mutație emoțională

Gelozia, în general, ține de două aspecte

- pe de o parte, de stima de sine scăzută în raport cu partenerul / partenera

- pe de altă parte, de libertarianismul ei / lui în raport cu alți bărbați / alte femei.

Cu alte cuvinte, ești gelos / geloasă fie pentru că nu crezi că meriți relația în care ești și că partenerul / partenera ta nu are ce aprecia la tine, fie pentru că ești "unul/una dintre". 

Ambele dor, ambele sunt tipare împrumutate / educate, ambele pot avea soluție.

Azi mi-am dat seama de un mutant: gelozia provenită din neîmplinire. Adică atunci când ești gelos / geloasă pe partenerul / partenera alături de care nu ești fericit(ă) pentru că ești condamnat la neprezență totală. Deci la absență periodică, deci la sentimentul de singurătate al celuilalt, deci la anticiparea nevoii sale de a căuta în altă parte.

Cu alte cuvinte, dacă nu ești împlinit, atunci cauți în afara relației (orice simți că te-ar împlini), deci inviți la căutarea în afara relației (a orice simte el/ea că nu mai primește de la tine). De exemplu, simți că nu primești confirmări, ți le iei de la evenimentele unde arăți că meriți. Simte că prezența ta constantă la evenimente îl/o privează de afecțiune, o caută în altă parte. Unde? Treaba lui/ei ... nu mai ai "jurisdicție" acolo, deși mușchiul iubirii / atașamentului îți zice că ai. Când nu ești acolo cu totul, chiar dacă absența ta presupune, să zicem, mindfullness, nu mai poți pune condiții cu privire la ce alege partenerul / partenera să facă în lipsa ta (de exemplu pornhub sau vrăjeli ieftine pe facebook). În zona asta nu sunt ierarhii morale pentru că nu e ca și cum poți zice că tu te duci în zone elevate de dezvoltare personală și el/ea dezonorează relația. Chiar dacă de fapt așa e. În general nu e OK să pui condiții, dar în cazul ăsta al orgoliului tău de a nu fi împlinit(ă), cu atât mai puțin.

Mai în glumă, mai în serios, comunicarea ajută la prevenția derapajelor majore.

Dar în final de rezumă la asta: pleci periodic să îți umpli golurile în loc să pleci de tot, aia e ... îți asumi ce găsești când te întorci.

Da, dar cât de greu e să îți asumi? 

Foarte. Pentru că te gândești "din cauza ta mă duc să fac asta să nu o iau razna și ție îți fug ochii", doar că nu e vina ei/lui. E la tine așteptarea, e la tine reperul, e la tine decizia de a sta (sau nu). El/ea reacționează. Cum? Cum poate, cum a învățat, cum a văzut la alții, cum a fost programat (a).

Așa că știind că ceea ce faci încurajează (sau cel puțin lasă loc) aceluiași comportament în partener(ă), ești gelos / geloasă în avans. Totul pentru că ești neîmplinit(ă).

Și e OK să constați la un moment dat că ești neîmplinit(ă). Ba mai mult, îți ești dator / datoare să îți recunoști asta, indiferent de risc. Fără asta, te duci în jos.

Probabil că și acest mutant are "vaccin" în acțiunea lui mergi mai departe, nu te uita înapoi.

Întrebarea e cum? Și "dacă"? Pentru că înainte de a pleca mai departe în căutarea mult râvnitei împliniri personale, întrebările care cred că trebuie puse sunt: 

- ce te-ar putea face împlinit(a)? ce cauți de fapt și nu ai (încă)?

- de unde vine această nevoie? este ea rezonabilă? este ea de satisfăcut în lumea reală?

- poți să o găsești într-o (altă) relație sănătoasă?

Și apoi, desigur, vine a doua serie de întrebări:

- e normal ca, dacă îți întorci puțin privirea, el/ea să facă orice? Căci dacă e nevoie să îți întorci privirea ca să aibă loc de manifestare, înseamnă că oricum ajungea să facă asta mai devreme sau mai târziu. Este ea/el omul lângă care vrei să trăiești?

- meriți să îi pese de neîmplinirea ta sau mai degrabă, să o folosească drept prilej pentru propriile-i derapaje, deci propriile-i neîmpliniri?