In pasi de viata

      Oamenii sunt foarte diferiti. Pana aici, totul nou. De la cum mananca, cum vorbesc, cum iubesc sau cum merg pe strada pana la cum se spala pe dinti sau cum se emotioneaza cand primesc un cadou. Pentru ca este mai facil de observat si nu reclama un consum sufletesc prea mare, am ales azi sa observ oamenii din perspectiva mersului pe strada. Am vazut de la ultimii impiedicati pana la cei mai pedanti mergatori. Este interesant sa vezi cum unele persoane aleg - voluntar sau nu - sa paseasca numai cu dreptul pe trecerea de pietoni, cum altii urca pe trotuar cu stangul, altii le fac pe amandoua cu dreptul. Lucrul asta il fac si eu - ori de cate ori intru intr-o casa, intr-un magazin, urc ori cobor o scara, inaintez cu dreptul. Asa m-am obisnuit de cand eram mica. Superstitie. Azi am intalnit mai putini grabiti decat in alte zile; poate pentru ca este vineri si se aplica principiul "daca tot n-am reusit sa fac ce trebuia toata saptamana, de ce sa ma mai obosesc vineri?" Este dragut cum doar dupa mers, fara sa te uiti la persoana si lasand la o parte tipul de incaltaminte, afli daca sunt femei sau barbati. Pentru ca te uiti la unghiul pe care il face varful piciorului cu axa perpendiculara pe corp. Domnisoarele si doamnele aspira la patruzeci si cinci de grade, si domnii la cinci-zece. Mai exista si exceptii la care de regula*, pe masura ce iti ridici privirea, regasesti si alte asemanari cu cei din categoria carora nu le apartin. Exista atat de multe moduri de a merge pe strada, de la postura corpului pana la cum asezi piciorul pe sol, de la cea mai sleampata aratare pana la cea mai rafinata postura, de la cei care cand ploua se stropesc pana in dinti pana la cei care indiferent de vreme nu fac rabat de la pantofii eleganti. Este firesc sa tii la tinuta, in fond este vorba de respectul de sine.  Si da, incaltamintea este un bun criteriu de a judeca un om. Ca o paranteza, am peste douazeci de perechi de papuci de toate felurile, din care ma incalt cu maxim trei (calapod problematic) si mai ales cu una, aproape cea mai putin estetica si rapciugoasa dintre toate. Este foarte frustrant sa stiu ca as putea purta niste minunatii dar este incomparabil mai placut sa simt ca imi sta piciorul bine si nu ma roade nimic. Inchis paranteza. 

     Azi am mers, asadar, la propriu, cu capul in pamant. Si m-am gandit**ca nu prea am noroc. Pentru a constata apoi ca daca iti vei analiza mereu pasul, itinerariul, tinuta, postura si unghiul pe care il face piciorul tau cu solul nu vei calca in vecii vecilor intr-un rahat de caine.   

      Va dati seama ce lume trista in tarile in care nu exista stapani de caini ultrarigurosi care sa umble dupa ei cu punguta pentru "felul doi"? Peste ei nu va da niciodata norocul.

*am observat alaturarea "exceptia, de regula, ... " :)

** cum o mai fac uneori, cu pacat, si apoi imi iau inapoi vorbele muscandu-mi limba si dandu-mi in gand una peste gura