Posts

băi!

Image
dacă viața asta ar fi doar frumoasă, n-am înțelege nimic din ea.


de ce vor oamenii să fie văzuți?

Image
Pentru ceea ce știu că au în ei.
Pentru ceea ce simt că au în ei.
Dar ceilalți nu văd.

Nu ne ajunge să ne vedem noi pe noi ... pentru că a fi o ființă socială vine cu nevoia de a te conecta și de a aparține unei lumi din afara ta.

Doar că această lume din afara ta nu e mereu gata să te primească ... să te accepte .... să te vadă ... sau, dacă te vede, să admită că te vede.
Și atunci ce îți rămâne de făcut cu această nevoie?
Cu ce umpli golul?
Cu tine?
Poate. Dar de la un moment dat, e ca atunci când pentru tine nu există Moș Crăciun ... însă ca să uiți că nu există, îți oferi singur cadou și speri ca până dimineață să uiți de asta și să fii surprins plăcut că cineva s-a gândit la tine așa cum ai tu nevoie să o facă.

Doare.
Doare când primești ce nu îți trebuie sau când trebuie să oferi din ce nu ai.
De fapt, nu știu, doare  ... sau mai degrabă te însingurează constatarea asta?


Ce înseamnă să fii văzut?
Păi înseamnă că cineva din afara ta să îți transmită prin fiecare firicel de viață…

Cum e cu deteminismul?

Image
Și mă gândesc acum la noi, oamenii.
Și cum adesea ne categorisim și catalogăm în funcție de verticalitatea noastră, de coloana noastră vertebrală ... 
Ce înseamnă de fapt cele două expresii, dacă nu apanaje ale dreptății, ale conștiinței, ale moralei, ale spiritul etic atât de specifice omului și mai puțin spre deloc caracteristice altor specii de animale?
Posibil să nu fie întâmplător că doar noi ne-am ridicat, la propriu, din propria noastră determinare și la un moment dat, într-o zi fără precedent sau compromis, am decis să ne ridicăm în două membre.
Să fi fost acela momentul în care ne-am dezvoltat conștiința?
Sau mai degrabă clipa în care ne-am căpătat statura verticală tocmai pentru că așa ne-a dictat conștiința?


început de telenovelă

Image
când ajung copiii prea buni pentru parinții lor?




UX

Image
"Bună ziua, apelul dvs e foarte important pentru noi".
Urmează 45 de min de așteptare, suficient cât să-ți amintești din workshopu' vieții că frustrarea vine din așteptări. Care chiar dacă normale, sunt prea mari.
Cam la fel de mari ca orgoliul tău de a primi un serviciu decent.
E vina ta, fraiere, nu-ți mai delega nemulțumirile, dând vina.
Asa. Înghiți în sec gândindu-te că ești un neînțeles cu scopuri prea mărețe.
Pe fundal o coloană sonoră de lift.
Cu ea pe speaker, îți bei cafeaua, citești presa și juma de carte din raftul Denisei, iei micul dejun și te pregătești de întâlnirea de la 10.
Cel mai eficient apel ever. Prima dată când reușești atâtea în timpul unui call. Apogeu de multitasking.
Și hop, se rupe magia când îți răspunde un part timer care vrea doar de buzunar.
Ai și uitat de ce sunaseși. După ce îți revii din eficiența ultimelor 45 min, îți dai seama că ai 3 variante:
1. Continui cu interlocutorul departe de a fi viabil
2. Închizi apelul și resuni, doar-do…

efervescență

Image
Ați trăit vreodată dorința de a trăi o groază, doar de curiozitate față de ce se va întâmpla cu lumea?

Eu da.
O trăiesc acum.
Și e foarte mișto.




Decât trist și bolnav mai bine vesel și sănătos

Image
Io zic așa: viață lungă nu vine din mâncare sănătoasă, sport și bani.
Vine din împlinire.
Vrei sa bei, bea? Dar nu fă numai asta asta.
Să fumezi? Go for it.
Te paște nimfomania? Dacă ai cu cine, bravo.
Ești exhibiționist sau ai fetișuri "dubioase"? Da-le curs dacă nu presupune să dai în cap cuiva.
Și foarte important: asuma-te.
Nu te învinovăți că nu poți mai mult, pentru că atunci ai două șanse de boală: o dată din cauza apucăturii în sine și a doua oară pe motiv de tristețe.
Nu poți să te lași? Nu te lăsa!
Decât să mori și bolnav și nefericit, mai bine trăiești făcând ce te face să te simți împlinit. Indiferent ce ar fi asta. Pe bune, ce tot atâta cu "eu știu ce tre' să faci?"
Nimeni nu are adevărul absolut. Cumva, într-un mod misterios, împlinirea ajută major și "pisicul" și în final, starea de bine. Nu zice nimeni să nu corectați derapajele flagrante ... Dar eliminati-le doar pe alea care odată cu tăierea sursei de toxic, vă taie și elanul de a…

Paza rea trece primejdia bună

Image
Care e cel mai greșit lucru bun pe care îl poți face?

Go bananas

Image
- Te iubesc.
- Iar eu te iubesc și chiar mai mult de atât.
- Cum adică?
- Adică sunt și dispus să fac ceva în privința asta.





._._._.

Image

zicală

Când nu ești sigur de caracterul unui om, privește-i prietenii.
Așa se zice.

Și tot ăștia zic să nu plângi după cineva care ți-a omorât zâmbetul.

povara care păstrează omul, om

Image
Onestitatea, bunul simț, curajul, recunoștința, onoarea, dreptatea, demnitatea sunt, toate, pedepse.
Pentru că te obligă să ai de-a face cu toți cei care nu le au.




ce scăpare!

Image
Țin minte că am citit la un moment dat, acum mulți ani, un citat care stă cu mine de atunci.
Îi aparține lui Eleanor Roosevelt care a spus așa:

Mințile luminate discută idei,
mințile mediocre discută evenimente, 
iar mințile mici discută oameni.

Păstrând o tonă de modestie și fără a avea vreodată pretenția de a fi cumva sau altfel, nu știu perioade din viața mea în care să discut altceva decât idei.
Cu mici excepții, însă, care mă determină să mă văd într-o lumină de decădere.
Aceste excepții se referă la momentele în care, crezând că așa se cuvine să fac, am încercat să mă integrez în câteva anturaje care discutau oameni.
Și m-am lăsat trasă în asta.

Mi-e rușine.
A durat infim față de restul timpilor, dar a existat această latură la un moment dat.
Și m-a ajutat să înțeleg prin digestie ce înseamnă toxicitatea lui  fitting in pentru cineva în care urlă ambiția de a fi autentic.


Test de personalitate.

Când știi că e prea mult?
Când știi că ți-a fost invadată viața cândva, când tu nu ai fost atent?
Păi ... Când ajungi să spui mai des "nu am timp" decât "bună ziua".Nu am timp = nu sunt în control.Așa că tai.
Din lucruri, din oameni, din activități, din notificări, din nenumăratele activități din calendar.
Și PRIORITIZEZI.
Ca să rămâi la lucrurile esențiale aranjate corect.În funcție de unde ești în viață, pe planurile personal / profesional e posibil să apară cinci fenomene.1. Să te simți dintr-o dată mai liber.
Mai stăpân pe tine.
Mai asumat.2. Să te întrebi unde au dispărut toți.
De ce nu te mai caută.
Să te simți singur.3. Să înlocuiești avalanșa care venea spre tine și te copleșea cu tentația de a te duce tu spre ea.
Derivă din 2 și e doar un simptom compensatoriu de moment.4. Vor apărea exclușii, lăsații deoparte.
Asta e.
Nu le faci nici un bine dacă îi plasezi pe un loc mai înalt decât ești tu, doar ca să nu fie afectați.
Mai mult, primii afectați sunt cei c…

Și fuduli și proști

Image
Celor care își bazează orgoliul pe unicul argument cum că de pe teritoriul vechii Tracii a ieșit omenirea, iată cum stau lucrurile între timp: suntem CODAȘI la lifelong learning.
De ce? Pentru că:
#1 românii nu trebuie să mai învețe, ei știu. probabil și pe suedezi i-ar învăța câte ceva.
"nu vin ăia să ne învețe pe noi cum să ne facem treaba"

#2 nu am când să mai fac și asta. vreau să și trăiesc.
#3 la ce te ajută școala, când trăiești într-un loc în care trebuie doar să te descurci? plus că am învățat deja destule pe care nu le aplic.

#4 n-avem școli ca lumea și diplomele se dau pe pile, așa că de ce să te mai complici? plus că sunt atâția cu diplome care mor de foame.

#5 e scump să înveți ceva ca lumea aici.

#6 noi suntem deja deștepți, toți românii plecați afară se afirmă și sunt apreciați de străini.

#7 lasă că nici la ei nu e chiar roz, uite că nu mai au nici biserici și instituția familiei e cum e.

#8 e prea teoretică școala de la noi.

#9
nu mi-a plăcut niciodată școala, de ce aș continua …

Mămici

Nu înțeleg ce se întâmplă cu majoritatea femeilor o dată ce nasc.
Și e firesc să fie așa, pentru că nu am trecut încă prin asta.
Știu de transformările fizice, psihice, emoționale, da. Și asta că am citit, dar din nou, nu le-am experimentat.
Dar am trecut prin altceva.
Am rămas fără multe prietene.
Prea multe.
Și întâmplător, aceleași persoane au încetat să mai fie multe din lucrurile frumoase care erau înainte de a trece prin acest moment, cică fericit din viața lor: femei, surori, soții, prietene.
Zic "cică" pentru că pentru unele pare o povară.
Poate sunt mame bune, nu știu.
Și schimbarea asta vine pe fondul a două mari cauze, cred eu:
- se lasă pradă emoțiilor
- se lasă pradă presiunii sociale despre ce înseamnă să fii o "mamă bună".
Aceeași presiune socială care pe mulți din noi ne-a crescut cu traume, deprivări și excese.
Aceeași presiune socială care pune vinovații acolo unde nu-și au locul.
Aceeași presiune socială care te îndeamnă să faci copii pentru că …

Când ești doar tu cu ea.

Image
Cărțile se citesc așa cum se trăiesc relațiile.
Cu totul sau deloc.
Între tine și cartea pe care o citești se petrece ceva absolut magic odată ce pășești pe tărâmul poveștii ei: se înoada, se descâlcesc, se zăpăcesc, se înlănțuie, se rup în bucăți emoții, trăiri, zbuciumuri interioare. Chit că e vorba de un SF sau de o carte de business, ești acolo cu totul. Te dai ei prin timp, energie, focus, curiozitate și răbdare în aceeași măsură în care ea ți se dă ție prin balans, anvergura poveștii, suspans, privitul în ochi când te pregătește pentru un moment important.
"Ești gata?" îți șoptește din când în când.
Și tu simți că nu mai poți, explodezi acolo:
"Da, hai, zi-mi o dată ce se întâmplă cu cei doi a doua zi".
Și îți zice de fiecare dată.
Iar ție îți place la nebunie răspunsul. Pentru că relația dintre un cititor educat și un scriitor asumat are la bază încrederea. Că primul e cu totul acolo, curios și perseverent. Și că al doilea oferă și se ridică la nivelul aște…

Suntem compania pe care o avem?

Sunt eu sau nu răspunzătoare de ce fac persoanele din vecinătatea mea?
Adică prietenii din lista de pe Facebook?
Cunoștințele mele de zi cu zi?
Colegii de birou?
Șefii?
Partenerii de business?
Cu toți îmi asociez, mai mult sau mai puțin, imaginea prin faptul că le aloc spațiu în apropierea mea, chiar dacă această apropiere se întâmplă online sau offline.
La fel cum ei își asociaza imaginea cu mine, din aceleași motive.
Care imagine are de câștigat din asta, alta discuție .
In lumea în care trăim azi, tot globul e la distanță de un click și practic vecinătatea ne este lumea întreagă.
Sigur că ne mai separa niste frontiere simbolice, dar în fapt, comunicăm cu toții.
Ne alegem unii pe alții.
Sigur că selecția încă există. Criteriile de evaluare sunt încă importante. Evaluările și propriul spirit critic sunt esențiale într-o astfel de lume în care nimeni, practic, nu mai alege nimic pentru că are deja totul. Sau cel puțin pare să aibă.Cine sunt eu?
Prietenii pe care îi am?
Acceptul de a a…

Decernare

De ce aveți nevoie de reality show-uri când aveți realitatea?
Cumva pentru că nu vă place a voastră?
Cumva pentru că nu va regăsiți în rolul pe care îl jucați în viața pe care o trăiți?
Cumva pentru că știți că nu aveți cum să meritați vreodată Oscarul pentru proastă interpretare?

Dumne-om

Image
Doamne, Doamne, tu de ce nu îți retragi rebuturile de la raft?
Așa se întâmplă acum în lumea modernă.
Până și supermarketurile practică asta.
Nu te mai poți preface la nesfarsit că eșecul e succes sau că rateul e veșnică sursă de oportunitate.
Hai, te rog fă lumea mai bună fiind și tu ca noi: în fiecare zi, o versiune mai bună a Ta.
Se numește asumare.

nu, nu dansez!

Cum arată persoana care, acceptându-te, te-ar face să te simți un om special? 

corpul știe ceea ce mintea încă nu a înțeles

pentru prima oară după mult timp am găsit analogia la ce mi se întâmplă atunci când ne vedem.
îți spuneam că mă agiți și că, deși mă simt vie, totuși nu reușesc să mă liniștesc în prezența ta.
nu pot să mă așez, așa, în mine, știi?


și deci...
mi-am dat seama că mă port exact ca păsările care zboară în cerc și prevestesc furtuna.
mă port precum câinele care se mișcă de colo-colo de neliniște.
mă port ca pisica ce se zbenguie nonstop de parcă se ferește de acel ceva care i-ar periclita pacea.

nu spun că eu însămi aș prevesti un pericol ori că m-aș aștepta la vreunul, dar instinctiv mă port ca și cum asta aș face: oricât de plin de dor sau bucuros mi-ar fi sufletul la un moment dat, există o dezaliniere care nu îmi dă liniște.
și care întârzie să îmi șoptească: "acum e totul ok."

iar de la un moment dat, nu poți decât să fugi de gălăgie.


Imponderabil

Sunt în taxi acum și văd pe mana stângă a șoferului o serie de cicatrici paralele, provenite în mod evident de la tăieturi vizibile și/sau poate, încercări din lipsa de speranță ... Și, deși la vedere ca un reminder, poate, a încercat cumva să le camufleze sub un tatuaj masiv până la cot.
Desenul reprezintă un ceas fără secundar sau minutar.
Nu știi cât e ceasul.
Sau dacă trece timpul.
Si, dacă totuși trece, nu știi cât de repede o face.La ce te-ar ajuta toate astea, oricum, dacă stai să te gândești un pic?
Nu e suficient că știi de ele?

impas

Cum procedezi atunci când soțul sau soția ta alege să facă ceva contrar tuturor credințelor tale?
Alegi să îi fii alături sau te dezici?
Argumentele pot merge la nesfârșit pentru o direcție sau alta.
Dar în definitiv este vorba doar despre: da sau nu?

Semantică

Agonie și extaz.
Definiția lui "a trăi", nu?
A lui "a nu te plictisi".
Sau a lui "a nu fi rutinat".
Asta ar zice mulți.
Care n-au trăit agonia și extazul și se scaldă într-o minunată stare de contemplare sau dorință legată de ceva ce nu au și cred că și-ar dori.
Eu nu mai cred asta despre panoplia de stări și arcuri care te bagă și scot din agonie în extaz și invers.
Pentru că, atunci când acest binom se face bine,de regulă nu există prea multe stări intermediare, ci mai degrabă se sare dintr-o extremă în alta.
E cu contorsionări a tot ceea ce ai mai drag, mai profund, mai valoros în tine.Am un alt cuvânt despre astfel de trăiri.
Prăjire.
Pe creier.
Pe suflet.
Pe vise.
Pră-ji-re.Nu v-o doresc.
Pentru că pe cât de extatic este extazul, pe atât de agonizantă vă va fi agonia.

întortocheli

Image
Încercați să mergeți pe trotuar după o linie imaginară de lățimea tălpii voastre.
Simplu, nu?
Reușiți să mergeți drept fără prea mult efort.

Și acum imaginați-vă că sunteți la 860 de metri înălțime și aveți de făcut același drum pe un traseu de două ori mai lat decât talpa voastră.
Ar trebui să fie mult mai lejer, nu? ... cu toate astea, știm bine că nu e.

De ce în condiții logic similare, rezultatele n-au nici o legătură cu calculele?
Pentru că mintea ne joacă feste.
Non-stop.
Ca să ne apere.
Sau nu.
Și nu degeaba se spune că teama de înălțime nu este per se o teamă de înălțime, ci o frică de propria noastră pornire în fața tentației de a ne arunca in gol.

Siguranța ne este dată în mare măsură de previzibil și imposibilitatea de a ... cădea.
Ne e bine pe podea.
Și ne e mai comod să ne uităm de jos în sus decât de sus în jos.

Înălțimile expun.
Până la vertij.

N-ai cum să nu te minți singur.
Vă mai dau un exemplu.
Mie a început să îmi placă grapefruit-ul atunci când am aflat că e sănă…

Inferență

Image
Vin după două zile de tango ideatic în cadrul unei conferințe culturale. O combinație de intensitate emoțională, aer proaspăt pentru suflet și bucurie mentală cum îmi era tare dor să regăsesc.
Ce chestie! E atât de ușor să cădem în ispita lui "nu se întâmplă nimic în țara asta, ne ducem naibii ușor-ușor", în loc să facem un prim pas și să ne prindem că ne-au crescut dioptrii.
Mă rog, nu despre asta voiam sa vorbesc.
Cum spuneam, oameni și oameni, care mai de care mai faini prin stil, competențe, suflu.
Și revin, toți din sfere culturale înalte și foarte înalte.
Cu toate astea, am trăit senzația aceea teribilă de a te duce în vizită într-o splendidă casă în care ți se activeaza toate simțurile în raport cu bogația artistică, arhitecturală și culinară doar că ... pentru toaletă, te invită în curtea din spate într-o coșmelie de lemn cu felii de ziar prinse într-un cui precum bonurile din alimentarele anilor '90.
În ciuda ideilor mari care au făcut din două zile echivalentu…

Adnotări

Image
Singur ești când te simți.
Nu e cazul acestui animal mural. 



Are de mâncare, are o țară, are de citit, are indicatoare, are ventilator, are vecini și, probabil, o identitate.
"Cred că oamenii au pretenții cam mari", ar putea zice.




despre sindromul lipsei de dumneavoastră

Image
Mă uit în jur și mă înfior la gândul extincției formulei "dumneavoastră" din viețile de secol XXI.
Toate discuțiile se poartă la persoana a II-a singular sub inspirația (sinistră sau vizionară, depinde de percepția fiecăruia) americană.
Apogeul unei astfel de stări apare când începem să vorbim de noi înșine la persoana a III-a singular, de parcă nu ne-am locui papucii în care nu ne mai încape ego-ul.

Am ajuns să ne tragem cu toții de șireturi în cel mai grobian mod cu putință, sub auspiciul democratizării și al globalizării gândirii libere, neîncorsetate de orice tip de opreliști lingvistice ori mentale.
Fără a spune să ne punem singuri limite, susțin frumusețea amabilităților care survolează impostura și apropierea bine meritată.

Pentru ca acest fenomen să ajungă deja atât de extins, firește că au apărut de-a lungul timpului și nenumărate motive care să-l valideze.
De la a spune că alungarea acestei false bariere atitudinale ne face să părem mai tineri până la a susține că…

aproape dramatic

azi, fix în locul în care mi-am obținut o frumoasă piramidă nazală despre care povesteam aici, s-a întâmplat una și mai și.
stăteam la semafor lângă două doamne și un tânăr mai neliniștit care tot mișuna pe langă noi toate ... pentru ca la un moment dat, când mașinile s-au pus în pornire, să o împingă pe una din doamne înspre șosea.
ori n-a avut domnișorul putere, ori doamna era foarte sigură pe dumneai, cert este că nu a ajuns unde intenționa să o aducă tânăra ne-speranță masculină: sub roțile unei mașini.
șoferul care a văzut scena a oprit brusc, deși tocmai băgase în viteză, un motiv pentru ca cei din spate să înceapă cu claxoanele.
de ce nebunia asta?
poate pentru că nu îndrăznea să se arunce pe el însuși acolo?
poate pentru că are animozități în raport cu prezențele feminine?
poate pentru că nu e iubit?
poate pentru că n-a fost nimeni în stare să-l trateze?
nu știu.
nu știm.
contează?
atenția mea și a celeilalte doamne era pe cucoana împinsă aflată în stare de șoc.
eu l-am între…