discutie pe trotuar

cat de subtila ne-a fost intalnirea...si cat de naucitor tot ceea ce a urmat ei!

m-ai transformat sinusoidal pana la cadere

a trebuit sa spun eu asta... nu stiu daca m-ai lasat pe mine pentru ca tu nu crezi in finaluri, sau pentru ca nu crezi in finalul nostru, sau poate pentru ca nu inca nu vezi nimic in neregula.

nu stiu...

si mult timp n-am vrut sa stiu multe...nu te-am intrebat, sperand cumva sa imi spui tu

am crezut ca este suficient sa imi inchid ochii ca sa ma trezesc in lumea pe care mi-o doresc

asa am si inceput totul: cu ochii inchisi

si fara sa vad o boaba, am inceput sa merg

a fost totul in regula pana am ajuns la primele scari ... nu stiam sa abordez denivelarile si am cazut...m-a durut, dar nu la fel ca a doua oara si mult mai putin ca a treia.

ma rog, m-am ridicat repede si am continuat sa merg...cand ne-am vazut ti-am povestit si mi-ai zis de fiecare data sa am mai multa grija

parea o remarca a unui om grijuliu

nu am realizat ca intretineai o stare ... o stare in care eu aproape ca incepusem sa imi anticipez caderile

de fiecare data continuam sa merg, insa in scurt timp ajungeam inapoi...pe jos. 

ma scuturam, ma ridicam, imi mangaiam genunchii si ma asezam pe caldaram, intrebandu-ma ce se intampla si cum de am ajuns sa cad asa...din nou.

am atipit de cateva ori ... apoi imi reveneam in simtiri, si usor schiopatand, ma indreptam spre casa

intr-una din zile am luat-o la pas foarte increzatoare...numai ca de data asta a fost nevoie sa traversez strada

nici nu mi-am pus problema ca nu voi putea...am asteptat sa ma orientez cu ajutorul tuturor celorlalte simturi si m-am avantat pe sosea

am ajuns cu bine pe celelalalt trotuar...ce bucurie! am inceput sa sar pe loc de entuziasm si la un moment dat mi-a pus cineva mana pe umar si instinctiv mi-am deschis ochii

(vai, cat timp trecuse pana sa vad lumina zilei!)

- tu nu te uiti pe unde mergi? casca ochii!

chiar daca il calcasem pe picior, totusi mi s-a parut un comentariu uracios si ursuz al un om care nu suporta fericirea altora

si cu acest gand comod mie am ramas putin cu ochii in soare ... apoi, ca sa nu mai am grija instinctelor, mi-am acoperit ochii cu o basma, sa fiu sigura ca nimic nu mi-i va mai deschide fara voia mea

intr-una din zile a fost nevoie sa imi schimb traseul pentru ca incepusera lucrarile la strada mea...asa ca am luat-o pe varianta. 

m-a costat mult...pentru ca am cazut si m-am lovit atat de tare incat a trebuit sa imi inlatur basmaua ... nu m-am recunoscut, ma trasformasem intr-atat, incat uitasem ca pot sa vad! inca aveam privirea incetosata dar realitatea incepea sa se reinsinueze...

o bunicuta in putere, care mi-a vazut cazatura si m-a ajutat sa imi revin, m-a intrebat:

- dar tu n-ai vazut ca te apropii de groapa aia?

- nu, i-am raspuns eu foarte sincera, n-am vazut; mi-am propus sa nu mai vad

- ti-a reusit...dar de ce sa faci asta?

- nu mai stiu de la ce a pornit, cred ca avea de-a face cu o lume imaginara.

- o, dar nu te opreste nimeni sa traiesti SI acolo, numai nu uita de lumea asta, din care vrem toti sa evadam; in loc sa folosesti tot ce ai, tu iti amputezi parti din tine ca sa iti poti folosi imaginatia mai usor; daca nu vrei sa iti folosesti vederea pentru tine, macar ajuta pe altcineva sa vada cu ochii tai, dar nu te simti vinovata pentru ceea ce ai si mai mult decat atat, nu targui o unealta de pret cu efemerul unui moft.