De ce? De-aia.

Este cea mai legitima intrebare.

Este cel mai legitim raspuns comod.

      Si cand, ma rog, ajungi in pozitia ingrata de a incalca legile crezand ca ai dreptul la a intreba "de care de-aia?" si mai ales, ai dreptul la un raspuns care sa-ti fie in mod necesar pe plac?

      Cand? Simplu. Cand totul devine serios si complicat. Si ilegitim. Pentru ca in lipsa simplitatii incetam a mai fi copiii pentru care tot universul este o necunoscuta si care isi incep fiecare intrebare cu "de ce?". Ma intreb daca mai este cineva intre noi, astia trecuti de anii adolescentei fecunde in nelinisti, care sa mai aiba vreo secunda senzatia ca lumea mai are secrete fata de el. Da, buna intrebare, nu cumva avem senzatia ca totul ni s-a revelat demult, ca le cam stim pe toate? Cati dintre noi mai dam glas anamnezei sufletului gingas care in locul privirii apasatoare de acum emana, demult, tare demult, curiozitate si ghicitoare? Prea putini. Pentru ca prea multi ne-am acutizat hibele si angoasele si am facut din ele stalpi care, precum tija mentine dreapta tulpina ficusului, ne sustin coloana vertebrala.

De ce? 

Nu pentru ca putem.

Nu pentru ca nu mai stim sa fim atfel.

Nu pentru ca nu avem timp.

Ci pentru ca suntem ilegitimi precum este usturoiul de import intr-o tara care are cu duiumul.

Adica "De-aia".