Contact "pupilar"

      Am vazut astazi cei mai senini ochi pe care i-am zarit vreodata si pe care sper sa-i mai vad peste ani, in oglinda. Era privrea omului matur incaruntit de vreme dar proaspat inmugurit de viata, era privirea intelepciunii supreme care a identificat corect culoarul pe care destinul doar ni-l sugereaza timid. Era privirea unei femei la vreo optzeci - nouazeci de ani care emana multumire, intelepciune si implinire. Era privirea care mi-a soptit: doar atunci nu te infioara moartea si viitorul previzibil cand stii ca ti-ai trait sincer si normal, conform propriilor crezuri, fiecare varsta la timpul ei, cand stii ca ai incercat sa faci tot ce te-a tentat si tot ce te-a imbiat si consecintele au fost pe masura faptelor, cand stii ca surprizele au fost mereu bine primite in casa ta asa cum tu, la randul tau, ai oferit surprize altora, cand stii ca ai invatat tot ce s-a putut si te-a interesat ori in scop personal ori pentru a transmite mai departe, cand stii ca ai facut totul personal alaturi de persoana iubita despre care stii ca a facut totul său personal cu tine si cand stii ca te tine in viata mai ales faptul ca este posibil ca dincolo de ea sa fii lasat singur(a)...dar numai pana la alaturarea intru nefiinta a celei/celui pentru a carui privire continui sa te trezesti cu bucurie dimineata. 

      Asta mi-au aratat ochii doamnei de azi, a carei mimica mi-a disparut, cred, in secunda doi. Dar privirea...oh, privirea ... este din categoria celor care staruie.