Recuperare in exil sezonier

Gust de fulg de nea in cerul gurii...

Ninge de mult timp deja, cu fulgi mici si mari, cu si fara vant, cand inspre stanga, cand inspre dreapta, incontinuu ninge. A ma uita in jur si a vedea cum peste tot se asterne un alb neintrerupt decat de cabluri de inalta tensiune si a respira un aer simtitor mai curat si mai eliberat de noxe imi da un sentiment ciudat de revigorare. De ce ciudat? Pentru ca zapada astupa, acopera, conserva, uneori sufoca!, si cumva cocoloseste inauntrul nostru soptindu-ne "lasa, trece!" pe fondul instaurarii unei criogenii placute cu iz de "fresh". Niciodata ceea ce pui la congelator nu va avea acelasi gust ca inainte de inghet. Asa si noi, ne regasim altfel dupa fiecare ninsoare alungata treptat de soare. Ne punem la pastrare inaintea ei, pentru a reiesi la suprafata mai buni, mai draguti, mai zambareti, mai refacuti. Evident, merita mentionate si exceptiile care isi conserva cu vehementa acreala dar de care aleg sa nu-mi pese momentan. Personal ma simt putin mai bine dupa fiecare inghet, chiar daca sufar de frig si ma simt deseori semi-paralizata fizic. Si asta nu doar pentru ca imi place sa merg prin zapada, sa simt ca simt ca intr-adevar mersul poate fi efort constientizat, sa aud cum scartaie zapada sub cizme, sa simt aerul rece pe fata si acele in degetele care stau sa inghete, sa imi vad urmele lasate  inapoia mea - intre noi fie vorba, simti ca vara lasi ceva pe unde treci? :) - dar si pentru ca nici o palma de la prieteni nu ajuta mai mult decat o rafala de vant  de 120km/ ora pe fond de ninsoare abundenta. Este echivalentul unui dus rece care te spala de sine si de metehnele mastilor pe care societatea te-a inspirat de-a lungul timpului sa ti le faci cagule si pastreaza doar ceea ce iti apartine cu adevarat, doar ceea ce te defineste si doar ceea ce va naste mereu motivatii pentru a fi tu insuti si a nu accepta sa fii trait de viata. Iar iarna asta pare a fi destul de darnica in astfel de zguduiri. Ce bine! Pentru ca sufletele ipocrite nu stiu sa dea palme, stiu doar sa te tina de cap tragandu-te in jos!

In nici o alta perioada a anului nu este soarele mai orbitor decat atunci cand totul este acoperit de nea. De ce nu as vedea in luminozitatea aceasta excesiva, in aceasta non-culoare buna, un semn de optimism si un zambet al naturii adresat incrancenatilor tomnateci bacovieni?

Tare mult as vrea sa mai tina vremea asta, pentru ca simt potentialul de desprindere al balastului inutil.

Tot natura ne ajuta sa fim oameni.

Doua surse care ne impufoseaza cu gratie viata:)
crema de zahar ars si zapada!