RALUCA MIHĂILĂ

Ma obosesc iremediabil sforaielile motivaționale de tipul "Be fearless, be bold, be brave"  & "Come on, you can do it, the power is within you",  asa ca am decis sa ies din paradigma asta. De azi. Frica e ok, e umană, ne conduce actiunile, e un interlocutor interesant de multe ori si ne tine teferi pana la punctul in care ne tine pe loc. Nu stiu in ce masura este adevarat ca nu putem creste ca oameni decat daca ne invingem fricile. Cu siguranta ne vom priva de experienta lucrului de care ne temem, dar spre deosebire de cei care o au, am gasi alternative care pot fi cel putin la fel de valoroase si care pot lipsi din bagajul de cunostinte al celor "neinfricati", pentru ca ei s-au oprit la prima incercare reusita. Chiar si cei mai inchisi in ei oameni gasesc o supapa inaccesibila fricii prin care pot comunica cu lumea. Si gasirea unor astfel de solutii este infinit mai ingenioasa decat a te arunca in gol cand iti e frica de inaltimi. Si

Din fericire sau nu, suntem în mare măsură ceea ce vad și cred ceilalți despre noi. Si cum nu traim singuri pe lume, inevitabil ne cream o imagine pe care o întreținem cu sau fara voia noastră. Poate fi acesta un motiv necesar și suficient pentru care sa ne pese mai mult de cum părem celorlalti decât de cum (credem ca) suntem de fapt? Din păcate este. Pentru multi. Prea multi. Și dacă nu le iese, încearcă să bage pe gat celorlalți explicații si justificări pentru care impresia lor ar fi greșită. In felul asta fac din ei insisi de două ori failures: o data pentru ca, daca e importanta imaginea pentru ei, nu au știut să și-o creeze și apoi pentru că o "repara" in singurul mod in care nu se face asta: pasiv-agresiv pe un fond puternic defensiv. Io zic sa se asume si sa se revalideze pe ei insisi prin ceea ce sunt, ceea ce fac si motivatiile din umbra inainte de a cauta confirmarea altora. Nu de alta, dar nu le ajuta la nimic.

sunt doua feluri de a muri:  ca rezultat al unei lupte intre forte inegale ca si cum ar fi un pas absolut firesc in evolutia noastra azi mi-am auto-trimis un mesaj pe care mi-ar fi placut sa il primesc ca sa nu mor in nici unul din feluri a fost ca atunci cand mi-am pus singura ciocolata in ghetute, pentru ca de Mos Nicolae sa fiu surprinsa. ai nevoie de ceva, ti-l oferi nu astepti sa se alinieze planetele nu este nebun cel care isi face viata suportabila sursa foto: artnow.ru

petale de mac o portocala  o cana plina cu lapte un inel simplu de argint ochelari de vedere o rigla o bucata de cauciuc galben un brocoli caninul care te doare popcornul dinaintea proiectiei de film o rodie un buchet de ferigi miez de nuca biscuiti cu unt un plic alb gol o rochie cu spatele gol o usa inchisa pietricele prafuite de pe ulita o carte de anticariat o rama de tablou geamul spart un lambriu  tu, stand pe pat un creion pe o foaie dictando penarul colegului de banca galeria de imagini din telefon o treapta imperfecta trotuarul din fata blocului malul marii leaganul din parc filmul care a luat Cannes-ul anul asta glasul in liniste timbrul vocal Mega de la coltul strazii un lift care urca rapid gara centrala gainatul porumbeilor de pe pervaz biletul de avion spre nicaieri. doar dus zgarda lui Patrocle un film mut un pat de spital o minte schizofrenica un surdo-mut care se uita fix la tine o pere

unde te duci cand ai de unde sa pleci? pentru ca nicaieri nu pare sa fie loc pentru cei care vor liniste, lipsa de miros, lipsa de culoare, lipsa de sens, lipsa de atingere, lipsa de gust si un vid nesfarsit. ne-am obisnuit sa avem, sa vrem, sa ne indestulam cu nenumarate balarii si nu stim cum sa mai dam gandacii jos de pe noi. ne-au inghesuit cu totul lipsa acum avem nevoie de lipsuri ca sa ne redobandim valoarea. sursa foto: Pinterest

cum alungi frica? negi lipsa de curaj sursa foto: Pinterest

stau si ma uit la un ecran gol de calculator, intrebandu-ma cu mintea de acum (ca alta n-am) cum ar arata un creier ideal? in afara de faptul ca in cazul unor erori de peste x%, ar avea un mecanism de autodistrugere biodegradabila pentru o depopulare fireasca pe motiv de selectie naturala, nu stiu de unde s-o apuc. cred ca despre asta este vorba despre o foaie goala despre simplitate si claritate despre a nu fi atat de complex precum este cel pe care il avem noi in dotare si despre care, btw, stim inca atat de putine! despre a fi relativ diferit de la un om la altul, precum amprenta, dar pastrandu-si functiunile de fond. ne folosim până în 10% din capacitatea creierului ... căci dacă am trece de acest prag am ajunge treptat la diferite grade de autodistrugere consecventa. natura a știut ce să ne dea și ce să ne ia ca sa putem funcționa corect ... deși stăm pe o bomba cu ceas. O bomba la care, din fericire, nu avem acces intru totul. cred ca orice mecanism suficient d

te judeca te chestioneaza se intreaba, fara sa te intrebe speculeaza se indoiesc de tine pentru ca ai indraznit sa gresesti decizii pentru totdeauna sunt luate din cauza unor lucruri de moment te ataca sub aparenta unei colaborari pentru binele "tuturor" te intreaba atat de abrupt, incat simti ca ai luat in freza o panta de 80 de grade pe alocuri te ignora pana te fac sa te simti degeaba tu stii ca nu esti si crezi mai crezi ca esti acolo pentru un motiv splitat intre dorintele tale si ale lui mai crezi ca esti importanta ca intr-adevar, contezi si ca te meriti acolo costurile? mari beneficiile? nestiute ... si intortocheate sunt caile Domnului ------------------------- - sigur ca ne vedem, daca mai vrei sa vii acasa ------------------------- ai fost, pe nesimtite, marcat cu semnul intrebarii e un fel de a delega nesiguranta de la cel care o simte catre cel care face obiectul indoielii este cel mai usor asa, in fata celorlalte alternative mai gr

ma declar pe undeva dincolo de neintelegerea si dezaprobarea modului de a trai de acum ma consider invinsa am facut din dorinta de a impartasi momente din viata noastra o intreaga metodologie de branding personal, iar acum am ajuns sa ne traim zilele pe net sa fim offline cam la fel cum avem nevoie de aer in timp ce inotam viata reala mai are un singur rol: sa ne sustina aparitiile online. ne pozam cand intram in casa, cand iesim din casa, cand bagam o mana in frigider, cand pregatim masa, cand punem la fiert un ou, cand apasam butonul telecomenzii, cand ne uitam la televizor, cand mergem la baie, cand vorbim la telefon, cand mergem la culcare, cand scriem ceva pe calculator, cand  ne pupam mama, cand ne certam, cand primim un buchet de flori, cand taiem pepene, cand mergem la piata, cand intram intr-un restaurant nou deschis, cand golim o sticla de lapte, cand bem cafea, cand facem fete-fete in fata celui nai recent vuiton, cand dezaprobam parcarea masinilor pe locurile perso

citesc o telecomanda, printre randuri. stop play pause search rewind fast forward subtitle home info guide top picks sources options ok multiview volume exit despre "home" stiu ca se spune ca "if you want to know where your home is, listen to your heart when it wanders" asta fac eu si my heart wanders in the place I am already in cat despre search, ma intreb ce as cauta daca as da un filtru prin viata mea de pana acum - cred ca as alege punctele de cotitura care mi-au facut alegerile mai grele si m-au pus pe fagasul frumos pe care am ajuns sa il scriem impreuna nu stiu despre ce as vrea sa aflu la info suplimentare, pentru ca ma intereseaza mai degraba lucruri despre prezent si viitor, decat despre trecutul cu care am facut pace. nu stiu la ce optiuni suplimentare as apela pentru o experinta full HD - cred ca important este sa ai ochi pentru ce conteaza. Rezolutia e mai putin importanta decat ce ruleaza. top picks? hm, ce varfuri exper

Spune-mi ceva ce este adevarat, insa nimeni nu este de acord cu tine.

Prioritizarea. Cu totii stim ca avem nevoie de ea ca sa reusim sa ne alegem cu ceva in viata asta, insa a incepe un astfel de proces implica al doilea cel mai neplacut lucru pe care trebuie sa il facem: sa spunem NU. Unii il pun pe locul 1, asa vor ei sa prioritizeze :). Eu cred ca locul 1 trebuie sa fie rezervat unui lucru incomparabil mai greu de facut: sa afli. Ce vrei, ce cauti, incotro, cum, cat, unde, cu cine, de ce, pentru cat timp. De abia dupa ce afli raspunsul la succesiunea asta, poti incepe sa spui NU. Pentru ca stii cui. Pana atunci, bezmeticesti si te adaptezi continuu la stimuli si starile tale de moment. De ce e cel mai greu sa afli. Pentru ca a afla inseamna a cauta in tine. Continuu. Si cum suntem organisme vii, mereu in miscare, cu multe felii de masti puse pe fete si suflete, aceasta cautare poate sa devina un demers antropologico-psiho-somatic extrem de complex si din care nu multi ies cu mintile la ei. Rata auto-inselatoriilor este una zapacitor de mare

Trebuie sa avem putina grija cu felul în care ne obișnuim unii cu alții. Dacă spunem lucruri de care nu ne ținem, atunci au dreptate ceilalți să ne desconsidere și să nu ne mai crediteze cu încredere, insa e dreptul nostru sa ne-o redobandim in orice moment. Nu trebuie decât să băgăm de seamă ce rostim, să ne ținem de cuvânt și să luăm de bun ce ni se spune. Doar și ceilalți merita creditati cu încredere, nu?

Oricât ai trage de tine, de la un moment dat nu mai poți citi printre rânduri și cand continui sa auzi un repetitiv "Pleacă!" nu îți mai rămâne decât să ... înțelegi. Că ești invitat să pleci. Că ești prea mult pentru celălalt. Că deranjezi. Cred ca ar fi greșit să ignori un final atunci cand ți se cere în mod repetat. Nu e despre forțare, ci despre a te trai alaturi de cine și unde poți avea un loc pe care știi că îl meriti, pentru care te-ai da cu totul și care te-ar primi cu tot ce reprezinți. Azi mi-am luat flori și mi-au spus, in cor, că le-a fost dor. A trecut mult timp de când nu ne mai vazuseram. E bine sa ramai aproape de cei care te apreciază. Să recoltam ce semănăm!

ridic ochii si te vad ii inchid si esti acolo ies din casa, ma astepti in capul scarilor vin acasa, simt ca imi zambesti de cum bag cheia in yala ma trezesc, ma privesti incerc sa adorm, esti acolo sa fii sigur ca mi-e bine realitatea este asa cum o vezi esti pretutindeni sau nicaieri

                                              - ma simt singura                                               - ma simt singur                                               - de ce?                                               - tu de ce?                                               - pentru ca nu stiu sa fiu cu tine                                               - nici eu, ma tem.                                               - si ce facem?                                               - invatam                                               - ...                                               - invatam, nu?                                               - ce? suntem captivi visului in care crede(a)m amandoi Dialogue, Karen Hale

exista ceva care se numeste capcana autoconfirmarii: crezi in ceva, faci tot posibilul in sensul incurajarii acestei credinte (constient sau nu) si la final afirmi "stiam io". exemplu: ti se pare ca oamenii sunt rai. Pornind de la prejudecata ca oamenii sunt rai, te comporti cu ei ca si cum deja ti-au facut ceva si, automat, creezi o situatie de conflict in care ceilalti se apara in fata atacurilor tale, deseori prin agresivitate. Actiunile lor te deranjeaza. Concluzie: "vezi, ti-am zis eu ca oamenii sunt rai!" -------------------------------- mai exista si opusul ei care se numeste capcana ignorantei: acuzi pe cineva de ceva in baza unei presupuneri, actionezi in directia acuzelor facute si creezi contexte favorabile acestei ostilitati, la final reprosand ca ce acuzai la inceput este realitate. exemplu: crezi ca o persoana este prea retrasa, nu se implica in conversatii si ramane in afara intalnirilor cu oameni multi. Un apanaj al introvertitilor, de altf

Întrebarea care se pune este: ce am face cu viața noastră, daca ne-ar aparține? Cu ce am incepe sa umplem panza de pe șevalet?

Se vorbește mult despre alienarea omului sub mai multe forme: singurătate inutilă nefortata, ego explodat, sociopatie refulată, exacerbarea formei in detrimentul fondului, afișarea trepidanta a intimităților. Sigur ca e loc de aducerea laolaltă a oamenilor altminteri singuri. Sigur că pentru unii din noi este nevoie de un impuls pentru a ieși din casa, altfel ne-am petrece viața in colțul ideal: cel umbros, cu acces la apa potabilă si din care vezi o lume care nu te vede. Sigur că solitudinea extrapolată la o viață de om insingureaza maladiv. Dar dincolo de toate acestea, eu militez pentru o reconsiderare decenta a socializării. De la fenomenul care ne invita in afara alienarii am ajuns la extrema opusă in care totul trebuie sa se petreacă alături de oameni. Sau animale. Să nu mâncăm singuri, sa nu citim singuri, sa nu mai avem birourile noastre, sa socializăm când cumpărăm pâine la alimentara, sa schimbam impresii amabile când ne luam biletul de tren, sa conversam cu taximetris

- cu ce te ocupi? - cum adică? - adică ce faci? ce lucrezi? - sunt director de vanzari. - adică ce faci? - adică vând - ce? - produse - ce produse? - produsele firmei - bun. Și ce știi să faci? - cum adică? - adică la ce te pricepi? - la project management. - ce e asta? - e un fel de organizare. - a cui? - a unor mai multe lucruri care nu au legătură unele cu altele - ok. și ce îți place? - cum adică? - adică ce îți place să faci? - sa scriu poezii. - păi și ce păzești? - cum adică? - adică de ce mai stai pe gânduri? - păi nu stau.

Sunt greșelile niste intenții ascunse?

garantii certitudini  polite de asigurare cine nu le vrea? poate cei care nu stiu ce sa faca cu ele dar stie cu adevarat cineva ce sa faca cu garantiile? exista vreo reteta de intrebuintare a lucrurilor care fac viata sa para sigura? eu cred ca singurele elemente care se cer intrebuintate sunt indoielile. nesigurantele. intrebarile. tot ce are de-a face cu raspunsurile si certitudinile inseamna cel mult un blat corect care tine laolalta ingredientele. il torni o data in tava si aia a fost. cireasa de pe tort? firul rosu care cheama spuma alaturi de faina, zahar, ciocolata si care atrage subtil ouale in miezul cremei de cocos cu caramel, migdale si capsuni. acolo e secretul si frumusetea si mai mult decat orice, bucuria lipsei de planuri legat de cum vrei sa arate tortul. foto: Gary Komarin 

cred ca in viata echilibrul este rezervat celor fara pasiuni nu ai cum sa arzi, sa te lasi mistuit de o pornire launtrica si sa ramai perfect lucid in acelasi timp caci echilibrul, nu-i asa, cere multa claritate si senin in timp ce pasiunea vrea tumult si testare de limite ca surse de oxigen. cum poti sa vrei sa iti testezi limitele in timp ce cauti sa traiesti "caldut"? haideti sa lasam teoriile, va rog deschis! altfel, sigur, toti spun ca vor echilibrul si ajung sa vorbeasca despre el ca si cum ei l-ar fi inventat. dar daca ajungem sa folosim acelasi cuvant pentru lucruri diferite ajungem sa vorbim fara sa ne auzim. uitati-va in ochii cuiva "posedat" de ceea ce face si veti vedea ca nu e loc de dramuiala. e vorba despre totul sau nimic adica fix despre ceea ce nu tolereaza teoria echilibrelor. foto: Escape into reality, Michael Trpak