RALUCA MIHĂILĂ

      Fiecare dintre noi isi stabileste prioritatile in functie de felul de a fi, de realitatile la care rezoneaza sau in functie de cum vede esentialul.        In viata "lucram cu esente, decantam"*. Si fiecare ramane cu precipitatul pe crede ca si l-a dorit, dar care poate fi...sau nu... * citatul este din filmul romanesc "Declaratie de dragoste" (1985)

Imi doresc ca romanii sa-si iubeasca tara. Nu exagerat. Dar asa cum ar trebui sa-si iubesca cercurile concentrice. Iubita, familia, orasul, Ardealul. Imi doresc ca romanii sa se iubeasca pe ei insisi, sa se inteleaga, in sfarsit. Imi doresc ca poporului roman sa-i creasca, prin regenerare, capul si inima pe care i le-au taiat cei care nu  le aveau. Imi doresc sa trecem cu bine prin criza. Imi doresc sa uitam complexul saraciei, ca sa ne ajunga ce ne e suficient. Acum, dupa noul an, imi doresc sa apara, de unde a stat ascunsa, o generatie de politicieni pe care sa-i putem admira. Nu pentru siretenie, istetime neslefuita, atitudine sterila de invingator si nu pentru disponibilitatea lor de-a face compromisuri ci pentru inteligenta lor, pentru educatia lor, pentru lupta lor de a-si vedea invingatoare scopurile nobile si nu numele atat de comune, pentru pregatirea lor de-a primi, drepti, lovituri. Imi doresc strazi pecare pot umbla copiii fara a fi muscati de caini, oameni fara a fi injura

      Ma doare organic sa constat ca in vecinatatea ariei mele vizuale cineva face exact ce fac eu, exact cum fac eu, vorbeste exact ca mine, merge exact ca mine, se uita exact ca mine, se isterizeaza exact ca mine si ce mai vreti voi exact ca mine.       Nu am crezut niciodata in turme. Numai alunecatul in afara tiparelor denota imaginatie, uniformizarea reprezentand doar o alternativa dintre cele mai facile.        Mi-am facut un reflex si un obicei din a lua de bun ce am invatat la lectiile de biologie din scoala cand citeam cu pupilele dilatate ca fiecare dintre noi este unic. Si pentru ca am in continuare aceasta impresie si mai ales orgoliul originalitatii per se - nu neaparat din considerente ce tin de structura ADN - ma vad nevoita sa imi continui sirul zilelor de tip "rasarit-apus" traind automat - dar niciodata in slujba! - acestui principiu. Care de fapt nu face decat sa va adreseze voua, tuturor celorlalti in afara mea, cuvintele : "sunteti unici!". Si

      Inca nu ma dumiresc privitor la cum corpul omenesc stie sa se deplaseze plasand un picior in fata celuilalt - ca sa nu mai amintesc de vietatile cu patru sau zeci de picioare. Si cum isi tine echilibrul - dincolo de explicatia cu nucleul rosu. Sau cum mainile stiu sa se coordoneze perfect respectiv sa insoteasca un "au!" verbal exact la locul care doare. Sau cum toate simturile persifleaza un inamic atunci cand vaz, miros, simt tactil sau gust ataca sau se apara impreuna de orice agresiune. Mda...cand imi aduc aminte de faptul ca nu inteleg lucrurile astea (asa cum nu pot percepe modalitatea prin care functioneaza bluetooth-ul asta dat naibii al zilelor noastre) imi rezerv foarte mult timp sa staaaaau..si sa observ minunea in jurul meu. Cum s-ar spune ... pierd vremea? Dar stiti de ce consider ca imi pierd vremea util? Pentru ca, placut surprinsa de ce vad, invat si descopar minunandu-ma.       Zambesc pentru ca am onoarea sa observ niste lucruri deosebite, chiar daca

      Combinatie vegetariana sau animal in sine, cu multe sensuri proprii si/sau figurate, spirit gregar, aspect si atitudine domoale relativ la viata, mici executante cu priviri blajine si cu pretentii de neam ... debordantul spirit si veleitatile mioritice cu care (?!) ne mandrim (sau din contra) pe cartile noastre de vizita, imediat sub "postul ocupat"* nu ne vor fi luate de nimeni pentru ca atunci cand ne merge bine, suntem mioritici, cand o dam in bara, deh, ca la noi pe plaiurile mioritice la nimeni ... argument convenabil cu dublu sens :) Si da, ne mancam intre noi - pe alocuri asezonati cu fresh-uri de fructe exotice, altfel ne-am sta unii altora in gat sau ne-am intra in dinti doar se stie, suntem atosi - pentru ca atat conopida cat si maslinele, stim, da, stim, au o importanta valoare nutritiva si determina un elegant behait de fond.       Pofta buna si numai bine "ciobanului-conducator" de turma! *cumva sub forma lui "ma numesc X...escu si ocup un

"Femeia este cadoul care te alege"

       Nici nu pun la indoiala si nici nu consider ca universal valabile cele doua liste la care fac referire mai jos. Pe acelasi principiu conform caruia nici medicii nu ajung mereu la acelasi diagnostic intr-un caz medical particular. Asa ca da, totul se poate nuanta si parerile noastre alaturi de impactul parerilor noastre asupra celorlalti vor fi mereu impartite. De gustibus... Dar totusi...doua liste: Prima. A doua.       Concluziile lor? In cazul in care aveti prieteni care se confrunta cu depresia - despre care s-au obtinut finalmente niste rezultate, zic eu, importante cel putin din punct de vedere stiintific ( aici detalii) - si ma refer aici la depresia in adevaratul sens al cuvantului, nu la cea superficiala de tip "nu mai au arahide in ciociolata la alimentara, ce ma fac?" abordarea-cheie sugerata este sa empatizati cu persoana de langa voi si sa va exprimati disponibilitatea de a fi alaturi,  nicidecum sa incercati sa o incurajati in a-si gasi singura fortele. A

      Cat de mult conteaza momentul, starea, emotia unei clipe, pornirea unei secunde!...functie de starea care ne locuieste la un moment dat acelasi lucru ne poate aparea fie tangibil fie imposibil. Acelasi lucru! Emotiile si echilibrul dezechilibra(n)t al interiorului de sine sunt cele care determina ce poate sa devina real in imediatul vecin. Nu este ciudat ca inexistentul si intangibilul sa hotarasca TOTUL relativ la ce pãţeşte tangibilul? Ca non-materia sa ia deciziile vizavi de destinul materiei?       Temerarii au de regula DOAR privilegiul de a traversa mai multe stari care fac lucrurile sa para posibile. Atat! Doar privilegiul de a fi cautati si curtati de astfel de clipe - pentru ca par prietenosi, par a avea potential de reusita, zambesc mai mult. Atata tot si nimic mai mult!        Tind din ce in ce mai mult sa cred ca liniile si curburile fetei, atunci cand zambim, dezobtureaza caile de acces ale energiei si creeaza o orientare epidermica inspre coltul nostru de "e

      Care este limita pana la care acceptam sa ne critice prietenii? Nu ar trebui ca ei sa si-o stabileasca singuri pe a lor si sa o anticipeze pe a noastra astfel incat un acord prealabil, implicit si tacit sa fie suficient si firesc? Oarecum si in linii mari cel putin, macar pana la punctul in care incepe sa apara o relationare de tip "win-lose" intre participantii la amicitie.       Cand o prietenie are cele mai mari sanse de reusita si longevitate: cand acordurile intre parteneri se fac tacit si echilibristica emotiilor se calibreaza singura sau cand este nevoie de discutarea fiecarui lucru in parte pentru ajungerea la un acord final? Este cumva nevoia discutiei - pe fondul neintelegerii implicite - un semn ca prietenia este oarecum chinuita? Ca poate ceva este fortat acolo?       Si nu cumva posibilitatea ca oricare dintre prieteni sa-si continue unul altuia frazele in locul unui omniprezent "nu inteleg ce vrei sa spui" este in sine un semn ca da, isi merita

...ca suntem aratati cu degetul de Schengen-isti ca fiind corupti sau ca dincolo de noi sunt adevaratele granite securizate ale bunei cuviinte?       Fereasca Dumnezeu sa ai dreptate in Romania doar din punctul tau de vedere! De ce? Pai de- asta . Cum sa nu devenim un neam excesiv de religios, in care bisericile sunt pretutindeni si au ajuns sa ne guverneze prin rugamintile adresate divinitatii, mall-urile devin cultura urbana predilecta, stiinta ajunge sa primeasca in sictir o frantura peste zero din PIB si profesorii se revolta impotriva dispretului cu care sunt tratati de guverananti purtand masti hilare in fata guvernului? Educatie, norme, etica, moralitate si spirit civic? Parol!       Ne lipseste ceva, ceva ce ar fi trebuit impus la nivel national de ce nu? de chiar statul roman*: definitivatul in a fi un cetatean normal! Suntem scutiti (printr-o optica manipulatoare "de la centru" care ia intocmai chipul propriei vointe) de elementarul simt de raspundere fata de no

Fa altora ce-ti faci si tie! Nu fa altora ce nu-ti place sa ti se faca tie! Si sa ne dorim mereu sa aflam ce ne dorim cu adevarat! Cat avem timp ... pentru ca fara timp nu poti avea nimic. Poate fi timpul in sine o dorinta? Sau cand devine dorinta este un semn ca va fi sosit deja secunda in care e prea tarziu si cand fostul prezent este trecut? Nu la multi ani pentru ca pot fi degeaba, ci la multe momente !