mit.o.MANII de interior

greselile noastre, profund utile in economia unei vieti careia ii place sa invete si sa se dezvete, ne dau de gol cateodata ... pentru ca au prostul obicei de a scoate la iveala intentiile noastre ascunse ...

un film vazut ieri mi-a adus o noua perspectiva asupra unui lucru despre care vorbim toti ... dar, oare, stim ce spunem?

nu ce stii iti face necazuri, ci ceea ce stii si nu este real

aud adesea "ce nu te omoara, te face mai puternic", "ce nu stii nu iti poate face rau", "scopul scuza mijloacele" sau "ce ajungi sa stii, nu mai apreciezi"

fiecare din ele sunt laitmotive ale celor care se incurajeaza in momente grele, in clipe greu de parcurs si peste care pare greu spre imposibil de trecut

dar tot ele sunt si sloganuri nascute din experienta, clisee de "doamne-ajuta" prin care uneori cred ca ne justificam niste scapari ... niste actiuni de care nu ne-am dori sa fim capabili.

pe locuri

fiti gata

[dar, oare, e bine ce fac? 

oare ce ar zice prietenii mei? 

oare ce ar zice lumea? 

dar mama?

este ceea ce vreau? 

este ceea ce imi trebuie cu adevarat?]

start

acest intermezzo este locul in care reusim sa facem greselile emotionale despre care ne formulam ulterior cliseele rationale, logice, pe care le justificam prin experienta.

cum alegem daca spunem totul celor din viata noastra si cum alegem cand luam decizia sa le ascundem lucruri?

este o minciuna prin omisiune (acea white lie  pe care eu as traduce-o liber prin arma alba) totuna cu minciuna premeditata clasica?

nu este usor sa decizi in momente cheie daca sa ascunzi ceva pentru a proteja sau sa spui totul, pentru a nu fi nevoie sa (te) ascunzi

instinct, educated guess sau gandire critica? 

care primeaza?

principii, valori sau conjuncturi?

cred ca prioritare in deciziile noastre sunt exact elementele pe care le incurajam voit si consecvent!

noi decidem daca vrem sa ne "specializam" in gandire critica sau daca vrem sa facem lucrurile "din stomac"

ar fi un nonsens sa te consideri indrituit a acoperi un adevar din intentia altminteri laudabila de a proteja pe altcineva, in conditiile in care una din valorile in care crezi este adevarul.

cu toate acestea, minciuna prin omisiune se practica pentru ca, nu-i asa, o alta valoare pe care punem pret este "sa nu facem rau", daca nu cumva chiar "sa facem bine".

exista o ierarhie a valorilor, atunci? 

si daca da, cum putem prioritiza niste elemente necesare si suficiente pentru un trai corect?

cred ca viata se cuvine sa fie o combinatie intre adaptarea la conjuncturi si principii, atat timp cat conjuncturile nu le trunchiaza pe cele din urma.

avem cu totii nevoie de ancore (senzoriale, emotionale, de logica) pentru a continua, pentru a face fata, pentru a ne echilibra si cred ca sustenabile sunt acelea care te apropie cel mai mult de cel care esti, adica te mentin in sfera propriei seve, a freneziei autenticitatii.

iar ce ne apropie cel mai mult de noi insine este familia sensurilor derivate din "simt ca".

principiile insele isi au obarsia in trairile profunde, in intimitatea dualitatilor cu care ne nastem, doar ca pentru a lua o forma usor de verbalizat, ele sunt demonstrate logic si mai apoi formulate coerent in alegatii.

cand nu ne respectam principiile cu care defilam, pe care le cerem mandri de la altii si la care ne place sa credem sa aderam, sau si mai si, cand ne incalcam linistea si trecem dincolo de limitele propriei morale, nu facem decat sa ne validam concupiscenta tentatiilor pe care, conform cutumei, ajungem sa le consideram greseli

cand se aduna multe astfel de momente, ne trezim in fata nevoii de un nou cliseu.

si deja el a aparut pe zidurile din Bucuresti "nu te preocupa, totul va fi bine!" si probabil ca nu va dura mult pana i se va alatura si inteleptul "daca e, e; daca nu e, nu e"

in mod clar, putinta de a rationaliza si constiinta cu care au fost inzestrati oamenii nu au numai avantaje ... deseori ne tin inclestati in dileme, non actiune si chiar judecati pripite sau paralizie decizionala.

cam ca la Mac, atunci cand vrei pur si simplu o cafea obisnuita si incep sa vina intrebarile:

- cu lapte sau fara lapte?

- scurta sau lunga?

- cu cofeina sau fara cofeina?

- cu arome sau fara?

- cu ce fel de arome? capsuni, caramel sau ciocolata?

- aici sau la pachet?

viata este dura, complexa si are multe aspecte. 

din fericire! 

cu toate astea, uneori "suficient" este deja "prea mult" si cred ca daca tinem la noi suficient de mult incat sa ne oferim calmitate si echilibru, este bine sa transmitem deopotriva inimii si mintii ca o cafea este pur si simplu o cafea ... orice incercare de a complica acest adevar nu face decat sa ne indeparteze de tot.