Buna dimineata!

     Din cand in cand au loc batalii pe cele doua fronturi ale zonei cerebrale: cel de vest cu cel de est. Astfel ca din cand in cand exista dimineti ca cea de azi in care imi este foarte clar ca subconstientul nu isi mai gaseste locul si constientul isi intra in drepturi si ajunge sa domine. Cu alte cuvinte, de la 4 A.M. nu am mai avut somn. Si bine a fost. As fi pierdut vremea. Mi-am baut cafeaua, m-am uitat pe geam la noaptea nesfarsita si din melodie in melodie am constatat ca se facu lumina. Nu imi este clar momentul rasaritului, imi este insa clara clipa in care am iesit afara. Parca am patruns intr-un peisaj de incremeneala bolnavicioasa. Era ceata, nu era nici o miscare sau urma de fiinte vii, senzatie de semi-amorteala. Superb. De mult imi doresc sa ies ziua pe o strada goala fara oameni. Am luat-o incet la pas inspre viata sociala pe care vreau-nu vreau, ajung sa cred ca vreau sa o traiesc, cel putin la nivel de prefacatorie emotionala cotidiana. Eh, este doar un compromis suportabil ca mijloc pentru un autentic "eu" pus in valoare cu alte ocazii :) . Cum spuneam, excelent afara. Pustiu, vant usor, magazinele ale caror vitrine aveau inca luminile aprinse, copaci goi de frunze, spatii largi, vazduh fara limite si o excelenta senzatie de turist care se bucura sa dea de nou indiferent incotro ar lua-o.

     Cumva ma invidiez eu pe mine pentru a fi trecut prin starea de azi-dimineata, si imi pare rau ca multi altii care la ora aceea inumana dormeau, au ratat ceva irepetabil. La fel cum poate mai tarziu in cursul acestei zile ii voi invidia pe cei carora nu le este somn.

      Zile de avalanse emotionale, cand optimiste si increzatoare, cand negativiste si fara chef de pariu pe "va fi bine". Iti dai seama ca esti pasibil de a fi interpretat drept labil psihic, cu toate astea dai curs trairilor tale - le cenzurezi doar cat sa nu scoti oamenii din pepeni - pentru ca asta esti tu. Si o faci pentru tine. Te arati tu pe tine si te arunci in gura lupului. Nu vrei sa iti vina sa plangi, vrei sa fii tare pentru ca stii ca poti. Ai putut o viata intreaga si poti in continuare. Asa ca nu vrei sa plangi. Dar iti vine sa. Nu vrei sa razi imediat ce tocmai ai trantit o vorba dura, dar iti vine sa. Jonglezi cu plansu-rasu' pana cand probabil functiile vitale isi vor gasi echilibrul intr-una din cele doua dezechilibre:) emotionale. Pana atunci este clar ca alternanta te domina. Dintr-un sentiment pur si eminamente uman. Este totul firesc. Si ciudat. Si o lasi - pe ea, pe alternanta - sa isi vada de treaba si sa isi faca damblaua cu tine. Pentru ca e singurul joc de suma zero care nu te scoate perdant. Nu castigi dar macar nu pierzi. Adica esti pe nicaieri din punct de vedere rezultat, dar cresti din punctul de vedere al registrului de emotii parcurse.

      Simt ca daca maine dimineata mi-as pune ceasul la 4 A.M. in intentia de a repeta experienta de azi as comite o infamie. Lucrurile se apreciaza cel mai bine cand ajung la noi in mod firesc, nefortat. Si mai ales cand ne nimeresc in exact clipele in care ne lipseste ce ni se ofera. Pentru ca sincronizarea fiind practic o echilibrare mutuala, este singurul joc de suma zero de tip win-win.