RALUCA MIHĂILĂ

m-as bucura sa fac haosul sa conteze ...  sa las ceva in urma, ceva care mi se datoreaza mie, nu lui am nevoie de putina aroganta ... de orgoliul urmei mele resimt acut nevoia de a-mi intreba corpul "ce poti, de fapt?" pentru ca el sa imi raspunda naiv "nimic din ceea ce ti-as putea transmite prin cuvinte" hm, chestia asta cu iubirea ... cu cat vorbim despre ea mai mult, cu atat ii validam lipsa oare? iubirea exista atata timp cat ori de cate ori te vad, simt ca dintr-o data respir corect. - asa, si? - pai ... si! nu poti sa necalci un gazon pe care ai calcat deja nu poti nerupe florile pe care le-ai rupt - asa, si? - esti prost? si! ia incearca tu sa lucrezi against your better judgement si vezi ce iti iese. - ce, ce? - fa-ti tie ce nu ti-ai face niciodata - e un nonsens - ce nu e? - ce? - un nonsens - hai, serios! zi-mi ce vrei de fapt - sa pricepi - ce? - ca "asa, si?" este mai rau decat "merge si-asa" - pai de ce? -...

- tati, ce se intampla cu sentimentele, dupa ce nu mai sunt cu noi? - cum adica dupa ce nu mai sunt cu noi? - pai dupa ce, de exemplu, eu nu ma mai bucur cand vine A. sa ma vada, sau cand vad ca ea nu se mai bucura sa ma vada? - nu stiu, tati ... - nici eu ... dar trebuie sa gasim un raspuns, nu? - tu ce crezi ca se intampla? - pai cred ca ajung intr-o lume mai buna de unde ne fac cu mana - crezi ca se uita la noi de sus? - da ... daca le lasam sa se inalte acolo. - si cum crezi ca ajung sa se inalte acolo? - pai ... daca le facem loc. - unde? - in noi. - si cand le facem loc in noi? - cand ne pupam mult, cand radem, cand ne jucam, cand ne place de noi - si daca nu ne pupam si daca nu ne jucam? - pai atunci sentimentele pleaca de langa noi ... si ne lasa sa ne descurcam singuri; dar nu cred ca e bine sa se intample asta - de ce? - pentru ca nu merita. - ce nu merita? - ele. ele nu merita sa ne purtam asa cu ele ... cred ca si lor le place ca si mie, sa fie dragalit...

Imi esti rima in poezia cu vers alb pe care mi-o formulez de cand deschid ochii pana la ... ceas de iubire.

- hai, misca-te! Ai pana la 14 sa imi raspunzi. - imi pare rau, nu am apucat ... - nu ma intereseaza scuzele - nici eu nu vreau sa le ofer ... dar nu am apucat si nici nu voi apuca sa fac singura ce trebuie sa faca o echipa - esti cancer pentru firma ... nu te pot face sa te simti responsabila pentru nimic - sunt responsabila pentru ce pot controla - si de ce nu o sa faci raportul ala, ma rog? - nu il fac pana la 14 pentru ca sunt la doctor acum ... am avut si am in continuare niste probleme de sanatate - aoleu, de ce nu zici asa? - pentru ca nu boala trebuie sa inspire la toleranta si intelegere

Spunea cineva ca pentru a intelege fidelitatea, trebuie sa intelegi infidelitatea. Sunt intru totul de acord la nivel de principiu, care, in ceea ce priveste viata-mi, m-a facut ca la un moment dat sa gasesc propria-mi acceptare: pentru a intelege iubirea, trebuie sa intelegi prima data lipsa ei.

Este senzational sentimentul de confirmare pe care ti-l oferi atunci cand constati ca ai facut bine sa nu te opresti din crestere ... din evolutie ... din cautari ... din a descoperi. Din a ramane singur, in ciuda posibilitatii unui "impreuna"care, poate, parea firesc la un moment dat. Dar in acelasi timp, atunci cand simti ca ai gasit, te poti intreba daca nu cumva iti esti dator sa nu te opresti din fix aceleasi demersuri: de crestere ... de evolutie ... de cautari ... de descoperiri ... de a te mentine in afara unui "impreuna" limitativ. Cum ar trebui sa fie insotirea astfel incat sa nu incorseteze? Cum ar trebui sa fii tu, astfel incat sa cresti alaturi de , si nu in ciuda a ? Da, exista foarte multe lucruri pe care le poti afla si senzatii pe care le poti trai in compania umanitatii, mai degraba decat in compania umanului prim. Cred ca avem de-a face cu cel mult o schimbare de macaz ... din crestere nu avem voie sa ne oprim, insa este posibil sa o pu...

Este foarte interesant sa te constati subiectiv, indragostit fiind. Vezi foarte clar cat de prost iei decizii, cat de incetosat vezi realitatea si mai ales, cat de putin iti pasa de logica... Dai intaietate celui care te duce in larg si de fiecare data stie si sa te aduca la mal. Sufletului. Stii senzatia aceea cand la un moment dat, alegi pe cineva, pe unul singur, in fata tuturor celorlalte alegeri posibile? Cand accepti sa renunti la libertatea singuratatii? Cum stii daca esti Dumnezeul corect al vietii tale cand alegi?

Tu ce crezi ca se intampla cu ochii care nu se vad?

este pe cat de inf i or a tor, pe atat de inf l or i tor sa simti, traiesti si treci prin stadiile demotivarii profesionale recomand cu tot dragul experienta, insa doar dupa traversarea unui perioade de independenta decizionala intr-o pozitie de varf. de ce o recomand? pentru ca iti pune in fata o oglinda nemiloasa asupra a cine esti, a cine erai, a cine crezi ca erai, a cine crezi ca poti fi, a cine poti fi. cinci liste diferite. ce inseamna ca o recomand? avand in vedere ca nu alegi mereu cine iti va aparea pe contrasens, ma refer mai degraba la a imbratisa ocazia de a-ti pierde increderea si de a cadea. pentru ca o vezi, e cat China (sau oricum intuitia se activeaza si o face sa para asa) si vine ca un uragan ... ai cum sa scapi ... dar nu te da din calea ei ... gaseste o bara de care sa te tii ... sau care sa te tina cand muschii tai se blocheaza ... si stai acolo for as long as it takes. da, sa cazi de cat mai sus si de cat mai devreme! atata vreme cat tu o permiti, ...

- te-am observat mai demult - pai si? - pai si ce? doar nu te duci la fiecare om care ti se pare misto - a, nu? de ce ne retinem din a arata ca ne place cineva? nu si de asta ne aflam aici? nu si de asta coincidentele sunt, de fapt, intamplari-caramizi la fundatia noastra de oameni frumosi? Surprinzator sau nu, emotiile nasc niste demonstratii logice imbatabile, asa ca au un avantaj real si in viata celor mai rationali dintre noi :) tuturor ne place sa stim ca suntem placuti ... ca cineva ne observa ... uneori chiar avem nevoie de acest imbold pentru a ne putea observa mai bine pe noi insine

Din cauza unor probleme de soft, nu mai pot face poze cu telefonul ... sigur ca m-a suparat chestia asta , in conditiile in care atu-ul aparatului in raport cu competitia statea fix in dual camera si in rezolutia impecabila cu care surprindeam lucruri. Si deci si costul a fost pe masura. Incapacitarea a venit treptat ... prima data mi-am spart gemuletul care apara camera pentru ca mi-a scapat telefonul pe jos... si toate pozele ieseau blurat. Dar macar ieseau. Acum gata. Nu mai iese nimic. Si, deci, am inceput sa vad. Fenomenul se numeste #realitatelasuprapret.

sunt un paragraf in cartile oamenilor care m-au lasat sa ma scriu lor.

- nu merge, imi pare rau - este din cauza mea, am facut eu ceva? - nu, nu este din cauza ta... e vorba despre mine - stiu eu ca am facut ceva :( - nu, e la mine...dar stii, putem ramane prieteni cliseu il vezi pe toate drumurile totusi! opinez ca nu este imposibila prietenia 'de dupa' si mai mult decat atat, este cat se poate de posibil ca dupa o relatie mai mult sau mai putin amoroasa, insa cu siguranta pasionala, sa se poate infiripa o frumoasa amicitie post-factum. de ce nu, la urma urmei? au trecut curiozitatile intimitatilor de inceput, s-au consumat niste pulsiuni fizice, s-au eliminat de pe masa intrebarile incomode ... si ce ramane, atunci cand amandoi sunt viabili, este fondul. conditia ca aceasta etapa sa se intample este, cred eu, ca cei doi sa nu fie destinati unul altuia si indragosteala sa fie intr-atat de arzatoare incat sa mistuiasca orice sentiment de inceput pentru a lasa loc crisalidei sa isi urmeze cursul spre stadiul de fluture. cred ca an...

Ideile preconcepute penalizeaza in mod brutal teoria probabilitatilor si fara drept de apel diversitatea cu care viata vine pe lume. Ca ce chestie sa avem prejudecati intr-o lume la care contribuim din plin? De cand valoarea transformata in principiu devine un drept, subiect al unei legi de stat? De ce increderea in ideea de alegere devine dreptul de a alege si implicit obligatia celuilalt de a-mi accepta decizia? Valorile nu se negociaza (sau nu ar trebui) pentru ca sunt individuale, in schimb drepturile sunt preponderent nascute din negociere si uzante sociale, pentru ca vizeaza comunitati. Cum s-a facut aceasta subtila tranzitie de la norma personala neinstrainabila la cea sociala cumparabila? Cine nu a fost suficient de atent aici? 

Cladire de birouri care acomodeaza cel putin 950 de persoane ... suflete cu emotii, facturi de platit, preferinte, familii, copii si obiceiuri alimentare Zona imobiliara scumpa, geamuri mari, incaperi luminoase in vecinatatea unui mall renumit, trafic nebun, tinute upper mainstream si parfumuri de trei-patru cifre in euro. De afara este aspirational, aproape un turn de fildes. Zece etaje Patru lifturi Etajul de destinatie se selecteaza dintr-o aplicatie care optimizeaza traficul si aloca fiecarei cereri o ruta. In functie de cate persoane folosesc acelasi lift, pe marginea liftului apar etajele la care va opri. Uneori degeaba te grabesti, liftul intra pe flancul Personalului de CRF: trebuie sa opreasca la toate cele 10 etaje pentru a lasa pe cate cineva. Ca azi. Ai zice ca asta incurajeaza comunicarea. Pana la urma, dureaza cam 4 minute sa ajungi cu cafeaua de la parter la etajul unde iti incepi ziua cu adevarata "cafea de dimineata" Etajul 1 -Buna dimineata! ...

Stiti pe cineva ce tine workshop-uri despre cum sa bei apa? Mi se pare esential sa stii exact cat sa bei pentru hidratare si unde sa te opresti pentru a nu te ineca. Sau imbata. Cu apa rece. Anticipez ca un seminar de 2 zile full la vreo 500 eur ar fi rezonabil. Si in acest mod econom si rational am incununa fericit seria workshop-urilor despre nimic. Ce e mai important? Sa stii sa vorbesti in public sau sa ai ce spune in public? Alternative de workshop ar mai fi: Cum sa te stergi la nas cand esti racit Cum sa ridici vocea treptat cand esti ciufut Cum sa inchizi ochii cand dormi Cum sa te imbraci cand te grabesti Cum sa raspunzi la telefon. Cand suna. Sau Cum sa devii prost.

greselile noastre, profund utile in economia unei vieti careia ii place sa invete si sa se dezvete, ne dau de gol cateodata ... pentru ca au prostul obicei de a scoate la iveala intentiile noastre ascunse ... un  film  vazut ieri mi-a adus o noua perspectiva asupra unui lucru despre care vorbim toti ... dar, oare, stim ce spunem? nu ce stii iti face necazuri, ci ceea ce stii si nu este real aud adesea "ce nu te omoara, te face mai puternic", "ce nu stii nu iti poate face rau", "scopul scuza mijloacele" sau "ce ajungi sa stii, nu mai apreciezi" fiecare din ele sunt laitmotive ale celor care se incurajeaza in momente grele, in clipe greu de parcurs si peste care pare greu spre imposibil de trecut dar tot ele sunt si sloganuri nascute din experienta, clisee de "doamne-ajuta" prin care uneori cred ca ne justificam niste scapari ... niste actiuni de care nu ne-am dori sa fim capabili. pe locuri fiti gata [dar, oare, e ...

sa presupunem ca avem in fata un "ceva" lipsit de aplomb si porniri umane, deci, incapabil de eroare este un "ceva" care exista si atat. ne uitam la aceasta entitate si bandu-ne cafeaua de dimineata, realizam ca o putem defini, ca o putem imbraca in uniforme, o putem vedea si inchide in concluzii. daca i-as injecta acestui "ceva" conditia de om, ce ar fi mai important in economia universului? ca i-am transmis putinta de a face inevitabil erori, sau ca l-am ajutat ca, dintr-o data, sa nu poata scapa conditiei de a deveni?

incearca ceva nou in fiecare zi de exemplu pentru azi, vezi cum ar fi sa te contempli ca si cum n-ai mai fi presupune-ti o umbra de forma trupului tau si de marimea sufletului dinauntru... si urmareste-o! permite-ti ratacirea pe ulitele nefiintei tale, doar-doar vei sti ca pe viitor sa nu te sperii si sa tragi brusc de volan cand vin de pe contrasens intersectiile cu tine insuti

Imi pare ca marea se contine. Nu se razgandeste si merge inainte indiferent de orice. Isi redefineste constant propriile limite ... desi ar putea inghiti stanci, plaje, pamanturi, ea se invarte mereu in jurul unor linii clare, fata de care avanseaza si apoi se retrage, avanseaza si apoi se retrage Domina. Este previzibila in aceeasi masura in care este de nepatruns. Se lasa traita de tot ecosistemul pe care il intretine si tine in viata. Si-a bazat propriul univers pe un principiu nou: lipsa aerului Nu permite spatii, este o continuitate perfecta. Nu vom gasi niciodata goluri de apa. Face o norma din lichiditatea-i fizica. Trece pe nesimtite din albastru deschis in negru de abanos, naste valuri dupa perioade de acalmie, loveste cu putere malurile dupa ce intai le mangaie suav. Oglindeste tot universul din afara ei. Se lasa lovita, patrunsa, atinsa pentru ca imediat dupa, sa redevina curgere. Apara in aceeasi masura in care ataca. Si reuseste asta fara sa faca practic nimic...

stii cum e sa fii intr-un mediu ostil in care nu ai ce cauta, insa totusi simti ca inca nu este momentul sa pleci? fie pentru ca este de natura sa iti ofere un oarece confort cu care te alimentezi pe tine in afara lui, fie pentru ca inca nu ai invatat tot ce se poate invata, fie pentru ca te afli pe tine, fie pentru ca inca speri la ziua mantuirii celor multi, fie pentru ca din acea postura poti face bine altora... ... si induri. nedreptate, rautate, micime, politrucism si mascarici marsavi pentru ca de fapt ai rabdare Petru Cretia a subliniat perfect ce inseamna asta: 'rabdarea este forma pasiva a curajului, rezistenta in timp la raul din lume (...) A rabda nu inseamna simplul fapt de a tolera ceva neprielnic sau dusmanos fiintei tale (...), ci taria de a indura, darzenia de a ramane intreg, stapan pe tine, nealterat si neinfrant. (...) Rabdarea implica un termen final (...) cand tu insuti iti vei fi strans destule puteri, si destula obida, pentru a putea sa scapi de ceea...

...daca dai de ele!

'Cum ar fi sa fii asa cum esti, in toate lumile in care traiesti?', am fost intrebata azi de cineva care s-a aflat dintr-o data, mult mai aproape de cine sunt eu ca om... M-a vazut din alt unghi, unul pe care nu il vazuse atata timp si care se pare, nu se vede neam. E ok :) Ii dau dreptate, ma comport diferit in functie de mediile unde ma duc, in functie de oamenii cu care interactionez. Indiferent de 'rolurile' pe care mi le iau, raman eu insami de fiecare data si nu fac rabat de la autenticitate. Doar ca ma dau in portii si apelez la eu1, la eu2, eu3  ... foarte rar spre deloc mi se ofera ocazia sa fiu 'eu'. Sa ma arat complet. Completul nu este usor de gestionat nici de posesor si uneori, nici de interlocutori. Motivul este simplu: nu ii lipseste nimic, deci nu ai ce sa ii repari. Si mai mult decat atat, pentru a putea interactiona optim cu fiecare din lumile in care intru, ideal este ca fiecare din ele sa ma considere normala. La cap. Iar cum ...

Ori de cate ori recitesc ce am scris la un moment dat, trec printr-una din cele doua stari: surprinsa placut de inlantuirea frazelor sau rusinata de cvasi impostura ideilor cu care nazuiesc sa-mi intrerup linistea. Pentru ca ori simt ca am reusit, ori ca sunt mereu in expectativa universului lui "always almost there" Nu cumva la fel functioneaza si cand ne amintim de deciziile noastre? "Ce ai schimba, daca ai putea, din trecutul tau?" Eu, nimic. Si cu siguranta nu as schimba nimic din ce am scris. Rusinea este un sentiment dureros de util.

care este diferenta intre a fi suspendat intre concreteturile mai multor lumi si a te contine? care este linia de demarcatie intre a fi al nimanui si a fi al tau insuti?

Toata lumea "multumeste mult" si "multumeste tare mult". De cand "multumesc" nu ne mai este suficient si de ce gonflam firescul? Prea multi de "super", "foarte" si "perfect" expulzeaza din vocabular normalitatea care suporta termene de comparatie. Adica acele notiuni deschise, care permit comunicarea, in contraponderea celor inchise, construite tocmai pentru a spune tot, pentru a contine absolutul. Avem nevoie de contraziceri, de imperfectiuni, de completarea noastra cu cineva care sa ne contina  idealurile inexprimabile... deci, lasati-le spatiul de manevra!

te iubesc in forma de triunghi  pentru ca nu am    ceva mai bun de facut         pur si simplu                    pentru ca nu pot                                                      sa te ne-invat

Sunt o combinatie interesanta de metale Ra  este simbolul pentru Radiu - element radioactiv Lu  reprezinta Lutetiul, un element chimic din categoria lantanidelor, cel mai dur si dens Ca  este binecunoscutul Calciu. Reactiv si cam moale pentru un metal, dar a carui carenta dand efecte severe de care trebuie tinut cont. Ma recunosc. Sunt un compost reactionar, revendicativ cu sine, tolerant dar totodata dur, aerian si visator dar nu fara o densitate a ideilor si dozelor de abstract care uneori ma cutremura intr-atat, incat ma inmoi. Si o iau de la capat, pornind de la reactivitate.

"Îngăduie-ți să fii singur. E ceea ce le lipsește oamenilor cel mai mult astăzi. Toți sunt împreună tot timpul, laolaltă, aduși, adunați, puși alături, urmându-se unul pe altul. Aproape nimeni nu mai e singur. Singurătatea e suportată doar de o minte sănătoasă, numai prin ea ești în lume și în afara ei în același timp. Îți vei cunoaște locul, îți vei regăsi ritmul. Amintește-ți că frica de a fi singur te slăbește iremediabil. E un secol colectivist, cel mai sângeros din câte au fost. Așadar, în lipsa altei educații, respectă-ți prezența."* Eu sunt. Ma ascult. Ma intreb. Ma caut. Ma gasesc. Ma caut din nou. Ma intreb lucruri la care nu vreau sa raspund, doar-doar slabesc inertia amanarii onestitatii fruste. Imi place ... uneori intr-atat, incat imi prefer compania...

De ce e alfabetul scris in ordinea in care e?