru ei nu mai bune, nu mai rele da, e in natura noastra sa incercam sa anticipam destine care nu ne privesc doar pentru ca se gaseste mereu cineva care sa "para genul care..."

Bucurestiul respira miros de tei. La fiecare pas. Atat de puternic incat poti face ceai din aer.