RALUCA MIHĂILĂ

asa cum imi port alaturi capruiul ochilor de dimineata sau imaginatia soptita mental la ceas de seara mi-as dori sa am ca vesmant fosnetul discret al frunzelor sau galbenul campurilor de rapita as putea trai, desigur, alaturi de rasuflarea ta pana la sfarsitul vietii noastre separate, si totusi impreuna mi-e dor sa simt iubindu-te m-as avanta in gol fara ezitare daca as sti ca esti dispus sa ma prinzi pentru ca prinzandu-ma pe mine ne prinzi, de fapt, pe amandoi  

si stii ce inseamna doua vieti traite in paralel? ca nici una din ele nu este traita complet nicidecum ca perspectiva numarul unu se dizolva in perspectiva numarul doi sau ca ideile lumii doi (se intre)patrund (cu) filosofia lumii unu nu! inseamna doar ca lumea corecta nu a stiut a se alege inca si mai inseamna si ca Universul face exact ce este invitat sa faca: imprastie Totul si il descompune in mici particule de Nicaieri, Oriunde si Poate.

Dreptul, ca sa ajunga dreptate, trebuie sa treaca prin omenie. Cine a tradat odata a tradat pentru penultima oara. Dialogul se naste din diferenta. Gandirea la fel duce la tacere.

se spune ca de Craciun oamenii trebuie sa fie mai buni ...  in afara de a se vorbi despre asta pret de cateva zile din fiecare decembrie, in rest nu am observat altceva. in principiu ne mintim frumos in clipele in care suntem dispusi sa ne cumparam la supra-pret indulgentele pentru tot ce facem in restul de 360 de zile....pentru astfel de rascumparari oamenii sunt in stare sa economiseasca un an intreg. Ce regn!

...am invatat si eu care sunt cei trei pasi posibili pe drumul spre iubire nu fa altuia ce nu-ti place sa ti se faca tie fa altuia ce iti place tie fa altuia ce ii place lui

Mi-as dori sa fim ce nu am fost niciodata si ce este putin probabil sa putem fi. Ancorati in realitate si alaturi. In acelasi timp. As vrea sa ma voi fi trezit dintr-un vis lung in care se facea ca suntem incompatibili si totusi legati printr-un ceva de nerupt. Sa ma ridic din patul cu asternuturi de noi, sa ma uit la tine cum iti accepti tolerant incapacitatea de a fi matinal...si cum ma prinzi de un picior si nu ma lasi sa ma indepartez pentru a-mi pune de cafea. Nu ma tii aproape de teama ca m-ai putea pierde, ci din instinctul semi-treaz ca orice s-ar intampla, nu voi putea pleca departe. -da-mi drumul! incerc sa-ti spun -niciodata! Da, as vrea sa vina viitorul din epoca dupa-acestui-vis.

- mi-am amintit exact momentul in care m-am urcat pe bicicleta...doamne, cat mi-am dorit-o, eram atat de fericit, ma simteam atat de bine...si apoi mi-am amintit momentul imediat urmator... - ... cand ai cazut. - de unde stii asta?! - asta ni se intampla tuturor...prima data inveti, apoi pui in practica, dar mereu uiti sa franezi Youth

-nu-ti voi da niciodata drumul! -nici daca stransoarea ta ma frange? -ai grija la ce renunti! -am!

cat de subtila ne-a fost intalnirea...si cat de naucitor tot ceea ce a urmat ei! m-ai transformat sinusoidal pana la cadere a trebuit sa spun eu asta... nu stiu daca m-ai lasat pe mine pentru ca tu nu crezi in finaluri, sau pentru ca nu crezi in finalul nostru, sau poate pentru ca nu inca nu vezi nimic in neregula. nu stiu... si mult timp n-am vrut sa stiu multe...nu te-am intrebat, sperand cumva sa imi spui tu am crezut ca este suficient sa imi inchid ochii ca sa ma trezesc in lumea pe care mi-o doresc asa am si inceput totul: cu ochii inchisi si fara sa vad o boaba, am inceput sa merg a fost totul in regula pana am ajuns la primele scari ... nu stiam sa abordez denivelarile si am cazut...m-a durut, dar nu la fel ca a doua oara si mult mai putin ca a treia. ma rog, m-am ridicat repede si am continuat sa merg...cand ne-am vazut ti-am povestit si mi-ai zis de fiecare data sa am mai multa grija parea o remarca a unui om grijuliu nu am realizat ca intretineai o sta...

nu este recomandabil sa faci mai multe lucruri in acelasi timp din cel putin trei motive o data pentru ca nici unul nu iti iese asa cum ti-ar iesi daca fiecare din activitati ar primi toata atentia ta apoi pentru ca una din actiuni poate merge, treptat si iremediabil pe o filiera nedorita, insa avand resursa de control alocata altui lucru nu apuci sa verifici asta in timp util si in final pentru ca nu e frumos sa o discreditezi pe una din actiuni in detrimentul celeilalte va dau un exemplu in ultimele 30 de minute am mancat un Stollen. Ce-i ala? Este un cozonac sasesc facut dintr-un aluat foarte dens si cu multe fructe confiate si zahar. are cam jumatate de kilogram si un om normal s-ar satura din maxim doua felii in timp ce mancam ma uitam la un documentar, asa incat nu am avut parte nici de placerea totala a mancarii, nici de cenzura cu pricina am mancat prin gesturi mecanice, iar la documentar m-am concentrat mai mult sau mai putin, in conditiile in care activi...

Am plecat de acasa pe intuneric si acum, ajunsa la destinatie, am constatat ca s-a facut lumina...s-a facut curat. Nu pot distinge intre diversele etape de luminozitate prin care am trecut subtil, insa ele toate au fost acolo si au contribuit la rezultatul final. Este minunat sa te trezesti impreuna cu ziua.

Leaving is not enough; you must stay gone. Change the locks even at the house he's never visited. Frida Kahlo

nu stiu daca ai observat, dar ori de cate ori ne programam sa ne vedem si sa vorbim mai des ajungem la pauze din ce in ce mai lungi.  oare pentru ca in momentul angajarii in acest deziderat realizam ca ne promitem doze marite dintr-un drog care ne indeparteaza de noi-cei-lucizi? nu cred ca este corect sa ne asteptam la implicare si devotament in fata unor promisiuni vagi te rog, putem sa coboram un pic cu picioarele in nisipurile miscatoare ale celui pe care il numim fara simt de responsabiltate "pamant", sa ne luam de mana si sa incercam sa ne gasim un echilibru? acum, pana nu cadem ...

You can't save people, you can only love them... (Anais Nin) All love eventually becomes help. (Paul Tillich)

ma locuiesti chiar daca peretii incintelor noastre difera notabil asa ca te las sa ramai sub acelasi acoperis al viselor mele stiu ca daca acum m-as uita la tine, ai intelege tot asa ca ma uit inspre cer, pentru ca inevitabil iti vei indrepta si tu curand privirea inspre incolo si desi poate nu vom gasi curand o sincronizare in mersul universului, tot ne vom potrivi noi la un nou semafor pe soseaua de centura a soarelui ... ramane de vazut pe ce banda vom fi incadrati fiecare din noi, respectiv daca vom avea curajul sa incalcam regulile nescrise ale circulatiei prin viata si sa ne cerem pe banda corecta: a celuilalt.

dor de putina lene la o ceasca de cafea chin-placere pe un asternut mirosind a curat racoros in fata ferestrei deschise cu o carte in mana sau cu privirea ta lipită de mine pentru totdeauna dor de punctele cardinale mereu schimbabile ale intalnirii noastre te-am visat erai asa cum mi te imaginez in fiecare zi: aproape.

mi-am dinamitat busola am inconjurat-o de elemente distorsionante si de stimuli care bruiaza toate semnalele oare va avea memoria nordului sau va fi nevoie sa descopere din nou drumul?

sa reincepi sa practici autenticitatea sa iti aduci aminte de cum era sa nu te complaci sa speri din nou sa zambesti, si nu amar sa te rededici tie sa te recapeti se aduna, se aduna, si pur si simplu, la un moment dat, se inunda baia si toate tevile arunca apa ce faci atunci? evident ca nu te apuci sa umpli de carpe si nici nu pleci la Praktiker dupa tevi noi, ci tai alimentarea cu apa. blochezi bruiajul, sursa. cand s-a intamplat scindarea? mai conteaza, atata timp cat a fost cu acordul tau si s-a petrecut pe nesimtite? inainte? senzatia ca detii lucruri, ca esti stapan pe mosie dupa? certitudinea ca niciodata nu detii cu adevarat nimic sa iti dai demisia fara a avea un as in maneca inseamna sa te arunci in gol  dar uneori este mai bine sa te arunci in gol decat sa te rezemi de oameni care doar par sa te tina ramane insa un gest al dracului de inconstient. perfect lucid, dar inconstient. constienta si analiza nu isi au locul intr-un astfel...

îmi place de tine pentru ca ești altfel mâinile tale nu au nici șase, nici patru degete. ci fix cinci, exact cum am visat. ivcelnaiv

ma doare capul cam de o luna si jumatate ... o cefalee care face ravagii si de care nu reusesc sa scap ma seaca la inima si uneori am senzatia ca imi deturneaza ideile de la sirul lor firesc gandesc prea mult e clar m-am gandit mult la chestia asta: suprasolicitarea locala naste fenomene inflamatorii . ce simt? pai simt ca sta cineva cu o palma imensa pe capul meu si strange cu rautate cat poate el de tare stiti care este ordinea in care erau dezumanizati detinutii politici? prima data li se taia firul cu divinitatea, cu providenta, pentru ca acolo este sursa moralitatii.  pentru ca nu-i asa, nu stiinta, nu politica, nu psihologia ne dau sensul etic, ci transcedentalul apoi li se ataca intelectul si se rupea leagatura cu ratiunea, cu mintea, pentru a nu ramane riscul intelegerii in cele din urma, dupa ce se asigurau ca au de-a face cu legume pe doua picioare incepea supliciul torturilor fizice de orice tip, de la infometare si inghet pana la contorsionar...

Daca ai sti ca nu il poti rata, care ar fi singurul vis semnificativ pe care ai avea curaj sa ti-l fauresti?

i don't trust people who don't love themselves but say 'i love you'...

mereu in momentele bune uiti cat de rau poate fi atunci cand este cu adevarat rau pentru ca asa functioneaza mintea noastra ... nu proiecteaza unitar, ci extrage din context. cum as gandi eu reforma sistemului neuronal? 1. i-as crea un preaplin al inflamarii - in momentele in care incarcarea nervoasa este maxima sa "sara sigurantele" si capul sa ramana functional, fara risc de implozie, nemiscat ca in stop-cadre 2. l-as inzestra cu gandire panoramica precum radiografiile dentare, pentru ca atunci cand risti sa nu vezi padurea de copaci sa ti se atraga atentia ca o ai (pe ea, panorama) si ca momentul in care te afli poate fi irelevant precum picatura inghetata intr-o mare de lava 3. as instaura  interdictia la starea prelungita de "frica si fuga", facandu-l sa intre in stand by/somn cand risca sa se adapteze la exceptii prin transformarea lor in obisnuinta 4. l-as face sa lucreze in echipa cu inima , spunandu-i "if you want to go fast...

- nu m-a ales din prima - si de ce conteaza asta atat de mult? - pentru ca nu-mi place sa fiu a doua optiune. - nici daca se dovedeste ca esti alegerea corecta?

as vrea sa incep sa resping ce imi insulta sufletul

Preludiul incepe cu momentul imediat urmator ultimului punct terminus impreuna. Cand te vad online am senzatia ca ni se intalnesc privirile. Ca diluam un pic dorul si ca il facem mai suportabil. Ca nastem o coincidenta. Si de fapt ni se intalnesc privirile, dar ni se intrepatrund si perspectivele? Ne uitam in acelasi ecran, poate chiar in acelasi punct al ecranului...dar oare si in aceeasi directie?

inainte de a spune "da" care este intrebarea corecta? - cat de tare il iubesti? sau - cat de bine il cunosti? sigur, nu stiu sa existe intrebarea "corecta", dar exista altceva. exista "cat de tare ma cunosc pe mine?" cred ca perspectiva actuala asupra acestui pas este asemenea imaginii prin lentila: mai mica si rasturnata. in sens. as inlocui de maine de la ora 8:00 "il iei in casatorie, de bunavoie si nesilita de nimeni, pe ....?"  cu "te oferi de bunavoie si nesilita de nimeni, lui....?" cred in onestitate si nici o luare in primire (sau posesie) nu este mai onesta decat daruirea cu inima deschisa a tot ce ai mai valoros: pe tine.

tare mi-ar placea sa iti pot vorbi liber ... sa imi dau din nou voie sa fac asta. insa m-am obisnuit sa am pareri care sa deranjeze ... sau care sa para ca vor sa atace pe cineva. mi-e tare greu sa explic faptul ca intentia mea nu merge niciodata intr-acolo. ori de cate ori miroase a oameni cu pareri, ma bag cu capul inainte ... vreau sa inspir inghitituri mari de odorizant ideatic. insa anturajele de regula ma imping la tacere din doua directii: odata pentru ca imi spun cu subiect si predicat sa tac, odata pentru ca imi creeaza discomfortul de a ma exprima. asa ca tac si tac mereu ca si cum as vorbi imi imaginez necontenit ca iti spun lucruri incerc sa nu imi imaginez toate raspunsurile pe care mi le-ai da, pentru ca in scurt timp n-as mai avea nevoie de tine cum ar fi sa nu mai am nevoie de tine? pai n-ar fi, pentru ca am! chiar si daca aceasta nevoie inseamna nevoia sa stiu ca existi, ca faci o umbra, ca vorbesti frumos cu cineva, c...

Sa renuntam la dorinte este unul din cele mai puternice lucruri pe care le putem face...pentru ca doar asa putem face loc dorintelor altora.

"Traverseaza pe verde. Ai timp!" Un mesaj citit pe un zid aseara intr-un moment deloc intamplator. Ah, rabdarea...cat de bine se ascunde  printre oameni!

Ce e de facut cu atata realitate? Zilnic ma despart de tine de cate sase-sapte ori, si ma impac de alte noua-zece. Recensamantul apropierilor il surclaseaza pe cel al crudelor distante.

nu stiu sa stau departe de tine, am constatat asta deja dupa primele doua incercari a treia nu ar putea fi decat ori redundanta, ori decisiva. in egala masura nu stiu sa iti raman aproape, pastrand distanta. cata dihotomie sa existe in fiecare gest pe care il facem? cat sperjur emotional, onorata instanta? de ar fi sa ma intrebi, desi probabil nu o faci, alaturi de tine inteleg ce ar putea insemna, odata inventat, un ying si yang incomplet. nu ma impac deloc bine cu conditionarile, cu limitarile, cu privarea de libertate si pentru ca este obositor sa ma mint, nu-mi neg sentimentele intre a te trai de aproape, tangibil, incomplet si dureros, si a te trai de departe, complet si sfasietor, aleg varianta a doua paharul este mai gol, insa licoarea are mai putin venin conjunctural in felul asta noi ... of, noi ... da, vom prezerva mai mult din noi asa cum suntem acum fara a risca insinuarea unei transformari iremediabile care doare si macina ne vom criogena pana...

vad a fi doua tipuri de nevoi cele de prim ordin, dedicate trebuintelor fara de care nu te mai poti numi fiinta ganditoare care se reproduce prin pui vii si cele surogat, de ordin secund, dezvoltate din si de dorinte. vai de cei care se iarta intr-atat de usor incat ajung sa le confunde!     ------------     -de ce ma provoci? vrei sa imi vezi imperfectiunile? -nu ma intereseaza cele pe care le vede toata lumea. -vrei avampremiere, exclusivitati, scene dedicate numai tie? -de ce nu? iti ofer cat timp iti doresti pentru asta. -vietile ratate nu trebuie sa fie lungi -vreau sa traiesc suficient incat sa nu (ne) ratam ---------- barbatii ... cat spirit vanatoresc la un loc cu o profunda lipsa de determinare si curaj! femeile ... cata rabdare cand iubesc, pe fondul intransigentei nemiloase cand nu! ah, generalizari...ce sunt generalizarile daca nu specificitati aduse laolalta?

cat de delicate sunt sentimentele care isi poarta singure de grija ... cand cei pe care ii locuiesc uita, ele isi amintesc sa se stropeasca din cand in cand cu apa pentru a-si reimprospata cromatica, mirosul, gustul. unul din ele este dragostea ... daca nu ati vazut niciodata cum incepe ea deszapezirea atunci cand neaua nu mai lasa pamantului ragazul sa respire, nu ati vazut nimic. nu iubirea, atentie!  nu iubirea....ea este in moarte clinica pentru ca si-a pierdut demult busola si s-a indreptat prea mult spre sine altul este rusinea. mistuieste tot pentru a se mentine sus. este emotia care se autointretine prin tot ceea ce produce pentru altii , precum sarpele, veninul: rusinea nu are rusine.

exista oameni pentru care admiratia si increderea pe care li le port se extind asupra a aproape tot ceea ce admira si in care se incred la randul lor stiu ca daca au ales ceva este pentru o cauza corect argumentata, si nu simt nevoia sa imi aduc aportul in analiza este un soi de munca de echipa tacita stand spate in spate si aparandu-ne astfel sferele vulnerabile, ne completam perspectiva si impreuna putem vedea la 360 de grade. de cele mai multe ori, daca faci o prima alegere majora buna, restul vin de la sine.  si la tine.

viitorul o biata inferenta ma intreb care este raportul planuri de viitor/nou-nascuti. ar fi un alt barometru al mortalitatii care ar indica nemilos o depopulare masiva

m-am trezit mirosind a intuneric si a constelatii secrete emanand lumina de la stele ratacite-n par cu buzele umezi de roua diminetii si o respiratie puternica ce incerca sa schimbe temperatura prezentului. dintr-un sistem presurizat la patru atmosfere am deschis usa aerului proaspat si m-ai cuprins cu totul in brate strangandu-ma, insa, atat de tare incat am fost nevoita sa invat repede sa respir altfel. m-ai adaptat putin la tine si din stransoare mi-ai reasezat un pic oasele, gandurile, visele. poza preluare marieturcu

strada este linistita mi-au spus ca voi gasi ceva care imi va placea, cu toate astea nu stiam exact la ce sa ma astept o zona rezidentiala cu alei si case ferite de nebunia bulevardului principal liniste, multa verdeata, curti ingrijite si fatade nou tencuite continui sa merg conform indicatiilor, pana trec de poarta maro de la numarul 89. ar trebui sa ma apropii... este un pic ciudat sa inaintezi bazat pe niste indicatii, fara sa stii de fapt incotro o iei. parca ai fi legat la ochi. pe nepusa masa apare o intersectie de strazi care par sa nu duca nicaieri in afara strazii de pe care vin si care are o gramada de vile, cele trei alei la capatul carora am ajuns sunt goale...nu exista case, nu exista verdeata, nu sunt trotuare sau curti ... cu toate astea, aleile exista. au o traiectorie trasata, chiar daca doar din punct de vedere spatial, nu si administrativ. ah, imi suna telefonul. "Tocmai acum, ma gandesc, cand incerc si eu sa cuprind cu gandul rascrucea asta"...

"Daca zici ca faci, atunci fa!" Tu chiar ai citit si ai tinut cont. Iar eu am reactionat istoric, bazat pe obisnuinta ca "oamenilor nu prea le pasa, de obicei". Foarte urat, este ca si cum am etichetat deja si nu mai las loc de schimbare in bine. Iti multumesc pentru admonestare, o meritam. Si voi face mai mult decat atat, ma voi certa pentru tot ce trebuia sa ma cert demult, insa cu toleranta omului care isi iarta greselile atata timp cat se ridica din ele.   Atunci cand vindem mere si cerem pret de avocado s-ar putea sa avem o mare supriza, mai ales daca ne asteptam la gust de ananas. Am facut rabat de la cine sunt pentru ca am vazut ca alti oameni se poarta diferit. Asa ca le-am speculat slabiciunea, fara a-mi da seama ca am fost absorbita instant de panta micii decaderi. Este adevarat, nu este un capat de tara si subiectul este minor in economia unei vieti, dar diavolul se ascunde in detalii si daca nu te mentii in forma pe care ai ales-o deja pe...

Incepem sa ne cunoastem...mai ales in ceea ce ne ferim sa aratam celor din in jurul nostru, sau cel putin in ceea ce alegem sa nu mai aratam . Fiecare din n oi a triat se ver intre lucrur ile pe care obisnuiam sa le facem si am ajuns amandoi la li sta scurta a obiceiurilor cu care am conchis ca este bine sa m ergem mai departe. Insa istoria este inca alaturi de noi ... nedesprinsa de cotor. Si nu numai ca stim ca ea este acolo, dar stim si di n ce s -a nascut si mai ales, la ce a dat nastere.     Oare deslusirea, asumarea si mai mult decat orice, intelegerea acelora dintre slabiciunile care ne sunt comune drept loc al posibilei suferinte in viitor , ne vor trage aprioric inapoi si ne vor constitui piatra de moara in timp, sau din contra,  va fi locul de unde se va naste increderea aceea care nu se cere rostita pentru ca locuieste in fiecare clipa de aer? Ai in fata ochilor inte r sectia mentala a perspectiv ei celei mai subli me ratari cu comp...

Barbu Vacarescu. 19 octombrie. ora 7:30. pe distanta de 100 metri se intind fara mila 5 farmacii. 5! si mari! in toate este coada de cate cel putin 3 persoane. si nu e nici final, nici inceput de luna sa zici ca e vremea compensatelor. rezum, poate n-ati inteles: 5 farmacii pe 100 metri dis de dimineata in mijlocul lunii. suntem o tara bolnava. si intretinem boala.

niciodata nu stii cand intra zilele in sac pana afli sub masca indepartarii pe care as fi provocat-o, imi oferi suport in a face ce nu am putut indeplini eu. dupa cum iti spuneam, nu este nevoie sa testez oamenii, isi dau singur masura. respect ce faci acum mai mult decat as respecta mimetismul slabiciunilor mele stiu ca iti voi multumi mai tarziu pentru acest puseu de luciditate ascunsa bine de impulsivitate deja o fac... nu esti de piatra, dar te salveaza duritatea, indiferent de cauza ei. asa ca suntem in siguranta fiecare in navodul sau

doar in momentul in care iti vei pune problema ca ai putea sa intelegi ce am spus ... vei sti ca nu trebuia sa pleci atunci si nu asa! cand iti lipseste constiinta a ceea ce lasi in urma, nu stii cand este cu adevarat momentul sa mai ramai putin si nici un "nu pleca!" nu capata greutatea pe care o are de fapt. dar te-am inteles perfect. ne lipseste timpul ... si ragazul pentru a fi cum suntem de fapt. este posibil ca mostrele condensate de noi sa denatureze putin lucrurile pentru ca devin expresii ale ceea ce adunam intre preludii. m-as bucura sa-ti acorzi timp sa te ridici deasupra starii de jignit-impulsiv te rog sa fii sigur ca ti-am inteles si apreciat clipele de sinceritate, chiar daca am dat cu adevarurile de pamant. la ce bun capul pe umeri daca il folosim numai cand ne convine? daca vor mai fi momente in care simti ca nu ma intelegi, intreaba-ma inainte de a analiza singur...si daca nu poti sa intrebi, reciteste visul si ia-l ca pe ceva ce vine d...

aseara am adormit gandindu-ma la ce mi-as dori sa visez, dar somnul m-a luat in primire inainte sa apuc sa-mi dau indicatiile de regie "inchide ochii si lasa-ma pe mine!" mi-a soptit luna. stand prea mult pe ganduri uneori ratam startul. sau finalul. poate ca ar fi bine sa ne externalizam fraiele cateodata si sa ii lasam pe cei care stiu ce fac sa se manifeste in ceea ce noi avem senzatia ca stapanim. diviziunea muncii ii spune. nu pot toti sa faca de toate si foarte bine asa incat propun sa permit lunii sa imi vegheze subconstientul, soarelui sa imi ghideze hatisurile logicii cotidiene si tie sa ma completezi. intrebarea este: ce rol imi revine mie? inainte sa raspund tin sa fac o precizare catre mine insami: uneori este mai greu sa delegi iar tie sa iti ramana dreptul de veto, decat sa faci tu tot. iti spuneam aseara ca whatsapp-ul te lasa sa alegi intre a fi vazut + a vedea si intre a fi incognito fara a vedea. aplicatia nu iti da oglinda cu ajutorul care...

We're all just walking each other home.... "become master over yourself, master of your own good qualities...acquire power over your aye and no and learn to hold and withhold them in accordance with your higher aims..." (Nietzsche)

Totul sau nimic. Riscant, ar spune unii. Unii, adica majoritatea. Decat sa ma complac, mai bine ma complic, as spune eu. Te vreau ori nu te vreau. Ma vrei sau nu ma vrei. Care este intrebarea? Taiem ceva la montaj sau ne lasam firi libere, cum ne-am cunoscut?

Imi doresc sa am nevoie de tine. Dar nu am ... imi este pur si simplu de ajuns sa imi doresc sa imi sunt, sa iti esti, sa ii este, sa ne suntem, sa va sunteti, sa ne suntem. Perioadele de post trebuie sa vina firesc, fara sfortare, ambitii ori dorinte oarbe. Trebuie sa imbie la cumpatare, calm, echilibru, aliniere, masura, intelegere si mai presus de orice, cunoastere. Suntem in post. Bem apa multa si ne este un pic dor de mancare. Pana cand corpul se va obisnui cu lipsa si se va adapta. Se va adapta, el oare, la absenta celuilalt? Suntem departe si totusi aproape. Suntem aproape si totusi departe. Suntem? Unde suntem de fapt? Indiferent de CUM ori CAND ori UNDE, important ramane SA fim!

...se subinteleg ochii care nu se vad? Ce prelungeste legatura spirituala cand cea fizica si-a pus calus? Dorinta? Dorul? Speranta? Sau mai degraba imaginatia a ceea ce putea fi? Nu stii niciodata ce va urma, dar poti fi vreodata cu adevarat sigur de ceea ce a fost? De ceea ce este? Nu exista doua realitati identice ... nici macar intre oameni aliniati de o invizibila forta centripeta si adusi impreuna pe aceeasi spirala. Cel mult exista apropieri .... insurubari .... si cresteri impreuna. Exista corp comun. Da. Puncte de frontiera. Intre tine si mine. Intre noi si ei. Intre noi si noi insine. La un moment dat totul cedeaza...furtunul de centrifugare de la masina de spalat, artera femurala, bateria de la ceas, fermoarul de la haina de iarna, becul din sufragerie, dorinta. Iar ce nu cedeaza ramane intr-o dihotomie reprimata. Iubirea cedeaza? Nu si daca exista respect.

caut un cuvant care sa exprime ceea ce simt cand te vad ... si ma refer exact la secunda in care ma uit la tine si tu imi sustii privirea.  atunci, fix atunci se naste un culoar secret. nu stiu cum sa-i spun acelei clipe altfel decat ritm. exista o muzica speciala in acea secunda, o inlantuire de acorduri, un nesfarsit recviem pentru tot ce nu a fost sa fie si o oda a tot ce va urma. este acea secunda in care imi canta gandul. imi canta inima. imi canta sufletul. imi canta mintea.  este o hora diafana a infiniturilor in care se pierd toti "de ce"-ii si toate "oara daca"-urile si incep sa traiasca "acum"-urile. dispar semnele de intrebare, punctele si punct si virgulele, dispare cratima si totul se leaga si capata sens. iti dai seama ca daca ne-am uita zilnic unul la altul am umple lumea de culoarele noastre muzicale? am crea un caleidoscop urias la care am avea acces numai noi. poate de aceea ne este dat sa ne vedem rar ... sa nu priv...

ploua cu stropi imensi de ganduri la tine mi s-au aburit geamurile de la condensul facut de ba da si ba nu streasina e plina de roua diminetilor pe care nu le avem ... inca pe tavan vad cateva pete de la infiltratii la incheieturile usilor se simte curentul soaptelor tale mi-e frig...si iti simt mana calda pe spatele meu  "cu mine nu iti va mai fi niciodata rece" sper sa te aud spunandu-mi esti peste tot pentru prima data nu stiu cum o sa fac ce trebuie sa fac

aseara a trecut prin mine fiorul nevoii de ramas bun a fost un traznet care m-a facut tandari pe loc.  si am transmis tandarile mai departe iar azi m-am trezit dupa monologul tau oniric si m-am simtit dintr-o data a nimanui ... fara scop, noima sau dorinta de a face altceva decat sa ma gandesc la ce nu este cu noi inca nu m-am elucidat si nu cred ca voi intelege curand inainte si dupa   asa se imparte o viata in doua simplu si fara drept de apel ca intalnirea noastra ai vulnerabilizat tiparul valabilitatilor...nici un gand negativ pe care il indrept inspre tine nu rezista, nu reuseste sa razbata ori sa se impuna. exista ceva acolo care il neutralizeaza si il transforma intr-un recul ce ma induioseaza ca pe o copila fara scut faci din durere frumos si bland transformi tristetea conjuncturilor in bucuria ridicarii deasupra lor si a intrarii in altceva sa fii, oare, primul om de care sa nu stiu cum sa ma despart? si de care sa simt ...

nu-ti lasa fericirea sa depinda de ceva ce poti pierde...

am trecut acum vreo ora prin Amzei si la un moment dat am vazut doi tineri care pozau un colt de strada ... m-am apropiat pentru ca oricum drumul meu trecea pe acolo si cand mi-am intors privirea am vazut un omulet al strazii care statea cuminte, fara sa deranjeze pe nimeni, cu o privire blajina cum rar iti este dat sa intalnesti, imbracat saracacios si jerpelit, si care zambea ... zambea la camera. Se simtea, parca, dintr-o data, ne-nebagat in seama si ii placea. Era in centrul atentiei si a facut tot ce i-a stat in putinta muschilor fetei sa isi primeasca oaspetii asa cum se cuvine. iar cei doi il pozau din toate unghiurile, fericiti ca au un obiect de studiu in acest Bucuresti ofertant. dragi experti pasionati de arta urbana si cica, de chipuri, inchideti obiectivul si deschideti ochii! nu totul se imortalizeaza!

Mi s-a pus un nor in gat. Da, nor. Din acela pufos care ineaca prin supra-expunere de lumina. Prefer sa nu stiu decat sa stiu ca nu (poate) Sunt doua feluri de rani..cele care se trateaza iar, in timp, se vindeca, si cele care se lasa neglijent sa faca puroi, apoi sa supureze si in final sa duca la cangrena si eventual la amputare. Si sunt doua feluri de oameni...cei care spun ca incearca si cei care fac. Incercarea trebuie verbalizata intr-un laudatio anticipativ pentru ceva putin posibil a se produce ... trebuie spusa, trebuie bagata in seama la nivel declarativ pentru ca, spre deosebire de actiune, nu o vezi.

evadarea tacuta ...  inainte sa cobor din masina, daca mai tii minte, usa era incuiata ... probabil se incuie automat cand pornesti motorul ...  neputinta si, de fapt, lipsa de dorinta in a-ti da drumul, in a pleca, in a ma desparti de tine, mi-au dat prin acest simbol al incatusarii o stranie senzatie de libertate in captivitate.  pentru un moment viitorul a ramas suspendat intre acum si acum plus inca o clipa si am simtit ca ai decis tu pentru amandoi, ca ai stiut sa ne plasezi  intr-un noi, cei care ne suntem perfect care nu necesita interventie. in visul meu brodat pe loc parea ca nu mai vrei sa imi dai drumul, ca nu mai am nevoie de luciditate, de ratiune, de analiza, de ... impotrivire. parea ca lupta nu se mai lasa dusa parea ca se intampla ce se cerea sa se intample usa incuiata a masinii, aparenta sa intemnitare, tu acolo mi-ati luat simtul raspunderii ... nu mai trebuia sa ma extrag fortat din urna unui prezent dureros de dulce ... ...

azi am avut un flashback tu vei avea grija de tine de unul singur la fel cum si eu voi avea grija de mine de una singura in timp ce ne traim noi vietile asa, vom sti sa nu ne scapam nici o secunda din ochi ... sa fim atenti la celalalt asa cum setea cere apa sau oboseala odihna: fara sa ne propunem ... pur si simplu sa simtim unul fata de celalalt un asemenea atasament incat sa ne privim mereu cu ingaduinta pentru ceea ce alegem sa facem, o asemenea incredere incat sa nu ne punem niciodata la indoiala si un asemenea respect incat sa intervenim cand vedem ca celalalt nu se mai descurca si risca sa se piarda ... sa ne piarda. da si cand ceva devine neclar sa vorbim despre asta privindu-ne adanc in ochi.

dimineata iti revin in minte cele mai recente ganduri legate de acest moment de zi "faci tu cafeaua azi?" te doare de nu te vezi azvarli pumni in aer, te ratoiesti la aciditatea acestei perioade fara mila, te chinui sincer intr-o schimonoseala demna de fiara incoltita, inghiti acum-ul pe nemestecate si, inevitabil, incepi sa sughiti... ia cu apa, iti zici!   un colt de ochi e napadit de o ploaie sarata de final de vara nu vrei decat sa te afunzi in asternut sa te pierzi in bucla interstelara care va replica acest moment over and over again, pana la finalul universului si sa astepti soneria interfonului care sa te asigure ca lucrurile sunt clare dar ce naiva esti! ce, cine, cum sau cand te asigura cu adevarat de ceva in viata asta? a face lucrurile contrar vointei noastre...ce-i prostia asta? mereu drive-ul de fond il conduce pe cel de forma: gandul care se alege in final si care le domina pe toate celelalte, este cel care isi impune vointa nu exista ...

unii din noi vorbim pentru a ne auzi vocea altii ... pentru a imbunatati tacerea. oricat ai incerca, nu mai poti sa te desprinzi de priza...umbli numai cu incarcatorul dupa tine pentru ca te lasa bateria de tot incerci sa te tii deschis cat sa comuti pe power saving mode...dar nici macar pentru asta nu ai independenta energetica. sa poti sa te detasezi cand tot ce simti ca trebuie facut este sa ... vibrezi exasperant, sa indraznesti sa pui pasiune cand nu ai nici o garantie, sa fii slab, sa te arunci in gol, sa strangi in brate pana la contopire, sa iubesti ce se cere iubit da, fix asta este momentul in care te iei de guler si iti spui: revino-ti! si apoi ia-o de la capat la fel! cand ar trebui sa fie teama mai mare? cand ne apropiem de raspunsuri sau cand ne indepartam de intrebare?

Si totusi, daca ar vrea O, daca ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer inca... I.Minulescu

chircita in mine si urland surd ard cum n-am mai ars demult. ma lupt cu ceea ce incep sa simt...si imi pregatesc armele. am destule...insa au ramas neascutite de la ultimul duel asa incat acum imi subrezesc apararea. stau toti incolonati, fata in fata  -tabara 1: Moralitatea, Etica, Imaginatia, Verticalitatea, Luciditatea, Stoicismul, Nevoia, Realul, Obiectivitatea, Reprimarea, Asceza, Autoasumarea, Lumina  -tabara 2: Emotia, Irealitatea, Dorul, Dorinta, Pasiunea, Imoralitatea, Subiectivitatea, Nestapanirea, Patima, Sentimentul, Intunericul, Instinctul. Inca indecis, Curajul sta pe margine. Se va alatura primei tabere care va avea nevoie de intariri si pe care o va duce la victoria finala. si intre toti troneaza Adevarul. isi ia un pahar cu apa, se uita prin el la lumina lunii, isi drege vocea, se ridica, inchide ochii si spune: "sa va aud!"

lucrurile...posesiunile de zi cu zi...micile dependente care ne tin captive lumii lor de necuvantatoare fara suflet ... ce pierdem la fiecare banut dat pe un lucru pe care in cinci minute il punem in raft intru uitare? cu ce platim de fapt revendicarea dreptului de a-l avea? platim de trei ori: platim timpul petrecut pentru a face banii cu care platim, platim timpul pe care n-il amanetam pentru a ne bucura iluzoriu de pe urma utilizarii lui si platim cu bani. mi-e dor de oamenii care se au. sa discutam acum despre un egoism celebru: dorinta de a dispune de cel pentru care nutresti un sentiment puternic. dorinta de a-l avea langa tine oricand, de a-l putea suna cand simti nevoia, de a-i vorbi la orice ora din zi si din noapte. este aceasta disponibilitate insemnul unei libertati in numele careia poti face orice iti doresti? sau mai degraba, vorbim despre o incatusare mental-emotionala care iti transforma dorintele in false nevoi?  senzatia lipsei, priva...

violenta verbala exista pentru ca cineva sta sa o asculte violenta fizica ... pentru ca cineva o incaseaza violenta mentala ... pentru ca cineva prefera colivia, libertatii violenta intima ....pentru ca celalalt se afunda in nesiguranta si victimizare abuzul ca exercitare a fortei apare doar ca urmare a certificarii unei forme de putere, de supermatie asupra a. puterea deschide drumul catre dominare...si de la dominare la manifestarea ei in forma agresiva exista un pas mic: cel al desprinderii de umilinta.

la nivelul meu de 1.58 metri, ori de cate ori am de luat o carte dintr-un raft imposibil de sus, de apucat un borcan dintr-un supermarket dezvoltat pe inaltime, de apasat un buton suspendat la doua capete mai sus de al meu, ori de prins o creanga de care altii trebuie sa se fereasca, aplecandu-se, ma gandesc la utilitatea unui barbat. si apoi la utilitatea unui scaun. diferenta intre cele doua: gestul oferirii.

"viitorul suna bine" ... ce expresie tampita! si naiva... trecutul ... lasa-l, de acolo vii, n-ai ce-i mai face; si oricum il ai in tine. "cum iti suna acum -ul?" ar trebui sa fie intrebarea la care sa cauti raspuns

pe inserat, intr-o capitala europeana se pregateste sa plece la cocktail-ul unde si-a confirmat prezenta ... ar prefera sa sune sa anuleze, dar nu-i sta in fire sa arate lumii ca se poate razgandi...asa incat isi verifica poseta, se uita o ultima data in oglinda si iese pe usa. merge pe jos...e micuta, agila si rapida, asa incat nu are nevoie de masina pentru a ajunge din punctul A in punctul B.  cel putin nu cat sa asume un CASCO anual pe care il poate reinvesti in carti, concerte, iesiri... acum este un pic mai dificil sa mearga in ritmu-i caracteristic pentru ca are tocuri de 15 centimetri ... 20% din inaltimea piciorului ei.  se gandeste o secunda "de ce m-am imbracat asa? sa atrag atentia?" si apoi rezuma "asa cerea rochia, tocuri cui". isi zambeste siesi, ingaduitor, pentru modalitatea de a evita raspunsul. ah, mama ei de piatra cubica...sa fie asta a cincea pereche de pantofi la care tocurile se distrug in primele zece minute de purtat e fri...

Imi doresc sa am miros de gust. Imi doresc sa miros galben sa am un gust verde sa inteleg maro sa aud griul cu toate nuantele lui care fac viata calduta sa multumesc albului si negrului pentru ca separa apele si o pastreaza reala sa ma spal zilnic in rosu aprins sa ma duelez cu bordeaux-ul sa aduc la limita albastrul cerului sa fiu portocaliu cand m-am plictisit de azur... nu vi se pare ca natura a sistat nemilos dreptul de imixtiune al unui simt in altul? cum ar fi sa simtim ... totul, deodata? 

oamenii care inseamna ceva pentru mine sunt printre primii pe care ii pun pe fuga ... unii, insa, foarte putini, sunt inca aici... cumva, nu ma supar pe ei pentru neascultare pentru ca au inteles sa imi ofere ceea ce eu nu stiu sa le cer.

ca atunci cand ai o inima, un cap si restul corpului este un angrenaj complex de roti dintate care concura la functionarea pefecta a celor doi centri decizionali. ca atunci cand ai doua sabii in aceeasi teaca ca atunci cand nu (te) intelegi in ceea ce faci, vrei, spui, gandesti. ca atunci cand reusesti din inertie. dddzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz (scurtcircuit) ca atunci cand iti amintesti de tine ... ca faci, ca vrei, ca spui, ca gandesti. ca atunci cand incepi sa reusesti constient. ca atunci cand sabiile fac echipa iar teaca ramane un simbol spatial si nimic mai mult ... cand in loc sa se lupte intre ele, invata una de la alta, comunica, se intrepatrund, se completeaza si isi estompeaza neajunsurile. ca atunci cand rotile dintate preiau controlul, iar recuzita fura prim-planul cat timp centrii decizionali iau o pauza pentru a-si alinia versiunile...au inteles ca daca se dueleaza se distrug, iar daca pot conlucra...wow! 

Ce usor este sa spui "hai sa nu ne mintim niciodata!" Aproape ca te crezi spunand-o, asa, senin si cu incredere ca iti vei respecta indemnul. Macar pentru a proteja si tot scapi un mic neadevar inocent... Daca iti propui sa nu minti, atunci faci exact asta ori de cate ori ai putea alege varianta mai comoda. Punct.

Ceea ce ar putea fi este la fel de important ca ceea ce este?

bucuria careia ii este teama sa se manifeste este o emotie reticenta, una care are grija sa nu creeze invidii celor care nu o inteleg. este o gingasie care isi doreste apreciere dar si una care incearca sa nu deranjeze. este o emotie umila, nu mai putin sincera decat bucuria netarmurita, este o reactie care isi doreste sa scoata capul la suprafata   bucuria decenta este un eveniment care inainte de a se manifesta face ochii mari si se intreaba: - oare o sa durez de data asta? iar publicul raspunde: - important este ca apari.