Singuratate

   Aud cum tace masa, aud cum tace scaunul, aud cum tac peretele, covorul, usa. Or fi avand toate urechi, dar nu le gasesc gura. O atmosfera care ma inspira la a ma converti in mine insami.* Din nou.

   "Exista doua feluri de a simti singuratatea: a te simti singur în lume si a simti singuratatea lumii. Cînd te simti singur, traiesti o drama pur individuala; sentimentul parasirii este posibil chiar în cadrul unei splendori naturale. In acest caz, intereseaza numai nelinistile subiectivitatii tale. A te simti aruncat si suspendat în lume, incapabil de a te adapta ei, consumat în tine însuti, distrus de propriile tale deficiente sau exaltari, chinuit de insuficientele tale, indiferent de aspectele exterioare ale lumii, care pot fi stralucitoare sau sumbre, tu ramînînd în aceeasi drama launtrica, iata ce înseamna singuratate individuala.

   Sentimentul singuratatii cosmice, desi se petrece tot într-un individ, deriva nu atît din framîntarea lui pur subiectiva cat din senzatia parasirii acestei lumi, a neantului exterior. Este ca si cum toate splendorile acestei lumi ar disparea deodata pentru ca monotonia esentiala a unui cimitir s-o simbolizeze. Sînt multi care se simt torturati de viziunea unei lumi parasite, iremediabil abandonate unei singuratati glaciale, pe care n-o ating, macar, nici slabele reflexe ale unei lumini crepusculare. Care sînt mai nefericiti, acei care simt singuratatea în ei, sau aceia care o simt în afara, în exterior? Imposibil de raspuns. Si apoi, de ce sa ma chinuiasca ierarhia singuratatii? A fi singur, în orice fel, nu e destul?(...)

   N-am nevoie de nici un sprijin, de nici un îndemn si de nici o compatimire, caci desi sînt cel mai decazut om, ma simt totusi atît de puternic, atît de tare si de fioros! Caci sînt singurul om care traiesc fara speranta. Or, aceasta este culmea eroismului, paroxismul si paradoxul eroismului. Suprema nebunie! Toata pasiunea haotica si dezorientata din mine ar trebui s-o canalizez pentru a uita totul, pentru a nu mai fi nimic, pentru a scapa de spirit si de constiinta. Am si eu o speranta: speranta uitarii absolute. Dar aceasta mai e speranta, nu e ea disperare? Nu-i aceasta speranta negarea tuturor sperantelor viitoare? Vreau sa nu mai stiu nimic, nici macar sa stiu ca nu stiu nimic."

E.Cioran, Pe culmile disperarii

   A te simti singur nu e doar dovada unui gol, ci si o dovada ca inca n-ai pierdut legatura cu lumea. Remarci absenta celorlalti. Uneori, numai prin singuratate suntem solidari .

   Ne ferim sa nu ne murdarim cumva singuratatea si de suferintele altora.

   Ramas singur, doream sa fiu cu altii. Fiind cu altii si nereusind sa ma integrez in atmosfera, preferam sa raman singur.

   Singuratatea, afla de la mine, n-o umple lumea, ci o singura fiinta. Una care te poate ridica sau nimici. (Octavian Paler)

   Zile, clipe, nopti in care ma simt un om singur. Nu pentru ca nu am pe cine suna sau pentru ca nu sunt sunata, ci pentru ca nu am pe cine sa iau in brate in orice moment. Si pentru ca "Vai de cel care, dupa ce deschide usa camerei seara, nu are cui spune: "Buna seara" (Octavian Paler). Un bocet interior pune stapanire pe mine ori de cate ori constat acest adevar deranjant, mistuitor si pe care totusi nu l-as da niciodata la schimb. Odata pentru ca "cine a vazut odata speranta, nu o mai uita", si apoi pentru ca toti ceilalti intra intr-una din categoriile:

- norocosi (desi nu li se datoreaza intotdeauna cursul vietii lor)

- ignoranti sau egoisti, cei carora nu le pasa de ceilalti si traiesc numai pentru ei - "Lasitate inseamna nu numai sa eviti sau sa fugi, tot lasitate e si daca nu-ti pasa" (O.Paler)

- cei care vor sa fie veseli cu orice pret - nimic mai trist.

   "În nouă cazuri din zece, dacă femeile de care m-am despărţit s-ar fi întors înapoi după ce plecaseră, poate le-aş fi căzut în genunchi." (O.Paler) Folosindu-ma de acelasi raport, as putea spune acelasi lucru. Dar as fi trait o viata sincera daca as fi revenit asupra a ceea ce sinea mea imi comunicase sincer in momentul imediat anterior despartirii? "Intr-adevar, nu as fi fost singura ... fizic. Probabil la o varsta, mofturile si nehotararile tineretii nu isi mai au rostul si daca s-ar putea le-am lua inapoi. Dar nu este tineretea intocmai fructul oprit odata ce va fi trecut? Nu ne este oare dat sa gresim tocmai pentru ca, odata ajunsi la maturitate, sa ii invatam pe cei atunci tineri cum se fac lucrurile, si ei apoi sa ne ignore cu nonsalanta cu care i-am ignorat pe cei care au incercat sa ne invete pe noi?

   Am facut o groaza de lucruri inca de cand am fost copila: dansuri, balet, chitara, inot, desen, apoi am fost la un numar considerabil de cursuri si mi-am asumat riscul de a fi numita "colectionar de diplome". Priviri condescendente, dezaprobatoare, chiar taioase de la unii dintre "inspectorii de resurse umane" cunoscuti dar si de la (credeam) apropiati nu au intarziat sa apara. Unele din cele enumerate mai sus au fost activitati de cateva saptamani, nu le-am continuat pentru ca nu ma intregeau, parca nu erau pentru mine. Cand eram in clasa a cincea vroiam sa am trupa rock, cu mine baterist :). Evident ca nu mi-ar displacea sa stiu acordurile de chitara invatate acum zece ani ... Probabil ca dorinta mea de a incerca multe lucruri noi, curiozitatea fecunda urmata de pornirea de abandon este o tendinta de a face ceva sa ies din negura unor zile consecutiv-sumbre. Si dupa fiecare incercare de vietuire realizez o data in plus ca inca nu imi gasesc locul. Asa ca ma inchid in propria-mi cochilie, imi ridic in jur ziduri si sper ca cineva sau ceva lumesc va gasi buldozerul potrivit pentru a ajunge la cine sunt, pentru ca "Nu s-a zis că adevărul unui om este ceea ce el ascunde?" Ma tem de multe in viata. De la lucruri concrete precum arahnidele, pana la oameni prosti si calamitati naturale. Totuna, pana la urma. Dar de departe "ma tem (cel mai tare) de ceea ce sfârşeşte totdeauna prin a ne lăsa singuri" (O.Paler). Probabil un motiv in plus sa risc a nu-mi gasi niciodata locul.

   Pot spune ca este ridicol cel ce crede ca stie ce este golul fara sa-l fi trait. Sau cel care atunci cand incerci sa ii explici se uita la tine si ingana un sec "Da, inteleg!".

   L-as citi si cita la nesfarsit din Octavian Paler; ma face sa ma simt acompaniata in orice tip de singuratate ma incearca. Si mai ales pentru ca sustine ca "nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni".

   Stiu, va stiu, si mai ales ma stiu asa cum sunt si incerc zi de zi sa ma invat mai bine, iar "cei pregătiţi să înţeleagă un lucru n-au nevoie, oricum, ca acel lucru să le fie strigat în urechi". (O.Paler).

   Asa ca lasati-ma in pace, nu singura!

* reformulare a ideii despre singuratate a lui Cioran