Si totusi ...

      Am avut, am si cred ca voi avea mereu o problema cu adusul in sfera publica a intimului. Consider ca ceea ce tine de noi insine trebuie sa isi mentina procentul majoritar in spatele usilor inchise atat din respect fata de noi insine cat si din respect fata de cei din jurul nostru. Personal nu vad de ce as asculta smiorcaielile celor care vad prin verbalizarea lor un mod de viata, sau de ce m-as smiorcai eu in fata unora care sub masca superficialitatii isi afiseaza stropii unei empatii gretoase de budoar.

      Una din manifestarile nou devenit publice, chiar trendy, if I may add :), si care cred eu ca este bine sa ramana in spatele chiar usilor inchise ale dormitorului este poza profesionala a femeii insarcinate in peste sapte-opt luni. Sau a copilului nou nascut alaturi de mama tocmai trecuta prin chinuri, dar vadit fericita de rezultat. Sau a sotilor goi. Inteleg frumusetea acestei manifestari asa cum inteleg si actul artistic in sine. Este chiar posibil sa ma bata si pe mine gandul de a ma expune public astfel, in cazul in care m-as gasi in fata unui astfel de cadou divin. Sunt convinsa ca in momentul in care intregul trup este inundat, atat la propriu cat si la figurat, de sentimentul si bucuria maternale sa vrei sa impartasesti absolut totul cu intreaga lume, orice retinere palind instantaneu in fata fericirii plenare. In aceeasi categorie de emotii poate intra si indragosteala si fiorul amorului care pare fara de final. 

      Desi reclam putin mai multa intimitate, trebuie sa recunosc faptul ca ori de cate ori vad o femeie insarcinata proaspat pozata profesional, privirea imi ramane pironita pe imaginea ei; ma incearca un blocaj psiho-somatic pe care nu are sens sa il explic aici si care nu ma lasa sa dau click pe altceva. Ma farmeca. Si ma paralizeaza mental. Nu doar poza in sine cat ce sta in spatele ei si in interiorul subiectului pozat. Si cu privirea astfel blocata, mintea nu are decat sa o ia in galop intru imaginatie si fior.

      Asa ca m-am gasit nu demult comentand pe facebook in dreptul imaginii unei prietene*, de pe vremea cand era insarcinata, astfel: "Nimic mai frumos pe lumea asta decat trioul: un cuplu care respira reciprocitatea frumusetii in doi, petalele unei flori in evolutie si o femeie insarcinata." Si cred in continuare cu tarie in acest mesaj. Asa cum cred si faptul ca unele lucruri trebuie sa ramana in dormitor.  Probabil insa ca in functie de personajul care apare in aceste cadre lucrurile dintr-o data se nuanteaza si prind un nou contur. Concluzie: totul este relativ. Dar parca a mai ajuns cineva, in secolul trecut, la teoria asta nu? Asa ca iaca-ta-ma, din nou, neinventand nimic dar parandu-mi-se ca spun lucruri noi :)

*draga mea, daca ajungi pe aici, afla te rog ca ti-as comenta din nou pozele cu aceleasi cuvinte si poate cu altele si mai si... minunate cadre :)