Profan

Uneori ma infioara sa constat cat de bine ne ascundem urmele cand gresim si nu vrem sa se stie. Fiecare minciuna devine un proiect personal care inseamna o perpetua mentinere la minim a zonei de impact (cu restul lumii). Devenim niste mici manageri care fara sa vrea isi analizeaza fiecare miscare, fiecare feedback, fiecare privire, fiecare cuvant, fiecare indice de absorbtie a investitiilor straine directe (adica a impasibilitatii in fata oricarui stimul exterior care ar putea sa ne subrezeasca zidurile de aparare a greselii). Ce nu stiu daca analizam este rata de profitabilitate pe termen lung. Am o vaga banuiala ca ne rezumam la "acum" riscand sa ajungem la un moment dat, insa incert, cu un portofoliu de arierate mult prea mare de gestionat.

Exista foarte putine cazuri de piosenie genuina in fata unui pocinog descoperit:)