RALUCA MIHĂILĂ

Este cea mai legitima intrebare. Este cel mai legitim raspuns comod.       Si cand, ma rog, ajungi in pozitia ingrata de a incalca legile crezand ca ai dreptul la a intreba "de care de-aia?" si mai ales, ai dreptul la un raspuns care sa-ti fie in mod necesar pe plac?       Cand? Simplu. Cand totul devine serios si complicat. Si ilegitim. Pentru ca in lipsa simplitatii incetam a mai fi copiii pentru care tot universul este o necunoscuta si care isi incep fiecare intrebare cu "de ce?". Ma intreb daca mai este cineva intre noi, astia trecuti de anii adolescentei fecunde in nelinisti, care sa mai aiba vreo secunda senzatia ca lumea mai are secrete fata de el. Da, buna intrebare, nu cumva avem senzatia ca totul ni s-a revelat demult, ca le cam stim pe toate? Cati dintre noi mai dam glas anamnezei sufletului gingas care in locul privirii apasatoare de acum emana, demult, tare demult, curiozitate si ghicitoare? Prea putini. Pentru ca prea m...

nefericirea, matematic vorbind este intervalul de dinainte să îți lipești corpul gol de al meu reunit cu intervalul de după ce îți lipești corpul gol de al meu matematica iubirii tu ai doi ochi eu am doi ochi împreună avem patru ochi; introducem cei patru ochi în urna relaţiei noastre, amestecăm bine apoi, fără să ne uităm, ha, ha, ce glumă bună - oricum n-ai ochi când iubeşti, extragem fiecare doi ochi. Probabilitatea de a căpăta înapoi fiecare, cele doua puncte de vedere iniţiale este de douăzecişicinci la sută; rezultă că este şaptezecişicinci la sută probabil ca după iubirea noastră să nu mai vedem lucrurile la fel; ceea ce era de demonstrat. preluare texte ivcelnaiv.ro

care este ratiunea de a fi a plinului? sa se consume? sa se regenereze apoi? sa se mai mentina putin pentru ca apoi sa dispara? sa fie oare ca plinul la masina, il faci, il folosesti (in alte scopuri) pentru a-l reface? cred ca da si mai cred ca plinul nu este un scop in sine, ci este precum banul, un mijloc. plinul nu vad a exista pentru a dainui, ci pentru a fi exersat in functie atat cat se poate urmand ca ulterior declinului sau sa fie readus pe pozitii. pentru noi sau vechi scopuri.

ca daca nu ar fi, nu s-ar povesti si daca nu s-ar povesti nu am avea subiect de conversatie si daca nu am avea subiect de conversatie am uita sa fim sociali si daca am uita sa fim sociali ne-am animaliza si daca ne-am animaliza am fi instinctuali si daca am fi instinctuali nu am sti ce sa facem cu ratiunea si daca nu am sti ce sa facem cu ratiunea am irosi-o si daca am irosi-o ne-am autolimita cerebral si  daca ne-am autolimita cerebral ne-am sugruma imaginatia si daca ne-am sugruma imaginatia am ajunge la rutina si daca avem rutina ... atunci moartea a marcat un gol rasunator vietii.

Interesant termenul in spaniola pentru "logodna". Compromiso. Da, tu, proaspatul logodit, esti oarecum compromis in fata celor care se gandesc la tine dar nu au avut sansa de a fi fost alesi. Are sens.

      Am avut, am si cred ca voi avea mereu o problema cu adusul in sfera publica a intimului. Consider ca ceea ce tine de noi insine trebuie sa isi mentina procentul majoritar in spatele usilor inchise atat din respect fata de noi insine cat si din respect fata de cei din jurul nostru. Personal nu vad de ce as asculta smiorcaielile celor care vad prin verbalizarea lor un mod de viata, sau de ce m-as smiorcai eu in fata unora care sub masca superficialitatii isi afiseaza stropii unei empatii gretoase de budoar.       Una din manifestarile nou devenit publice, chiar trendy, if I may add :) , si care cred eu ca este bine sa ramana in spatele chiar usilor inchise ale dormitorului este poza profesionala a femeii insarcinate in peste sapte-opt luni. Sau a copilului nou nascut alaturi de mama tocmai trecuta prin chinuri, dar vadit fericita de rezultat. Sau a sotilor goi. Inteleg frumusetea acestei manifestari asa cum inteleg si actul artistic ...

... sau doar o intamplare? Dar ce mi-e una, ce mi-e alta? Mi-am adus aminte acum vreo jumatate de ora ca nu mai beau ness de ceva timp, de aproape un an de zile. Eram impatimita (pe atunci inclusiv de fumat), ma culcam seara pentru nessul si tigara de dimineata.  Acum sorb dintr-o ceasca apatica orz prajit, amagindu-ma ca este tot ceea ce am vrut de la prima ora a diminetii. Nu e rau, sa fiu sincera, dar nici tot aia. Si ma intreb de ce am renuntat, pentru ca aritmiile de suflet am invatat, treptat, sa mi le tin in frau. O fi fost de vina pupilele-mi care incepeau sa vorbeasca cand emotiile se chinuiau sa imi stabilizeze corpul. Da, asta cred ca a fost.

      Uneori ma intreb ce este mai important, sa cunosti mai degraba lista lucrurilor care te fac nefericit sau a celor care te pot face fericit?        Teoretic este mai "rentabil" sa o cunosti pe a doua pentru ca ai ca aliat un sentiment extrem de puternic: speranta. Insa, din pacate, aceasta nu poate intotdeauna sa contrabalanseze nemurirea pe care o presupune finalitatea primei liste.       Putin complicata viata ... in special pentru cei care aleg sa si-o complice suplimentar :)

Cine n-a murit de placere poate sa ma sune sa-i explic cum e in Rai :) Carevasazica: banane, lamaie, oua, zahar, vanilie, faina, praf de copt, ulei, banane deshidratate, stafide, ciocolata. Moi, pufoase, fragede si crocante in acelasi timp. Intr-un cuvant, perfectiune.

      M-am intalnit nu de mult timp cu o fosta prietena pe care nu o mai vazusem de peste zece ani de zile si pe care mi-a facut o deosebita placere sa o revad. Si depanand amintiri si vorbind despre prezentul fiecareia dintre noi, am ajuns sa o amintim pe o alta fosta prietena comuna despre care m-a intrebat daca mai stiu ceva. I-am spus ca nu am mai tinut decat foarte fragmentat legatura cu ea si ca nici nu intentionez sa o fac in mod special din cauza unui eveniment neplacut petrecut cand eram adolescente si care pe mine m-a lamurit pentru totdeauna in privinta ei. Raspunsul ei a fost "da, neplacut, dar totusi atunci aveam toti 17 ani".       Si am stat sa ma gandesc daca intr-adevar sunt o intoleranta notorie care pe baza unui eveniment - fie el aproape dramatic - judeca pentru restul vietii o persoana. Si mai mult decat atat, sa fie oare posibil ca unele dintre trasaturile care par a fi fost definitorii pentru fiecare dintre noi, c...

"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești."

cat de enervante sunt momentele acelea de lene, de sictir, de non-chef de viata sau dorinta pentru ceva bun dar rau pentru tine, momentele acelea in care faci ceva ce in  mod normal ti-ai interzice dar alegi ca temporar sa te eliberezi de comparatia cu cei peste nivelul tau la care de altfel aspiri si iti justifici actiunea de moment prin comparatia cu cei de sub tine. si hai ca atunci cand o faci inca e in regula, tentatia e la cote magice si resimti aproape instant utilitatea ... dar ce chin este s-o constati dupa! cat regres in momentele acelea, dar cat de monotona si mecanica devine viata fara regres... cred

I'm a woman. I don't know what I want. But I can get mad if I don't get it.   preluare

Cum iti dai seama daca iti este dor de cineva anume sau daca iti lipseste senzatia de a nu fi singura? Am ajuns, nu pentru prima data, la concluzia ca intre cele doua stari ca reprezentare a dorului exista o lina foarte fina, similara celei care desparte iubirea de ura, din pricina careia uneori caram dupa noi oameni pe care de fapt nu ni-i dorim neaparat alaturi. Imi dau cu parerea: daca exista in sufletul tau un gol in care se potriveste o singura privire, atunci lucrurile ar trebuie sa fie clare. Daca exista in sufletul tau un gol in care se potriveste orice chip care respecta niste parametri clari, lucrurile ar trebui sa fie la fel de clare. Nu este obligatoriu sa ii permitem vietii sa fie grea cu noi.

Asa cum povesteam anterior, mersul pe strada in Bucuresti in perioada aceasta poate fi o adevarata provocare. Azi a fost o noua zi in care mi-am asumat-o si m-am facut una cu asfaltul intr-un mare stil. M-am prabusit de la incredibila inaltime de 1.58 ca si cand as fi avut doi metri - pe principiul sunt 10 grade afara dar se simt doua. In fine, mergeam eu gratios prin Amzei, cand uitandu-ma in sus cand uitandu-ma in jos si colac peste pupaza, vorbind la telefon. Si ha-ha-ha, hi-hi-hi, ma hahaiam, ma sfatosam si clampaneam cu aparatul la ureche, reusind insa a ma concentra la drum suficient cat sa vad razele soarelui reflactandu-se intr-o portiune sticloasa de asfalt inghetat care imi era exact in drum. L-am vazut, am constientizat clipa ce va veni dar pentru ca uneori am senzatia ca parerile mele sunt indubitabile si pentru ca si ceilalti sa ajunga la concluzia asta au nevoie de intreaga mea atentie, am lasat in plan secund zona de gheata pe care urma sa calc. Iata-ma de...

Este genul de croncăţea din care mananci pana te strici. Salvarea in fata unui astfel de pericol este faptul ca nautul se decojeste cam anevoios (cel putin pentru rabdarea mea). Dar merita. naut, ulei de masine, marar, oregano, rozmarin, usturoi, curry, boia dulce, boia iute, susan, suc de grapefruit. deci da?

Ok, de parca nu ar fi suficient ca oricum sunt o impiedicata si acolo unde este drumul drept exista si cel mai mare risc de a cadea, dar este si iarna. Am zis eu mereu ca e bine ca nu cad de la inaltime mare, dar tot nu am scapat de cateva neplaceri cu fracturi, entorse, intinderi si alte belele. Si n-ar fi o problema daca lucrurile nu ar sta cam asa: dincolo de proverbialele anunturi printate pe foi A4 si puse pe sfori in chilotei transparenti si care misuna prin tot centrul vechi al Bucurestiului avertizand "Atentie, cade tencuiala!" si cu care fara sa vreau si fara sa comentez prea mult, m-am obisnuit, si mai mult decat atat, m-am autoeducat astfel incat atentia mea care trebuie sa fie majora cand merg pe strada sa se distribuie corespunzator uitatului pe jos si celui pe sus, dar acum s-a adaugat trotuarul imbracat in gheata sticloasa. Aluneca de zici ca nu-i adevarat. Ma rog, cumva fac fata presiunii de a merge pe trotuar (nu pe sosea). Dar apare un nou obstacol care dubl...

Cat de simplu este principiul interfonului "Formati codul apartamentului cu "00" in fata apartamentelor cu o cifra si cu "0" in fata celor cu doua cifre. In caz de eroare apasati X " Ce tare! Cu o astfel de solutie salvatoare se lasa loc pentru oricate retusuri "X"-uri este nevoie. Ce bine ca viata si interfonul de bloc fac parte din universuri principiale diferite. Si in acelasi timp, ce pacat!

      Exista niste ratiuni de ordin religios care bag de seama ca imi scapa. Presupunand ca toata populatia globului s-ar converti la crestinism, budism, iudaism sau orice forma religios-recognoscibila, care ar mai fi rolul pe pamant al preotilor? Am tine-o intr-o slujba continua de dimineata pana seara, o slujba inaintea si ulterior careia va alterna "Multumim, parinte!" si "Doamne ajuta!"? Bun, sa presupunem ca raspunsul ar fi "da". Intreb "pana cand?" Probabil s-ar opina ca ar urma un mai amplu razboi religios decat cel care se poarta, mai mult sau mai putin la vedere, in prezent. Bun, presupun, tot prin absurd, ca ar rezulta o singura credinta religioasa triumfatoare, globala. In afara oricarei ratiuni conspirationiste si deci pornind de la prezumptia bunei credinte a preotilor de azi (tot prin absurd) as intreba: "Asa, si?"       Nu, exclusa intentia mea de a ataca ori aduce vreo atingere clerului, dar ma intreb ce exista dincolo ...

      Am vazut astazi cei mai senini ochi pe care i-am zarit vreodata si pe care sper sa-i mai vad peste ani, in oglinda. Era privrea omului matur incaruntit de vreme dar proaspat inmugurit de viata, era privirea intelepciunii supreme care a identificat corect culoarul pe care destinul doar ni-l sugereaza timid. Era privirea unei femei la vreo optzeci - nouazeci de ani care emana multumire, intelepciune si implinire. Era privirea care mi-a soptit: doar atunci nu te infioara moartea si viitorul previzibil cand stii ca ti-ai trait sincer si normal, conform propriilor crezuri, fiecare varsta la timpul ei, cand stii ca ai incercat sa faci tot ce te-a tentat si tot ce te-a imbiat si consecintele au fost pe masura faptelor, cand stii ca surprizele au fost mereu bine primite in casa ta asa cum tu, la randul tau, ai oferit surprize altora, cand stii ca ai invatat tot ce s-a putut si te-a interesat ori in scop personal ori pentru a transmite mai departe, cand stii ca ai ...

Stiti trecutul? Partea aia din el care nu are ce cauta in viitor, dar pentru care te uiti din cand la cer si multumesti pentru pildele sale si pentru ca l-ai trait atunci si nu mai tarziu? Stiti voi, trecutul ala de trebuia sa nu mai rasufle? Ala din care nu mai ramai decat cu amintiri neplacute? Ala caruia ii pusesei pecetea ca merita sa moara in chinuri? Sa se otraveasca din el insusi pana isi da duhul? Ei bine, stiti cum e sa iti bata exact trecutul asta la usa? Ca dracu'. Este exact ca atunci cand iti vine sa vomiti: incepe cu senzatie de acru, apoi da navala. Dureri de cap, vertij, durere in gat, senzatie de arsura, durere de ochi si tample, ce mai? chin. Exista solutie: astepti sa treaca, mananci putina paine prajita, bei ceai, dormi putin si gata. Apoi continui sa traiesti gandind "mama lui de trecut!" si avand exact senzatia pe care o ai cand te trezesti dintr-un cosmar: usurare ca viata ta e in alta parte.

Uneori imi vine sa zac intr-un colt de camera si pur si simplu sa urlu OBSERVA-MA! NU ma mai ignora, te rog!! NU te mai fa CA NU exist! Heeeeeeeeeeei!  Inceteaza IN A-MI face rau! Sau in a nu-mi face ... nimic! Ma ai, de ce nu intelegi ca ma poti avea oricand. Totul e sa ma lasi sa vin. Vino INAPOI! Te rog, vino inapoi la mine! Ha! "De ce te uiti la mine cu ochii astia goi si incerci sa-mi spui ca tot ce fac e prost, ca ar trebui sa-mi schimb viata mea din nimic in ceva mai bun, in ceva mai bun, in ceva mai bun..."  REDA-MA tie! Apoi las ochii in pamant, rapusa de proiectia schimonosita a chipului meu in oglinda. Sau imi ridic privirea inspre cer, acceptandu-ma. "Pe mine, mie, reda-ma!"

Atat de mult sa simtim nevoia sa auzim si sa traim ceea ce ne dorim dintotdeauna incat sa ajungem sa viciem, sa micim, sa tragem dupa noi, coruptii emotionali, sentimentul suprem? Fericirea nu se discuta, nu se crede, nu se imagineaza, nu este subiectiva, nu suporta nuante ori grade de comparatie si nu este niciodata "asa si asa".  "Credeam ca sunt fericit" este, pentru cei care o spun, dovada ca au vazut ceva ce nu era acolo; adica au imaginat. Si fericirea ii lasa, nu le spune niciodata "nu-mi lua numele in desert", nu le reproseaza ca o asociaza cu momente confuze din viata lor. Ii lasa a crede ce doresc, le arata prin intermediul altora cum se manifesta ea atunci cand intr-adevar isi are locul, si peste timp le aduce aminte de real. Daca vrea. si mai ales daca ii este permis. Ma intreb daca fericirea se invata. Primul impuls este de a raspunde cu un NU categoric,  pe fondul convingerii ca ratiunea de a fi si completitudinea unui sentiment vin in mome...

Ce poate fi mai imprevizibil decat un dependent care isi gaseste leacul slabiciunii sale?

1. Nu mă suni dacă n-ai ce-mi spune.     Nu suport să tăcem despre acelaşi lucru. 2. Nu caşti/mănânci în timp ce vorbim la telefon.     Mai bine nu vorbim deloc. 3. Nu mânânci în faţa mea când sunt în magazin.     Nu mă interesează că n-ai pauză. 4. Nu vorbeşti la telefon nonstop când mă duci cu taxi-ul.     Nu d-aia te plătesc. 5. Nu-mi faci confidenţe menţionând că nu trebuie să audă     nimeni. Mai bine taci. 6. Nu mă inviţi la o întâlnire la care stai cu telefonul la ureche.     N-am timp şi chef. 7. Nu te îmbraci/încalţi ostentativ cu ce ştii că nu suport.     Ţin enorm la nervii mei. 8. Nu-mi spui niciodată imediat dacă nu rezolvi instantaneu.     Nu mă faci să aştept. 9. Nu mă presezi/supui exerciţiilor de ambiţie/rezistenţă     psihică. Sunt campion. 10. Nu mi te aşezi în cale...

Desi in facultate si nu numai eram pasionata de orele de finante si mai ales de cele care implica bursele de valori si functionalitatea lor, nu as putea niciodata sa joc rolul unui broker de titluri. De ce? Pentru ca viata mea personala. Nu am agreat niciodata sa ma trezesc fata in fata cu a nu sti sau cu a sti ceva de care sa nu fiu sigura, adica tocmai esenta burselor. Speculatia pe anticipari si pornirile regizorale, desi devin un automatism organic in rarele momente in care nu primesc raspunsuri la intrebarile, pentru mine, firesti, nu sunt componente pe care le vreau in viata mea. Are si dualitatea limitele ei.

M-am intrebat de foarte multe ori daca dragostea adevarata poate fi egoista, daca iubind pe cineva care nu nutreste aceleasi sentimente pentru tine poti accepta (si chiar participa vizual la) decizia de a-l vedea alaturi de altcineva. Oare ce se petrece in noi cand iubim cu adevarat si cand strafundurile noastre cele mai profunde se bucura la fiecare rasarit si apus, dar cand nu suntem noi cei alesi: ii acceptam decizia cu seninatate sau ne revoltam in fata vietii? Putem vreodata sa ridicam din pamant privirea infranta de soarta si sa privim in ochi mai binele decat noi? Ne da sentimentul sincer aceasta tarie? Sau din contra, stopeaza acest impuls masochist? Si foarte important: cine nu poate sa te iubeasca asa cum i-ai fi aratat tu ca se face, iti va cere vreodata sa participi la bucuria vietii sale daca are (si ar trebui sa aiba) convingerea ca iti va face rau? Da, ma intreb deseori acest lucru, si de fiecare ajung la aceleasi concluzii: ca iubirea adevarata este un sentiment person...

Gust de fulg de nea in cerul gurii... Ninge de mult timp deja, cu fulgi mici si mari, cu si fara vant, cand inspre stanga, cand inspre dreapta, incontinuu ninge. A ma uita in jur si a vedea cum peste tot se asterne un alb neintrerupt decat de cabluri de inalta tensiune si a respira un aer simtitor mai curat si mai eliberat de noxe imi da un sentiment ciudat de revigorare. De ce ciudat? Pentru ca zapada astupa, acopera, conserva, uneori sufoca!, si cumva cocoloseste inauntrul nostru soptindu-ne "lasa, trece!" pe fondul instaurarii unei criogenii placute cu iz de "fresh". Niciodata ceea ce pui la congelator nu va avea acelasi gust ca inainte de inghet. Asa si noi, ne regasim altfel dupa fiecare ninsoare alungata treptat de soare. Ne punem la pastrare inaintea ei, pentru a reiesi la suprafata mai buni, mai draguti, mai zambareti, mai refacuti. Evident, merita mentionate si exceptiile care isi conserva cu vehementa acreala dar de care aleg sa nu-mi pese momentan. P...

Cumplit cum, odata furat vietii, traiesti mecanic fara vointa, scop, dorinta. Cumplit cum valorile, dintr-o greseala, se risipesc in puzderia mediocritatii infantile care le imbratiseaza avid, grotesc si vomitandu-si invidia pe nas. Cumplit cum varfurile devin treptat boante pentru ca apoi sa se aplatizeze. Cumplit cum trecutul - cu frumusetea, talentul, gingasia, taria de caracter, geniul - este singurul pe care il mai tragi dupa tine, fara a mai adauga nimic marginal in obisnuitele de zi cu zi. Cumplit cum poti ajunge intr-o buna zi capusat; o simpla si neajutorata gazda a unui mostru . Cumplit cum devenim toti, indiferent ca prematur sau nu, praf. Din prima zi in care am citit de dependenta de droguri si cauzele din spatele ei, mi-a fost cumplit de dor de Whitney Houston.  Doar atat ca azi imi este dor in mod oficial .  Winter storms have come And darkened my sun After all that I've been through Who on earth can I turn to .... After losing my breath There's no mo...

Din cand in cand imi simt pulsul. Fie in palme, fie in tample, fie in degetul mic de la picior, fie in piept, fie in zona jugulara. Cu putin efort pot ajunge la o concluzie privitoare la lucrurile care imi provoaca o constientizare de sine de acest tip si pot extrage o regula. Incerc pe cat posibil sa ma mentin in jurul evenimentelor care au acest dar si influenta, altfel risc o existenta relativ monotona, insa niciodata in mijlocul lor, pentru ca daca nu te mentii pe sarma, esti devorat! *cu referire la economia heterodoxa care considera dezechilibrul drept starea normala a pietelor si crizele drept inerente lor

Cand prezentul prezent este absent si inspira la abstinenta, totul iti pare degeaba si difera ireconciliabil de prezentul din tine. Un cuplu modern, deci: tu si non-tu. Diferente ireconciliabile. In(con)jurat de "apararea" ostila sau "cand esti singurul copt intre niste acrituri identic-ipocrite" :)

Imi este atat de dor de lucrurile simple, de evenimentele care nu reclama aparente, oboseala, scremete si afisaj in tonuri de capitalism pompos. Imi este atat de dor de sinceritatea firescului desprins din canoanele unei moralitati fara tagada, imi este atat de dor de prietenie, de dragalas, de placerea sincera a destainuirii fara risc, de plimbari limpezi sub clar de luna, de zambete sub raze de soare. Imi este dor de excursii prin lume si descoperiri de nou, imi este dor de copilaria fara griji si de momentele in care nu stiam ca exista "ganduri" si "probleme". Imi este dor de vremea in care aveam vreo cincisprezece ani si ma uitam surprinsa si cumva dezabuzata la cei mai mari decat mine care sufereau din dragoste si carora le-as fi spus "ce-i aia sa suferi din dragoste? iubesti sau nu iubesti, e simplu ". Daaa, exact acea simplitate invocata acum multi ani este cea pe care o reclam acum cu toata fiinta mea. Parerea mea este ca totul in viata a incepu...

Uneori ma infioara sa constat cat de bine ne ascundem urmele cand gresim si nu vrem sa se stie. Fiecare minciuna devine un proiect personal care inseamna o perpetua mentinere la minim a zonei de impact (cu restul lumii). Devenim niste mici manageri care fara sa vrea isi analizeaza fiecare miscare, fiecare feedback, fiecare privire, fiecare cuvant, fiecare indice de absorbtie a investitiilor straine directe (adica a impasibilitatii in fata oricarui stimul exterior care ar putea sa ne subrezeasca zidurile de aparare a greselii). Ce nu stiu daca analizam este rata de profitabilitate pe termen lung. Am o vaga banuiala ca ne rezumam la "acum" riscand sa ajungem la un moment dat, insa incert, cu un portofoliu de arierate mult prea mare de gestionat. Exista foarte putine cazuri de piosenie genuina in fata unui pocinog descoperit:)

Mi se pare ironic faptul ca, in definitiv, rolul psihologilor se reduce la a ne ajuta sa ne manifestam cum de fapt stim sa o facem, simtim sa o facem, vrem sa o facem dar ne impiedica societatea. Mi-au atras atentia doua idei intr-un film, altminteri nici cel mai bun si nici cel mai imprevizibil vazut vreodata, si anume ca pe de o parte, perfectiunea nu poate lua nastere decat prin ceea ce in mod conventional se crede a fi pacat, asa cum ceva nou poate fi creat numai ca rezultat al unui conflict intre doua forte distructive, si pe de alta, ca placerea nu este niciodata ceva simplu. La fel de interesanta a fost si observatia ca uneori trebuie sa faci ceva de neiertat pentru a putea continua sa traiesti. Desi filosofic toate cele trei abordari sunt mai mult decat ofertante, nu ma vad in postura de a fi de acord cu nici una din directiile sugerate. De ce? pai in primul rand pentru ca procesul creator nu trebuie sa implice distrugerea a ceva deja existent (poate doar in masura in care im...

Baudelaire

...si daca ai putin noroc, vine si revelatia. In cazul meu, am ajuns la concluzia ca nu exista ceea ce se numeste "poseta perfecta". Si nu ma refer aici la compartimentarea ei, pentru ca pe planul asta lucrurile au ajuns relativ clare iar designer-ii si-au cam dat seama de combinatia castigatoare. Insa privitor la marime ... mai este muuuuult de lucru. Si nu pentru ca nu s-a creat poseta potrivita oricarei nevoi - intrucat exista de la plicuri de patru centimetri pana la adevarati saci de piele carati (a se citi "atarnati de") femei dintre cele mai plapande si care isi pierd astfel feminitatea in detrimentul unei bucatoaie de material - ci pentru ca in functie de fiecare marime a posetei nevoile feminine se ajusteaza astfel incat mereu la final, dupa ce isi aseaza toate lucrurile personale "la locul lor" mai ramane cel putin unul care nu mai incape, fie el ruj, carnetel, oglinda, pix sau ce-o mai fi. Recunosc, bunaoara, ca este usor frustrant sa stii ca or...

Asa se numeste ceea ce faci cu mana ta. Bine, poti lasa gandul sa te bata pana intr-acolo incat sa ajungi chiar la lucru mecanic daca pui la socoteala ca forta cu care iti deplasezi gandurile si actiunile creeaza consecinte, in timp. Dar cred ca ma abat. Asa, deci lucru manual, ziceam. Si indiferent de rezultat, nu lasa loc de repros, ca doar n-o sa-ti dai cu stangul in dreptul, nu?  :) Home made cheesecake

Prea mare tendinta de a-mi serpui viata, prietenii si cunostintele in jurul unei orbite imaginare care sa fie suficient de indepartata de centru-mi. Pentru ca desi sper, nu mai cred in centripetii care ajung, la un moment inevitabil, sa dea cu parul. Da, ce mare tendinta de a face asta ...si mai ales, ce trista!

Ei rad de mine pentru ca sunt diferita, eu rad de ei pentru ca sunt toti la fel. Care "tabara" o fi mai castigata?

Nu cred ca am cunoscut omul caruia sa nu-i fi depistat unul sau mai multe puncte slabe. Este profund uman sa fii perfectibil si sa ai un calcai al lui Ahile intr-una din sferele cerebrale. Pentru ca de regula de acolo porneste totul. De acolo izvoraste chiar si ambitia, vointa si taria de a trece dincolo de slabiciuni. Pacat insa ca in batalia celor doua armate disproportionate numeric si principial, mereu va invinge cea "rea" pentru ca oricat de multe vicii ai taia de pe lista de trasaturi care te expun public sau nu te lasa sa dormi, mereu va ramane singuratatea ca resursa inepuizabila a vietii. Oricat de mult ti-ai dori sa stai singur si retras de lume undeva in intuneric si abscons, dorinta de a-ti baga cineva lanterna in ochi sau pur si simplu de a-ti intinde o mana, ramane. Iar cand o face, pentru ca aici este problema, singuratatea nu face decat sa ramana in plan secund, ca o stare de fond reprimata. Am nevoie de ajutor. Pentru slabiciunile mele. Si cine nu are nevoi...

de Andrei Plesu Mi s-a întîmplat, uneori, să fiu întrebat de prieteni din vest ce este, în fond, ortodoxia. Nici ei, nici eu nu aveam timp pentru ample dezvoltări istorice şi dogmatice. Am ales deci o cale mai curînd anecdotică, pornind de la unele situaţii de viaţă. Una din ele mi-a fost relatată, cu mulţi ani în urmă, de prietenul meu Horia Bernea. O trăise el însuşi. Într-o zi de vară bucureşteană, foarte călduroasă, cu asfalt moale, străzi pustii şi arome incerte, Horia ajunsese, ca din întîmplare, în preajma unei biserici. S-a simţit îndemnat să intre. Ca să se reculeagă, desigur, dar nu mai puţin ca să iasă un timp din bătaia soarelui şi să se bucure de un salutar episod de răcoare. Voia, cu alte cuvinte, să beneficieze simultan de confortul sufletesc şi de cel al respiraţiei destinse, ambele reunite, în spaţiul sacru, prin dubla semnificaţie a Duhului: adiere duhovnicească, însufleţitoare, şi suflare proaspătă, dătătoare de viaţă. Din nefericire, acest elan nobil şi legiti...

... inima.        Cand vad oameni care protesteaza in frig, cand vad bolnavi care fara bani nu primesc ingrijirile medicale la care cotizeaza cu varf si indesat, cand vad studenti care asteapta sa fie invatati si in schimb primesc un pumn intre ochi, cand vad ipocrizii de salon de tipul "copiii romi viseaza ce-i lasam noi sa viseze", cand aud pe canalele de stiri, la capitolul 'stiri nationale' numai de violuri si drumuri inzapezite, cand vad ca protestatarii de acum 10-15 zile au fost imprastiati de vreme rea si gardieni indoctrinati de sistem, cand vad ca agricultura e la pamant, cand vad claia incapabila de Igasi, Ialomitieni, Boci, Branze, Sulfine si alti silicati mucegaiti moral, cand vad ca nu mai avem fabrici, cand vad scolarite de cincisprezece ani care se duc la liceu cu buricul gol la minus 20 grade, cand vad supermarket-uri in care toti platesc cu cardul in conditiile in care saracii demult nu mai stiu cum arata cash -ul, cand platesc pana la ult...