Daca nu e, atunci sa nu ne facem ca o vedem

    Dezaprob din start orice articol care ne invata cum sa fim fericiti in 10 pasi. Nu poti fi fericit daca aplici niste reguli in baza carora altii prezuma sau garanteaza fericirea. Daca nu simti o stare de empatie simbiotica cu tine si cu tot ce te inconjoara, deci daca nu te simti aliniat si in acord cu tot ce ti se intampla pentru cel putin o secunda in viata, atunci nu poti vorbi decat despre incercari. Ah, da, am avut o realizare? De la om la om, asta da un sentiment de satisfactie, emotie pozitiva puternica, extaz, multumire de sine, ruptura de pesimism cotidian sau chiar fericire. Nu poti persuada la fericire un om invocand norme si spunand practic "daca nu esti fericit, inseamna ca nu poti face asta si asta". Este contra firii. Si mai mult decat atat, il acuzi pe omul respectiv de o incapacitate de a fi fericit asa cum vrei tu sau asa cum crezi tu ca se traieste fericirea. FERICIREA ESTE UN SENTIMENT EMINAMENTE SUBIECTIV si nu se invata, nu se citeste in carti pentru a fi aplicata apoi pe strada. Subiectivitatea lui trece dincolo de sensul clasic intrucat este chiar un sentiment care nu are nimic de-a face cu vointa. Se instaleaza sau nu, adica se simte sau nu independent de ce vrei tu. Este o orientare de ordin intern, precum un curent in arta. Esti ori cubist, ori impresionist, ori postmodernist. Cum il inveti pe pointilist sa picteze in stil baroc?! Si mai ales, de ce? Intr-un dezacord mai profund decat parerea mea fata de articolul la care fac referire sta altceva: bucuria autentica simtita de unii oameni care este infinit mai veridica si mai sincera decat fericirea celor care incearca sa o aplice. Nici nu are cum sa fie altfel.