RALUCA MIHĂILĂ

Este mai bine sa te rupi constient cand inca te doare sufletul decat sa astepti momentul in care sa realizezi ca esti de fapt plecat demult.... Este modul ideal de a pleca rememorand binele si plasandu-te in paradigma memoriei care selecteaza plusurile de pleava.  Produci decantarea inainte de vreme...si astfel conservi energii nemaipomenite. 

Ai senzatia ca nu ai putea locui altundeva decat unde locuiesti acum, ca nu poti trai fara cei cu care traiesti acum, ca nu ai putea vietui fara niste lucruri sau obiceiuri anume... ...pana poti. Descoperirea principiului sfarsitului in tot este magistral. Nu cred ca exista dependenta decat in masura in care ne-o propunem.

de fapt nu am ajuns la a te iubi asa cum sustin sau cum imi place sa cred pentru ca iubirea adevarata apare abia in momentul in care nu mai astepti nimic in schimb ori eu astept ... nu ma bazez pe asta, dar astept sa apari

este naucitor cat de acut poti incepe sa simti singuratatea doar pentru ca la un moment dat ai intalnit pe contrasens pe cineva  as numi asta "reflectia oglindirii in constiinta celuilalt" cineva caruia, pe vremea cand nu stiai de existenta sa, nu iti trecea prin cap ca ii poti oferi atata putere asupra-ti si aceasta, doar pentru ca simti ca stie sa o foloseasca si doar pentru ca stii ca tu te vei afunda cu aplomb in dulcele miraj al excesului

oare daca nu am avea impotriva cui sa ne revoltam sau o oglinda in care sa delegam ceea ce refuzam realitatii de dincoace de sticla, oare daca nu am avea cui ne opune si daca nu ar fi lucruri care sa ne displaca si care sa ne determine sa ne sustinem frumosul in care credem ... nu cumva le-am inventa? si oare ceea ce acum ne apare ca fiind rau, nu a fost primordial un bine insuportabil, nevoit sa se transforme pentru a se face remarcat ... prin opusul lui? ar suna bine ca si consolare, nu?

Nu stiu pana cand vom dura.... Imi aduc aminte de perioada in care fumam...si in care stiam cat de rau imi facea aceasta placere, dar si cat de bine ma facea sa ma simt. Imi doream sa ma las, dar nu eram pregatita sa si vreau...simteam ca va veni momentul in care imi voi dori intr-atat incat sa imi propun si apoi sa se intample. Si exact asa a fost. O zi oarecare mi-a scurtcircuitat relatia cu foitele de tutun. Cu sau fara un declic declasator, totul are un final. Asa ca nu stiu pana cand vom dura noi ... simt ca nu vom avea trainicia apropierii fizice, insa mai simt si ca, desi cunosc "nu"-urile, vad mult mai clar matricea "da"-urilor care ne tin apropiati.  Mai avem de dat lucruri universului ... si unul altuia. Mai dureaza putin pana sa vreau ceea ce imi doresc.

Sunt nefericita ... azi, acum. Asum o stare spunand asta. Ma inteleg si ma pun pe masa disecarilor cu sange rece. Nefericirea este o alegere. Si in mod clar am ales constient sa ajung aici. Stiam exact spre ce ma indrept, si totusi am sperat ca ma pot supraincarca intr-atat incat sa fiu eu insami o contrapondere in fata unor forte infinit mai mari decat mine. Marinimia naturii mi-a batut intr-o seara la usa si mi-a spus sa am grija sa nu ma pierd in incercarea de a-mi testa limitele pentru ca asa scrie in cartile de duzina de dezvoltare personala. Mania retelelor sociale si a extraselor de 'fericire' din vietile altora m-au facut sa aleg sa nu mai aleg ajungand acum sa nu mai pot sa o fac ... stau in fata a mai multe optiuni si aproape ca as vrea sa le fac pe toate, gasesc argumente pro pentru fiecare din ele. Teama a ceea ce as putea rata* atunci cand optez ma opreste din a-mi mai dori sa o fac si cel mai grav, de a intelege de ce e crucial sa fac asta: pent

succesul este o incercare-accident este o bresa intr-un lant de nereusite este motivul pentru care esecurile trebuie laudate, pentru ca inseamna perseverenta si incercari neabandonate este dovada erorii inversate ridicate la rang de deziderat