RALUCA MIHĂILĂ

de oameni cu adevarat puternici! Atat de dor incat aproape ca am senzatia ca nu mai sunt de gasit... degeaba tu pari puternic in fata oamenilor slabi ... sunt o referinta de neluat in calcul....

"Exista o limita a rezistentei in fiecare. Cand e atinsa, nu mai ai pofta sa te justifici". O.Paler

Ma scot din sarite (le emotionale) tornadele umane. Vin fara nici un preaviz. Se insinueaza subtil si foarte rapid. Dau nastere la nemaipomenit. Iti lasa impresia ca poate dura. Se razgandesc. Dispar dintr-o data. Si lasa prapad. Pai nu-i mai bine sa stai in casa cu jaluzelele trase? Hm...parca totusi nu pentru ca risti sa ratezi zilele cu soare. Dar nici asa, frate! Cat sa te remontezi la nesfarsit? Uneori am senzatia ca divinitatea a uitat ca nu am fost plamaditi din latex.

am trecut pe langa niste ziduri semidaramate pe care scria cu spray "te caut".  presupun ca este un mesaj in general inspirat de ruine...

Sa vrei sa apartii cu aceeasi tarie cu care un stejar infrunta vazduhul ... sa simti ca apartii (chiar daca pentru o clipa infinitezimala in raport cu viata) si sa ti se ia cu brutalitate aceasta senzatie. De ce? "De-aia", ti-ar zice viata nonsalant. Poate in timp va fi in stare sa formuleze un raspuns mai destept.

Vorbeam azi cu cineva ... si la un moment dat m-a intrebat ce imi trece prin cap. "Multe idei". "Ah, bun, pai zi-mi si mie ce idei ai". In gluma, raspund: "Ei, asa, gratuit?" "Ok, zi-mi ce vrei in schimbul unei singure idei?" Nu am stiut ce sa revendic pentru ceea ce am de oferit. Nu e bine. Mai am de invatat.

Cateodata ... dor de momentele de inceput ale acelora dintre ... vibratiile sentimentale care m-au dominat pentru perioade limitate de timp. dor de nerabdarea revederii dor de fiorii unei indragosteli care se insinueaza in fiecare celula a corpului dor de tresaririle inimii cand ii revezi ochii sau cand il intrebi "unde mergem?" si iti raspunde "daca vii cu mine, mergem oriunde" si dor de placerea ca te revede dor de sinceritatea manifesta a trairilor si de constiinta faptului ca fericirea nu se ascunde pentru nimic in lume dor de alunecarea treptata inspre ceva dorit de ambele parti si consimtit amanat pentru a pastra si acumula dorinta, emotia, curiozitatea ... care apoi se sparg in milioane de curcubee ce te invadeaza coloristic pana la epuizare. dor de durerea organica a momentelor in care trebuie sa plece dor de tine cand iubeai si cand totul avea alt rost iar viata avea eleganta literelor scrise de mana. chiar daca la final te lasa s

cred ca toate persoanele de care m-am atasat de-a lungul timpului m-au facut sa fiu un om putin mai bun macar pentru faptul ca m-au castigat de partea lor pentru o perioada de timp, deci mi-au antrenat toate resursele in directia curiozitatii, a lucrurilor noi, a sperantei, a bucuriei si a dorintei de viitor. si ce daca au fost si nervi ori tristeti?  nimic nu poate egala un rasarit de soare in care iti vezi mai clar ca niciodata raspunsurile la intrebarile pe care le credeai arhivate in folder-ul de "retorice".

Singuratatea este bestiala ... atata timp cat ramane o optiune.

Nu tot ceea ce vrei sa schimbi se poate face printr-un simplu "abracadabra", insa acele lucruri care suporta metamorfoze spontane produse intentionat sunt cele care au cele mai mari sanse de reusita. Pentru ca implica o comanda neurologica data de constiinta, unul din putinele automatisme reversibile.