Posts

De la distanță pari mai aproape

Image
Da, se poate să-mi fie dor și totuși să mă bucur că nu mai ești în viața mea. La fel cum pot să continui să te iubesc, dar de la distanță și dintr-un alt loc. Mult mai bun. Mult mai intens. Mult mai curat. Mult mai asumat. 

Întrebarea

Image
 Și dacă ai fi ales să te naști, oare ai fi zis DA?

nostalgia

atunci când te bucuri că s-a întâmplat și ești trist că s-a terminat.

De ce lipsa înseamnă, uneori, preaplin. Și invers

Image
Tiff 2021 - al 20-lea an al festivalului, unul în care îmi planificasem un program full house de evadare din arșița bucureșteană și o imersare totală în sălile de cinema ale Clujului. În materie de proiecții, sunt cea mai dedicată și prolifică persoană pe care o cunosc. Sunt în stare de mănânc doar iaurt cu popcorn toată ziua și să fac slalom 10 ore pe zi timp de 10 zile între cinematografe, doar pentru a vedea cât mai multe filme care sună a must see. Așa am făcut în trecut, așa aș fi făcut și anul ăsta. Mi-am securizat cea mai faină cazare, biletul perfect de avion, mixul de abonament + bilete optim pentru toată perioada festivalului. Am observat că Tiff-ul adună multe, foarte multe categorii de public pe o axă de la doritori de party-uri și vedetisme până la adevărații cinefili.  Presupun că este în regulă să fii oricum atâta vreme cât festivalul oferă câte un debușeu pentru toate orgoliile și pasiunile. Dar da, cu siguranță Clujul e diferit și foarte special în perioada asta a anul

bună dimineața, noapte!

Image
Există momente și etape de viață în care ajungi să faci lucruri care nu doar că nu îți plac, dar care îți și fură din energie. Numai că le faci fără să comentezi. Ciocul mic, joc de glezne și faci ca la abuzul din care nu poți să ieși: închizi ochii și speri să se termine repede. Doar nu putem face în viață doar ce ne place, nu? Și apoi vin momentele în care ești în fața fix acelorași scenarii de lucruri care nu îți plac și pe care se cuvine să le faci, dar în raport cu care ești blocat.  Așa că pur și simplu stai și te uiți în ochii lor, parcă încercând să-ți forțezi un NU pe care să li-l trântești în brațe.  Care e diferența între prima situație în care taci și faci, nefericit fiind și a doua în care taci și nu faci, tot nefericit fiind? Faptul ca în a doua situație știi că ai o opțiune. Știi că se poate altfel. Știi că tu poți altceva. Și imediat ulterior acestei conștientizări, te întrebi cum de ești acolo?  Cum de te ții acolo? Normal să fii blocat în fața unei situații care î

contemplare

Image
ieri s-a întâmplat să fiu în aceeași cameră cu oameni de vârste destul de diverse, de la 25 la 45 de ani. mă uitam la noi toți și mă întrebam care e diferența care ne separă și în același timp, care ne apropie. că nu e vorba de personalitate, de skill-uri, de talente, de dorințe, de nevoi, de traume ... ci de cu totul altceva.  e vorba de faptul că unii din noi au luat parte la viață mai mult de decât alții. asta-i tot, până la urmă.

rătăcitor

Image
 Cred că ori de câte ori avem nevoie de iubire, de fapt avem nevoie de noi.

sexul

Image
E văzut diferit și are valențe diverse pentru fiecare din noi. Pentru unii este dependență, pentru alții este refulare sau defulare, pentru alții este un hobby și o activitate plăcută de făcut după ce îți bei cafeaua, pentru alții este o meserie, pentru alții este consumerism sau masturbare reciprocă. Iar pentru alții este energie și o conectare spirituală autentică. Și e OK, probabil, să difere părerile, atâta vreme cât știm unde suntem noi pe scala asta de valori și ce raportare avem la sex: ce dăm și ce avem nevoie să primim prin el.

grile de măsură

Image
Cele mai frumoase zile sunt cele ca azi, în care privesc în ochi puterea creatoare a întunecimilor și o iau cu mine, o propulsez, mă propulsează, ne potențăm reciproc și totul dospește miraculos. Apoi ne uităm unul în ochii celuilalt și ne spunem cu indulgență, compasiune și pe tonul iubiților co-dependenți că nu avem cum să ne fim reciproc suficienți atâta vreme cât ne pilotează mobiluri patologice complet diferite. Atâta vreme cât ne limitează nevoia de a căpușa puterea celuilalt. Sau slăbiciunea, în zilele bune. Atâta vreme cât nu putem fi fericiți sau compleți pe cont propriu.  Ne iubim și atragem inimaginabil de mult. În stilul chimiei aceleia din filme pe care ne-o dorim de numa’, dar care e voalul unei boli emoționale greu de dus și adesea negată sau trecută cu vederea.  Într-atât de inimaginabil si adictiv suntem legați, încât ni se sustrage din fața logicii si inimii. Pur și simplu, ne suntem exact ce ne trebuie pentru extincție.  Cât de aproape poți fi de a face din speranța

Când înțelegi, totul arată altfel

Image
Pentru un om pentru care luarea deciziilor este problematică, are sens să nu poată spune ușor NU. Iar un om care nu ia decizii ușor, își asumă foarte multe responsabilități, deci spune multe DA-uri. Pentru că NU este o decizie. Și DA este o responsabilitate. Am dat de un citat frumos pe tema asta: Saying NO is so powerful because it preserves the opportunity to say YES. ( Brent Beshore ).

blind spot

Am auzit recent într-un comedy show al lui Hannah Gadsby o perspectivă interesantă asupra misoginismului. Ea prezenta misogonismul ca pe o boală mentală, pentru că cei care o au, urăsc ceea ce doresc.  Mda, interesant.

small talk

 în momentul în care ne baricadăm vulnerabilitățile, închidem orice posibilitate de conversație reală.

și ce dacă ești femeie?

Image
nu știu exact spre ce ne îndreptăm cu expunerile online și curentele feministo-exploratorii-defulato-deșănțate, dar cred ca tindem spre exces. este clar că suntem în plin curent de acceptare a vulnerabilităților noastre, a punctelor slabe, a aspectelor care nu ne convin la noi, a eliberării de măști sociale și a discursului (mai mult sau mai puțin autentic) despre autenticitate. și e OK să vorbim despre asta într-o societate pervertită de trauma colectivă a suspiciunii și a lipsei de încredere în tot. doar că mă gândesc la următorul lucru: expunerea online este ca o scenă, deci ca un spațiu care nu poate exista fără audiență.  noi toți suntem audiența, cei care putem să ne uităm la spectacol, să mutăm canalul sau să trăim în viața imediată. ce face ca un spectacol sa fie bun? păi un mesaj interesant cu care rămâi, o pornire introspectivă, o stare de bine și extaz creativ, o suscitare a imaginației, o bucurie de a privi talentul cum îți transformă realitatea. ce spectacol simțiți că ved

chemare la bază

Image
ieșirea din dependență nu este un scop în sine sau ceva ce poți sărbători, ci mai degrabă o experiență pe care alegi să o traversezi... sau nu. văd în durere un instrument de înțelegere a vieții (desigur, dacă vorbim de durere autentică, nu autoindusă) dar e incomodă, enervantă, greu de dus, te lovește, te pișcă, te strânge de gât și de inimă, te face să te chircești în tine însuți. normal, durerea doare. dar dacă nu va durea azi, te va durea data viitoare, pentru că până nu-ți tragi concluziile și până nu te vindeci, rămâi o gâscă prin apă care fuge de umbra ei.  fuga este uneori o fațetă a evitării durerii, dar alteori, chiar ne-fuga și încremenirea în stază pot fi simptome de alegere a celei mai ușoare căi. atâta vreme cât fugi înspre și nu fugi de , e OK. dependența, însă, este o cârjă care te spală pe creier în momentele pe care nu știi cum să le gestionezi, îți dă reset și face să pară că ce nu-ți place nu există, te anesteziază în tot ce refuzi să trăiești. poate să ia naștere

Modele de funcționare

Image
Toți știm care este algoritmul inteligenței artificiale din social media. Ce nu (vrem) să știm este că algoritmul minții este același. Primești mai mult din lucrul pe care dai click.

Alegere sau putință?

Image
Cel mai simplu lucru din lume, cred, este să dai vina pe alții și să îți plângi de milă. Dacă ai, că ai, dacă n-ai, că n-ai, dacă vrei, că vrei, dacă nu poți, că nu poți și tot așa. O smiorcăială continuă care te umple de energie și totodată frustrare și supărări pentru că te lasă cu impresia că e mereu vina celorlalți pentru neajunsurile tale. Așa încât eu văd un singur motiv pentru care alegerea de a fi liber este, cu adevărat, un act de curaj. Nu îți mai permite să te victimizezi. Nu pot să cred că mi se întâmplă asta • Am făcut atâtea pentru el/ea • Putea fi atât de frumos dacă lucrurile ar fi stat altfel • Întotdeauna am dat totul, dar nu am primit înapoi nici jumătate • După câte am făcut, primesc asta? • Nu m-a înțeles niciodată • Nimeni nu mă ajută, doar eu mă pot ajuta pe mine • Nu am ce să fac, oricât aș încerca. Nu știu dacă sună a replici / gânduri cunoscute, dar dacă totuși nu ;), există câteva trăsături clare ale celor care se complac în victimizare. - evitarea responsabi

Heartbreak

Image
Heartbreak is unpreventable; the natural outcome of caring for people and things over which we have no control , of holding in our affections those who inevitably move beyond our line of sight.     Heartbreak begins the moment we are asked to let go but cannot , in other words, it colors and inhabits and magnifies each and every day; heartbreak is not a visitation, but a path that human beings follow through even the most average life. Heartbreak is an indication of our sincerity : in a love relationship, in a life's work, in trying to learn a musical instrument, in the attempt to shape a better more generous self. Heartbreak is the beautifully helpless side of love and affection and is just as much an essence and emblem of care as the spiritual athlete's quick but abstract ability to let go. Heartbreak has its own way of inhabiting time and its own beautiful and trying patience in coming and going.     Heartbreak is how we mature ; yet we use the word heartbreak as if it onl

Nu!

Image
Cred în a doua șansă pentru fiecare. Fie om, companie sau idee, toți și toate pot primi a doua șansă. Cu o singură excepție: să nu persiste în greșeală. Pe această logică, nu aș acorda companiilor (producătoare de tutun, să zicem) dreptul de a-și curăța  imaginea  publică prin "certificate verzi" ascunse în acte prezentabile de CSR. Când faci averi dintr-un rău propagat cu bună știință în societate, cred că nu meriți dreptul de a te căi, decât dacă renunți la activitatea negativă sau dacă o recadrezi printr-una morală și sustenabilă.

cu toata forța înapoi

Image
am uneori senzația că ne menținem fericirea ca scop tocmai pentru a nu rămâne fără ocupație pentru că dacă rămânem fără ocupație, nu mai simțim că existăm, căci uităm că existăm în afara experienței imediate. și menținând fericirea ca scop ne obligă, practic, să o tot căutăm unde nu e de găsit.

nici bine, nici rău

Image
A m observat ceva de mult timp. Acum mi-e și clar. Să-i spunem diferență culturală. Sau food for thought. În zona Brașovului, de unde vin eu, urările standard orbitează în jurul lui "spor!" și "zi bună". În București, orasul meu adoptiv și în care trăiesc cu drag de peste 18 ani, urarea cel mai des întâlnită este "zi ușoară!" Concluzie? Unii aspiră(m) la energie și lucruri bine făcute, alții la minima rezistență și cel mult, la hedonism.

să clarificăm

Image
letting go  nu e ceva ce începi să faci, ci ceva ce NU mai faci, pentru că te obligă să lași în urmă lucruri, oameni și obiceiuri care nu mai servesc intențiilor și nevoilor tale. mare diferență. sursa foto: burst

lentile

Image
oamenii îți arată adesea cine sunt. fie că în prima zi, fie că în prima lună, fie că în primul an. crede-i și încearcă să nu-ți mai vinzi amăgiri de tipul "ah, n-a vrut", "ah, n-a știut".  au vrut, au știut, au făcut ce au putut conform cu cine sunt. crede-i. nu-i subestima, nu-i supraestima. uite-te atent și crede ce vezi. sursa foto: burst

Mușchi și licheni

Image
Am în anturajul meu extins de cunoștințe, persoane care nu doar că încurajează, dar chiar practică mica evaziune fiscală și / sau micul nepotism   ... Cum? În ce formă? Păi e vorba de servicii private pe care le accesează în mod constant și în varianta lor cea mai profund nefiscalizată - de la terapie individuală la servicii de spălat mașina, workshopuri sau meditații pentru copiii lor și până la pilele binecunoscute pentru diverse avantaje proprii.  Și atenție, nu mă refer aici la networking (noi ne cunoaștem și știu că te pot ajuta, așa că te pot pune în relație cu x și tu te descurci de acolo), ci la pile (eu știu pe cineva căruia îi dau un telefon ca să îți dea ție un contract din care îmi iau și eu ceva sub o altă formă). Totul, desigur, sub egida publică "e varză în țara asta coruptă, nu o să ne vindecăm niciodată". Consider că cei care fac toate astea sunt niște puncte de îmbolnăvire constantă, chiar dacă la scară mică, a unui suferind cronic.           "Hai mă la

clarificare

Image
 Nu aș fi putut să construiesc mai bine acest dialog.

Zile din viața noastră. Și moartea lor

Image
  Om: ia, hai, pleacă de aici, am nevoie de habitatul tău să îl fac pe al meu mai mare și mishteau. Liliac: dar ... cum, asa pur și simplu? Om: da, pentru că pot. Liliac: dar ce fac eu te ajută și pe tine. Om: nu mă interesează, hai pa! Liliac: dar o să îți faci și ție rău. Avem nevoie unii de alții. Om: hai pa, n-auzi? nu mai am loc de tine așa că, dispari! Liliac: sunt stresat. Om: extraordinar, las' că îți trece. Liliac: sunt foarte stresat ... voi, oamenii, sunteți cu susul în jos. Cu ultimele puteri înainte de exterminare, liliacul a făcut caca și a transmis oamenilor COVID și Nipah. Restul va fi fost istorie. Detalii despre întreaga poveste, cu răbdare, aici .

mutație emoțională

Image
Gelozia, în general, ține de două aspecte - pe de o parte, de stima de sine scăzută în raport cu partenerul / partenera - pe de altă parte, de libertarianismul ei / lui în raport cu alți bărbați / alte femei. Cu alte cuvinte, ești gelos / geloasă fie pentru că nu crezi că meriți relația în care ești și că partenerul / partenera ta nu are ce aprecia la tine, fie pentru că ești "unul/una dintre".  Ambele dor, ambele sunt tipare împrumutate / educate, ambele pot avea soluție. Azi mi-am dat seama de un mutant: gelozia provenită din neîmplinire . Adică atunci când ești gelos / geloasă pe partenerul / partenera alături de care nu ești fericit(ă) pentru că ești condamnat la neprezență totală. Deci la absență periodică, deci la sentimentul de singurătate al celuilalt, deci la anticiparea nevoii sale de a căuta în altă parte. Cu alte cuvinte, dacă nu ești împlinit, atunci cauți în afara relației (orice simți că te-ar împlini), deci inviți la căutarea în afara relației (a orice simte e

Convalescență

Image
De-a lungul vieții, în diferitele momente ale istoriei mele personale, mi-am dorit ... mi-am propus ... am avut nevoie ... dar dincolo de orice, mi-am stârnit cu nesaț (sau pur și simplu nu mi-am oprit defel) nevoia diverselor lucruri, experiențe, adevăruri, minciuni, dureri, tumulturi și chiar a liniștii. ... însă fie protectorii mei nu au știut să mi le ofere, fie eu nu am știut să mă auto-conduc înspre ele odată ce se cuvenea să am toate prerogativele și pârghiile de a o face. Arareori, dar în cel mai neprețuit mod, ajung să nu vreau nimic.  Să nu mai vreau nimic. Este libertatea supremă în care năzuiesc să pot stărui preț de mai multe clipe la rând, pentru că vine cu o eliberare fantastică și completă de orice tensiune a obținerii, a ajungerii, a evoluției, a schimbării de stare, a curgerii.  Oh, măcar de-aș putea să simt că sunt unde trebuie, că am ce îmi trebuie, că totul ajunge, și că ce încă nu a apucat să afle că poate exista să fie absolut nenecesar și superfluu. Să am libert

Restart

Image
Prima zi din acest an a adus la masă numele unui poet persan foarte drag mie, Omar Khayam. Deși nu am citit mult din el, ce am citit a fost de impact. Odată cu numele lui, un vers din poezia Singurătatea omului  mi s-a reașezat în fața ochilor. Îl las să mai stea cât timp se simte confortabil. Este un vers   care mi-a fost căpătâi ani de zile. Nu sunt convinsă că îmi mai este, dar sigur ceva din el mi s-a auto-cioplit în suflet. Să-ți faci puțini prieteni. Din tine, nu ieși.  Nu știu voi, dar pentru acest an, practic, eu am o singură rezoluție. Să îmi schimb percepția asupra timpului pe a cărui trecere, cumva, am reușit să o ratez în mod constant, în pași mici și siguri, de ani buni. Rămâne de văzut și studiat cum voi face asta. În rest, propun să ne aducă anul tot ce avem nevoie.

când nu îți dai seama ce aduni în tine

Image
După ani de neputut să pun degetul pe rană, mi-am dat seama ce se întâmplă cu mine de sărbători în raport cu colinzile tradiționale. Am crescut în spiritul Hrușcă și mă bucur și azi de vocea, versurile, colindele și interpretările lui. Știu că sunt controversate revenirile lui anuale în țară, la fel cum sunt considerate "expirate" veșnicele-i cântece de Crăciun. Dar eu continui să le văd ca pe un reper emoțional, ca pe un punct de start în apropierea Crăciunului care parcă așează altfel globurile în brad și fac să miroasă mai bine cozonacii din cuptor. DAR ... și aici vine un mare dar, azi am realizat sămânța marii mele rezerve și aproape-melancoliei pe care o aveam de fiecare dată când play-am colinzile tradiționale. Și s-a întîmplat în timp ce ascultam asta .  Un cântec de Crăciun fără nici o treabă cu tradiția românească sau cu atmosfera de sărbători cu care eram obișnuită și în care am crescut.  Mi-a dat o stare extraordinară de veselie, de bună dispoziție și în clipa în

Sfintele cadouri iau fața sărbătorilor

Image
Mă uit în jur și văd vestigiile unor caractere frumoase demult îngropate de societatea de consum. Ne apropiem de sărbători, nu-i așa, poate cele mai frumoase prilejuri din an în care să fim liniștiți (dacă nu putem în rest), generoși (dacă uităm în restul anului), bucuroși de ce ni se întâmplă (dacă ne-am oferit compania unor oameni frumoși și experiențe de care să fim mândri), atenți la ce trebuie schimbat.  Dar dincolo de orice, cred că sărbătorile sunt un prilej de a simți.  De a ne simți. Noi pe noi și noi pe cei din jurul nostru alături de care ne dorim să continuăm să trăim sau pe care alegem să îi lăsăm în urmă, după caz. Să recuperăm zâmbetele pe care nu am reușit să ni le oferim în celelalte 350 de zile, să tragem niște linii și concluzii, să învățăm din greșeli și din ce ne-a mers bine, să ne zăbovim în suflete pentru a ne găsi pacea și echilibrul. Nu că asta n-am putea face și în luna iunie, dar nu o facem pentru că societatea nu ne-o cere. Și dacă societatea nu ne-o cere, n