Noi pe fond de "ceilalti"

Nu voi sti niciodata in ce masura si ale cui apartin lucrurile pe care le fac si gandesc: propriei mele fiinte sau celor cu care am interactionat prin viata. Acum multi ani, incercand sa ma reduc la esenta, am constatat ca nu pot trasa un contur clar acelei farame de adevar pur aflat in izolare perfecta fata de factorii externi perturbatori care de la primele pana la ultimele clipe de viata isi manifesta o clara si proprie influenta asupra a cine suntem si vom fi (fost). Propriul nostru corp este in sine un sistem inchis si presurizat care insa nu ar putea exista in afara comunicarii permanente cu mediul extern cu care incontinuu schimba elemente nutritive. O idee, un gand, o experienta povestita, un zambet, o mimica trista imbibata de durere, o spranceaza ridicata, un cantec auzit la un concert, o nunta, o inmormantare, o poveste a bunicului la gura sobei, orice, sunt asemenea elemente nutritive. Luam de aiurea ce ne este oferit si ne eliminam limitele unde ne este la indemana. Ce ne poarta definitiv amprenta, insa, este trierea a tot ceea ce acceptam si ne apropriem, insa chiar si aceasta amprenta este in sine un cumul de directii de viata care nu ne apartin dar care, prin juxtapunere perfecta s-au constituit la un moment dat in ceea ce se numeste caracter. "Fondul" personal, adica asa cum suntem noi cand suntem cei mai noi, este cel care odata cu trasarea mentala a caracterului ne poate fi calauza in noi insine. Dar acel fond este o creatie, nu o structura nascuta dintr-un big bang tisular. A ne autocaracteriza presupune gasirea trasaturilor comune atator experiente si oameni cu care am interactionat in timp si spatiu. Singura particica din noi care nu depinde de mediul extern - dar care este de cele mai multe ori transmisa genetic - este pornirea. Pornirea de a face sau nu ceva. Atat. In rest ma vad asa cum vad pe toata lumea: drept sume ale propriilor experiente de viata, drept sume ale povestilor auzite, drept societatea civila a unei societati (indistincte ca atare, fara forma si fond clare dar "acolo" sub forma unui permanent scrutin personal) drept pagini de revista ale tuturor scenariilor care s-au vrut publicate dar care, din lipsa de timp si viata vesnica, s-au reunit sub forma unei singure aripi regizorale, a noastra. Traim intr-una singura mai multe vieti posibile, probabile si reprobabile. In virtutea pornirii, ne suntem proprii scenaristi, proprii regizori, proprii actori, ne punem singuri in scena si cand consideram de cuviinta ne cerem un bis sau ne auto-huiduim pentru reprezentatie. Si dincolo de auto-formarea pe fondul celor din afara noastra, cum spunea un regizor, "suntem povestile pe care ni le spunem noua insine".