RALUCA MIHĂILĂ

Sunt o combinatie interesanta de metale Ra  este simbolul pentru Radiu - element radioactiv Lu  reprezinta Lutetiul, un element chimic din categoria lantanidelor, cel mai dur si dens Ca  este binecunoscutul Calciu. Reactiv si cam moale pentru un metal, dar a carui carenta dand efecte severe de care trebuie tinut cont. Ma recunosc. Sunt un compost reactionar, revendicativ cu sine, tolerant dar totodata dur, aerian si visator dar nu fara o densitate a ideilor si dozelor de abstract care uneori ma cutremura intr-atat, incat ma inmoi. Si o iau de la capat, pornind de la reactivitate.

"Îngăduie-ți să fii singur. E ceea ce le lipsește oamenilor cel mai mult astăzi. Toți sunt împreună tot timpul, laolaltă, aduși, adunați, puși alături, urmându-se unul pe altul. Aproape nimeni nu mai e singur. Singurătatea e suportată doar de o minte sănătoasă, numai prin ea ești în lume și în afara ei în același timp. Îți vei cunoaște locul, îți vei regăsi ritmul. Amintește-ți că frica de a fi singur te slăbește iremediabil. E un secol colectivist, cel mai sângeros din câte au fost. Așadar, în lipsa altei educații, respectă-ți prezența."* Eu sunt. Ma ascult. Ma intreb. Ma caut. Ma gasesc. Ma caut din nou. Ma intreb lucruri la care nu vreau sa raspund, doar-doar slabesc inertia amanarii onestitatii fruste. Imi place ... uneori intr-atat, incat imi prefer compania, celorlalte complezente. Gasesc in a fi singur exercitiul complet al ragazului, al intelegerii propriei respiratii, al imblanzirii mintii, al intimitatii trupului, al tolerantei ... al rabdarii de sine. *Mario B

De ce e alfabetul scris in ordinea in care e?

Senzatia aceea in care nu pot sa nu iti spun ce simt, cat ma doare ... desi stiu foarte bine ca nu rezolv nimic, ca nu ajut dificultatea in care ne-am plasat Dar nu pot sa tac Sau cel putin simt responsabilitatea fata de rostirea acestui adevar... Cum pot sa tac si, cel putin, sa crut astfel accentuarea durerii pe care o stiu in tine? Vreau sa tac Vreau sa pot Vreau sa vreau

Atata sunt si mai mica nu ma fac pentru nimeni

am picioarele infipte in pamant pana la genunchi sunt, practic, imobila locomotor capul imi e bine infipt in nori sunt, practic, imobila ideatic am sufletul infipt in cutit si orice miscare imi poate imi poate fi ''de deochi'' sunt, practic, imobila emotional am ochii bine infipti in craniu sunt, practic, imobila vizual am limba bine infipta in gat sunt, practic, imobila lingvistic. odata spus, orice 'ceva' ramane spus si oamenii deschisi la minte sunt rari(simi)

e periculos sa dai prea multa putere ideilor tale o sa ajunga sa se traga cu tine de sireturi si, pe nesimtite, iti vor invada sufletul ideile nu au ce cauta in inimi locul lor este in imponderabilul mental in, pe langa, printre si prin sinapse ce faci, insa, cu acelea dintre idei care scapa coliviei neuronale si care reusesc sa zboare spre inaltimi? cum le aduci la sol? le impusti doar asa le desumfli si deci, pot reveni pe pamant. tocmai de aceea cred ca ideile nu pot ramane niciodata in locul unde apar, pentru ca decidem cu inima, dar ne justificam deciziile folosindu-ne de logica.

Incotroul meu a devenit instabil, inodor, incolor. Narcisismu-mi isi reclama un viitor pe masura imaginii pe care trecutul o are in prezent ... iar in absenta unuia viabil, ramane suspendat, dandu-se in leagan si ciopaind o guma Turbo cu surprize. Vazduhul e foarte primitor cu nehotaratii ... ii ia ca atare, sarmanii, si ii infofoleste in moii nori. Legea gravitatiei, insa, nu iarta pe nimeni, cu atat mai putin pe cei care ajung sa orbecaiasca, crezand ca pot cadea in sus. Daca ne-am putea alege coconul in care sa defilam ... vazduh sau gravitatie! Dar nu putem. Sunt ca mama si tata, ne reamintesc de origini. De pustiu. De Nimic. De Iubire. De noi.

Exista oameni in fata carora nu ai voie sa gresesti Sunt plamaditi din samanta care aminteste mereu de cine ai fost intr-o secunda de decadere Sunt de evitat din toate punctele de vedere Vad o eroare gravisima in a te insoti de oamenii care iti tin un recensamant constant al greselilor din care te-ai inaltat si care te-au ajutat sa devii cine esti azi

Gust de dor. Dor de duca, dor de galagia discretiei cu care libertatea isi face simtita prezenta. A trecut repede.  Au fost 7 zile pline, din care 5 de festival. Nesiguranta la inceput. Nou. Mult nou. Eu, iesita dintr-un cocon corporatist si educational din care nu mai iesisem de doi ani, cu munca si invatat continuu. M-am simtit catapultata din lumea mea introverta intr-un univers de jumatate de milion de oameni care imi era spatiu de joaca mai demult, dar care acum devenise o mica cusca cu gratii invizibile: eram prizoniera lipsei de limite. A trebuit sa imi ajut ochii sa se reacomodeze foarte repede cu lumina, dupa foarte mult timp de bezna si studiu in intuneric. Neclari noi. Tu mereu prezent, si totusi nu acolo, mereu altundeva. Acorduri demuuult uitate ... o pleiada de alegeri muzicale si nu numai, oameni frumosi, veseli, mirosuri teribile de mancaruri faine, culori si iz de asumare si libertate. Am primit la intrare o bratara care indemna la "Be free

De asta te vreau langa mine ... pentru a ma ajuta sa ma ridic la nivelul asteptarilor mele