all in, mothafuckz

de ceva timp vorbesc în limbaj mistic și nu mi-e mică mirarea când lumea se uită la mine mai degrabă cu scepticism și semne de întrebare nerostite.

o fac pentru că e parte din mine, e cum trăiesc și-mi înțeleg viața de câțiva ani și deci, oricât m-aș adapta la interlocutor și lipsa lui de deschidere față de dincolo de, aleg să mă aduc în discuții așa cum sunt.

se mai întâmplă să supralicitez și să-mi destăinui din trăiri fără a fi, poate, cazul, dar în principiu distilez situațiile în așa fel încât să-mi păstrez integritatea; și ei, siguranța pentru convingerile adânc fixate :).

am crescut mergând la biserică din obligație și ca un obicei pe care nu-l chestionezi; nu mă deranja, nu-mi aducea ceva de care să fiu conștientă; expunerea necenzurată la lumea bisericilor și obiceiurilor ortodoxe a fost, însă, un plugin important, pentru că a venit cu întrebări semnificative în perioada anilor formatori; în principal, de ce-uri.

apoi m-am lepădat de dumnezeire pe drumul meu spre culmile aroganței și autosuficienței din adolescență, crezând că orice tip de credință este un panaceu consolator în fața teribilului cu care ne confruntă viața. Credința religioasă era pentru mine un simptom al omului slab și incapabil de a-și duce existența singur. Disperările tinereței n-au nimic din vibe-ul întunecimilor mature, însă - aveam să aflu mai târziu.

prima maturizare m-a prins într-o perioadă în care devenea cool să te anunți ateu. Am îmbrăcat puțin straiele laice, însă ce n-am purtat niciodată a fost lipsa de asumare a agnosticilor. Asta cu nici că că, nici că că în numele unui sclipici aplicat prost, îmi dă cu minus.

momentul în care am virat spre misterios nu mi-e întru totul clar, dar ce știu este că s-a făcut puțină lumină în beznă; am început să văd. Iar declanșatorul acestui viraj a fost că mi-am scăpat bibeloul aroganței pe jos și s-a făcut țăndări. Praf la 35, după ani de cârcă cu cadavre și fantome! Absolut inutil să mai pui ceva la loc, în schimb m-am lăsat în transa care m-a luat când am scris Glasvand.

filtrele minții (forțate să dispară sub puterea a ceva mai mare) urlau ca vuvuzelele, mă asurzeau și-mi venea să-mi crăp capul numai să nu le mai aud; nu vorbim de patologie clinică, dar vorbim de dezechilibre chimice majore și despre crize de psychic fisurat care începea să dea drumul la dimensiuni noi de ființă. 

era dintr-o dată despre a fi, nu despre a face.

game changer.

a urmat spiritualitatea (eram vehementă împotriva oricăror tipuri de religie pe care le echivalam cu dogme și spălare pe creier) ca spațiu în care mă puneam la păstrare seara la culcare; trebuia să știu că mă duc undeva până mi se trezea din nou mintea a doua zi și prelua controlul.

se spune ca religia e pentru oameni care nu vor să ajungă în iad, iar spiritualitatea pentru oamenii care au fost deja acolo. Sloganuri. Iadul și raiul sunt la tot pasul printre noi. Mișună mai ceva ca furnicile și formează mușuroaie acolo unde își găsesc parteneri tranzitorii sau de viață lungă.

you evil ones, i know you're there, i see you, i'been you ... you voices, ideas, beliefs, dark matters. I respect and sometimes even admire your ways of getting your shit across \ now step back, i'm all in so y'all are out.

acum cred. nu mă întreb în ce cred. dar cred. și știu. nu am nevoie să vorbesc despre asta, să dezbat, să înțeleg, nu am nevoie de nimic.

când accesez ce sunt, absolut totul are sens și profunzimi de necuprins, dar pe atât de clare.

nu e mai bine sau mai rău decât înainte și nu e nici măcar altfel.

sunt aici pentru că a fost altfel înainte de a ajunge unde sunt.

căutările și găsirile sunt foarte personale și e normal să fie așa; nu există corect sau greșit în relație cu ce vrei sau nu poți să nu alegi să trăiești.

și mi-e bine, indiferent de cât de bine sau rău ne-ar fi, nouă, tuturor părților pe care le însumez în cui răspunde la "Raluca". Atât de bine, încât în orice moment, poate prelua controlul oricare din noi și știm că nu va scufunda nava.