Apel

Nu cred ca am cunoscut omul caruia sa nu-i fi depistat unul sau mai multe puncte slabe. Este profund uman sa fii perfectibil si sa ai un calcai al lui Ahile intr-una din sferele cerebrale. Pentru ca de regula de acolo porneste totul. De acolo izvoraste chiar si ambitia, vointa si taria de a trece dincolo de slabiciuni. Pacat insa ca in batalia celor doua armate disproportionate numeric si principial, mereu va invinge cea "rea" pentru ca oricat de multe vicii ai taia de pe lista de trasaturi care te expun public sau nu te lasa sa dormi, mereu va ramane singuratatea ca resursa inepuizabila a vietii. Oricat de mult ti-ai dori sa stai singur si retras de lume undeva in intuneric si abscons, dorinta de a-ti baga cineva lanterna in ochi sau pur si simplu de a-ti intinde o mana, ramane. Iar cand o face, pentru ca aici este problema, singuratatea nu face decat sa ramana in plan secund, ca o stare de fond reprimata.

Am nevoie de ajutor. Pentru slabiciunile mele. Si cine nu are nevoie de ajutor este fie pentru ca aspira la apartenenta altei rase, fie pentru ca l-a gasit inainte de a fi nevoie sa-l reclame coerent cu voce tare, fie pentru ca nu trece dincolo de aparentele existentiale.

Da, am nevoie de ajutor pentru ca ma simt captiva mie insami in general si vietii in particular. Si am nevoie de ajutor pentru a nu mai vrea solutii acum, rapid, ci in timp, pe masura ce evenimentele se decanteaza si informatiile se aseaza. Mai mult decat atat, vreau ajutor! De la mine. Asa ca astept inspiratia de a mi-l oferi.

Inot in nisipurile miscatoare ale existentei