captiv

lucrurile...posesiunile de zi cu zi...micile dependente care ne tin captive lumii lor de necuvantatoare fara suflet ...

ce pierdem la fiecare banut dat pe un lucru pe care in cinci minute il punem in raft intru uitare?

cu ce platim de fapt revendicarea dreptului de a-l avea?

platim de trei ori: platim timpul petrecut pentru a face banii cu care platim, platim timpul pe care n-il amanetam pentru a ne bucura iluzoriu de pe urma utilizarii lui si platim cu bani.

mi-e dor de oamenii care se au.

sa discutam acum despre un egoism celebru: dorinta de a dispune de cel pentru care nutresti un sentiment puternic.

dorinta de a-l avea langa tine oricand, de a-l putea suna cand simti nevoia, de a-i vorbi la orice ora din zi si din noapte.

este aceasta disponibilitate insemnul unei libertati in numele careia poti face orice iti doresti?

sau mai degraba, vorbim despre o incatusare mental-emotionala care iti transforma dorintele in false nevoi? 

senzatia lipsei, privarea de, dorul sunt forme de captivitati si pot lua masti elevate (dor de o persoana iubita) sau primitive (lipsa de resurse de hrana).

omul nu este liber, nu are cum sa fie.

dar pentru ca nu stie cum sa se lupte cu limitele sale, nu face decat sa se incorseteze si mai tare in ele ... precum cu funia din care te zbati sa scapi, daca te agiti nu reusesti decat sa te ranesti si mai rau.