(I)logica vietii

Tineti minte momentele din timpul scolii cand, dupa ore si ore si ore si ore de rezolvat probleme din ce in ce mai complexe la matematica, ajungi sa ai in fata o banalitate de exercitiu cu care sa nu stii ce sa faci? Nimic nu mai conteaza in termeni de exercitii rezolvate, rationamente, increngaturi logice, complexitati si abandonuri ... ci doar ce ai in fata.

Te uiti tamp la datele problemei, apoi la cerinte ... si te gandesti ca e gresita problema, ca au uitat sa iti furnizeze o informatie.

Iti vine sa tragi cu coada ochiului la raspunsuri, desi esti constient ca te furi pe tine si nu rezolvi nimic ... cel mult nu mai prelungesti agonia nestiintei si a indoielilor... si totusi, tentatia e mare.

Stai ca prostul in fata foii si te gandesti ca avea dreptate cine spunea ca unde e multa desteptaciune e si multa prostie :)

Te enerveaza ca pierzi timp cu chestia asta, simti ca te tine in loc, stii ca mai ai o groaza de lucruri de facut, dar nu o poti lasa fara solutie.

Te uiti in gol.

Iubirea este sursa placerilor noastre sau scuza lor?