Cand iubesti, o faci cu toata fiinta. Cand urasti, o faci cu toata fiinta. Tristetea acuta care se aseaza peste gandurile, mimica si interiorul tau cel mai intim te cuprinde pe de-a-ntregul si pana la ultimul por. Raceala ca semn al proaspetei instalari a lipsei unui sentiment ingheata complet ceea ce mai deunazi se mistuia in flacari. Cand lasi ceva in urma o faci de tot. Iar cand pierzi ceva este pentru totdeauna. Momentele acestea de maximizanta traire a unui sentiment sunt de orientare profund socialista; te subjuga in modul totalitarist al regimurilor politice care nationalizeaza castigurile si impart pierderile si nu lasa loc (intr-un om normal) liberului arbitru, pentru ca nu iubesti sau urasti "cu masura", nu esti trist "asa si-asa", nu te simti "cam" gol. Esti locuit. Si nu te poti opune decat instaurand anarhia.
 |
in bezna ne-simtirii
|
Extremele elimina jumatatile de masura sau invers?
Comments
... da, instrumentele de măsură întotdeauna contează, fiindcă trebuie să fie proprii!
Așa cum lumina lină poate fi considerată extremă întunericului/subiectivității, tot așa și liberul arbitru poate fi măsura justă...
Nu știu ce am vrut să spun... poate doar că suntem cu toții plini de pasiune mult înainte de a învăța să înotăm...
Liberul arbitru viza partea in care nu numai ca odata ce simti ceva, nu poti in acelasi timp sa simti si opusul, dar nici nu poti sa vrei sa fie asa! (excluzand negarea ca fenomen modern de anulare de sine)