RALUCA MIHĂILĂ

Cu ce am început eu această perioadă de autoizolare? Păi cu trecerea în revistă a propriilor mele utopii și valori sub forma ia să vedem, mai cred în .... ? Cel mai concret exemplu a fost ca, printre altele, să parcurg tot manifestul Utopic Brain ,  așa cum a fost el definit pe calm și așezare. Absolut, cred în continuare fiecare cuvințel care descrie de ce-urile mele și cee îmi propun. Când am ajuns la servicii, însă, mi-am dat seama că ofer cam multe. Mai exact 16. Este perfect valabil că le pot oferi pe toate în continuare, dar vreau?  Răspunsul este nu, dar dacă asum că fac strategie integrată de Marketing (că asta fac), atunci nu pot să renunț la nimic din lista de mai sus.  Asta e. Moving on. Despre mine . Altă mâncare de pește, veșnic în mișcare. Ceva mi-a atras atenția la acest capitol. Am spus la început Expect the best, prepare for the worst. Când am scris asta prima dată, m-am gândit că planul care domină este cel al Binelui pentru care îți ș

Pagina mea de Facebook arată, pe alocuri, de parcă s-a terminat lumea. O fi de vină bula din care fac parte. Semn că e cazul să mă apuc de #curățeniadeprimăvară. Aud că nu e ok să lași să se vadă că îți e greu. Să nu se vadă că nu mai poți. Că ești slab. Că nu știi. Pentru că dacă te arăți așa, colaboratorii te vor ocoli. Nu vei mai încheia contracte. Nu te vor mai alege. Dar asta vrei, să fii ales pentru că esti puternic, sau pentru că ești bun? Căci eu, una, am adunat în ultimii zece ani o listă mare de oameni puternici și cu multă stamina socială, dar și cu multă incompetență (și pe alocuri, lipsă de etică). Pe bază de ce ne alegem colaboratorii, de fapt? Cert este că, pe acest fond de izolare, multă lume pare semi-înfrântă de contextul zilei de azi. Motivul pentru care mă tem sincer este că eu nu am nici un fel de temere. Mie așa îmi este bine, în solitudine, doar că atunci când văd atâția oameni preocupați de starea lor mentală pe fondul captivității casnice, mă

Dumnezeule, ce o să fac atâta timp închis în casă? O întrebare pe care o aud cam des, dacă ar fi să judec după gustul meu. Și după el judec. Căci cam sună a văicăreală și ipocrizie. Aș vrea să se ridice în picioare acela / aceea care își petrecea mai mult de zece minute din zi în natură, în afara celor cinci în care se ducea pînă la mașină în care se urca pentru a ajunge la birou și la care mai apoi revenea pentru a se întoarce acasă. Căci nu-i aud plângându-se public pe cei care chiar infuzau natură, ci pe cei care cu mașina ajungeau la bunici, la părinți, la birou, la sală, la coafor, la mall, la restaurant, la mani-pedi. Brusc, nu mai există agora de etalare a ținutelor și vai, trebuie să se admire singuri. Dar asta #nuefun, că ei, pe ei, nu se plac. Trebuie să vină din afară validarea. Dar afară-ul a intrat la carantină. Și pac, se strică jucăria. Așa că ce să facă? Ies pe net. Și încep să se vaite despre cât de greu e, să ceară sfaturi despre #cumtrecempesteastaim

E o perioadă complicată în care mulți din cei care avem business-uri mici, luptăm pentru supraviețuire. Și nu e deloc o metaforă. Dincolo de bucuria de a fi pe cont propriu care nu poate fi egalată de confortul unui salariu care vine la dată fixă, există niște momente neașteptate de incertitudine profundă cu care nu știi exact ce să faci. Încotro să mergi? Cum să îți gestionezi resursele? Ce să nu mai faci? Ce să începi? Unii spun să experimentezi, alții să scrii cartea aia pentru care nu ai avut niciodată timp și alții să citești cărțile pe care le ții pe masă de peste un an. Ca freelancer experimentez continuu, din întâmplare chiar scriu cărți for a living și citesc alte cărți din convingere și nevoie. Deci la mine nu se aplică. Acum 18 luni ieșeam din statutul de angajat și intram în cel de muncă pe cont propriu. Habar nu aveam ce va însemna treaba asta ... și cred că nici acum nu știu exact ce înseamnă. Descopăr în fiecare zi mersul în două picioare și e fain. Uneor

Cât lucram în organizații mari (și chiar și acum, deși nu mai fac asta), mă întreb(am) de ce unii șefi sunt "mai egali" decât subalternii lor? Iată câteva exemple care îmi vin în minte: - beneficii extra salariale - acces la cafele și zone de relaxare - mai multe zile de concediu - abonamente medicale extinse - lipsa cartele de pontaj - mașină de serviciu - laptop pentru lucrul acasă - traininguri și formări speciale disponibile doar lor - coaching în carieră - deplasări în străinătate - invitații la evenimente de top din industrie sau culturale - abonamente platite la diverse publicații de top din domeniu - work from home  ... și lista poate continua. Dintre toate, de departe cel mai meritoriu și onest beneficiu, este, cred, este cel al salariului mare. Da, mi se pare normal ca cei cu responsabilitate mai multă și cu presiune (uneori) mai mare pe livrări și targeturi să fie remunerați substanțial mai bine decât ceilalți angajați. Plus că deciziile lor sunt

Am fost ieri la o emisiune care mi-a adus aminte de niște learnings  scrise acum aproximativ un an, despre viața profesională pe cont propriu. Le-am recitit, au rămas valabile, așa încât le reiau și aici, poate inspiră sau lămuresc și pe alții. (Nota: sunt pe cont propriu de 18 luni în care simt că am mai trăit o viață!). 1. Ia-ți o pauză înainte de a intra în noul rol. Acea pauză pe care toți credem că o merităm, uităm să o luăm și ne-o regretăm zi de zi. Eu nu am luat-o :D, dar îi înțeleg perfect utilitatea. 2. Ba da, din nefericire e mult PR și dorință de status printre freelanceri. Mi-a spus la un moment dat cineva “Dacă ești slab, te evită. Dacă lași să se vadă că ești rănit, te omoară.” Am crezut că am ajuns în junglă și eram sigură că glumește. Dar e fix așa! Adică ...la fel ca în viață și în social media. Nimic nu e exact ceea ce pare, deci nu te lăsa impresionat(ă) de orice auzi. Tu vezi-ți de drumul tău. 3. Nu-ți mai arăta public entuziasmul debordant. Fe

"Atâta vreme cât nu ma deranjează pe mine ... " Așa începe și tot aici se termină generozitatea socială căreia îi spunem azi toleranță. Nu prin dileme sau dezbateri, nu prin analiză și înțelegere, nu prin dialoguri autentice (cele în care intrăm cu deschiderea de a pleca acasă cu noi adevăruri). .... Crește acciza la cafea. Minoritățile cer drepturi speciale. Școlile private pot să nu mai respecte curicula națională. Dezvoltatorii imobiliari pot crea proiecte care nu se înscriu în PUZ, atâta vreme cât creează locuri de muncă. Biserica este scutită de la impozit pe venituri. Spitalele folosesc dezinfectanți diluați. Apare o taxă nouă: taxa pe CO2 pentru mașinile intens poluante. Primăria cheltuiește milioane de euro pe iluminatul de Crăciun, în condițiile în care cartiere întregi rămân fără apă curentă. Un spectacol de dans făcut de dansatori fără haine este un act artistic. Femeile nu merită aceleași drepturi cu ale bărbaților. Persoanele de același sex pot a