Parsiv

Atat de mult sa simtim nevoia sa auzim si sa traim ceea ce ne dorim dintotdeauna incat sa ajungem sa viciem, sa micim, sa tragem dupa noi, coruptii emotionali, sentimentul suprem? Fericirea nu se discuta, nu se crede, nu se imagineaza, nu este subiectiva, nu suporta nuante ori grade de comparatie si nu este niciodata "asa si asa". 

"Credeam ca sunt fericit" este, pentru cei care o spun, dovada ca au vazut ceva ce nu era acolo; adica au imaginat. Si fericirea ii lasa, nu le spune niciodata "nu-mi lua numele in desert", nu le reproseaza ca o asociaza cu momente confuze din viata lor. Ii lasa a crede ce doresc, le arata prin intermediul altora cum se manifesta ea atunci cand intr-adevar isi are locul, si peste timp le aduce aminte de real. Daca vrea. si mai ales daca ii este permis.

Ma intreb daca fericirea se invata. Primul impuls este de a raspunde cu un NU categoric,  pe fondul convingerii ca ratiunea de a fi si completitudinea unui sentiment vin in momentul in care cineva il traieste. Atunci sentimentul devine. Dupa aceea imi inchipui momentul extinctiei tuturor energiilor negative si tuturor gandurilor (auto)distructive, apoi fractiunea de secunda ... nu, nici macar!, nu exista hiat intre acest moment si cel imediat urmator in care universul da navala peste locul lasat gol. Este un proces lin si firesc. Doar din aceasta perspectiva cred ca poti spune ca emotiile se educa pentru ca le faci loc in tine.

Imaginati-va cum ar fi ca viata sa fie un cinematograf urias la ale carui case de bilete sa se vanda locuri la sentimente. Care coada credeti ca ar fi cea mai mare? Si biletul catre care sentiment credeti ca ar fi cel mai ieftin? Cred ca raspunsul ar fi acelasi pentru ambele intrebari. Si nu din ratiuni economice* ci din ratiuni omenesti: ne costa cel mai putin sa fim fericiti. Si nu este vorba de drum aici, cum ar crede majoritatea care ar spune "oo, dar cat ai de tras pana sa ajungi la asta!" ci in mod clar de destinatie pentru ca odata ce ajungi la ea traseul urmat si greutatile palesc instant. Insa nimeni nu va putea fi fericit sub balastul existential, de aici coada mare pe care o intuiesc la biletele pentru fericire, pentru ca sunt foarte putini cei care in mod voit refuza eliberarea de noxe.




* care ar conduce la raspunsul opus