RALUCA MIHĂILĂ

Primul pas pentru atacatori este să ia lecții de autoapărare. Au toate motivele să se teamă în primul rând de ei. După asta mai vorbim ...  Ah, primul pas pentru ce? Pentru a-și dezgropa bine ascunsa smerenie. Aia nespoită de conjuncturi. Ziduri de orgoliu sursa foto: japanology.com

Ce preț ai plăti pentru a-ți retrăi viața? foto: Chris Johanson, Backwards Abstract Painting

- fă ceva urât! - de ce? - fă ceva greșit, te rog! - dar de ce? - hai, orice, alege tu ce! - oprește-te... - nu mă opresc ... nu mai pot. - adică? - fă ceva greșit ... să fie mai ușor să nu te mai iubesc!

Oare ce-ar trebui să facem noi în această pauză numită viață? Cum ar trebui să ne petrecem țigara numită timp și care, chiar dacă nefumata activ și conștient, arde și în final, se stinge? Cum ar trebui să ne raportăm la această pauză? La noi, la ceilalți? Pauza e foarte utilă ca să înțelegi ce a fost în prima parte și să te lași surprins de actul II. Nu trebuie sa dureze mult ... Câteva respirații ca să te debarasezi de ce a fost și cât să iei o gură de aer util pentru când se ridică din nou cortina. Este pentru dezmorțire. inima într-o pauză de țigară

Eu zic să parcați mania asta cu out of the box-ul! Sforăieli și PR 'eftin. Imaginația nu vine din accesul la infinit și lipsa de limite, ci din nevoia de a găsi soluții. Adică din restricții. Din lipsuri. Așa că stați în cutie dacă vreți sa vedeți lumea din unghiul caleidoscopic așa zis corect. Adică acel unghi prin care chemați idei despre cum s-o faceți mai bună. From within the box înțelegi fenomenul local și afli ce îi lipsește. Sau ce îi poate lipsi. By getting out of the box vezi ansamblul. Vezi Sistemul. Faci legături. Creativitatea este apanajul în primul rând al celor care au nevoie de ea și doar pe urmă, al celor care primesc idei din mustul minții lor libere. Dinăuntru vrei să ieși. Din afară vezi. Și analizezi ce poți. Există și categoria celor pe care libertatea îi inspiră, dar aceia sunt rari, pentru că nu e tocmai la îndemână să înțelegi îngrădirile din spatele lipsei de mărginimi. În afara în cutiei Mulțumesc Christian Fregnan pentru foto.

Ce este mai important? Să îți respecți un angajament luat din slăbiciune, doar pentru că l-ai luat? Doar e cuvântul tău acolo și, nu-i așa, tu îți respecți cuvântul dat. Sau să faci lucrurile corect din punct de vedere etic și, cu prețul încălcării angajamentului, să menții pe primul loc morala, altminteri detronata de un simplu moment de rătăcire? Doar asta nu ar spune decât ... totul despre tine. Suspendarea prezentului si propria ființă din cauza unui trecut flagrant dubitabil este pentru cei care nu-și merită viitorul. Pentru că au trecut degeaba prin întâmplări și experiente, de vreme ce nu învață și nu pricep nimic din ele. Ce trăiești azi te face să înțelegi ce ai trăit ieri și se bazează pe planurile pentru mâine. Și ce trăiești mâine va clarifica ce nu se întâmplă azi. Daca deșteptăciunea de azi nu corectează prostia de ieri, la ce bun să își mai facă apariția? - am spus ceva, nu pot să mă întorc acum. - dar știi și tu că nu este normal. - da, am greși

Cred că masculinitatea necesită un rebranding. Și feminitatea. Bărbatul trebuie să.... Femeia se cuvine să... Sloganuri provincialiste înguste. De fapt omul își cere o nouă campanie de imagine. Că cine a fost nu mai e și cine poate fi nu are de-a  face cu cel care a uitat să vrea să fie. Omul merită un logo nou. Un claim bun. Ambele înregistrate ca un trademark francizabil. Statutul de OM nu mai e implicit doar pentru că te-ai născut din voia altora, ci clădit pe scop, construit sustenabil și meritat. Zi de zi.

M-am saturat de atâta literatura motivațională și de empowerment. Încep să evit librăriile, mai nou. Filosofiile ieftine sunt mania de azi. Moneda de schimb a propriilor superficialități. La fotbal, politică, marketing și viața autentică se pricep toți. Teatru, teatru, teatru peste tot. Rânjim că niște animale bete, doar doar o să ne creadă cineva când pozăm în atoateștiutori. Suntem o rasă plină de "gânditorul". Când o să înțelegem, oare, că nevoia de citate, de încurajări autoshare-uite în ferestrele pe cât de sociale, pe atât de antisociale, de liste scurte pentru cum să-ți iei soarta în mâini și de responsabilizare sunt simptome ale lipsei de sens? Delegăm. Delegăm. Ne delegăm celorlalți atunci când nu știm ce să facem. Cu noi. Am obosit până și de micile îndemne frumoase de zi cu zi ... cele igienice care îmi bucură sufletul.   Pentru că e inflație. E inflație de prefăcători și actori slabi. Așa că se cere o schimbare. Majoră.

Drepturile omului. Ce putem și ce nu putem face în raport cu noi înșine, respectiv cu alții. Cam despre asta este vorba în ele. Ce fac eu în raport cu mine însămi ține de conștiință și idealuri. Ce fac eu în raport de ceilalți ține de propria-mi înțelegere, de valorile personale, de o conduită nativă sau deprinsă. Nu vi se pare că și într-un sens, și în celălalt, drepturile omului țin de morală? De etică? De ținuta personală a principiilor, virtuților și standardelor de comportament? Am voie să vorbesc. Am voie să mă opun. Am voie să merg pe stradă. Nu am voie să te lovesc. Am dreptul că caut ce îmi face bine. Am dreptul că îți spun că eu cred că greșești. Oare când ni s-a rupt firul și am început să legiferăm firescul? Probabil cândva când ființele umanoide erau împărțite în ființe superioare, ființe inferioare, sub-oameni. Să spunem că înțeleg de ce atunci era nevoie de o astfel de cartă. Dar acum, evoluați cum suntem, ce scuză avem? În timp ce societatea evolueaz

am ieșit, ies și am de gând să continui să ies singură în oraș în restaurante sau baruri e o activitate pe care o facem, noi, femeile, precum orice altceva în viață - plimbat, mers la cinema, citit, făcut curat, băut cafea, gândit o strategie de business, făcut patul, deshis geamul, mers la birou, cumpărat flori, oferit zămbete, probat rochii sau pantofi, împiedicat de câte o scară, cumpărat rucola și parchet, donat hainele nepurtate sau făcut unghiile. de ce, în lipsa companiei, vinul trebuie băut în casă ori mîncarea mâncată în bucătărie? să ne revenim, invit! aproape tot ce ne putem imagina se poate face în doi, în mai mulți sau neînsoțit. sprâncenele ridicate care cred că femeia nu se poate arăta lumii fără cineva la braț au mentalitatea celor care când văd un caucazian îi spun "bărbat" și dacă văd un om de culoare îi spun "negru". și ar merita un pensat strașnic. pensatul - o altă activitate de făcut în doi, în grup sau neînsoțit. sky is the lim

ce înseamnă că toate filmele pe care apuci să le vezi sunt legate mai mult sau mai puțin de evenimentele din viața ta? 1. că ai o viață plină de aventuri? 2. că atragi cine ești si automat, aria de interes este legată de ce ți se întâmplă? 3. că ești un biet ipohondru? a fi ipohondru (aici) = a fi un om interesant închipuit

Să fim serioși: câți din noi suntem cu adevărat preocupați de posteritate? De câte ori pe zi ne gândim la ce se va întâmpla peste 200 de ani și ne recalibrăm agendele personale în funcție de asta? Gândim campanii, facem acțiuni de caritate, ajutăm, oferim, da. Toate sunt în lucru pentru două categorii de oameni: cei cu bugete și cei cu conștiință. În fond, însă, cred că misiunea ar trebui să ne fie mult mai simplă de atât. Și include doar ziua de azi. Și ce aducem sau luăm din univers cu fiecare pas făcut. Fie el drept sau stâng. Însă a vorbi "doar" despre asta nu aduce like-uri, share-uri și în speță nici un fel de engagement. Ne aduce "doar" împlinire. Atât și nimic mai mult. Ce păcat că nu ne mai este de ajuns asta! De abia de la acest gînd încolo posteritatea poate fi în primejdie. Sau nu. Așa că e bine să ne amintim care e carul care sunt boii în ce ordine tre' să stea să facem puțin curat

Nu există inimă frântă care să nu o aibă pe conștiință pe cea provocată de ea însăși. Pur și simplu nu există. Doar că poate alege sa o ignore. In dragoste nu e valabilă regula că cine strigă mai tare sau cine vorbește primul are dreptate. Este firească nevoia de a da vina, dar este îngustă dorința de a rămâne acolo doar pentru că este mai suportabil și te eliberează de responsabilitate. Ușor nu înseamnă adevăr. A-ți justifica greșelile, indiferent de gravitatea lor, prin umanitate, e mult.  Prea mult. Sigur, suntem cu toții frumos de imperfecți, dar dacă ar fi să ne stăm alături doar în numele umanității și ca să vedem până unde putem greși, ce rost ar mai avea să ne întrebăm care e sensul vieții? Ar fi clar: să vedem cât putem îndura. Contează să nu te judece lumea sau să știi că ai făcut tot ce ai putut ca să fie altfel? Viața reală începe când ești tu onest cu tine, chiar dacă apare în ultima clipă de suflu. Și atunci toți anii confirmărilor de budoar vor p

“Îmi închipui că puţini s-au gîndit la ciudata asemănare dintre dragoste şi dresură. În orice legătură dintre o femeie şi un bărbat unul din ei trebuie să se lase domesticit. Altfel, iubirea nu se poate desăvârşi. Unul trebuie să-şi piardă libertatea şi să devină supus. În felul acesta îl constrânge pe celălalt, mai puternic, să se ataşeze de supunerea sa. Victoria devine înfrângere şi înfrângerea devine victorie.” Octavian Paler

Poți să nu ai de nici unele, dar să ai o minte și o inimă de neînvins în raport cu centrul tău. Atunci ai totul. Și poți începe să trăiești plenar. La fel cum poți să ai de toate cele materiale și imediate, dar să nu îți aparții și nici să nu îți găsești locul sau liniștea. Atunci nu ai nimic. Și nu-ți rămâne decât să faci cumva să te menții la suprafață. Tendința e să te agăți de tot ce e mai efemer și la îndemână: cele materiale și imediat accesibile. Dar nu acolo e răspunsul. Și nici întrebarea. Nu felul în care avem succes ne definește ca oameni, ci cum reușim să supraviețuim.

Cred pe oricine în stare de orice. Asta înseamnă că supraestimez sau că subestimez oamenii?

A ți se spune prea des de către cineva învestit cu încredere că ești foarte naiv, poate conduce, subconștient, la a pune absolut totul la îndoială. Inclusiv adevărurile care țineau de cald.

Ne căutăm în ceilalți pe măsură ce ne pierdem în noi înșine. Încercăm să umplem golurile provocate de nepriceperea de a ne suplini lipsurile sau, din contră, preaplinurile. Scrutăm zarea. Apoi săpăm în pământ până departe, punându-ne la încercare voința de a pune mâna pe ceva, de a face ceva concret, de a nu mai amâna nimic. Pentru că nu-i așa, de ce să avem orgoliul de a fi nemuritori dacă nu știm să ne gestionăm treizeci de minute din viață? Apoi ne ridicăm privirea spre direcția din care, până nu de mult, primeam iubire. Primeam confirmări în paralel cu neîncredere. Primeam neliniști, dar și enorm de multă pace. Și la final primeam din nou iubire. Iar acum ... tot ceea ce avea consistență în jurul nostru a devenit o umbră. Adică există în aceeași proporție în care nu există. Stau la masă cu tine când de fapt sunt numai eu. Stau la masă singură când de fapt tu nu mi-ai dat niciodată drumul la mână. Suntem aici. Suntem dincolo. Suntem peste tot și nicăieri. Su

Aș vrea să ai mai multă grijă cu privire la carosabilul meu emoțional. Chiar dacă marcajele sunt vizibile și indicatoarele la locul lor, nu știi niciodată ce te poate lovi prin intersecții. Poate ar fi bine să mergi un pic mai mult pe trotuar. Cât despre momentele când ajungi prin zonele rezidențiale, cred că e cazul să îți ieși din inerție și să reduci viteza. Altfel riști să rănești puiuții de suflet care se joacă șotron. Că știi cum e, ei nu se uită pe unde merg, au impresia că lumea e a lor. Dar nu e. A, să nu uit. Am scos semafoarele și am pus giratorii. E mai bine pentru fluidizarea traficului, că prea se făceau des ambuteiaje. Și mai e bine pentru ceva: te poți roti în cerc până afli încotro vrei să o iei, fără să îi mai încurci pe ceilalți.

Pe cuvânt de onoare că e mult mai ușor să dai sfaturi când ești dezinteresat. Când nu e miza ta. Sau când ești pur și simplu în afara lucrurilor. Și nu e mai ușor pentru că nu tu trebuie să pui în practică, ci pentru că atunci chiar vezi. Detașarea clarifică. Identifici cauze, obosești ipoteze și finalizezi raționamente. Dar mai e ceva la mijloc. Foarte important. De fapt pe margini. Când contextul aparține altcuiva, nu ne căutam propriile confirmări legat de bine și rău. Și nu trebuie să coborâm la prima pentru a trăi consecințele propriilor alegeri sau pentru a constata ca ceea ce am crezut a fi bine s-a concretizat în rău. Oricât de obiective și bine intenționate ar fi, sfaturile pe care le dăm vin la pachet cu destul de multă anonimizare.