RALUCA MIHĂILĂ

for love, press two hundred and ten

denota slabiciune. denota slabiciune! denota slabiciune? cred ca da...inseamna ca iti pasa si a-ti pasa este o slabiciune in lumea mutantilor emotionali si cred ca da si pentru ca dincolo de a fi o reactie biologica, este o slabiciune reala a propriului ecosistem, un semn al preaplinului pe care restul corpului nu a fost capabil sa il metabolizeze corepunzator si a apelat la supapa aceasta pentru eliberare. e ok sa plangi ... dincolo de ratiuni practice, poate e primul impuls al celui care inceteaza a mai incerca sa inteleaga si pur si simplu absoarbe schimbari si elimina concluzii. ca un tub care preia aluviuni. nu intervine asupra celor ce se intampla si pur si simplu le traieste.

"Am gasit inca un om de care ma pot desparti. Caci un om plin, bogat, valabil, e unul caruia printr-un cuvant ii poti spune nespus de mult. Va strangeti mana, va uitati unul in ochii altuia si s-a intamplat ceva. E un pact intre voi: "acum ne putem desparti". Caci orice v-ar desparti de acum inainte, sunteti doi oameni care s-au intalnit. Asta e esentialul: sa te intalnesti cu celalalt. Finalul - care trebuie sa insemne intotdeauna o reluare a tuturor temelor - devine acum posibil. Oamenii acestia, langa care stai ceasuri intregi si care stau ceasuri intregi langa tine, spre a nu obtine nimic nici unii nici altii, sunt asa de anosti incat nici macar nu te poti desparti de ei". Constantin Noica, Jurnal Filozofic.

Mi-e dor de tine Și nu-mi ajung celelalte Uite că un surogat Pentru puritate Nu s-a găsit. Mi-e dor de tine Mi-e tine de tine Mi-e înlăuntrul meu de tine Mi-e nu știu cum, Mi-e nu știu ce, Mi-e dor de tine ca de acasă. Îmi pasă! Adrian Paunescu

a nu te lasa infestat de mediul inconjurator nu inseamna a ramane detasat sau indiferent.. inseamna a consuma extrem de multa energie pentru a reusi sa ridici bariera prin care nu trec virusii si a pastra tot ce mai este colorat si viu in tine. Iar zidurile care trebuie sa se ridice sunt de tip geam reflectorizant ... din interior vezi ce se intampla (ramai in contact cu viata, dar refuzi sa participi la ea), dar din afara nu se vede inauntru (nu lasi sa se aiba acces la tine). Cei care ridica, din greseala, din graba sau din neputinta, ziduri dublu reflectorizante ajung indiferenti. Niciodata detasati. Sunt suspendati undeva intre viata si ... viata. Iar cei care nu ridica aceste ziduri .. din iubire de oameni sau din speranta ca "nu toti sunt la fel" pot cadea  prada usor .. pentru ca, nu-i asa, nu este combinatie mai periculoasa decat prostia insotita de rautate. Iar ei ... cei care aleg deschiderea chiar si in fata acestui pericol uman ... aleg Viata. Nu poti amorti emot

De fiecare data cand calatoresc cu trenul si traversez muntii, vazandu-l serpuind printre serpentine, imi inchipui ca merg in spatele unui sarpe imens, gratios si foarte atent la curbe. Ba mai mult decat atat, pentru ca si eu sunt foarte atenta la cum se muleaza pe forma drumului, ma cred o parte componenta a sarpelui ... Aproape un organ. Iar pentru igiena imaginatiei, aleg sa ii fiu inima. Ca inima am patru camere semidecomandate cu care trebuie sa functionez. Era bun un hol ... facea tranzitia la exterior mai usor, dar pana la urma reusesc sa ma descurc eu cumva. Intru direct in sufragerie, si ce daca? Chestie de ospitalitate pana la urma...ce sens ar avea holul? Daca vrei sa chemi omul in casa, il inviti direct in camera mare si ii dai prajituri, nu?  Doar n-o sa-l tii pe hol! Asa...si inima fiind ... Cu musculatura bine antrenata pentru a nu uita ca am patru camere - stiti ca sunt niste unii care isi cumpara cate un apartament de cinci camere dar ei stau in buca

de ce alegem cateodata sa mocnim in starea de fapt in detrimentul lui a trai ? a ajuns viata sa fie "raul cel mai mic"?

Oare daca decid sa nu mai fac cunostinta decat cu cine ma intreaba "a cui esti?"  mai am vreo sansa sa cunosc vreun om nou in viata asta?

era un banc despre un betiv care iesise noaptea din bar si incepuse sa se plimbe printr-un parc. la un moment dat, mergand bezmetic, se opreste langa un stalp de curent electric..se sperie, apoi sovaielnic pune mana in stanga .... zid ... pune mana in dreapta ... zid... sta ce sta, ia stalpul in brate ... zid ... si concluzioneaza speriat si usor trist: "m-au zidit!" E obositor sa te lovesti de ziduri ziua si sa vorbesti cu peretii noaptea .. te simti ca intr-un banc prost.

daca m-as intreba serios as raspunde "da, am iubit". Si m-as crede pe cuvant, doar am fost de fata. Daca, insa, as crede omniprezent-enervantul " nu poti iubi pe altul daca nu te iubesti intai pe tine" as tinde sa ma contrazic. Dar cum sa ma contrazic din moment ce stiu ? Si daca nu am iubit, ce am facut? as vrea sa contrapun exemplul personal celor multi care sustin ca doar indreptandu-te intai spre tine faci loc pentru privirea inspre celalalt. Iar exemplul personal spune asa: daca cineva a reusit (fara a incerca!) sa ma faca sa simt respect de ce sa astept pana il ajung din urma? Ce vina are el ca eu inca nu ma inteleg pe mine? Si de ce totul e conditionat de tot? Stiu ca oriunde ne uitam avem cauza si efect... dar uneori ar fi util sa ne uitam si atat. In prezent. Cauza si efectul sunt elemente definibile NUMAI odata cu trecerea timpului. admit ca nu pot fi toti nebuni si eu singura care intelege, asa ca intreb: daca nu am iubit, atunci ce am facut? si c

lost and found