de indragostit

Când doi oameni nu mai reușesc să transforme diferențele dintre ei în glume, e un semn că au încetat să se iubească.

Urăsc să n-am încotro decât să risc iubindu-te așa.

Pentru noi înşine, suntem în definitiv întotdeauna inetichetabili.

Intoleranţa începe cu două elemente: un concept despre corect şi greşit şi ideea că nu-l poţi lăsa pe celălalt să trăiască fără să-l obligi să vadă lumina adevărului.

Tăcerea alături de o persoană neatrăgătoare implică faptul că persoana te plictiseşte. Tăcerea alături de o persoană atrăgătoare te face să fii sigur că tu eşti cel insuportabil.

Orice act de a te îndrăgosti implică triumful speranţei asupra autocunoaşterii.

E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiţi.

Dragostea pare delimitată de două disoluţii – viaţa sub prea multe priviri şi viaţa sub prea puţine priviri.

Cele mai atrăgătoare femei nu sunt cele care ne dau voie să le sărutăm imediat (devenim repede nerecunoscători), şi nici cele care nu ne lasă deloc să le sărutăm (le uităm repede), ci cele care ne duc de nas între aceste extreme.

Ce am făcut ca să merit dragostea? Ce am făcut de mi se refuză dragostea?... La ambele întrebări, cel care oferă dragostea poate răspunde: Pentru că tu eşti tu – un răspuns care-l balansează periculos şi imprevizibil pe cel iubit între grandoare şi depresie.

Alain De Botton, Eseuri de indragostit