accident vascular

pe inserat, intr-o capitala europeana

se pregateste sa plece la cocktail-ul unde si-a confirmat prezenta ... ar prefera sa sune sa anuleze, dar nu-i sta in fire sa arate lumii ca se poate razgandi...asa incat isi verifica poseta, se uita o ultima data in oglinda si iese pe usa.

merge pe jos...e micuta, agila si rapida, asa incat nu are nevoie de masina pentru a ajunge din punctul A in punctul B. 

cel putin nu cat sa asume un CASCO anual pe care il poate reinvesti in carti, concerte, iesiri...

acum este un pic mai dificil sa mearga in ritmu-i caracteristic pentru ca are tocuri de 15 centimetri ... 20% din inaltimea piciorului ei. 

se gandeste o secunda "de ce m-am imbracat asa? sa atrag atentia?" si apoi rezuma "asa cerea rochia, tocuri cui".

isi zambeste siesi, ingaduitor, pentru modalitatea de a evita raspunsul.

ah, mama ei de piatra cubica...sa fie asta a cincea pereche de pantofi la care tocurile se distrug in primele zece minute de purtat

e frig...semi-intuneric...zona retrasa...in mod normal o zona in care nu au ce cauta femeile care stiu ce vor de la viata...nu?

"vor fi numai cupluri acolo", se gandeste. "barbatii se vor uita cu dorinta, femeile cu scepticism si invidie". 

se opreste, chiar daca stie ca va intarzia la receptie.

desi pune mare pret pe punctualitate, de data asta o va ajuta in argumentarea tacita prejudecata ca femeile trebuie sa se lase asteptate

mai ales ca felul in care arata o justifica

se asaza pe trotuar ...inchide ochii ... si isi lasa gandurile sa pluteasca pe ritmuri imaginate de jazz ... isi simte ochii incarcati de o solutie sarata si grea pe care oamenii de rand o numesc lacrima ... ea ii spune "pavaza".

nu se lasa prada ei ... asa incat se repliaza pentru a nu-si strica machiajul ... 

chiar daca are spatele gol, se intinde pe trotuar si brusc simte cum cimentul ii trezeste celulele, ii inaspreste contactul cu aerul, tot corpul i se raceste instant si o invaluie o stranie senzatie de glacial.

se simte una cu universul si totusi atat de departe de el 

a ramas cu ochii inchisi si isi pune bazele in corp ca isi va ajusta temperatura in cateva minute.

o mana pe umar.

i-a stat inima de frica ... a sarit ca arsa...si intr-o fractiune de secunda a ajuns in mijlocul strazii, in lumina felinarului nocturn.

isi simtea tot corpul cum tremura ... in loc sa o ia la fuga, curiozitatea in a intelege i-a indreptat ochii spre coltul de lume in care acum cateva secunde alunecase atat de adanc...si a dibuit doua pete albe intr-o mare de bezna. 

erau doi ochi.

"cine sunteti?" intreaba ea inlemnita de teama.

"dumneavoastra cine sunteti? eu aici locuiesc, ati venit in casa mea"

"eu...eu..."

"nu ma mir...doar cei care uita cine sunt si carora le fac cu ochiul alte lumi ajung intinsi pe trotuar in rochii de jdemii de euro"

"dar..."

"aflati cine sunteti ... si ramaneti acolo"

"nu inteleg"

"o viata de aspirant este o viata pierduta...la un moment dat trebuie sa atingi punctul in care sa consideri ca ai ajuns...altfel te asfixiaza incompletitudinea"

Femeia se uita sceptic la domnul din fata ei .... nu intelegea disonanta limbaj-destin.

El i-o explica "nimic nu este ceea ce pare, domnita draga ... am fost profesor de matematica la universitate ... si dupa multe calcule am ajuns la concluzia ca prefer sa traiesc asa, cum ma vedeti...fiecare cu lista sa de socoteli ...pare-mi-se ca dumneavoastra inca nu v-ati luat ragazul de a ajunge la un rezultat asumabil"

"nu inca"

"viata trece repede cand te fura peisajul...in absenta dorintelor neimplinite, timpul si viata au cu totul alta semnificatie"

"dar..."

"nu exista nu inca"

"dar..."
"lipsa de suferinta naste monstri ... dumneavoastra pareti ferita de acest neajuns"

a simtit cum o invaluie o dorinta epuizanta de a tacea ...de a pune pe mut trei sferturi din viata ei de pana atunci.
rusinea si neincrederea care i-au invadat mintea i s-au repercutat in postura...din mandria de mai devreme acum mergea putin cocosata si cu privirea in pamant...s-a descaltat si cu pantofii in mana a ajuns, intr-un tarziu, la receptie.
a intrat, a fost recunoscuta de echipa de organizare si s-a scuzat cu o voce hotarata care a surprins-o si pe ea "am venit pentru a va spune ca nu voi ramane..."