RALUCA MIHĂILĂ

Lucrurile de care ne temem cel mai mult ni s-au intamplat deja. Sa fie atunci teama de necunoscut o nimica toata? Ce bine!

sa fii ne-omul care fotografiaza numai lucrurile pe care ar vrea sa le uite sau numai lucrurile insignifiante din viata lor nu cred sa fie intamplator ca tinem minte numai lucrurile placute din viata, punand in felul asta un stop partial in fata trecerii timpului si ridicand un mare zid al iertarii din care ocazional, ne hranim. altfel cred ca demult eram disparuti de pe fata pamantului, acriti de experiente.

Stiti experientele acelea de tip stafeta, in care odata ce ai facut ceva ai provocat o noua experienta cuiva cu care interactionezi, si el la randul lui facand ceva, provoaca noi si noi trairi altcuiva si tot asa? Un fel de efect de fluture, dar vazut intr-un mod suta la suta pozitiv. Ei bine, daca a face asta se numeste a trai, cum se numeste atunci pornirea cuiva de a sta singur si de a nu mai interactiona cu nimeni, de a-si avorta orice noua pornire sufleteasca pentru a nu mai umple alte inimi degeaba riscand astfel a si-o goli pe a sa? Mda, nimic mai crunt decat sa simti in fiecare celula imposibilitatea de a fi vreodata fericit. Fie ca din teama, fie ca din felul tau da a trai, fie ca din incongruenta intre ce iti ofera viata fata de ceea ce simti ca ii dai tu, fie ca din diferenta de standarde, fie ca... Nu mai conteaza motivul, pentru ca senzatia este cumplita,  profund maladiva si creeaza adanci rupturi de viata (daca nu cumva le accentueaza pe cele deja existente); asa c...

Vi s-a intamplat vreodata sa va treziti dimineata si sa simtiti pana in cel mai launtric coltisor de sine nevoia si dorinta de a spune intregii lumi, cu un mare zambet pe buze, "Buna dimineata!", si sa nu va doriti altceva decat sa contemplati viata, sa luati o pauza din a o trai pe a voastra, invatand putin din cum si-o traiesc ceilalti? Sa urlati "eu am tot trait, ia sa vedem altii ce fac cu timpul lor!"  Nu este o stare care sa dureze mult, dar eliberarea pe care o simti dupa ce ti se confirma ca ceea ce faci este bine, sau din contra, ca tocmai ai invatat ceva nou si ca mai ai timp sa te indrepti, este teribila si nu suporta comparatie!

      Imi recunosc totala dezaprobare fata de persoanele care isi fac un scop in viata din barfa. Nu consider ca a vorbi despre cineva care nu este de fata este in toate cazurile o barfa, ci cel multi ii certifica existenta. Insa exista un prag dincolo de care daca se trece pentru mine se lasa cu scene mentale horror.       Iata insa ca stiinta ne povesteste acum despre rolul terapeutic al celor care imprastie zvonuri, activitate definita drept atragerea atentiei celorlalti asupra comportamentului nepotrivit al unei alte persoane. Dovada rolului benefic al acestei activitati pseudo-intelectuale sta intr- un experiment in care se incearca reactia participantilor la un joc in care unul dintre ei triseaza. Jucatorii care au identificat trisorul au inregistrat niveluri ridicate ale stresului si pulsului care insa reveneau la normal odata cu avertismentul trimis celorlalti in care se atragea atentia asupra jucatorului-problema. Concluzia stu...

Odata identificata cauza, aceasta nu mai poate fi niciodata scuza!

Existam noi. Si exista lumea din jurul nostru. Alaturi de care exista lumea pe care ne-o imaginam noi. Incontinuu si in parelel, toate cele trei universuri se intrepatrund la un nivel imperceptibil ratiunii pure. Si reverbereaza. Cand oare, insa, reusesc a se suprapune perfect toate planurile? Oare cand ne indragostim? Sau cand un vis mult dorit se implineste? Cand ne zambeste cineva drag? Cand, elevi fiind, luam o nota buna? Cand ne spun parintii "Te iubesc"? Cand le spunem noi lor? Cand ne uitam in oglinda mandri de ce am reusit sa realizam in viata? Cand vedem un film bun care ne face sa ne rememoram o parte din viata? Sau clipa imediat anterioara mortii in care ne revedem intreaga noastra viata, in momentele sale esentiale? Nu vi se pare profund ironic sa fie in asa fel faurita viata incat sa ne dam seama de lucrurile importante din ea doar dupa ce nu mai avem ce face? Ce mai poti schimba cand oricum vei muri intr-o fractiune de secunda? Nu mai apuci nici macar sa constat...

Scriam aici ca totul in ziua de azi se petrece rapid, ca nu mai avem rabdare sa savuram viata si sa ne savuram pe noi insine, ca totul s-a superficializat si a ajuns intr-un derizoriu nevisat, ca ne-a fost introdus in sange, prin capilarele vietii de zi cu zi, capitalismul si metehnele lui sociale oligofrene. Astazi am aflat ca a fost infectat inca un capitol al vietii noastre: viata de cuplu cu toate etapele ei. Prin prisma unei vechi amicitii  azi mi s-a povestit ritualul mai nou-numitului speed dating. Banuind ce inseamna, cand am auzit am sperat ca am probleme cu urechea interna. Da, exista cupidonii de carton care aduna la un loc oameni ce in mod fortat trebuie sa se cunoasca, sa schimbe impresii si sa "move on". Zece minute per persoana. La final femeia alege cui ii da numele si adresa de e-mail. Am inganat un dorit umoristic, dar sec si descumpanit "Si, cum se procedeaza, se trimite inainte un CV, sau...?" la care mi  s-a raspuns cu "Ah, nu, te inscrii...

      Un personaj de film, sus, rezemat de balustrada care imprejmuieste acoperisul unui zagrie nori de zeci de etaje: "Stiati ca teama pe care o simte cineva atunci cand sta pe margine nu este teama de a cadea, ci este teama ca ar putea sari?"        Cand am auzit replica asta, mi-am recunoscut aceasta teama pe care o am de cand lumea cand sunt undeva la inaltime. Extraordinara observatie pe care personal n-as fi stiut sa o formulez. Ce stiam sigur era ca in cazul meu nu a fost niciodata frica de inaltime, dar era cea mai apropiata de temerile clasice pe care le ai cand esti pe o cladire inalta ...Ma bucur ca acum nu mai fac rabat de la ce simt si imi pot formula clar o frica. evitand astfel sa o confund. Da, e pacat sa nu stii de ce iti e frica. Si nu e sanatos. Din acest punct de vedere, ma simt cumva castigata, daca pot spune asta.

Te macina. Te tine nedormit noptile, te urateste si inrautateste, te face sa te intorci pe toate partile in tine, pe tine, cu tine, iti cere o autoamputare a simturilor pentru a putea merge mai departe in viata, te face sa te scremi, sa scancesti niste indescifrabile pe care oricum nu le intelege nimeni dar tu crezi in ele ca in puterea unor firimituri care iti arata drumul de intoarcere, te opreste de la a te uita in oglinda cu anii, nu te lasa a fi, te face sa il formulezi in fraze absconse, interminabile si justificative inutil, doar-doar distrage atentia de la esenta lucrurilor, te face sa te schimonosesti de durere si nesiguranta, sa te adulmeci, gandesti si razgandesti de o mie de ori pana sa il spui cu voce tare. Pe el, adevarul. Si cand colo "How little there is to say when we finally arrive at it."* *Boss

      Oamenii sunt foarte diferiti. Pana aici, totul nou. De la cum mananca, cum vorbesc, cum iubesc sau cum merg pe strada pana la cum se spala pe dinti sau cum se emotioneaza cand primesc un cadou. Pentru ca este mai facil de observat si nu reclama un consum sufletesc prea mare, am ales azi sa observ oamenii din perspectiva mersului pe strada. Am vazut de la ultimii impiedicati pana la cei mai pedanti mergatori . Este interesant sa vezi cum unele persoane aleg - voluntar sau nu - sa paseasca numai cu dreptul pe trecerea de pietoni, cum altii urca pe trotuar cu stangul, altii le fac pe amandoua cu dreptul. Lucrul asta il fac si eu - ori de cate ori intru intr-o casa, intr-un magazin, urc ori cobor o scara, inaintez cu dreptul. Asa m-am obisnuit de cand eram mica. Superstitie. Azi am intalnit mai putini grabiti decat in alte zile; poate pentru ca este vineri si se aplica principiul "daca tot n-am reusit sa fac ce trebuia toata saptamana, de ce sa ma mai obosesc ...

      M-am abonat la newsletter-uri. La muuuuulte. Cateva zeci. Newsletter-uri de la site-uri de promovare a ecologiei si spiritului antreprenorial pana la site-uri care vand obiecte de uz casnic, chiloti, carti, cupoane de reduceri sau stiri din toate domeniile posibile. Si de fiecare data cand ma loghez pentru a-mi verifica mesajele sunt placut surprinsa a constata ca am in inbox cateva zeci de mesaje. Mi se umple inima cand vad ca in casuta personala am mesaje ingrosate care asteapta ca painea calda sa fie citite DE MINE. De mine si numai de mine. Sunt pentru mine. Sunt ale mele. Ma vor pe mine. Ma asteapta zi de zi.       Ce ignor in prima faza este ceea ce constat la zece minute dupa ce toate mesajele vor fi citite si anume ca mesajele nu asteapta sa fie citite numai de mine, le citesc o tara intreaga, ca nu sunt pentru mine, sunt pentru toata lumea, ca nu sunt ale mele, sunt proprietate publica, ca nu ma vor pe mine, ci doar click-...

Nu voi sti niciodata in ce masura si ale cui apartin lucrurile pe care le fac si gandesc: propriei mele fiinte sau celor cu care am interactionat prin viata. Acum multi ani, incercand sa ma reduc la esenta, am constatat ca nu pot trasa un contur clar acelei farame de adevar pur aflat in izolare perfecta fata de factorii externi perturbatori care de la primele pana la ultimele clipe de viata isi manifesta o clara si proprie influenta asupra a cine suntem si vom fi (fost). Propriul nostru corp este in sine un sistem inchis si presurizat care insa nu ar putea exista in afara comunicarii permanente cu mediul extern cu care incontinuu schimba elemente nutritive . O idee, un gand, o experienta povestita, un zambet, o mimica trista imbibata de durere, o spranceaza ridicata, un cantec auzit la un concert, o nunta, o inmormantare, o poveste a bunicului la gura sobei, orice, sunt asemenea elemente nutritive. Luam de aiurea ce ne este oferit si ne eliminam limitele unde ne este la indemana. Ce ne...

Incerc de vreo doua zile sa "atac" in gand o afirmatie a lui Octavian Paler:   Un adevăr pentru un singur om, s-a zis, e un adevăr trist. Un adevăr pentru toată lumea e improbabil, poate chiar periculos. Dar există adevăruri pentru doi oameni, fără de care nicio viaţă nu e completă.  Nu pot. Si nu pentru ca nu sunt eu capabila, ci pentru ca nu am cum.

       Am gasit o reteta care suna absolut bestial si care arata de zece ori mai bine de atat. Am hotarat sa o fac, si am fost la magazin sa cumpar ce imi lipsea. In fata rafturilor si a listei, am decis sa schimb absolut toate ingredientele. A iesit extraordinar. Asa, cu surogate. Nu voi sti cum este originalul* pana nu il incerc, nu? Sau pot sa ma multumesc cu ceva sigur, probat si care imi place foarte tare, pe principiul "drumul cunoscut este cel mai scurt" si sigur. Cu specificatia, insa, ca fara original nu ajungeam la copie.       In viata o fi la fel? Poti apela la surogate cand nu ai ce iti trebuie in dotare sau la indemana pentru a gusta originalul? Este posibil sa ne multumim cu ce ajungem sa ne acomodam pe baza a ceea ce avem in jur. Adica, sa ne multumim cu acomodarea la un original relativ.       Ma gandesc insa ca trebuie sa existe o "sare in bucate" fara de care nimic sa nu aiba rost si fara...

      Avem repere, avem norme, avem modele si tipare. Dar practic nu ne definim decat prin cat de deviati suntem de la ele.       La un moment dat se va institui un "model" de deviere, in sensul in care devierea fata de reper va fi pe o raza de cel putin n unitati . Ma intreb daca exista un n minim care sa justifice modificarea reperelor, normelor, modelelor si tiparelor sau doar ne vom tot maximiza noi centrifuga. Ma tem ca a doua varianta este, din comoditate, castigatoare, si daca, prin absurd, lucrurile degenereaza, facem o denominare cand distantele devin prea mari ...

      Cine nu are slabiciuni isi este in integralitate propriul stapan. Si are un desavarsit autocontrol asupra mintii sale, asupra constiintei si vietii sale. Controlul implica putere, astfel ca cei fara vicii, puncte slabe sau slabiciuni detin puterea absoluta in planul (propriilor) decizii(lor) rationale.  fara slabiciuni -> autocontrol -> putere       Alternativa o reprezinta o ecografie a "partilor moi" care te arata in afara limitelor ratiunii unui exemplar uman pur. Ce e pur? Mecanic, automat, inert, inapt, inept, inodor, incolor emotional.        Sa folosesc deci, cuvantul pur pentru atari oameni, si corespondentul impur pentru exemplarele care prezinta oarecare slabiciuni in comportament si traire.      Combinatiile pe care le vad eu posibile ar fi:  - trist si impur = impresionabil pe acea tema data si colateralele ei - vesel si  pur = impasibil, implacabil ...

Nimic mai gretos, din punct de vedere lingvistic, sa vezi cum  cei care au mai ramas pe baricadele scrisului corect si care cunosc si reguli gramaticale si acorduri si regulile folosirii complementului direct, se dedau la schimonosiri pe o romaneasca brutalizata a unor cuvinte imprumutate grosier de tip "cul", "chipintaci", "nais", "comentsuri", "leptop". Vad si nu-mi mai vine a vedea. Cum sa consideri de bonton o astfel de vehement-ipocrizie care reclama "eu stiu sa scriu corect, doar ca refuz!" Parca dintr-o data devin mai inocenti si chiar scuzabili cei care nu stiu a pune cratima unde se cuvine. Odata cu acesti lipsiti de bun gust "extetic" s-a mai redus putin randul romanilor corecti .

Cand iubesti, o faci cu toata fiinta. Cand urasti, o faci cu toata fiinta. Tristetea acuta care se aseaza peste gandurile, mimica si interiorul tau cel mai intim te cuprinde pe de-a-ntregul si pana la ultimul por. Raceala ca semn al proaspetei instalari a lipsei unui sentiment ingheata complet ceea ce mai deunazi se mistuia in flacari. Cand lasi ceva in urma o faci de tot. Iar cand pierzi ceva este pentru totdeauna. Momentele acestea de maximizanta traire a unui sentiment sunt de orientare profund socialista; te subjuga in modul totalitarist al regimurilor politice care nationalizeaza castigurile si impart pierderile si nu lasa loc (intr-un om normal) liberului arbitru, pentru ca nu iubesti sau urasti "cu masura", nu esti trist "asa si-asa", nu te simti "cam" gol. Esti locuit. Si nu te poti opune decat instaurand anarhia. in bezna ne-simtirii Extremele elimina jumatatile de masura sau invers?

   Aud cum tace masa, aud cum tace scaunul, aud cum tac peretele, covorul, usa. Or fi avand toate urechi, dar nu le gasesc gura. O atmosfera care ma inspira la a ma converti in mine insami.* Din nou.    "Exista doua feluri de a simti singuratatea: a te simti singur în lume si a simti singuratatea lumii. Cînd te simti singur, traiesti o drama pur individuala; sentimentul parasirii este posibil chiar în cadrul unei splendori naturale. In acest caz, intereseaza numai nelinistile subiectivitatii tale. A te simti aruncat si suspendat în lume, incapabil de a te adapta ei, consumat în tine însuti, distrus de propriile tale deficiente sau exaltari, chinuit de insuficientele tale, indiferent de aspectele exterioare ale lumii, care pot fi stralucitoare sau sumbre, tu ramînînd în aceeasi drama launtrica, iata ce înseamna singuratate individuala.    Sentimentul singuratatii cosmice, desi se petrece tot într-un individ, deriva nu atît din framîntarea lui pur sub...

      Nehotararea este cuvantul de ordine in viata unora dintre noi. De la lucrurile cele mai simple la cele mai complexe, intampinam dificultatea de a lua o decizie atunci cand se impune. Sau pur si simplu atunci cand este imposibil sa stai in aer, si trebuie sa alegi pe ce picior sa te sprijini dupa ce odata aruncat in vazduh forta gravitationala isi va fi produs efectul - cu alte cuvinte, cand o decizie este intrinsec inevitabila. Personal sunt adepta stilului lalait, care isi acorda uneori un timp inuman de mult pentru a se hotari pe o chestiune ultrasimpla (nu simplista!). Pentru ca analizez, intorc realul si imaginarul pe toate partile si daca cele care exista nu sunt de ajuns, creez unele noi :), ma zbat sa aduc argumente pro si contra si asa mai departe. Si cateodata nici dupa ce zabovesc mult pe un subiect nu pot zice A sau B. Mda, o dau mai ales pe zodie pentru asta:).       De departe, insa, cele mai greu de luat dec...

Cine stia ca rutina este un compus chimic cu proprietati antioxidante si antiinflamatorii, bravo! Cine nu, dar o practica cu sfintenie, practic e ca si cum ar sti ca este acest lucru, intrucat automatismul din dotare il tine ferit de orice oxigenare cerebrala si de orice inflamatie neuronala evolutiv fireasca.

De ce 18 si nu 20? De ce 18 si nu 16? De ce sa fie 18 varsta de la care se considera ca am fi apti sa ne luam soarta in maini? Cunosc oameni care la varsta de 14-15 ani erau capabili sa ia decizii mature si sa si le asume si sustina in fara tuturor. Asa cum cunosc persoane care la 35-36 de ani nu stiu pe ce lume traiesc. Si ma cunosc pe mine si in baza memoriei personale pot afirma ca ma bucur ca nu am luat si ca nu a trebuit sa iau decizii "majore" la 18 ani. Si ce daca din punct de vedere fizic se presupune ca trupul s-a dezvoltat in intregime? Este anatomia umana un criteriu pentru incadrari judiciare penale? Ce este conventionalul si de ce nu putem functiona fara el drept reper? Simplu, o ancora, o busola fara de care nu ai cum sa stii (da)ca ai ajuns undeva (desi lipsa unui reper nu anuleaza sansele de succes!). Cu alte cuvinte, lipsa normei ne face imposibila orice masuratoare a noua insine. Ma intreb cine am fi, fiecare dintre noi, daca nu s-ar fi apelat la conven...

Are you the Brutal Heart   Are you the Brutal Heart that I've been looking for   Cause if you're looking for love, you can look for that door   Hearts Hearts that break the night in two     And arms that can't hold you that true So useeeeeeeeeeeeeeeee me   So useeeeeeeeeeeeeeeee me I don't mind at all I don't mind that you only call me when you want   And Im just glad you want me at all   Hearts   And hearts that break the night in two   And arms that can't hold you that true So useeeeeeeeeeeeeeeee me   So useeeeeeeeeeeeeeeee me So are we Brutal Hearts   Are we Brutal Hearts that break the nigh in two   Because I just want this night with you Well I don't like the man   I don't like the man that I am   I just want this night with you   Well then lets take this night from black to blue   Well then lets take this night from black to blue    So useeeeeeeeeeee...

      Nu as putea vreodata sa cred mai mult decat acum, mai mult decat acum zece ani sau mai mult decat voi crede peste alti douazeci de ani ca familia este cea mai importanta parte a vietii unui om - si aceasta pentru ca eu am cui sa multumesc zilnic pentru asta. In gand, in cuvinte, in fapte, fiind.       Dar oare prietenii , cel putin la nivel filosofic si la un moment dat, nu sunt mai importanti, mai buni decat familia ?  In fond si la urma urmei pe cei de acelasi sange ii privesti ca atare la un moment dat, cand intelegi cum e cu lumea asta si cu ce se mananca ce nu zboara, nu?        De ce (pare ca) dau familia pe un grup de necunoscuti? Pentru ca prietenii te aleg !       Un loc intai castigat deja, dar totusi disputat de cei care fara sa stie l-ar merita la fel de bine.

"sometimes it lasts in love but sometimes it hurts instead ... " un  a capella cu viata, un duel fara plasa de siguranta, fara acompaniament...doar duel sarma de fond a fiintelor rationale sursa pozei: Facebook, album A.Bolocan via Minola Jac.