RALUCA MIHĂILĂ

    Dezaprob din start orice articol care ne invata cum sa fim fericiti in 10 pasi. Nu poti fi fericit daca aplici niste reguli in baza carora altii prezuma sau garanteaza fericirea. Daca nu simti o stare de empatie simbiotica cu tine si cu tot ce te inconjoara, deci daca nu te simti aliniat si in acord cu tot ce ti se intampla pentru cel putin o secunda in viata, atunci nu poti vorbi decat despre incercari. Ah, da, am avut o realizare? De la om la om, asta da un sentiment de satisfactie, emotie pozitiva puternica, extaz, multumire de sine, ruptura de pesimism cotidian sau chiar fericire. Nu poti persuada la fericire un om invocand norme si spunand practic "daca nu esti fericit, inseamna ca nu poti face asta si asta". Este contra firii. Si mai mult decat atat, il acuzi pe omul respectiv de o incapacitate de a fi fericit asa cum vrei tu sau asa cum crezi tu ca se traieste fericirea. FERICIREA ESTE UN SENTIMENT EMINAMENTE SUBIECTIV si nu s...

     Dintr-un nu stiu ce motiv si cine stie ce inclinatie neuro-lingvistica proprie limbii romane, mereu cand aud vorbitori de limbi straine ii asimilez unor meserii si unor stereotipii comportamentale anume. Pentru care imi accept doza de subiectivism aferenta. Cam dupa tiparul: - italienii - alunecosi, oameni de afaceri dubiosi, jucatori la ruleta :), diplomati, cuceritori prin insinuare - nemtii - ingineri cap-coada, pragmatici, extrem de seriosi, cu disponibilitate scazuta pentru fleacuri, ingrijiti si pedanti - spaniolii - arhitecti, boemi, foarte prietenosi, inclinati spre a intra in vorba cu oricine, oricand, pe orice tema, cuceritori prin sinceritate si priviri - britanicii - jucatori de bridge autentici, profesori universitari de inalta clasa sau cercetatori, umor sec si de buna calitate, decenta lingvistica si tinuta comportamentala - sarbii - caracter rece, hmmm... drujbisti? sau poate camatari - nordicii - o varianta mai balcanica si m...

     De la geamul meu se vede cum frunzele ning. Efectiv ning, au treiectoria clasica a fulgilor de nea . Fulgi cu nervuri si varfuri. Frumos!

     Singurul univers cu adevarat dinamic si cu un extaordinar spatiu de extindere pe parcursul fizic al unei vieti de om este creierul. In fiecare secunda ne trec prin minte zeci, sute de informatii, ganduri, framantari, analogii automate, feedback-uri, strategii, intrebari fara raspuns, raspunsuri la intrebari nepuse, strigate, ce mai? urlete, plansete, hohote de ras, amuzamente infundate. Toate ne tranziteaza fugitiv fara ca noi sa constientizam decat poate o particica infinitezimala. Ce manifestare jurnalistica de exceptie ar fi sa le putem pune pe toate in ordine, sa le sintetizam, sa le analizam, sa le dezavuam, sa le negam si ulterior sa le reconfirmam...Ma intreb, oare daca am putea face asta ne-am vedea altfel in oglinda? Sau cumva rostul de a nu le putea inghesui intr-un pumn este tocmai acesta, sa ne multumim doar cu pestii mari care nu trec de ochiurile navoadelor?      Cate am putea insira pe foaie...as vrea sa...m-as duce la...as vor...

          Valorile (ce-or mai fi si alea, nu?), cursul unei vieti normale (trei sferturi din homo sapiens-ii de azi nu stiu sa defineasca o viata normala, culeg definitiile din auzite sau din tabloide!), normalitatea in sine chiar, ca termen si ca fenomen, bucuria fiecarei zile cu soare, nerabdarea unei zile in doi, admiratia pentru covoarele de frunze din fiecare toamna (trei sferturi din femeile zilelor noastre care calca pe frunze se enerveaza pentru ca aluneca si risca sa li se rupa flecurile!!), momentele de stingheritate, stangacie si emotie in anticiparea unui sarut, candoarea unui suras de copil, ochi emanand energie si viata par toate demult uitate. Peste trei sferturi - stiu, am o problema cu trei-sferturile, dar nu sunt nici jumatati, nici sferturi, sunt trei sferturi - din privirile zilelor noastre sunt directionate inspre pamant, parca intr-acolo ne-am indrepta cu totii. Altfel nu e unul din noi sa nu vrea apreciere de la ceilalti; or...

    Sfant pe pamant sau pagan pana in maduva oaselor, a-ti gasi motive pentru a sarbatori ceva poate fi cel mai important moment dintr-o zi. Daca nu te numesti Ion, Mihai, Andrei, Stefan, Gheorghe sau Gabriel pentru un motiv obiectiv sa inchini un pahar de sampanie, daca ai in jur oameni care poarta aceste nume sau chiar daca nu, a simti nevoia subiectiva de a sarbatori din cand in cand cate ceva si a gasi toate ratiunile proprii tie sa faci asta, este un suficient motiv sa nu mai conteze daca zambesti sincer tuturor celorlalti, cat sa zambesti sincer catre tine insuti si doar catre cei care conteaza. Daca poti...     Nu este pacat sa ne aducem aminte de lucrul asta doar la zilele de nastere sau la onomastici, asa cum de altfel facem?    

    ...prin care voi oferi ocazia celor ale caror idei (a parut ca) nu le-am bagat in seama de-a lungul timpului de a-mi reprosa un binemeritat "ok, daca tineai neaparat sa fie oficial si nu m-ai crezut..." :D     Asadar, mi-am facut un test care masoara coeficientul de autism (engl. AQ = Autism Spectrum Quotient) identificat prin asa-zisele porniri autiste existente la un adult. Testul se bazeaza pe un chestionar din anul 2001 realizat de Simon Baron-Cohen alaturi de colegii sai de la Centrul de Cercetare a Autismului din Cambridge, UK si care cuprinde 50 de intrebari. Punctajul mediu obtinut de cei selectionati pentru test a fost de 16.4 (femeile undeva in jur de 14-15, barbatii in jur de 17-18 - interesant nu?) in timp ce peste 80% din cei diagosticati cu autism sau alte boli asociate lui au inregistrat un punctaj de 32 sau peste. Pentru detalii se poate accesa link-ul acesta .     Majoritatea celor care inregistreaza punctaje peste 32 sau...

    Foc de tabara. Cu o mana torni apa, cu alta incerci sa faci stelute, si cu alta dai din picioare pentru a redirectiona oxigenul (indecizia naste membre si optici noi). De-asta se spune uneori ca e mai bine sa ai un singur picior, altfel exista riscul sa dai cu stangul in dreptul. In medie focul o duce bine, mocneste linistit. Tu pe de alta parte, joci sah cu emisferele cerebrale. Si astepti un junghi, o cadere de magneziu care iti va paraliza una dintre maini si o va lasa pe cealalta sa dea un vot.     Pentru a face loc, la ceva, la un aproape-vis tot trebuie sa renunti. And you play dead to hide your heart.

"Zonele de comunicare eficienta a doi oameni sunt burtile lor moi , partile lor vulnerabile. Acolo este posibila comunicarea. Nu este posibila comunicarea in partile armate, in partile chitinoase, blocate, puternice ale celor doi. Dar daca cei doi reusesc sa realizeze un contract de vulnerabilizare reciproca... Este ca in etologie, studiul comportamentului animalelor, unde este dat un exemplu celebru cand se bat doi lupi si la un moment dat unul din ei isi expune gatul. Celalalt nu il omoara pentru ca asta este gestul cedarii, al infrangerii. Din momentul acela masculul alfa este cel care nu a cedat. Dar nu il omoara pe celalalt! Nu il omoara! Ei bine, ca sa realizezi cu adevarat o comunicare, un dialog, fiecare dintre cei doi trebuie sa faca acest gest al expunerii jugulare. Altfel nu e posibil. Daca ramai aparat, protejat, dialogul nu este posibil. Ori ca asta sa se intample este greu. Sau simplu." C.T.Popescu

     Poti sa scapi de orice printr-o rupere de ritm ca singura si ultima varianta care nu implica masochism sau negarea unei realitati care te domina?      Daca nu, cum?       Exercitii de respiratie? De dictie? De retorica?      Sau te lasi cuprins cu totul, accepti, si astepti pana iti cresc in mod natural aripile care te scapa?       Naturalul pare a fi solutia, restul sunt fortari si E -uri nocive.      Fara forta, insa, e mai greu sa lasi mamaliga sa se faca fier.      Asa ca da, rupi ritmul. Macar grabeste procesul.     Si din orice ai fi facut, poti reveni usor la ce ai fost inainte sau te poti remodela singur in forma pe care o vrei.      Nu sunt totusi ambele un soi de karaoke cu noi insine, o falsare si un ţiuit ingrozitor?      Deci?      Cum faci sa iti can...

Joe Bonamassa - If Heartaches Were Nickels     Echilibrarea rotilor se face pe doua planuri: stabilirea unui paralelism perfect intre cele doua roti din spate si a unuia necesar imperfect intre cele doua roti din fata. Doar asa masina va raspunde la comenzi.      Rotile din spate au doar scopul de a spune "da" la bunul mers al celor din fata. Nu au nici inititativa, nici nu se opun. D(o)ar sunt acolo cu rol de reality check.    Echilibrul nu este opusul dezechilibrului! Nu este nici anularea lui! Presupune doar mentinerea tuturor rotilor dintate si a fiarelor (din noi) pe o traiectorie clara fara risc de derapaj.     Viata cu tractiune pe spate presupune o evolutie letargica. O derulare continua a paralelismului zilelor trecute cu al celor viitoare. Numai unghiul care destabilizeaza controlat alinierea tuturor planurilor geometrice poate sa echilibreze caroseria umana si intregul cumul de aliaje care o comp...

Cel mai bun somn este cel furat vietii in modul cel mai egoist. Pe fotoliu fiind, pe scaun, la masa, in metrou, in autobuz, oriunde. Exact acolo te vrea. Si exact atunci. Este somnul in care pe neasteptate intri complet in transa, aluneci usor si cedezi...iar in drumul tau faci semn realitatii cu un subconstient care de abia asteapta sa se instaleze ca si cum ai face usor cu mana spunandu-i : "Degeaba, nu mai insista. Nu ma mai ai! Revin cand termin." Este cea mai lina si sincera alunecare in nevoia de regasire urgenta si de regenerare a singurei parti limitate pe care o avem: fizicul. Revenirea la viata dintr-o veritabila motaiala de regula se resimte dureros: muschi intepeniti, gat fara simturi, maini anchilozate, amorteala generalizata, toate semne de suparare pe noi a realitatii ca am lasat-o singura. Si se manifesta cum poate, ca o femeie, afisand un soi de sentiment posesivo-gelos, si chiar daca te  chinuie putin, fara indoiala te va primi inapoi fara sa clipeasca.  Pen...

    Ingrozitor sentiment sa constati la un moment dat ca cineva care conteaza nu are nici cea mai mica problema in a te dezamagi. Esti cel mai nervos pe tine pentru ca nu poti face nimic in privinta timpului investit in ceva care s-a dovedit ca nu merita. Este ca si cum ai vrea sa te lovesti luandu-te prin surprindere . Nu se poate.

    Ai voie sa gresesti. Sau in fine, poate ca gresind toti atat de des, cumva la modul consensual am stabilit ca ne putem acorda acest hiatus moral. Deci ai voie. Nu doar pentru ca este uman, ci pentru ca nimeni nu este inzestrat nativ cu posibilitatea de a prevedea consecinta faptei sale. A, o poate presupune, atat. Deci poti gresi. Pana iti dai seama de greseala. Dupa care ai voie sa te acuzi pentru prostia facuta. Dupa care ai voie (si este chiar recomandabil) sa tragi invataminte. Apoi sa te conformezi lor pe viitor.     Intrebari: ai voie sa gresesti din nou? Si se considera ca ai gresit chiar daca judecata ta iti spune cu toata convingerea ca exact ce ai gresit anterior trebuie repetat si ca doar greseala aceea se potriveste momentului pe care il traiesti?      Prin ce s-ar defini momentul in care ne trezim spunandu-ne noua insine "Trebuie sa gresesc din nou in felul asta!" ?      Cumva prin adaugare...

    Nu stiu cum se face dar de cele mai multe ori in momentele in care ai impresia ca stii totul de fapt stii cel mai putin. Daca nu cumva chiar nimic.     De ce cand lucrurile par a o lua pe un traseu normal este nevoie ca realitatea aparenta sa devina o simpla impresie si singurele certitudini pe care le ai sa o ia la fuga?     Este un sentiment foarte enervant. Ai vrea sa intrebi. Ca sa afli. Ca sa nu mai fierbi.     Deci? Ce faci in situatia asta?     Pai...nu intrebi, oricum nu ti-ar spune, nu? Doar tine de frumusetea jocului de sah in care stii doar scopul adversarului de a-ti tinti regele. Dar manevrele...ce regal! Uneori, chiar daca esti pus la pamant, poti inca sa admiri un joc perfect (daca se dovedeste a fi asa) al celui care te-a terminat.     Cum ar fi sa auzi "o sa mut nebunul astfel incat sa eliberez tura si din trei miscari te fac sa muti regina din pozitia de scut al ...

    Degeaba. Un om setat pe a trai cu toata inima, care nu stie sa nu puna la suflet  si a carui convingere este ca nu greseste cu nimic in asta, poate avea puseuri ocazionale de ignoranta relationala fata de mediul ostil, dar nu poate sa se lupte cu valurile. Nici nu il mai intereseaza ca stie cum sa o faca. Pluteste in larg neancorat. Pana se loveste in mod constructiv si exorcizant de primul mal care are decenta sa nu fie contondent.     Il face asta un animal care isi refuza instinctul de aparare? Sau un om cu o ratiune pentru care adaptarea spre in jos nu a reprezentat niciodata o optiune?     Gresit! Nu este un inadaptat social! Este doar nebunul care pare nebun intr-o lume de oameni anormali.

    Am studiat (nu foarte aprofundat din punct de vedere "jurnalistic", recunosc, dar destul de aprofundat din punct de vedere empiric) etimologia cuvantului "menopauza". Desi la baza termenul are doua componente grecesti: "pausis" (= incetare) si "men" (= luna), personal mi se pare ca parca suna mai a "pauza in decizie masculina" decat ceea ce stricto sensu se traduce prin "pauza in ciclicitatea lunara". Determinarea acestui eveniment (ne)fericit in viata unei femei are o explicatie hormonala bine definita, spre deosebire de justificarea rationala (prin instalarea unui relanti  in proces :D) care apare in viata unui barbat. Incep sa se produca transformari in gandire, incep sa se reanalizeze concepte, idei, principii, motivatii sau chiar sa se anuleze totul si sa se ia viata de la zero pe un nou esafod. Tot prin comparatie, la femei instalarea acestei perioade este inevitabila si nu presupune un act motivational sau de vointa...

    Pana am editat aceasta postare (in aproximativ un minut) conform  acestui site  au fost diagnosticate cu HIV 6 persoane, alte 6 au suferit primul infarct din viata lor, 37 de oameni au aflat ca au cancer si alti 29 ca au tuberculoza...In acelasi minut s-au nascut aproximativ 354 oameni in raport cu cei 198 care au murit. Si sa nu mai spun cati pui de gaina au murit in scopuri gastronomice...

...Intre om si viciul sau exista o "relatie ascunsa. O intelegere. Un secret. Un sentiment neinteles. O emotie neconsumata. O dragoste respinsa. (...) Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre". Nicolae Steinhardt

    Ati avut vreodata senzatia ca everything, all of the sudden, falls in the right place ? Ca totul este asa cum ar fi trebuit sa fi fost mereu in modul in care ne raportam la noi insine? Si nu, nu, nu, nu ma refer la vorba populara "tot raul spre bine". Nu, nu, nu.     Incerc asadar sa ma explic.     O zi oarecare. Cu un trecut recent agatat de tine, cu un potential viitor in fata, cu sperante, idealuri, ganduri si tot tacamul.     Stai si te uiti in jur, te uiti la tine, te uiti la ceilalti, te uiti chiar si pe pereti care de departe par a fi cei mai interesanti. De ce asta? Pentru ca sunt singurii carora tu trebuie sa le atribui o semnificatie, nu o au aprioric. Si nu te lasa sa ii judeci !! (a o face nu inseamna decat a-ti considera injuste semnificatiile atribuite lor chiar de tine). In fine, destul despre pereti, alta discutie.      Si stand asa, in virtutea celor mai recente evenimente prin care ...

Zece tematici care pastreaza inca deschise disputele omenirii intre ciocan (pro) si nicovala (alternativa la "pro" si care nu este neaparat contra). Evolutie sau creatie Ereditate versus mediu Oul sau gaina? Avort sau pro-viata? Credinciosi versus atei Liber arbitru sau destin? Euthanasia sau viata in chin? Libertatea sau restrictionarea posesiei de arme? Pedeapsa cu moartea sau inchisoarea? Morala - relativa sau universala? Ca fiecare din noi are o parere sau inclina spre una sau alta dintre variante, este clar. Concluzia generala insa nu este clara intrucat argumentele la nivel de pareri universale sunt la fel de bune de ambele parti. Interesant.

         Oricate lucruri am spune in viata, mereu raman cel putin la fel de multe nerostite. Pentru ca "asa e in tenis", nu spunem tot, lasam neepuizate verbal anumite ganduri. Fie pentru ca (noi consideram ca) nu pot fi spuse, ori din ratiuni de menajamente, ori pentru ca nu credem ca am schimba ceva din starea de fapt prezenta daca am face un efort suplimentar de a vorbi. Asa ca ne raman noua. Si ne gandim "e mai bine asa, macar nu am facut omul sa sufere spunandu-i adevarul", fie "of, daca aveam curajul sa spun mai mult!", ori "de ce naiba nu am putut sa tac?".       Cert este ca suntem locatorii multor ganduri ale caror destinatari nu suntem. Si ne acceptam acest statut fara a cracni. Uneori chiar ne consideram mici monstruleti care ingana un mistocaresc " I know something you don't know! :P". Un efort marginal suplimentar ar fi un mic si posibil stanjenitor "prea mult pentru a fi spus". Si aceasta doar pentru ...

    Intentionam sa caut pe google ce reprezinta un anumit lucru. Si iata ordinea cautarilor predefinite de motor si care nu reprezinta decat ordinea inversa a intereselor google-addict- ilor ( a se citi interesatilor de cunoastere si studiu aprofundat )  pentru "ce este".     Asadar oamenii vor sa stie in primul rand "ce este" : - transmisia integrala        apoi -  iubirea -  cartea -  dragostea -  un airbag -  istoria -  pergamentul -  fizica -  viata -  creatia.     Ce constat de aici? Ca este mult mai important ce reprezinta iubirea / dragostea (chestiune de nuanta :D) decat viata, si ca oamenii isi iau din ce in ce mai multe masini. La fel cum inclinatia de a considera ca lumea s-a nascut din haos ar putea fi mai plauzibila pentru unii decat pentru altii care inclina inspre creatie.     Asa ca am continuat sa ma joc. Mai jos sunt r...

    Doar ceapa si lacrimile ne curata ochii. Cred in ele mai mult decat in picaturile Visine . Asa ca haideti sa facem salata cat mai des. Sau ma rog, cand ne simtim opacizati . Si punem si ulei de masline :). Daca nu avem cepe atunci ne folosim de sufletele noastre. Peste care turnam de asemenea ulei - incins!. Daca oricat le-am cauta (pe suflete) nu reusim sa dam de ele, atunci mergem la piata. In functie de dotari, doar noi alegem ingredientele pentru salata care ne asigura o privire clara asupra noastra si a celorlalti.       Vălul de pe ochi ascunde deseori chiar realitatea care sta si asteapta in nasul nostru. Si ne face cu mana...

    Inventam, noi, societatea secolului XXI, o groaza de lucruri care zac in stiinta inca nedescoperita si care ne duc suflul speciei evoluate mai departe.     In momentul de fata lucrurile se desfasoara conform instalarii memoriei in om. In fiecare zi auzim, vedem, citim zeci de mii de informatii, insa sistemul de aparare al creierului face selectia si decantarea acestora astfel incat in final ramane ceea ce in mod ultim se considera cu adevarat important si meritoriu de a fi tinut minte. Altfel creierul nostru ar face implozie. Se sterg informatii pentru a se putea face loc altora. Tot asa oamenii care ne tranziteaza viata raman sau pleaca, in functie de evolutia pe care acestia o imprima in noi. Se sterg din sufletul nostru pentru a lasa loc pentru persoane noi. Din pacate sau din fericire, atat creierul cat si sufletul sunt "lacase de cult" limitate in spatiu si timp.      Vad insa ca ceva scapa dezvoltarii stiintifice si in...

Emotie de toamna -Nichita Stanescu- A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare. Fiecare sentiment isi are propriul anotimp. Si isi urmeaza traseul sinusoidal. Important este sa nu ajunga la apogeu, de acolo nu o mai poate lua decat in jos.

    Pana unde se intinde cel mai mic multiplu comun intre sensurile date de oameni cuvintelor si DEX (presupunand aici DEX-ul drept criteriul cel mai obiectiv din punctul de vedere al semanticii absolute)?     Si in ce masura abordarea anumitor termeni capata dintr-o data noi conotatii cand ele sunt adresate de persoane pentru care nutrim anume sentimente sau pur si simplu fata de care indiferenta nu mai reprezinta demult o optiune - adica un iubit, un foarte bun prieten, o ruda?     Niciodata un "taci!" spus de un om care iti este indiferent nu are acelasi impact cu un "taci" spus de un om pe care ti-l doresti aproape. Si lucrurile se repeta la auzirea unui "ai grija de tine!" sau orice altceva.     Si de aici se naste un nou numitor comun, mai restrans si poate cu atat mai relevant dar deopotriva nascator de confuzii frecvente, si anume intre DEX si sensurile date de oameni anumitor cuvinte in functie de suma oamenilor cu ca...

     Din cand in cand imi rememorez copilaria la tara sau la oras, la joaca sau prin preajma celor mari, la munca la camp sau culegand struguri din via din curtea casei. Constanta? Prezenta bunicilor. Am avut (si continui sa am)  ca oricine doua perechi de bunici, dar memoriile pentru fiecare dintre ele au ramas in mine in functie de varsta pe care o aveam atunci cand s-au stins pe rand din viata, varsta incepand cu care nu am mai putut sa ma bucur cu ei si pentru ei, nu am mai avut cu cine sa ma contrez legat de cum se taie mamaliga cu ata, cum se framanta painea, cum se pune sau nu sare in mancare, cum se lasa fasolea fiarta la uscat in bataia soarelui timp de trei zile la rand, cum nu se lasa slanina pe masa ci se duce in pivnita, cum rosiile trebuie culese din gradina atunci cand trebuie nu cand ai chef, cum sa tin furca si grebla astfel incat sa nu ma chinui si cu foarte putin efort sa dau mai mult randament, cum morcovii daca nu sunt pliviti c...

Istoria cu daca este frumoasa, dar nu creeaza consecinte.

    Ne indragostim intr-un sfert de secunda        De atat are nevoie “sageata lui Cupidon” pentru a ne lovi si a ne “lua mintile”, iar senzatia furnizata este o euforie similara cu cea provocata de consumul de cocaina. Este concluzia unui studiu realizat de cercetatorii de la Syracuse University, care au analizat dinamicile dragostei cu ajutorul tehnicilor de neuroimagistica.     Potrivit studiului, publicat in Journal of Sexual Medicine, atunci cand ne indragostim, adica pe parcursul "fatidicului" sfert de secunda, 12 arii cerebrale lucreaza in tandem, eliberand substante chimice care provoaca o stare de euforie similara celei declansate de consumul de cocaina; este vorba despre dopamina, oxitocina si adrenalina.     Este atunci amorul o chestiune mai mult "cerebrala" decat una "de inima"? "Eu as zice ca depinde de creier, dar si inima este implicata deoarece conceptul complex de dragoste este alcatuit din ambe...