Batranii de noi ... si marea.

Imi pare ca marea se contine.

Nu se razgandeste si merge inainte indiferent de orice.
Isi redefineste constant propriile limite ... desi ar putea inghiti stanci, plaje, pamanturi, ea se invarte mereu in jurul unor linii clare, fata de care avanseaza si apoi se retrage, avanseaza si apoi se retrage
Domina.
Este previzibila in aceeasi masura in care este de nepatruns.
Se lasa traita de tot ecosistemul pe care il intretine si tine in viata.
Si-a bazat propriul univers pe un principiu nou: lipsa aerului
Nu permite spatii, este o continuitate perfecta. Nu vom gasi niciodata goluri de apa.
Face o norma din lichiditatea-i fizica. Trece pe nesimtite din albastru deschis in negru de abanos, naste valuri dupa perioade de acalmie, loveste cu putere malurile dupa ce intai le mangaie suav.
Oglindeste tot universul din afara ei.
Se lasa lovita, patrunsa, atinsa pentru ca imediat dupa, sa redevina curgere.
Apara in aceeasi masura in care ataca. Si reuseste asta fara sa faca practic nimic - este doar in perceptia noastra ca se comporta diferit fata de noi de la un moment la altul. Ea este aceeasi, mereu aceeasi.

Se contine.
Deci, inspira.